După un drum lung și obositor ne-am instalat la un campus destinat special pentru musafirii care vin în localitate pentru diferite evenimente. Chiar dacă „stingerea” s-a dat devreme pentru a fi în formă micii artiști, ei nu prea s-au conformat programului impus de doamna instructor Geta Aflorei. Ce  e mai frumos decât o gașcă de copii foarte năzbâtioși!

Programul pentru a doua zi a fost unul deosebit, fiind invitați în primul rând alături de oficialități la slujba de duminică. Multă lume, foarte mulți îmbrăcați în costume populare tradiționale. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost omagierea în biserică a poetului nostru național, Mihai Eminescu. Părintele, originar din Humulești, a avut și o invitată, o domnișoară din sat cu glas de privighetoare, studentă la Conservatorul din Cluj, care a cântat 3 pricesne. Corul bisericii a fost unul impresionant, format din voci mixte care te făceau să ai „piele de găină”. De la biserică alaiurile care au participat la festival au defilat până la stadion în ritmuri de muzică tradițională maramureșeană.

O atmosferă foarte frumoasă a fost la festival, unde copiii noștri au cunoscut alte tradiții și obiceiuri,  au cucerit publicul maramureșean, au socializat și s-au distrat împreună. Prestația lor a fost una deosebită, ritmurile și tempourile propuse de doamna instructor Geta Aflorii fiind  foarte antrenante, iar vocile Sofiei Aflorii și Karinei Mareș au făcut ca spectatorii să se prindă în hora.

Ne-am luat rămas bun de la gazde, mulțumindu-le și plecând fericiți că am legat noi prietenii.

Un prim popas l-am făcut la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, un fel de Athos românesc. Poarta impunătoare în stil maramureșean parcă ne prevestea ce lăcaș de cult ortodox deosebit se află acolo.  Mormântul episcopului Justinian Chira, care a fost și stareț timp de 30 de ani la Mănăstirea Rohia, denumit și „voievodul Maramureșului”, mormântul scriitorului călugăr Nicolae Steinhardt, autorul „Jurnalului fericirii”- fericirea de a-l descoperi pe Dumnezeu,  chilia acestuia, transformată în muzeu, unde a fost găzduit și poetul Ioan Alexandru o perioadă, biblioteca mănăstirii formată din peste 40 000 de volume, cărți religioase,  unele de la 1600, o adevărată comoară (biblioteca de care s-a ocupat Nicolae Steinhardt în schimbul călugăriei sale) și nu în ultimul rând, așezată discret, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, singura icoana în care Maica Domnului plânge și nu îl are pe Pruncul Iisus în brațe. O ocazie unică, poate, pentru membrii ansamblului de a vedea și a se închina la această icoană.  În biserică mirosea a anafură și a mir, a dulcea Taină din Sfântul Potir. O liniște deplină învăluia acest complex, ascuns parcă în pădurile de pe dealul Rohia. Am plecat de la mănăstire mulțumiți și binecuvântați, încrezători că vom ajunge cu bine acasă.

Am mai făcut mici popasuri (Castelul Dracula), dar nimic nu a fost mai frumos decât răgazul de la Mănăstirea Rohia.

Deplasarea „mlădițelor” nu ar fi fost posibilă fără contribuția a doi cetățeni din  comunele Borca și Farcașa, mari iubitori de cultură și folclor.

Primele pagini din jurnalul de vacanță s-au scris frumos! Sper că vor urma și alte experiențe plăcute care vor face vacanța de vară să fie de neuitat!

Povestea continuă!

Despina GHEORGHIU

Articolul JURNAL DE VACANȚĂ ALĂTURI DE MEMBRII ANSAMBLULUI „MLĂDIȚELE FARCAȘEI” apare prima dată în Ecoul muntilor.