Publicat la Editura StudIS, la final lunii decembrie, volumul de poezii, intitulat meditativ „Am albit” abordează temele predilecte ale liricii: libertatea, timpul, iubirea, conflictul dintre individ și societate, destinul, viața, moartea, într-un limbaj expresiv, reflexiv sau moralizator, completat armonios de minunatele desene realizate de doamna dr. Narcisa Stejărean. Ilustrația coperților este semnată Dimitrie Iavorschi, iar prefață îi aparține prof. dr. Daniel Dieaconu.

Aflăm aici calitățile ce definesc poetul Coșerariu, intensitatea și firescul spunerii și simțirii, asociațiile surprinzătoare, imagistica bogată, cuvintele grele, dar și scrierea delicată, nonșalanța lunecării printre stiluri, doza de realism, fie el și poetizat.

Mihai Coșerariu s-a născut la 29 octombrie 1973, în comuna Tupilați, județul Neamț, este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Școlii Militare de Poliție „Nicolae Golescu” Slatina, promoția 1996, și al Școlii Populare de Arte Piatra Neamț, secția vioară. Este membru al Societății Scriitorilor din județul Neamț și al Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” al Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Este președinte fondator al Asociației Culturale „Eu cred” cu sediul în comuna Tașca, județul Neamț, și-a asumat rolul de instructor al unor grupuri de copii; este, în primul rând, cantautor, de aceea în multe din poeziile sale descoperim mai întâi ritmicitatea notelor muzicale, fiind create special pentru a fi cântate la chitară. Neobosit scriitor, a publicat volumele de poezii: „Să gonești fiara din suflet” (2015), „Așa sunt eu” (2016), „Amprente lirice” (2017), „Credință. Dragoste. Țară”( 2018), „Întâlnire cu mine” (2019).

„De curând am albit, am pe frunte argint,/ Dar mă las păcălit, ca un prunc mă alint/ Am în plete ninsori, care cad nemilos,/Iar pe frunte am flori, care nu mai miros.” Poezia care dă titlul volumului este o reflecție asupra trecerii timpului și asupra pierderii tinereții. Teme precum resemnarea, nostalgia și lupta interioară sunt exprimate prin imagini sinestezice memorabile, „ani sapă-n obraz riduri multe, adânci”, comparații înduioșătoare „în oglindă-mi privesc chipul, ca un copil”. Fiecare vers pare să fie impregnat de trăiri autentice, oferind o meditație profundă asupra fragilității vieții, tonul melancolic fiind echilibrat de sentimentul acceptării inevitabilului.

Redactor al revistei „Ecoul Munților”, este cel care a creionat imnul grupului folk omonim, transmițând un mesaj optimist despre puterea fiecărui individ de a lăsa o moștenire în această lume: „Ecoul Munților- e o poveste îmbrăcată-n ie,/ Dintr-un crâmpei de dor – născut într-un izvor cu apă vie./ Ecoul Munților- e dragostea ce-și cântă simfonia/ Pentru acest popor și-această sfântă Țară – România.” Subliniind importanța rădăcinilor culturale în păstrarea identității naționale, versurile îmbină introspecția cu un apel colectiv la unitate și credință, constituind un manifest al valorilor autentice și o chemare la reflecție și acțiune. Deși tematica legată de natură, credință și patrie nu este nouă, autorul reușește să o abordeze într-o manieră personală, actualizând-o pentru un public modern. Mesajul de a construi „povești cu oameni, locuri și istorii” invită la responsabilitate socială și culturală, păstrând în același timp frumusețea limbajului tradițional.

Criza interioară a individului confruntat cu degradarea valorilor și dezordinea morală a societății contemporane este explorată în mai multe texte. În „Bolul de sticlă” poetul abordează tema conflictului dintre individ și societate, în care protagonistul, epuizat de degradarea morală și de răsturnarea valorilor, ajunge să se simtă inutil și neînțeles.

„văzând că fiecare zi ce trece se transformă într-o povară

din ce în ce mai grea

ce apasă nemilos pe umerii mei obosiți

văzând că tabla de valori s-a rostogolit ireversibil

binele confundându-se tot mai mult cu ceea ce noi știam

până nu demult că este rău

văzând că în jurul meu colcăie minciuna ridicată la rang de artă

și constatând că locul meu nu este aici

simțindu-mă inutil

am hotărât să-mi adun toate gândurile

convingerile părerile și principiile”

Poezia este scrisă în stil liber, frazele lungi accentuează senzația de flux al memoriei și de neliniște interioară. Alegerea unui limbaj direct, dar încărcat de metafore, precum „bolul de sticlă” și „tabla de valori s-a rostogolit”, sporește forța simbolică a textului.

Aflate sub semnul lui 10, după cum se afirma în prefață, cele 100 de poeme ale volumului „Am albit…” sunt poezii în care Marius Coșerariu cultivă o atitudine fățișă, îmbinând liricul cu polemicul, pentru a-și exprima crezul artistic cu curaj, adresându-se unei categorii mari de cititori.

Cristina Chirilă

Articolul „Am albit…” – identitate, revoltă, acceptare apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pasiunea pentru artă s-a născut din perioada copilăriei când petrecea vacanţele de vară la bunici pe (Valea Siretului la graniţa cu Ucraina, bunicul fiind de origine ucrainean), vizionând  desene animate ruseşti!

Mai târziu începe a crea picturi în ulei şi mici sculpturi în lemn! După terminarea liceului minier din Broşteni şi după îndeplinirea serviciului militar  urmează cursuri de tâmplărie la Grinţieş. În 2006 se stabileşte în Franţa, unde lucrează ca şef de echipă tâmplărie, mai târziu metalurgie. Continuă pasiunea pentru arta şi creează sculpturi în lemn şi aluminiu, picturi în posca. Susţinut de famille și prieteni începe a expune creaţiile în mici galerii de artă în regiune.

În 2006, ne-a oferit două desene pentru cartea „La poale de Ceahlău, oameni, locuri, fapte. Între istorie şi legendă” şi a continuat cu alte desene pentru antologia (alb-negru la acea dată) – „Ceahlăul, muntele legendelor sau legenda muntelui?”, titlu propus de domnia sa. Desenele sale alb negru au fost colorate şi completate de profesorul Traian Stanciu şi în 2013 a apărut o antologie color cu desene pentru toate legendele, inclusiv pentru două superbe legende în versuri realizate de Constantin Andraş în 1966.

Pentru cărţile noastre din anii următori a fost realizatorul copertelor, în special coperta cărţii „Tâlhăria şi haiducia la români. Jefuitorii cu arme” din 2014 sau „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei”. Desenele sale au împodobit banerele Festivalului Haiducilor şi ale Festivalului Oierilor din Grinţieş. Ultima pictură primită a fost dedicată unei personalităţi remarcabile a românităţii: Ciprian  Porumbescu. Imaginile sale sunt pline de simbolism, trebuie privite cu atenţie pentru a înţelege profunzimea lor.

L-am urmărit şi i-am ţinut pumnii de la depărtare pentru expoziţiile iniţiate şi îi dorim o carieră cât mai prodigioasă. Şi să ne fie alături prin desenele domniei sale la toate întreprinderile noastre culturale!

Daniel DIEACONU

Articolul Un artist remarcabil, pictor şi sculptor: Dimitrie (Mitruţ) Iavorschi apare prima dată în Ecoul muntilor.

La 1475, la Rahova, lângă Vaslui, Ştefan uimea Europa printr-o victorie deosebită, dar în anul următor, la Valea Albă, nu departe de curtea domnească de la Piatra lui Crăciun, floarea tinerimii moldave cădea în jurul domnului, care cu greu îşi afla scăparea în munţi. Legenda spune că s-ar fi adăpostit în munţii Vrancei, dar o tradiţie veche a noastră ne spune că s-ar fi oprit la Hangu, în locul numit Colibiţa şi în jurul său s-au strâns ciobanii şi plăieşii munţilor.

În ţinutul Neamţului, Ştefan cel Mare a zidit la Cetatea Neamţului, care a cunoscut apogeul puterii ei în timpul domniei sale, rezistând lui Matei Corvin, Mahomed al II-lea sau regelui Ian Albert al Poloniei, a construit biserică mare la Neamţ, a ridicat curte domnească la Piatra lui Crăciun, unde a ridicat la sfârşitul domniei biserică înaltă şi un turn maiestuos. Şi-a legat numele de schitul de la Bisericani a lui Ioasaf şi de sihăstria lui Amfilohie de la Pângăraţi, desăvârşite de urmaşii săi Ştefăniţă şi Alexandru Lăpuşneanul, a continuat zidirea de la Bistriţa a bunicului său Alexandru cel Bun, unde şi-a îngropat pe cel mai drag dintre feciori, Alexandru. La Valea Albă, ce s-a numit apoi Războieni, a ridicat o impresionantă biserică-mausoleu, iar la Tazlău, la schitul lui Chiriac, a construit biserică mare de piatră, cu turn şi cu ziduri înalte.

Ne dorim ca spusele noastre să vină în sprijinul tinerilor care trebuie să perceapă corect această personalitate istorică imensă. Căci nu conducea o Spanie renăscută ca Ferdinand de Aragon, nici un întins regat ca Matei Corvin sau Cazimir al Poloniei, nici un imperiu ca al lui Mehmed Fatih, cu toţii, contemporanii săi. A fost domnul unei ţări mici, dar faptele sale au fost mari.

Daniel DIEACONU

Desen de  Dimitrie Iavorschi

Articolul Ştefan cel Mare și Munții Neamțului apare prima dată în Ecoul muntilor.

Deschidem revista cu o poveste despre Vasile cel Mare, haiducul ştiut de mulţi din „Judeţ al sărmanilor” a lui Sadoveanu sau din balada culesă de Alecsandri:

„Toată vara-n Grinţieş

Şi iarna stoler la Ieşi…”

La poalele muntelui Grinţieş se ţine cea de-a şaptea ediţie a unui festival aflat sub semnul haiducilor şi haiduciei, sub semnul lui Vasile cel Mare. Am alăturat un desen realizat de Dimitrie Iavorschi pentru una dintre cărţile noastre închipuind pe celebrul „vameş de drumul mare”, cum îi zicea Mihail Sadoveanu.

40 de articole, 22 de autori şi multe imagini vechi şi noi. Prezentăm tineri artişti, tineri de succes, tineri redactori. Propunem o personalitate a lunii.

Invităm la istorie, la turism, la drumeţie, la poveste, la lectură. O absolventă de geografia turismului ne prezintă un mic studiu despre meşterii populari ai zonei, cu lumini şi umbre (mai pretenţios – analiza SWOT). Nu lipsesc figuri luminoase de dascăli, precum soţii Popovici şi Gheorghe Bondar din Borca, Petre Gheorgheasa din Broşteni, Ioan Ciucanu din Poiana Teiului, Aftanasă Borşuc din Grinţieş, continuăm studiile propuse de Flavian Chifu şi Marius Cătălin Popovici şi amintirile lui Constantin Cojocaru şi interviul cu Neculai Tărâţe. Vorbim despre o tabără de la Galu şi o predică de la Largu.

La rubrica de sport: o echipă inedită – „Mâtzele negre” – rugby feminin, care au ajuns cu căutarea de talente până la Pipirig.

Completăm cu scrieri de epocă (o monografie de la Pipirig din 1936 şi un text al lui Constantin Turcu), presă veche (de la Târgu-Neamţ), amintiri, recenzii, ştiinţă, astrologie amuzantă, toponimie, jurnale de călătorii. Cu adevărat un caleidoscop. La o bună citire!

Daniel DIEACONU

Articolul „Ecoul munților” nr. 9 – Sub semnul haiducilor și haiduciei… apare prima dată în Ecoul muntilor.