Mai există și astăzi cantoanele silvice. Pe moșii au fost angajați ingineri silvici, arhitecți, muncitori cu înaltă calificare, care s-au ocupat de împăduriri, plantații, pepiniere, de drumuri, au adus soiuri de pomi fructiferi, pe care săteni le-au aclimatizat. S-au construit mori, pive, un gater, veniturile au crescut de la 355.000 lei în 1884, la 1.865.000 lei în 1911. Biserica și școala s-au implicat în educarea culturală și religioasă a muntenilor. Angajații Domeniului Coroanei trebuiau să fie un exemplu pentru comunitate, ei fiind primii prezenți la liturghie, dar și la activitățile culturale, unde sătenii erau și interpreți şi spectatori. La început a existat o Societate Cultural-Economică unde, se făcea lectură, cursuri de alfabetizare și se țineau  conferințe, teatru, copiii erau determinați să frecventeze școala. Din Societatea Cultural Economică s-a desprins o bancă, Societatea Cooperativă, unde sătenii se asigurau pentru vite, în caz că erau atacate de animalele sălbatice. În 1910, pe Domeniile Coroanei erau 40 de biserici bine întreținute. Biserica de la Borca a fost ctitorită de regele Carol I, sfințită de Iosif Naniescu, mitropolit și membru de onoare al Academiei Române. La sfințire a cântat cu cobza lui Barbu Lăutaru. Experiența pe care au acumulat-o muntenii de la instituția regală a fost una de succes, ei învățând să trăiască sănătos, să-și educe copiii, să fie informați și să transmită și generațiilor viitoare principii verificate de ei.

Bibliografie

Berian, A.- Monografia Domeniului Borca și Sabasa-Farcașa din județul Suceava, 1906, București, Tipografia Gutenberg

Berindei, D. – Societatea română în vremea lui Carol I, București, Editura militară,1992

Bulai, I, Țulea, S., Nicolaescu, S., Slotea, E.- Carol I, Editura Cetatea de scaun Târgoviște, 2016

Povestea Domeniilor Coroanei readusă la viață, serial TV realizat de Cristian Tabără, Emisiunea Exclusiv în România, noiembrie, 2023

Iolanda LUPESCU

Articolul REGELE CAROL I ȘI DOMENIUL COROANEI BORCA apare prima dată în Ecoul muntilor.

Gheorghe Bondar s-a născut la 10 februarie 1945 în comuna Borca, județul Neamț. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Bacău, promoția 1967. A fost profesor și director la Școlile Mădei și Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca. 40 de ani a răspuns onorific de biblioteca școlii, sporindu-i fondul de carte. Alături de soție, Ana Bondar s-a ocupat de Muzeul etnografic „Strămoșii”. A publicat articole și în „Monitorul de Neamț”.

Cuvântul înainte scris de preotul N. Cojocaru este plin de pilde și de multe semne de întrebare pe care noi și mai ales voi tinerii ar trebui să vi le puneți. Am să citez un singur fragment, care face cât o predică. „Am așteptat să-mi vină sufletul din urmă… Voi alergați în grabă spre nicăieri. Timpul pare să nu vă ajungă. Dar asta duce la stress, stress-ul la nevroză, iar nevroza la depresie, boala lumii de azi. Iar depresia e boala lipsei de sens. Nu puteți fugi de voi înșivă. Trecutul vine după voi. Și sufletul…”

Geografic, Mădeiul e așezat „într-una din cele mai frumoase poieni de pe Valea Bistriței, în dreapta râului. La o sută de kilometri de Piatra Neamț și la aceeași distanță de Suceava. De veți ajunge aici, veți dori să vă întoarceți!”

Despre localnici ce să mai zicem? Sunt dintre cei pomeniţi de Mihail Sadoveanu: „Locuitorii aceștia de sub brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferință ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii… plăcându-le dragostea și beția și datinile de la începutul lumii…  mai cu seamă ei stau înaintea soarelui c-o lumină ca din el ruptă”.

          Legendele spun că pe la 1500 un anumit călugăr, Matei, ar fi venit din Ardeal și s-a stabilit la izvoarele unui pârâu care astăzi îi poartă numele. Treptat poiana de pe malul Bistriței a fost curățată de plopi, răchite, arini și s-au construit primele case  – bordeie, cu talpa pe cioatele copacilor tăiați.

După 1700 populația de pe Valea Bistriței crește prin venirea masivă a românilor de peste munți, a ungurenilor! Citind cartea veți afla etimologia numelui și vă veți putea căuta strămoșii!

După așezare oamenii au profitat de ce le-a oferit Dumnezeu: „lemne de casă, lemne de foc, vânat, izvoare cu apă limpede, poieni cu pajiști, ascunzători în vremuri grele, casă pentru haiduci”.

Ocupațiile străvechi au fost creșterea vitelor și munca la pădure. A urmat plutăritul pe Bistrița. O dată cu deschiderea complexelor miniere de la Barnar și Crucea mulți localnici și-au schimbat meseria devenind mineri, mecanici, electricieni, instalatori, pirotehniști, șoferi de autobuze, atrași de salariile mai mari și de alte facilități.

În localitate existau la un moment dat 18 fierăstraie (gatere) ce tăiau lemn pentru SOVROMLEMN, 18 mori, pive, iar munții erau înțesați de stâne. Cu mic cu mare se muncea pentru o masă îndestulată. „Omul care nu avea o casă de copii era socotit un om de nimic”.

În sat erau și câteva crâșme, unde în zilele de sărbătoare oamenii se îndestulau cu vin adus de la Focșani cu căruțele, iar muzicanții Zupavel și Lența și Țâlică Ciocan aveau grijă să întrețină atmosfera. Nu lipseau nici fierarii, pentru că erau cai, constructorii de case și fântâni, tâmplarii, dulgherii precum și cojocarii.

În capitolul „Sihăstria lui Matei, Daniil și Chiriac” autorul menționează că acești trei călugări cu metania la Mănăstirea Slatina s-au retras pe Valea Bistriței pe la începutul secolului al XVII-lea stabilindu-se pe aceste locuri. Legat de călugărul Matei a rămas locul „La Chilii” pe care orice mădeian îl știe. Aceștia au avut ucenici ce au ajutat pe românii veniți din Ardeal sau au trecut dincolo pentru a propovădui religia ortodoxă. În sat exista o biserică din lemn care a ars. Se spune că era singura biserică de pe Valea Bistriței dintre Călugăreni și Crucea. În 1864 s-a zidit din piatră biserica existentă, lucrările fiind conduse de un boier-administrator Condurache. Dacă veți trece pragul acestei clădiri de cult veți găsi Una Cazanie din 1768, pe coperta căreia este scris numele lui Alexandru Scarlat Ghica, Una Evanghelie, pe coperta căreia este scris numele Mariei Tereza, Una Cazanie, din 1801, din vremea lui Al. Constantin Moruzi, Mare Voevod.

Un prim-ninistru a dăruit pe la 1865 unui preot ilustru un ceas de aur pentru „darul vorbirii, înțelepciunii și aplecării spre cele sfinte. Acel preot adunase pe lângă biserica din Mădei, într-o chilie vreo 10-15 învățăcei. Alexandru Baloș (Alecu) cel ce a înființat una dintre primele școli din țară la Broșteni în 1840.Trebuie pomenit și numele primului învățător, Nicolai Nanu, „vestit pentru priceperea și dăruirea lui”.

Au urmat reformele lui Cuza. Primul învățător cu adevărat la Mădei a fost preotul Simion Cârjă, fiind apreciat în mod deosebit de Mihail Kogălniceanu, prim-ministru în acea vreme. Se păstrează sigiliul școlii din 1880 pe care scrie: „Școala Rurală a Comunei Mădeiu, Plasa Muntelui – România, Județul Suceava, 1880”. Au urmat învățători și profesori cu mare har, cu dragoste de localitate ce sunt pomeniți în lucrare. De la bătrâni a adunat autorul texte folclorice, strigături, doine, balade, descântece, obiceiuri peste care s-ar fi adunat praful pentru totdeauna.

Capitolul V este închinat Bistriței, cea care a făcut posibilă viețuirea pe malul ei a multor români, iar următorul vorbește și pomenește, cu respect, pe cei care și-au lăsat gospodăriile și traiul tihnit pentru a da obolul de jertfă țării.

Lucrarea domnului profesor Bondar nu este doar o monografie, căci este scrisă cu atâta dragoste față de ținuturile natale, cu un autentic talent literar, încât e ușor să o parcurgi, având impresia că te afli cu adevărat „Pe plaiul lui Matei”.

Ilie ALEXANDRU

Articolul Pe plaiul lui Matei – Mădei – Locuri oameni, fapte apare prima dată în Ecoul muntilor.

Valea Bistriței, începând de la Vatra Dornei și până la Bicaz, traversează o serie de localități care, la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea, se aflau sub administrația Casei Regale: Domeniul Regal Broșteni, Domeniul Coroanei Borca, Domeniul Coroanei Sabasa-Farcașa și Domeniul Coroanei Bicaz, la frontierele Moldovei din acele timpuri cu Bucovina și Transilvania. Braniștea mănăstirească Broșteni, atestată documentar la 1488 și devenită cu timpul moșie boierească și ulterior Domeniu Regal la 1877, a fost o zonă sălbatică cu faună bogată și puține așezări omenești. Satul natal Holda se afla pe moşia Broşteni, localitate ce era înşirată pe malul stâng al Bistriţei şi în lungul pârâului Puzdra și care a făcut parte, de-a lungul timpului, din mai multe unităţi administrativ-teritoriale: ţinuturile Câmpulung (Suceava) şi Neamţ, apoi judeţele Suceava şi Neamţ, actualmente în judeţul Suceava. Astăzi, din cauza dispunerii extrem de răsfirate a zonelor intravilane, Broșteni este orașul cu cea mai mare suprafață din România.

Actul de naştere, în original, al lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu ne spune: „Din anul una mie opt sute şapte zeci şi doi, luna martie în cincisprezece zile, ora trii dupe amiazei. Act de naştere a lui Gheorghe de sex bărbătesc, născut eri în cătuna Holda, comuna Broşteni, la casa părinţilor sei din strada Holda; fiu al lui Grigore Băciuclu în etate de douăzeci şi şase de ani şi a Ioanei soţia în ­etate de douăzeci de ani, ambii de profesie cultivatori, domiciliaţi în comuna Broşteni”.

Copilul din Broşteni avea să urmeze un cursus honorum deosebit. Între anii 1906-1935 a fost în serviciul Casei Regale, deservind pe regele Carol I, apoi pe Ferdinand I, astfel că mai bine de un sfert de veac a fost bibliotecar al regilor României. Fără a face politică (prin funcţie, i se interzicea implicarea în politică) a fost trăitor al multor întâmplări ce i-au influenţat destinul şi traiectoria vieţii. A activat la serviciul de corespondenţă şi petiţii, apoi ca bibliotecar al Curţii Regale (1909) şi secretar general pe viaţă al Fundaţiei Culturale „Regele Ferdinand I”. S-a ocupat, printre altele, de corespondența în limba română și de petițiile adesate suveranilor, a stabilit audienţe, a fost sfătuitor, a compus cuvântări pentru diferite evenimente. Memoriile sale sunt de mare interes pentru cei interesaţi de imaginea familiei regale, fiind un martor important al istoriei României.

Pentru regiunea noastră, de mare interes este lucrarea „Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava”, o deosebită frescă a cursului mijlociu al Bistriţei, cu locuri şi oameni. În Neamul românesc al lui Nicolae Iorga, apărea în numărul 52, din anul 1906, următoarea recenzie semnată de însuşi marele istoric: „De vei lua în mână «Descrierea moşiei regale Broşteni, judeţul Suceava», de dl. Gh. T Kirileanu, nu se poate să n-o ceteşti până la sfârşit. Sunt acolo ştiri istorice, note despre gospodăria veche şi cea nouă, elemente de limbă şi cultură, cu totul necunoscute. [. . .] Monografia nu poate fi întrecută”.

Aceste rânduri elogioase erau adresate cărturarului Gheorghe Teodorescu Kirileanu, care debuta cu această monografie, rod al unor intense cercetări de teren şi de arhive, în istoriografia românească. Limba folosită este apropiată de cea a scrierilor lui Creangă, aspect recunoscut de Garabet Ibrăileanu, de Sextil Puşcariu, Simion Mehedinţi, Leca Morariu, Şerban Cioculescu, astfel că la recomandarea lui A.D. Xenopol, profesorul său de istorie, s-a preocupat de selectarea şi editarea manuscriselor lui Creangă.

G.T. Kirileanu şi-a legat ultimii ani din viaţă de oraşul Piatra-Neamţ, unde a fost unul dintre artizanii fondării unei biblioteci publice, căreia i-a dăruit mare parte dintre cărţile şi manuscrisele sale. Biblioteca Judeţeană Neamţ poartă numele „patriarhul Văii Bistriţei”, cărturarul din Holda Broştenilor, de pe „Valea Bistriţei moldoveneşti”…

Virgil COJOCARU

Articolul Din Valea Bistriței moldovenești – G.T. Kirileanu apare prima dată în Ecoul muntilor.