„Sânziană, floare-aleasă,/Fă-mă în curând mireasă/ Și-arată-mi norocul meu,/ Ce mi-i de la Dumnezeu.”

O plantă râvnită de oamenii care cred în puterea plantelor tămăduitoare este și  „Iarba-fiarelor” care înflorește  în Noaptea de Sânziene  și care luminează în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roșiatice pe pământ. I se mai spune și „iarba-tâlharilor”, pentru că hoții și haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Oamenii care au văzut-o înflorită spun că are un cap ca de om pe care poartă o coroană, că în loc de frunze are un fel de aripioare, că nu are rădăcină și-și tot schimbă locul dintr-o poiană într-alta. În restul anului , această plantă arată obișnuit, din care pricină nu poate fi descoperită decât întâmplător, atunci când rupe fierul coasei sau al plugului, ori când face să-i sară potcoava calului.

În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii. Tot în această noapte porțile cerului se deschid și se întorc acasă strămoșii, Moșii de Sânziene.” (Iulia Gorneanu).

Sânzienele închid ciocul cucului, deschid cerurile și, cică, umblă îmbrăcate în ii sau cămăși populare vaporoase din borangic sau marchizet.

Din anul 2013 comunitatea on line  „La blouse roumaine”  a proclamat  ziua de 24 iunie a fiecărui an  „Ziua Universală a Iei”. Această comunitate și-a luat denumirea  de la celebra pictură  cu același nume a lui Henri Matisse. Artiști plasticieni și designeri din întreaga lume s-au inspirat în creațiile lor din valorile estetice ale costumului tradițional românesc de sărbătoare. Iată încă un motiv de mândrie pentru noi, românii. La Bicaz, ATOR – coordonat de preotul Daniel  Dosoftei, împreună cu bibliotecarii bibliotecii publice a Bicazului, au avut inspirata idee de a institui  această sărbătoare de mare impact pentru comunitate.

Anul acesta am organizat cea de-a șaptea ediție a acestui eveniment, vorbim de acum de o tradiție locală care aduce comunității voia bună și frumosul artistic și etnografic.

Ia sau cămașa cu altiță, intrată în Patrimoniul  Imaterial UNESCO, a devenit un brand de țară, un simbol al românismului de pretutindeni. Costumul popular tradițional deține diverse funcții: de protecție și împodobire a trupului, de diferențiere a sexelor și a vârstei, de distincție  socială și ocupațională, de marcare a obârșiei locurilor, funcții ceremoniale și magice. Realizarea cămășilor tradiționale  a constituit o activitate majoră în viața femeilor de odinioară, care erau preocupate permanent să asigure numărul mare de piese de port pentru toți membrii familiei. Femeile coseau  așteptându-și soții din război, fetele așteptându-și drăguții din cătănie. Fiecare ie își are povestea ei unică de viață și frumusețe. Eforturile lor erau sporite la categoria cămășilor de sărbătoare, la care foloseau materiale scumpe, pânzeturi fine și tehnici decorative dificile și care solicitau mult timp, talent și măiestrie. Cele mai spectaculoase ii erau lucrate de fecioare pentru ziua nunții, vorbim despre ia de mireasă și cămașa mirelui care erau păstrate cu sfințenie pentru înmormântare, pentru a închide frumos cercul vieții. Apoi erau iile pentru prima ieșire la horă și iile de Paști urmate de cămășile de lucru. Ia înseamnă rafinament, frumusețe și eleganță. Reginele României tare au îndrăgit și purtat ia, cămașa noastră din străbuni, împrumutându-i distincție și noblețe. Atât Elisabeta, prima noastră regină, urmată apoi de Regina Maria și de Principesele Maria și Ileana, au purtat cu fală și mândrie cămașa națională. Din cânepă, lână, in și bumbac, toate lucrate acasă, româncele au reușit să realizeze, o uimitoare diversitate vestimentară, astfel încât etnologii susțin că portul este cea mai valoroasă și mai bogată creație a artei tradiționale românești, ajungând la rang de haină de sărbătoare la Curtea Regală. Se pare că preocuparea femeii simple de la țară de a fi oacheșă și frumoasă, a ajuns să atingă culmi artistice de nebănuit, chiar dacă nu știa carte, credința, simțul artistic înnăscut și hărnicia au făcut posibil lucrul acesta.

„ Până astăzi nu există dovezi clare despre când anume a apărut în spațiul nostru cămașa femeiască, ia. Avem însă câteva monumente care arată clar cum erau îmbrăcate femeile dacilor acum două milenii. Pe Columna lui Traian, în puținele scene cu chipuri feminine, și pe monumentul de la Adamclisi vedem cămășile încrețite la gât, croiul atât de îndrăgit al iei. Unii cercetători sunt de părere că această piesă vestimentară se purta în spațiul carpato-danubiano-pontic încă de pe timpurile civilizației Cucuteni-Tripolie, respectiv cu șase, șapte mii de ani în urmă.” (Stela Moldovanu – „Măiestria, povestea cusută a iei”).

O personalitate demnă de amintit în acest context  este Eliza Brătianu, descendentă a două ilustre familii de domnitori, Știrbei și Brâncoveanu, devenită apoi soția prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, vorbea fluent franceza, engleza, germana și româna, fiind foarte apreciată pentru distincția și inteligența sa. Folosind colecțiile personale de costume, a desenat cu mâna ei planșe cu diverse modele, pe care le-a publicat în 1943 în celebrul album „Cusături românești”.

„Sunt cusături pe care le-am ales din lumea satelor românești .Și dacă le dau azi la iveală, e ca să nu las pierzării aceste expresiuni ale artei noastre țărănești, ale acestei arte geometrizate și abstracte ce ne vin din vremuri străvechi, din fondul de îndărătnică tenacitate ale dacilor care ne-au fost strămoși. Le mai dau la iveală și fiindcă aș vrea ca ele să fie de folos ; să ajute femeilor românce, așa de dibace în arta cusăturilor, să coase folosind izvoadele din cartea aceasta, după tipicul adevăratei noastre arte populare.

Apoi, ne reamintim cu drag de Elena Cornescu și de Maria Panaitescu care au desenat și editat albume cu modele tradiționale românești, cu obârșie străveche. În anii interbelici ia ajunge la apogeul său de realizare artistică, etnografică. Ne mai reamintim cu emoție și de Smaranda Brăescu, campioană europeană la parașutism.  Regele Carol al II-lea a premiat-o cu Ordinul „Crucea de Aur” a virtuții aeronauticii. Smaranda  avea un cult pentru costumele populare  și deținea o colecție impresionantă, din toate colțurile României. Le primea cadou în peregrinările sale prin țară. Nu avea bani pentru rochii de bal de la Paris, și atunci, costumele populare atât de dragi, erau soluția perfectă: erau elegante și impunătoare, făceau reclamă bună culturii române.

Amintim aici și un distins intelectual al interbelicului, cu studii efectuate la Paris, este vorba de baronul  Alexandru Bellu, cel care a donat terenul pentru cimitirul care îi poartă numele ( din București) , a fost pionier al artei fotografice românești. El a pozat femei de la țară în costumul popular, purtat cu nonșalanță și grație. După aceste fotografii s-au făcut cărți poștale care au încântat cu frumusețea lor generații întregi de români. În România anilor ’40, alături de regii timpului, pe banii emiși sunt reprezentate femei torcând, cu sapa în spate, culegând fructe sau alăptând copiii, îmbrăcate elegant în haine populare de o delicatețe rară. Mai marii timpului au ales această metodă-metaforă de a vorbi prin intermediul banilor despre educație, viitor, tradiție și frumusețea identitară  a cămășii tradiționale românești.

La Paris, s-a dezvoltat o comunitate de români valoroși, la începutul secolului al XX-lea : Constantin Brâncuși, George Enescu, Maria Tănase, iar mai târziu Mircea Eliade și Emil Cioran. Printre ei se afla și pictorul Henri Matisse, bun prieten cu românul Theodor Pallady. Matisse ne-a lăsat o valoroasă moștenire, o serie de tablouri cu tema iei românești.

Doar o ie cusută cu mâna te transformă în creator și te învață să meditezi. Cămașa românească nu aparține unei anumite perioade istorice. Hainele tradiționale au fost transmise din generație, în generație, fără a se demoda. Ia este piesa de bază a portului tradițional românesc, este firul roșu dintre străbuni și contemporani, dintre noi, copiii și nepoții noștri. Ia românească reprezintă identitatea noastră culturală, parte din ADN-ul nostru înscris cu măiestrie, eleganță și unicitate în codul valorilor poporului român. Dacă nu vom contribui la păstrarea acestei zile ca omagiu adus minunatei noastre ii, nu ne vom redobândi tradiția strămoșească pierdută pe alocuri. Bine ar fi ca fiecare româncă să aibă în garderoba sa o ie, ie cizelată timp de secole de simțul artistic al țărăncii românce, nu numai ca o formă de apartenență la tradiția și spațiul românesc, ci și ca un element de autenticitate și inedit în peisajul contemporan.

Ia îmbracă trupul și sufletul purtătoarei. Cusătura este un mesaj. Ea nu doar împodobește, ci leagă. Leagă trupul de suflet, pământul de cer, femeia de rostul ei. Ia este plină de simboluri și semne : cruciulița – cu menirea de a apăra purtătorul de spiritele rele și de a demonstra apartenența la creștinism ; pomul vieții brodat la fir sau în cruciulițe ; luceferii; calea ocolită, dinții lupului, vrâstele sau dungile, motive geometrice (rombul, cercul) și florale, toate florile câmpului, ale pădurilor și ale grădinilor se regăsesc stilizate pe cămăși și bundițe. Decorul este concentrat pe mânecă și împărțit în trei câmpuri : altița, încrețul funcțional sau decorativ, râurii sau șirurile drepte sau costișate urmate de decorul de la marginea mânecilor încheiat cu o dantelă croșetată sau ploiță, cum i se mai spune. Cămașa încrețită la gât a fost cel mai răspândit tip de cămașă femeiască de sărbătoare. De veche tradiție era altița separată de restul mânecii. Apoi sunt cămășile cu stanul drept și mâneca din umăr, cămașa cu platcă (și în unele sate de pe Valea Bicazului această cămașă cu platcă era cămașa de lucru), cămașa scurtă sau cea cea cu poale. Cromatica ornamentării iei diferă de la o zonă la alta, în funcție de vârstă, ocazia cu care este purtată ia și starea socială a purtătoarei. Motivul floral stilizat poate fi interpretat ca simbol al înfloririi interioare și al credinței, legătura dintre om și creație și un omagiu adus vitalității și frumuseții femeii care coase și poartă ia. Simbolurile florale reflectă sufletul femeii.  Galbenul este culoarea grâului, a luminii cerești care coboară în lume, roșu simbolizează pasiunea și puterea vieții. Impresionantă este bogăția simbolisticii semnelor scrise cu acul și ața pe ie. Fiecare dintre noi trăiește propria poveste, cu condiția să și-o poată visa. Nu este ușor să transformi un vis în realitate, dar încă și mai greu este să trăiești fără să visezi. Meșterul popular poate fi un erou. Un popor se ține prin ceea ce face valoros cu mâinile, nu doar prin ceea ce spune cu vocea.

Ia românească merită nu numai un loc în muzeele mari ale lumii, ci și o sărbătoare vie, sub cerul liber, așa cum s-a întâmplat  la Bicaz și în atâtea locuri din țară și Diaspora. La Bicaz, în fața bibliotecii ,am expus pe stative cămășile cusute în cadrul șezătorii care se ține în fiecare zi de marți la bibliotecă. Ansamblul de dansatori „Doina Ceahlăului”, sub îndrumarea instructorului Adrian Gheorghiu, au fost deliciul publicului bicăjean. O surpriză plăcută a fost și solista Rebeca Boboc, bicăjeancă de-a noastră, talentată și cu un farmec aparte, se vede că are profesori buni. Lili Călin a delectat publicul cu păpuși croșetate de ea. A fost un eveniment cultural în care ne-am bucurat unii de alții și de frumusețea muzicii, a dansului și a cămășilor și lucrurilor meșteșugite de iubitorii de tradiție. A fost despre femei care cos stele pe pânză și despre copii care deschi ochii larg în fața unei lumi care încă mai are răbdare. Ia este o rugăciune albă, îndelung muncită, cusută cu dragoste pentru ceea ce suntem  și nu vrem cu nici un chip să uităm. Când vorbim despre ie , nu vorbim despre mode vremelnice, vorbim despre miracol și artă. Româncele au cusut de-a lungul timpului, iar în ziua de 24 iunie  am purtat cu mândrie aceste comori de suflet , de vrednicie și hărnicie, sărbătorind-o pe ea, IA ROMÂNEASCĂ.

La mulți ani IE ROMÂNEASCĂ, simbol al feminității, al rădăcinilor și al neamului!

La mulți ani tuturor celor care o cos, o promovează și o poartă!

Am încheiat manifestarea de la Bicaz cu un moment de reculegere în memoria celui care a fost și este în inimile noastre, omul de cultură, Ion Asavei.  Ziua de 24 ale lui Cireșar s-a încheia pentru noi, bibliotecarele, la Tașca, la Pensiunea Alexandra. Acolo am fost invitate de organizatorii Cenaclului „Ecoul munților” pentru a comemora pe părintele Iustin Pârvu, trecut recent ca sfânt în calendarele ortodoxe, pe poetul nostru național Mihai Eminescu, pe muzicianul patriot Ciprian Porumbescu și pe Ion Asavei, personaj cultural mult îndrăgit de oamenii de pe Valea Muntelui. Însă cenaclul acesta, amintit mai sus, este o altă poveste frumoasă care ni se întâmplă nouă, iubitorilor de carte și informație, de care sunt sigură că va rămâne în analele culturale ale zonei.

Sursele de inspirație: Internet, Stela Moldovan – Povestea cusută a iei

Mariana Călinescu

Articolul 24 Iunie – zi cu multiple valențe culturale si religioase apare prima dată în Ecoul muntilor.

Şi a fost o manifestare de nota 10! Amfitrionii au fost reprezentanţii bibliotecii în frunte cu directoarea Mihaela Mereuţă, alături de Mihael Balint, Violeta Moşu şi Jan Gheorghe Racariu.

Au prezentat cartea profesoarele Dorina Mucenicu şi Cristina Chirilă, şi profesorul Costache Lupu. O expoziţie de pictură (care a ilustrat şi cartea) a aparţinut dnei Narcisa Ştejărean.

Au cântat tineri folkişti de la Roznov, Piatra Neamţ, Pângăraţi, Bicazul Ardelean, Taşca, cu evoluţii solo sau împreună alături de Grupul „Eu Cred”. Nu au lipsit nici melodii pe versurile lui Mihai Eminescu sau neasemuita creaţie purtând semnătura Grigore Vieru/ Doina şi Ion Aldea Teodorovici

Articolul „Am albit” … cu Marius Coşerariu (lansarea celui de-al X-lea volum de poezie apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pentru unii, ziua de 21 martie este o zi ca oricare alta, o zi de lucru normală, fără vreo semnificație anume. Pentru alții, însă, această zi reprezintă o adevărată sărbătoare, așa cum este și cazul Asociației Culturale „Eu cred”, prin inimoșii membri ai  acesteia, care au transformat această zi în sărbătoare.

Începând cu anul 1999, UNESCO a declarat ziua de 21 martie în Ziua Mondială a Poeziei, ca o recunoaștere a contribuției oamenilor de litere și de cultură, a poeților și scriitorilor din întreaga lume la îmbogățirea culturii și spiritualității universale, urmărindu-se, astfel, susținerea creației poetice și crearea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca este cunoscută pentru inițierea unor activități inedite  ( pentru unii), cum ar fi Ziua Drapelului- 26 iunie, Ziua Imnului- 29 iulie, 1 Iunie- Ziua Copilului și, iată, mai nou 21 martie- Ziua Poeziei, prin manifestări cultural-artistice recunoscute pentru complexitatea și unicitatea lor ( cum ar fi acea defilare „militară” cu civili, organizată la Bicazu-Ardelean de Ziua Imnului, cu tineri, copii și invitații taberei „Dăm Folk”), în special în zona de munte a Județului Neamț (Bicazu-Ardelean, Tașca, Bicaz-Chei, Dămuc), dar și pentru calitatea invitaților la aceste evenimente. Astfel, la data de 21 martie, Asociația Culturală „Eu Cred”, în parteneriat cu Primăria,Biblioteca comunală și Școala Gimnazială Bicazu-Ardelean, precum și cu Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” Bicazu Ardelean, a organizat o frumoasă manifestare cultural-artistică dedicată poeziei, în sala de festivități a cochetei Grădinițe din Bicazu-Ardelean, invitați de seamă fiind binecunoscuții scriitori Ionel Simota și Gheorghe Filip, sosiți de la Miercurea Ciuc- din cadrul Cenaclului „Bunavestire” din Miercurea Ciuc, dar și Marius Mihai Coșerariu, Elena Ropotoaia și Dorina Mucenicu- coordonatorii Asociației Culturale „Eu Cred”.

După cuvântul de deschidere al lui Marius Mihai Coșerariu- președintele asociației, pe rând, au luat microfonul prof. Dan Husari, directorul Școlii Gimnaziale și Corina Alina Bilan, bibliotecar-șef, care au adresat un „bun venit” celor prezenți, după care, prof. Dorina Mucenicu a prezentat pe scurt semnificația zilei de 21 martie, după care a urmat un adevărat maraton de poezie și muzică folk. Un adevărat regal liric  a fost oferit de poeții Ionel Simota și Gheorghe Filip, cei prezenții bucurându-se de frumusețea, calitatea și expresivitatea versurilor proprii, dar microfonul „s-a plimbat” liber prin public, fiind preluat de părintele Toader Ropotoaia, care a recitat un frumos și emoționant poem religios, doamna dr. Narcisa Stejeran, cea care, la rândul său coordonează „Căsuța Păpușilor” și care a recitat o friumoasă poezie din creația lui Tudor Arghezi.

Cuvinte frumoase au fost rostite de către soții Marcela și Cornel Duculescu, sosiți special de la Argeș, dar și preotul Constantin Chifu de la Dochia, care, la rândul său a sosit la Bicazu-Ardelean pentru a lua parte la această manifestare dedicată poeziei.

Momentele lirice au alternat cu cele muzicale, oferite de invitații zilei, respectiv Ionuț Stoian și Dionisie Ionescu, sosiți de la Piatra Neamț, cu câteva piese folk electrizante, care au antrenat publicul, prof.Cristina Marin, care a cântat un cântec pe versurile doamnei Andreea Maria Bălan, profesor logoped, care, de altfel, a și recitat una dintre crerațiile sale.Momentele muzicale au continuat cu elevii Asociației Culturale Eu cred- Cosmin Caia, Miruna Bilan, Răzvan Tanislav, Ionuț Coșerariu, Sabrina Handaric, Maia Topliceanu, Delia Caia, Matei Mihăilă și Morariu-Florea Claudia, care au alternat cu momentele lirice ale elevilor Școlii Gimnaziale Bicazu Ardelean

Finalul manifestării cultural-artistice a aparținut grupului folk „Eu Cred” (Elena Ropotoaia- chitară, voce, Cosmin Caia- clape și Marius Coșerariu-chitară, voce) – care a interpretat un frumos cântec pe versurile poetului Ionel Simota, intitulat „Cântec târziu” și alte două cântece pe versurile poetului Marius Coșerariu- „Poate că mâine” și „Între Cer și Pământ”.

După acest emoționant recital, Gheorghe Filip a tras cortina, recitând în stilu-i caracteristic, extraordinarul „Poem pentru Transilvania”, iar ropotele de aplauze au zguduit pereții grădiniței din Bicazu-Ardelean.

După aproape 3 ore de poezie și muzică de calitate, toți cei prezenți, mari și mici, s-au deplasat într-o altă încăpere, unde, după o scurtă rugăciune și binecuvântare a preoților Toader Ropotoaia și Constantin Chifu, s-au tras concluziile acestei activități, printre sărmăluțele (de post) și mămăliguța pregătite de soții Emilia și Gheorghe Moldovan, dar și delicioasele prăjituri de post oferite de prof. Gianina Croitoriu-Dumitru, timp în care, toți cei prezenți puneau la cale următoarea manifestare cultural-artistică, ce se va desfășura, cel mai probabil la Tașca, în ziua de Florii, la inițiativa doamnei Narcisa Stejeran, așa cum, de altfel, a promis. (E.M.)

Articolul POEZIA – sărbătorită la Bicazu-Ardelean cu cântec și sarmale de post apare prima dată în Ecoul muntilor.