Pentru a detalia, ne folosim de cuvântul introductiv al cărții semnat de profesorul Theodor Damian.

„Nicolae Popa este un om al plaiului, al locului, el este la locul lui şi la propriu şi la figurat, pentru că numai atunci când ai conştiinţa apartenenţei la loc îi poţi sesiza dimensiunea lui mistică, mitică, sacră, îi poţi înţelege valoarea, şi in consecinţă descifra şi valorifica zestrea. Cântăreţ bisericesc de o viaţă, colecţionar pasionat şi consecvent de obiecte folclorice, creator de artă populară de valoare recunoscută deja de multă vreme atât pe plan naţional cât şi internaţional, talentat organizator şi restaurator de artă populară, N. Popa se arată a fi şi culegător de creaţie folclorică orală, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, îndrăgostit de valorile tradiţionale ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru, le vede pe cale de dispariţie.

Artistul popular din Târpeştii Neamţului revine în librării cu un nou volum de versuri, similar celui publicat anterior („Cartea vieţii mele”, Editura Timpul, Iaşi, 1996, n.r.), de data asta însă pe o tematică diferită. Dacă primul, aşa cum o indică şi titlul de mai sus, era o autobiografie versificată, cel de acum este un fel de monografie (tot versificată) a satului Târpeşti, mai precis o prezentare a numeroase şi diverse obiceiuri legate de momente semnificative din viaţa obştei, cum ar fi şezători şi clăci, baluri şi jocuri populare din zile de rând şi sărbători, plecarea recruţilor în armată, logodnă, nuntă înmormântare.

Important este faptul că Nicolae Popa, aşa cum însuşi mărturiseşte, în cartea de faţă relatează purul adevăr despre modul în care s-a desfăşurat prin veacuri viaţa omului de la sate. El nu inventează nimic. Observator atent a ceea ce se petrece în jurul său, el este un cronicar fidel al evenimentului trăit mai cu seamă în copilărie. Însă, chiar atunci când creează, în afară de versificaţia în sine, urături, zicale şi alte texte similare, o face în spiritul autentic al obiceiului timpului, lucrul acesta este evident şi din limbajul folosit în volum, limbaj neaoş, moldovenesc, de mulţi aproape uitat, de alţii deja de neînţeles. Acest limbaj însă este, de fapt, elementul fundamental de face din versificaţia autorului poezie. Iată, de pildă, cum se exprimă Nicolae Popa în capitolul intitulat «Şezători de iarnă pe la case în timp de noapte»:

Farmecul şi umorul ce se degajează bogat din fiecare pagină a cărţii. Exemplu:

Fetele ţipau de frică,

Flăcăii râdeau vârtos

Şi-aruncând apă prin casă,

Strângeau buciul dârdălos.

O altă ilustrare a acestui deosebit talent a lui N. Popa îl găsim în alt capitol numit «Clăcile de tors la case cu flăcăi şi fete mari»:

Cum se termină cu torsul

Şi pe ghem de depănat

Toată lumea de la clacă

Trecea iute la jucat.

 Că jucau atuncea moara,

Cum şi polca pe săltate,

De sărea fata ca mingea,

Scuturând-o de păcate.

Exemple de felul acesta sunt nenumărate. Ele fac din fiecare pagină a cărţii un prilej de autentică delectare. Prin volumul de faţă cititorul are privilegiul nu numai de a redescoperi valorile spiritualităţii şi tradiţiei noastre româneşti, dar şi de a reflecta la condiţia vieţii omului modem cu perspectivele de viitor ale acesteia. El devine părtaş, implicit, la o lecţie de istorie şi cultură românească.” (Theodor Damian, în prefața intitulată „Zestrea locului”.)

Valentin ANDREI

Articolul NICOLAE POPA: „LUMEA SATULUI – TÂRPEȘTII DE ALTĂDATĂ” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Acesta este al doilea volum dedicat de profesorul universitar dr. Vasile Vasile personalității lui Gavriil Galinescu. Cealaltă lucrare a fost editată în anul 2008 – „Gavriil Galinescu – reprezentant de seamă al muzicii româneşti”.

De la Vasile Vasile aflăm că cea mai veche datare a unei culegeri a muzicianului, care a fost şi membru al Societății Compozitorilor Români, „pare a fi cea din 1907, deci în urmă cu peste un secol.ˮ 

Antologie reprezentativă pentru vatra folclorică nemțeană

Despre această antologie reprezentativă pentru vatra folclorică nemțeană, realizată în prima parte a secolului trecut, profesorul universitar doctor Vasile Vasile se exprimă astfel: „În condițiile în care Colecția Națională de Folclor inițiată de Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române «Constantin Brăiloiu» nu a reușit să valorifice vechile colecții datorate unor inimoși intelectuali din perioada precomunistă și a lăsat în atribuțiile forurilor culturale locale valorificarea unor asemenea prețioase documente, Centrul pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare» Neamț își îndeplinește una dintre obligațiile de bază din acest domeniu.

Publicarea antologiei de folclor realizată de Gavriil Galinescu, eminent fiu al Văii Bistriței, îmi susține afirmația.”

Lucrarea, bogată în material muzical, grupat şi sistematizat tematic, cuprinde cântece de leagăn, cântece din folclorul copiilor, colinde, cântări din repertoriul nupţial, funebru, păstoresc, de şezătoare, doine, balade, melodii instrumentale de joc.

Cartea scoasă la editura „Nona”, cu importantul aport al tehnoredactorului muzical prof. Florin Podariu, se adresează atât publicului specializat – profesori de muzică, dirijori de cor, preoţi, interpreţi ai folclorului nemţean –, dar şi celui larg sau mai puţin iniţiat, care vor să aspire la cunoaştere muzicală – elevi, seminarişti, membri ai unor grupări corale semiprofesioniste.

Scurtă biografie a eminentului muzicolog nemțean

Gavriil Galinescu a fost un eminent reprezentant al muzicologiei românești din perioada secolelor XIX și XX. A fost dirijor, profesor, folclorist şi compozitor.  S-a născut în anul 1883, la Hangu, judeţul Neamţ. După absolvirea Seminarului Teologic „Veniamin Costache” din Iaşi (1903), a studiat la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti (1905-1909) cu Dumitru G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie) şi la Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Drept, 1905-1909). S-a perfecţionat la Konservatorium din Leipzig (1910-1913) cu Max Reger (compoziţie), H. Sitt (dirijat coral) şi Arnold Schering (istoria muzicii), paralel urmând cursurile Universităţii (1910-1912) cu Hugo Riemann (istoria muzicii). A urmat şi cursurile Universităţii Musikwissenschaft din Viena (1930-1931) cu Egon Wellesz (muzică psaltică).

Între anii 1906-1910 este dirijor la Societatea corală „Doina” din Bucureşti, profesor de muzică vocală la Şcoala normală „Spiru Haret” din Buzău (1913-1914), la Gimnaziul de băieţi din Hangu şi Liceul „Alexandru cel Bun” din Iaşi (1925-1929), profesor de teorie la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cemăuţi (1931-1935), profesor de dirijat coral la Academia de Muzică şi Artă Dramatică „George Enescu” (1935-1941) şi la Conservatorul „George Enescu” (1946-1948) din Iaşi. A fost licenţiat în drept, în 1909.

Din 1929 a devenit membru al Societăţii Compozitorilor Români. A fost ultimul primar al comunei Hangu, înainte de 23 august 1944. Nu a fost membrul niciunui partid politic.

A compus creaţii simfonice, corale, de scenă, camerale, vocal simfonice. Este autorul a numeroase manuale didactice de muzică pentru elevi. Compozitorul a trecut în eternitate în ziua de 10 iulie 1960, la Durău, locuinţa sa din Hangu fiind acoperită de lacul de acumulare.

Valentin ANDREI

Articolul GAVRIIL GALINESCU – „CÂNTECE POPULARE DIN MOLDOVAˮ. Ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de prof. univ. dr. Vasile Vasile apare prima dată în Ecoul muntilor.

Lucrarea la care facem referire se numește „În zile de sărbători”, apărută în 2005 la Editura Nona, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Este, așa cum mărturisește însuși autorul, „reprezentativă perioadei 1920-1948, cu o parte din obiceiurile care se vehiculau pe atunci și prezentate pe scenele din județul Neamț până la 25 decembrie 1945”.

Născut în 1921, viitorul învățător-cărturar pasionat de datinile, obiceiurile și tradițiile neamului a avut prilejul de a cunoaște îndeaproape aceste comori ale neamului nostru, nealterate de vremurile care au umat. „La 23 septembrie 1934, când au început cursurile unui nou an școlar, am devenit și eu elev în clasa I a Școlii Normale de Învățători «Gheorghe Asachi» din Piatra-Neamț. Această școală, cu profesori străluciți, acumulase și păstra vechi tradiții culturale, între care un loc de frunte îl ocupau obiceiurile de Crăciun și Anul Nou.”

În acest cadru educativ, foarte aproape de sufletul neamului nostru, elevul de atunci, învățătorul de mai târziu a participat activ, sub îndrumarea elevilor din clasele terminale, la realizarea serbărilor în care erau prezentate obiceiurile din satele nemțene, acestea fiindu-i familiare: „Am avut fericirea de a trăi intens perioada interbelică și de a gusta cu nesaț frumusețea datinilor păstrate din moși-strămoși. Era timpul în care toți locuitorii din Țara Hangului participau activ și voluntar la această celebrare a înnoirii timpului.

Elementul central al cărții este piesa de teatru (autor, preotul Gheorghe Savin din Galați) care dă și numele acestei lucrări, „piesă pe care am găsit-o jucându-se cu mult succes pe scenele din orașul Piatra-Neamț și din împrejurimi, fiind foarte apreciată de spectatori”.

Sunt prezentate în cartea la care facem referire, cu text și partituri muzicale, obiceiurile de iarnă practicate de hangani: Capra de la Hangu, Bujorul, Plugușorul, Ursul, Vicleimul și toate celelalte pe care le cunoaștem astăzi și datorită unor astfel de împătimiți ai etnografiei naționale.

Asupra primelor două, cărturarul Teoctist Galinescu s-a aplecat cu multă atenție. „«Capra de la Hangu» simbolizează momentul istoric al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, cu personaje nenominalizate, căpitanul simbolizându-l, de fapt, pe Tudor, roșiorul – cavaleria, vânătorul – omul codrilor sau ciobanul. Acest joc demonstrează faptul că la Hangu, vremea Revoluției de la 1821 a fost trăită cu intensitate (…) Teatrul folcloric «Bujorul» a apărut la Hangu din timpuri mai vechi, din vremea domniilor fanariote; nu se poate ști dacă autorii, anonimi, au fost din Hangu sau din altă parte”.

Lucrarea învățătorului Teoctist Galinescu se încheie cu un bogat album cu fotografii document în care, alături de instantanee de la serbările din diferite perioade ale comunității hangane, descoperim adevărate comori: imagini rare cu etnograful și muzicologul Gavriil Galinescu, cu preotul local Mihai Coroamă, clădiri de mult pierdute – biserica de beton din Hangu („distrusă în 1959”);biserica locală, înainte de strămutare (monument istoric), Școala primară „Regina Maria” (din Gura Hangului), care a existat în perioada 1904-1959; casa lui Ioan Galinescu, din Hangu (dispărută după 1959); „casa Nastasoaicei din vechiul Hangu”; spitalul rural „Regele Carol I”; biserica din Chirițeni (strămuată după 1959); casa lui Gavriil Bortă, din Fârțigi, strămutată ulterior la Hangu.

Valentin ANDREI

Articolul O carte de la Nona Teoctist Galinescu și Felicia German-Galinescu- „În zile de sărbători” apare prima dată în Ecoul muntilor.