A publicat în periodice peste 2.500 tablete, schiţe şi pamflete în proză, fabule etc. o mică parte fiind cuprinsă în cartea „Sine Ira”. În 2012 apare cea de-a doua carte, „Mămăliga”, născută dintr-o obsesie a autorului, materializată într-o serie de nedumeriri referitoare la modul de comportare a românilor. În această metaforă inspirată din titlu are în vedere diferite feluri în care poporul nostru a trecut prin istorie de la o atitudine fatalistă (aşa a fost să fie) la birocraţia pe care o consideră blestemată de hidra cu o mie de capete. În eseul „Mămăliga” (pseudoeseu postproustian), se insistă asupra ritualurilor de preparare a mămăligii (acea vrăjită alcătuire de apă, mei, slatină şi foc) – simbolul devenirii româneşti.

Tot în 2012 apare „Poezii din juneţe” alcătuită din trei părţi: I – „Amestecate”, II – „Catrene Cenacliste” şi III – „Cam fabule”. Domnul Mancaş demonstrează că are o mare uşurinţă aparte a versificaţiei, poeziile respiră un aer, un parfum de epocă aparte, persiflare şi autopersiflare (Dar/trebuia să apar/eu, între poeţi prea/ lipsitul de har,/ oleacă bufon,/oleacă diac,/cu condei beteag şi sărac,/pus pe râs…)

În partea a doua reţin atenţia catrenele cenacliste pline de haz, dar şi de săgeţi cu adresabilitate precisă, care nu ratează ţinta, prezentând o serie de personalităţi ale vremii: „un universitar, abonat cuvântător la zile festive ce seamănă a clopot de restrişte!; asistent universitar care îl compara pe poetul proletcultist A. Toma cu Ion Pillat ş.a. Textele din partea a III-a – Cam fabule – scrise după 1989 au aceeaşi tentă combativă, şarjabilă, cu adresabilitate precisă, cu dedicaţii: „Naivilor de pretutindeni”, „Ştim noi cui!” etc.

Colaborează la „Asachi” – Piatra Neamţ – revistă de cultură ştiinţifică şi literară, „Ateneu” – Bacău, „Iaşul nou”, „Luceafărul”, „Revista vânătorilor”, „Revista de pedagogie” etc.

Opera: „Freamătul luminii” (colaborare cu Dumitru Almaş), „Iepurii de la Iepureni” (colaborare cu Alexandrina-Camelia Mancaş), „Sine Ira”, „Bistriţă, apă vioară”, cu referinţe critice de Constantin Tomşa, „Teatru”, cu referinţe critice de Gheorghe I. Bunghez, „Zilele” ş.a. Publică şi în multe cotidiene, în antologii sau periodice.

Pentru novici ca mine, autorul dovedeşte nu numai calităţile unui dascăl ce stăpâneşte limba română şi este posesorul unei zestre livreşti adunată în ani, ci şi calităţile celui care, pe lângă har are şi darul de bun povestitor, uşurinţa de a trece prin diferite trepte ale unui discurs narativ, de la tonul cald, plin de gingăşie, evocator, folosit în amintiri, la ironia fină, uneori sub forma unui şfichi lingvistic, la sarcasmul necruţător.

În „Cuvânt către cititori” din monografia “DOBRENI – NEAMŢ, Vatră de civilizaţie sătească” domnul profesor Mihai Emilian Mancaş evidenţiază faptul că “Voinţa de a ne cunoaşte bine istoria locului unde ne-am născut şi am trăit este firească. De unde venim ca neam, cine au fost înaintaşii noştri până în străfundurile civilizaţiei umane, ce datorăm trecutului şi de ce erori ale aceluiaşi trecut să ne ferim în viitor, iată întrebări fundamentale la care trebuie să răspundă cercetătorii, corect şi fără patimă sau parti-pris-uri”.

Autorul recunoaşte că în descrierea comunei Dobreni s-a “izbit de dificultăţi aproape insurmontabile”, deoarece documentele sunt puţine, la altele se ajunge foarte greu, iar monografiile scrise până acum sunt puţin documentate, deşi “autorii lor au dat dovadă de bună credinţă şi foarte mare bunăvoinţă”. Tocmai de aceea “Am convingerea că vor izbuti alţi autori, în alt timp istoric, folosind alte mijloace de investigaţie, şi alte izvoare, să cerceteze, să aducă la suprafaţă datele care mie mi-au lipsit şi să corecteze ceea ce eu voi fi greşit”.

În prima parte localitatea Dobreni este prezentată aşa cum o văzuse şi descrisese învăţătorul Constantin Darius la 1890, care pare să fie prima monografie: Descrierea comunei Dobreni, plasa Piatra Muntele, judeţul Neamţu. Sunt păstrate cu stricteţe lexicul, stilul, ortografia şi gramatica autorului, tipice pentru sfârşitul secolului al XIX-lea.

În 1932, învăţătorul Mihai Cojocaru, nepot al lui Constantin Darius adaugă informaţii esenţiale cu privire la obiceiurile străvechi din zonă. Important este faptul că nu sunt doar pomenite sau descrise obiceiurile, ci sunt înserate şi textele aferente fiecărui obicei sau piese de teatru folcloric.

Urme ale dăinuirii strămoşilor în zonă datează din neolitic. Resturile ceramice descoperite în Râpa Mătăhuei, aparţin culturii Cucuteni. Din perioada dacică s-a descoperit un tezaur de denari imperiali romani, iar în Turcina s-au păstrat resturi ale unor locuinţe din Evul Mediu timpuriu.

Au apărut şi date eronate strecurate în istoria Dobreniului. Un document fals, datat “Suceava, 11 iulie 1428” menţionează că Alexandru cel Bun ar fi dăruit biserica din Dobreni, cu toate bunurile sale mănăstirii Bistriţa. Sprijinindu-se pe acest hrisov, care fusese demult clasificat ca fals, şi ignorându-se această clasificare, în schiţa istorică oficială a comunei Dobreni, expusă şi pe Google, apare eroarea amintită. Dovada falsului se găseşte în volumul “Documenta Romaniae Historica – partea I, Moldova – Editura Academiei Române, Bucureşti, anul 1975”, volum îngrijit de profesorii universitari C. Ciohodaru şi I. Caproşu şi de cercetătorul L. Simanschi, la paginile 424 şi 425.

Mihai Costăchescu, membru corespondent al Academiei Române din anul 1939, în volumul “Documente Moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare”, vol. I. Ed. Viaţa Românească, 1931, pune la dispoziţie un vechi document, care atestă că în anul 1436 existau câteva sate şi cătune în zona Dobreni, unele în fiinţă şi în 2020: “6944 (1436) April 12. Ilie Voievod şi de al Măriei sale frate Ştefan Voevod, fiii Domnului Alexandru Voevod, … i-au dat (boierului Baico a lui dreaptă ocină, sate, anume Dolheştii, unde era casa lui, şi Negreştii, şi Almăşelul, şi Horaiţa, şi Roşcanii. Şi pe Almaş în jos, Dobrenii …”

Unele sate au dispărut, altele s-au unificat. Un exemplu ar fi satul Malu, care a existat nu prea mult timp pe tot şesul Bărcu, apoi s-a retras numai la sud de şoseaua naţională, a fost unificat cu Dobrenii, ambele formând o singură localitate rurală, începând cu reorganizarea teritorială a ţării din anul 1968.

Pagina 70

Al doilea ca mărime în comuna de astăzi, satul Sărata a luat fiinţă după iulie 1577, când domnitorul Petru Voevod-Şchiopul a dăruit “seliştea” de la poalele dealului Balaur mănăstirii Pângăraţi, spre a-şi ridica acolo sat, pe locul unde călugării stăpâneau deja un metoc, dăruit de acelaşi cuvios hospodar al Moldovei, muntean de origine.

Este prezentat şi cătunul Măşcăţeşti despre ai cărui locuitori se ştie după o atestare ce datează din 18 mai 1622 că au fost forţaţi de Ştefan/Ştefăniţă Catargiu (a nu se confunda cu Ştefan Catargiu de la Tupilaţi), la începutul veacului al XIX-lea, să se mute în Căşăria şi în alte sate, pământul “mazâlilor”, boiernaşi liberi din vechime, fiind “hrăpit” samavolnic de latifundiarul din Dobreni. Se găsesc date şi despre locuitorii comunei, ocupaţiile lor, proprietatea funciară, istoricul comunei. Nu este neglijată nici şcoala şi sunt pomeniţi dascălii ce au călăuzit paşii celor mici.

Monografia se încheie cu un post-scriptum: “Încercarea mea se opreşte aici, continuarea căzând în sarcina altor iubitori ai comunei Dobreni, localnici sau oaspeţi, cărora le urez succes şi mult noroc! – 1 septembrie 2022, Nevers – Franţa”.

Ilie ALEXANDRU

Articolul Dobreni – Neamţ – Vatră de civiliziaţie sătească apare prima dată în Ecoul muntilor.

Nicu Albu (1853-1908), un om de afaceri și politician de excepție, a contribuit semnificativ la modernizarea orașului Piatra Neamț și a județului. A ocupat funcții cheie, precum primar, prefect, deputat și senator, sprijinind industria și comerțul local, construind infrastructură esențială și punând accent pe educație. Mandatul său ca primar (1901-1904) a marcat o epocă de aur pentru oraș, cu realizări precum Bulevardul Ferdinand, Parcul Cozla, iluminatul electric și rețeaua de apă potabilă.

Lascăr Catargiu (1823-1899) a fost o figură centrală a politicii românești din secolul al XIX-lea. Personalitate complexă și uneori contradictorie, Catargiu a jucat un rol crucial în modernizarea României, obținerea independenței și consolidarea monarhiei. A deținut funcția de prim-ministru de patru ori, participând la reforme administrative, economice și militare.

Mihail Sadoveanu (1880-1961), un scriitor prolific, este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori ai secolului XX. Opera sa vastă cuprinde romane, nuvele, povestiri, basme și scrieri de călătorie, fiind caracterizată prin lirism, sensibilitate și o bogată imagistică. Sadoveanu a excelat în descrierea naturii și a vieții rurale, creând o atmosferă fascinantă și evocatoare. Câteva dintre cele mai cunoscute opere ale sale includ „Baltagul”, „Frații Jderi”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Hanu-Ancuței” și „Nopțile de Sânziene”.

Visarion Puiu (1879-1964) a fost o personalitate complexă a Bisericii Ortodoxe Române. A ocupat funcții importante, precum episcop al Argeșului și Mitropolit al Bucovinei. A condus Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde a avut o relație tensionată cu administrația nazistă. A salvat vieți omenești și a protejat patrimoniul cultural românesc din zonă. După război, a ales refugierea în Germania, unde a condus o Biserică Ortodoxă Română independentă în exil. A murit în 1964, fiind reabilitat de Biserica Ortodoxă Română post-mortem în 2007.

Dumitru Almaș (1908-1995) a fost un scriitor prolific, cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și biografiile romanțate. A scris despre personalități marcante ale istoriei românești, precum Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Stilul său se caracterizează prin claritate, concizie și o bogată documentare istorică. Scrierile sale au contribuit la popularizarea istoriei naționale și la cultivarea sentimentului patriotic.

George Panu (1848-1910) a fost o personalitate complexă a României, un intelectual de vastă cultură, un spirit vizionar și un pionier al turismului montan. A contribuit semnificativ la dezvoltarea turismului pe Muntele Ceahlău și Durău, construind adăposturi pentru turiști, marcând trasee montane și promovând frumusețea muntelui. A fost un susținător al construirii șoselei pe valea Schitului și a contribuit la modernizarea Durăului.

Acestea sunt doar câteva dintre personalitățile marcante care au dat strălucire județului Neamț. Fiecare dintre ei a avut o contribuție importantă în domeniul său de activitate, lăsând o moștenire bogată care merită apreciată și valorificată.

Alexandru ANDRIEŞ

Articolul Personalități marcante din județul Neamț: o incursiune în istorie și cultură apare prima dată în Ecoul muntilor.