Directorul Vasile Amariei a avut și un discurs în limba franceză. Dialogurle au fost interactive, profesorul Gheorghe Caraza a povestit elevilor despre masterul susțnut în Franța, despre învățămâtul francez, despre viața de acolo . Doamna profesor a locuit o lună în sudul Franței, acolo a văzut alt stil de abordare a problemelor de zi cu zi ale  francezilor. Cântărețul de muzică populară Narcis Precup, invitat la întâlnire ca fost elev al doamnei Afloarei, a povestit despre limba franceză vorbită în Belgia , unde a locut mai mulți ani ,o limbă cu particularități și ușor simplificată. Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos ,au venit cu desene despre simbolurile Franței, iar discuțiile lor au fost mai mult despre fotbal și gastronomie. Nu puteam să-l uitam pe Alecsandri, cu ciclul ”Chirițelor” această ”prețioasă ridicolă” care ne-a descrețit frunțile și ne-a făcut să râdem. Așa cum nu l-am uitat nici pe Eminescu ,ce-i persifla pe studenții români aflați la Paris în poezia ”Ai noștri tineri”. Am amintit și de Micul Paris, despre bonjuriștii pașoptiști, despre scriitorii români ce au ales calea exilului și au ajuns printre elitele literare ale Franței. Interpretul Narcis Precup i-a convocat pe colegii lui de clasă Despina Gheorghiu si Vasile Amariei (doamna Afloarei le-a fost dirigintă) la un concert în limba franceză, pe acorduri de chitară. Trebuie amintit că doamna profesor, pentru   a-i obișnui pe elevi cu conversația și cu un lexic cât mai bogat, organizase în cadrul liceulu un Club de limba franceză, unde se și cânta. Zeci de cântece au fost învățate în acea perioadă și este umitor că nu am uitat nici cuvintele nici linia melodică. Alt grup muzical a fost cel al profesorului Gheorghe  Caraza, acesta a cântat împreună cu liceenele. Copiii prezenți au fost însoțiți de doamna profesor Vasilica Tudosă, cea care le-a sugerat copiilor să deseneze. Domnul director spunea în discursul său despre căutarea timpului pierdut. Eu cred că a fost un timp  al regăsirii în care am petrecut o oră în emoție și bucurie. Poate că a fost și ora în care copiii au devenit conștienți de importanța limbii franceze.

Despina Gheorghiu

Articolul ZIUA FRANCOFONIEI SERBATĂ LA BORCA apare prima dată în Ecoul muntilor.

În prima zi, atmosfera a fost una plină de culoare și voie bună. Elevii celor mai mici clase au dat startul sărbătorii prin activitatea „Povestea Toamnei în costume colorate”, o adevărată explozie de imaginație și entuziasm. Tot joi, liceul a găzduit un moment de cultură dedicat Reginei Maria, personalitate remarcabilă a istoriei României, activitate coordonată de doamna bibliotecară Despina Gheorghiu.

Ziua de vineri a adus în prim-plan competiția, emoția și recunoștința. Dimineața a debutat cu un concurs de lectură intitulat „Citește, zâmbește și cucerește!”, unde elevii din clasele gimnaziale și-au demonstrat talentul oratoric și dragostea pentru carte. În continuare, comunitatea școlară s-a reunit la Biserica „Sf. Nicolae”, pentru a aduce un gând de omagiu profesorilor trecuți în veșnicie, într-un moment de reculegere plin de emoție.

Programul a continuat cu activitatea „Educația – punte între ieri și mâine”, la care a participat profesorul invitat Aurel Budăi, urmată de întâlnirea „Sfaturi între generații”, unde foști absolvenți ai liceului au împărtășit experiențe de viață și carieră actualilor elevi. Totodată, clasa a VIII-a B a pregătit o activitate sensibilă – „Scrisori de recunoștință”, adresate profesorilor, părinților și întregului personal al școlii, un gest simplu, dar plin de emoție și respect.

În paralel, s-a desfășurat și concursul „Viața și operele lui Mihail Sadoveanu”, care a adus în centrul atenției personalitatea patronului spiritual al liceului. În ambele zile, școala a fost înfrumusețată de expoziția de desen „Culorile toamnei”, semnată de elevii claselor primare.

Sărbătoarea liceului a fost, astfel, un prilej de comuniune, de celebrare a valorilor educației și de mândrie locală — o dovadă că tradiția, cultura și bucuria de a fi împreună se regăsesc mereu sub același acoperiș: al școlii.

Consilier educativ Ana-Maria Gheorghiasa

Articolul 6, 7 Noiembrie – Zilele Liceului ,,Mihail Sadoveanu” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Volumele la care m-am oprit astăzi mi-au venit ca „mingea la fileu”, doar că mi-am imaginat că am fost pe aleile Cimitirului Bellu și nu fizic. Plimbarea imaginară s-a datorat scriitoarei Cristiana Trică, cea care cu multă muncă și documentare a scris aceste două cărți.

Chiar de la prima pagină cartea m-a cucerit, autoarea răspunzând la întrebarea „Pentru ce Povești din Bellu”. Și argumentele sunt multe… Cele două volume nu sunt o simplă listă de epitafuri, se pleacă de la un nume gravat pe piatră și se caută firul care leagă acea inscripție de un destin: familie, meserie, întâmplări istorice, ziare vechi, arhive. Povestirile alternează între portret intim și mic reportaj istoric; unele sunt concentrate pe un moment decisiv din existența personajului, altele schițează traseul unei familii sau consemnează episoade de epocă. Tonul e adesea blând, empatic, fără senzaționalism: intenția pare a fi recuperarea demnității și a urmelor pe care le lăsăm în lume.

Istoria familiei Bellu (Bello/Bellio), cavoul familiei Cantacuzino realizat de  celebrul Ion Mincu (acesta realizând și cavourile familiilor Ghica și Gheorghieff ), cavoul și istoria  familiei Dalles, al familiei Izvoranu, Poroineanu, Frații Assan, Bragadiru, Cazzavillan, Ciulley, Gheorghieff și Simu. Le-am enumerate pe cele care m-au impresionat în mod deosebit, cele două volume fiind descrise mai multe familii cu poveștile lor de supraviețuire, iubiri, neterminate sau destine frânte de epoci tulburi. Cristiana Trică pornește de la astfel de urme mărunte și croiește portrete care recuperează nu doar biografii, ci și  mutări de regim sau rupturi de familie . În volumele Povesti din Bellu (I–II) cimitirul devine o hartă a memoriei urbane și o colecție de mici istorii care spun despre București mai mult decât multe texte oficiale.

Cu siguranță cei pe care i-am menționat făceau parte din elita Bucureștiului de odinioară. Opulența era vizibilă, dar și generozitatea lor și mai ales bunul gust. Se investea foarte mult în ceea ce se credea durabil și existau și foarte multe acte de caritate. Păcat că în domeniul sănătății medicina încă nu evoluase, familiile aveau foarte mulți copii, dar mureau la vârste fragede, de aceasta sunt așa multe povești de familie tragice. Însă viața culturală era la loc de cinste, tinerii erau încurajați să studieze la școli de elită din Europa, erau acele întâlniri în care se citea poezie și proză scurtă, iar la balurile organizate frecvent muzica era  de cea mai bună calitate. În existența acestor mari familii se construiesc școli, biserici, cămine-internat, mici spitale, muzee (Muzeul Sima, demolat din  ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ), teatre, Teatrul Nottara construit de Ciuley -tatăl pentru fiul său, celebrul regizor Liviu Ciuley-tatăl avea în plan să construiască două teatre, celălalt pentru fiica lui Ana Ciulei  foarte talentată, dar care a  murit în urma unei nașteri, Palatului CFR sau  sediului nou al Băncii Naționale a României, Palatul Cantacuzino devenit Muzeul „George Enescu”, Salla Dalles, Palatul Camerei de Comerț din București, Casa Oamenilor de Știință, Palatul Bragadiru și fabrica de bere, tipografii și ziarul „Universul”, primele mori mecanice.  Unii tineri căsătoriți primeau lemn pentru a-și ridica case, vacă cu lapte, oi, porci și uneori pruncii erau creștinați.

Două citate m-au mișcat profund, cel adresat lui Cazzavilllan, părintele ziarului „Universul”-„El a murit, dar faptele rămân, și cel de-al doilea „Nu numai pentru noi, dar și pentru alții”, aici lăsându-vă pe voi, dragi cititori, să aflați la cine și ce se referă.

Vă invit să descoperiți puțin din acest muzeu în aer liber care se numește Cimitirul Bellu, un muzeu de arhitectură și istorie națională.

Despina GHEORGHIU

Articolul Poveștile de sub pietre – „Povestitri din Bellu” de Cristiana Trică apare prima dată în Ecoul muntilor.

Exact aceste lucruri s-au întâmplat în tabăra de fotografie „Generația Verde” organizată de Asociația „Potaissa Art” în colaborare cu Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca și Liceul „Nicolae Nanu” Broșteni. În perioada 14-18 iulie, patruzeci de elevi de la cele două licee, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, însoțiți de inimoasele profesoare Nicoleta Ciubotă, Ana-Maria Baroiu și subsemnata, am pornit într-o  experiență vizuală și educativă pentru cei pasionați de fotografie, desfășurată în peisajul spectaculos al localității Tulgheș, județul Harghita. Nu în ultimul rând, cei care ne-au  angrenat în această  evadare au fost minunații soți Iulia și Sebastian Luca, fondatorii Asociației „Potaissa Art” , „încurajați” în acest proiect de Administrația Fondului Pentru Mediu. Pentru cele cinci zile  gazdă ne-a fost Pensiunea „Malvimend” condusă de doamna Mihaela Petrache, o doamnă  drăguță, care știe foarte bine că zâmbetul și amabilitatea sunt cartea de vizită a unei pensiuni, la fel ca și angajații acesteia (recomand să mergeți acolo, nu veți regreta!). Poate așezarea la  poalele munților, unde răsăriturile încă miros a rouă, iar pădurile șoptesc povești de demult, a făcut ca totul să fie la superlativ. Ascuns între Munții Hășmaș, Ceahlău și Bistriței, Tulgheșul este mai mult decât o localitate – este un cadru viu, perfect pentru fotografia de peisaj, documentar sau portret în natură. Cu păduri dese, poteci ascunse, izvoare limpezi și lumini spectaculoase la apus, fiecare colț devine o scenă. O mână de tineri curajoși, „înarmați” cu aparate foto sau pur și simplu telefoane mobile,  au învățat să surprindă lumea prin lentila aparatului foto. Tabăra de fotografie organizată în Tulgheș a fost nu doar o evadare din cotidian, ci o adevărată aventură vizuală. Îmbinând tehnica fotografică, drumețiile montane și creativitatea liberă, această tabără devenind o poartă spre o altfel de cunoaștere – a naturii și a sinelui.

Am avut un program foarte bine stabilit, pe zile, cu înviorare, mic-dejun, activități tematice cu diverși invitați de la Asociația Fotografilor Profesioniști din România, lansare de carte („Două Inimi”-Ștefania și Cristina Bulache), expoziție de carte pentru copii, multă muzică folk, drumeții și shooting, normal- prânz și cină, foooarte mult fotbal și baschet, dar și alte jocuri distractive pentru copii, proiecții de filme. Plictiseala nu a avut ce căuta în tabără! Am socializat și cu copiii de la Căminul „Bread of Life” Broșteni, însoțiți de seniorii familiei Parasca, niște oameni cu totul deosebiți. Mi-a plăcut foarte mult ziua fără telefonul mobil, o multitudine de jocuri ocupând timpul: remmy, cărți, construind din piese lego aparate fotografice futuriste. A fost organizat și un concurs de lego sponsorizat din banii pensiunii cu cele mai interesante lucrări,  Dragi părinți, se poate fără telefoane mobile, nu a fost nicio tragedie!

L-am aniversat pe Sebastian Constantin, care își va aminti cu emoție de această frumoasă  surpriză pusă la cale de mama sa, familia Luca, și doamna Petrache. Dar am mulțumit public și minunatului personal de la bucătărie, și nu numai, care a pregătit bucate alese și au fost foarte ospitalieri.

Deserturile și pepenii dulci aduși  de doamna Nicoleta Ciubotă o să ne amintească pentru o perioada lungă de timp cât de frumos a fost în tabără.

Cireașa de pe tort a fost prezența domnului Codrin Anton, fotograf acreditat la Euro 2024, membru în Asociați Artiștilor Fotografi din România, președinte al Clubului Fotografilor Suceveni.  Are în palmares mai multe premii în domeniul fotografiei. Acesta a venit însoțit de suită de fotografii realizate de dânsul la Euro 2024. Cel care a recunoscut cei mai mulți fotbaliști din imagini a primit ca premiu, la alegere, un tablou. Acesta a fost Matei Ciubotă care a recunoscut 42 de nume de fotbaliști celebri. Așchia nu sare departe de trunchi, toți membrii familiei Ciubotă sunt mari iubitori de fotbal. Bucuria a fost maximă, iar tabloul cred că stă la loc de cinste în camera lui Matei. S-au realizat foarte multe fotografii artistice și în mișcare, s-au utilizat aparate foto de înaltă calitate, o ocazie unică în viața fiecărui participant.

Onorată să particip în această tabără extraordinară, pusă la punct minuțios și în care, cu siguranță, s-au legat prietenii între elevii celor două licee,   nu pot decât să le mulțumesc celor care mi-au oferit această șanșă.

Și nu uitați: „Fotografia este o poveste fără cuvinte”.

Despina GHEORGHIU

Articolul Tabăra „Generația Verde”-Tulgheș, 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

După un drum lung și obositor ne-am instalat la un campus destinat special pentru musafirii care vin în localitate pentru diferite evenimente. Chiar dacă „stingerea” s-a dat devreme pentru a fi în formă micii artiști, ei nu prea s-au conformat programului impus de doamna instructor Geta Aflorei. Ce  e mai frumos decât o gașcă de copii foarte năzbâtioși!

Programul pentru a doua zi a fost unul deosebit, fiind invitați în primul rând alături de oficialități la slujba de duminică. Multă lume, foarte mulți îmbrăcați în costume populare tradiționale. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost omagierea în biserică a poetului nostru național, Mihai Eminescu. Părintele, originar din Humulești, a avut și o invitată, o domnișoară din sat cu glas de privighetoare, studentă la Conservatorul din Cluj, care a cântat 3 pricesne. Corul bisericii a fost unul impresionant, format din voci mixte care te făceau să ai „piele de găină”. De la biserică alaiurile care au participat la festival au defilat până la stadion în ritmuri de muzică tradițională maramureșeană.

O atmosferă foarte frumoasă a fost la festival, unde copiii noștri au cunoscut alte tradiții și obiceiuri,  au cucerit publicul maramureșean, au socializat și s-au distrat împreună. Prestația lor a fost una deosebită, ritmurile și tempourile propuse de doamna instructor Geta Aflorii fiind  foarte antrenante, iar vocile Sofiei Aflorii și Karinei Mareș au făcut ca spectatorii să se prindă în hora.

Ne-am luat rămas bun de la gazde, mulțumindu-le și plecând fericiți că am legat noi prietenii.

Un prim popas l-am făcut la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, un fel de Athos românesc. Poarta impunătoare în stil maramureșean parcă ne prevestea ce lăcaș de cult ortodox deosebit se află acolo.  Mormântul episcopului Justinian Chira, care a fost și stareț timp de 30 de ani la Mănăstirea Rohia, denumit și „voievodul Maramureșului”, mormântul scriitorului călugăr Nicolae Steinhardt, autorul „Jurnalului fericirii”- fericirea de a-l descoperi pe Dumnezeu,  chilia acestuia, transformată în muzeu, unde a fost găzduit și poetul Ioan Alexandru o perioadă, biblioteca mănăstirii formată din peste 40 000 de volume, cărți religioase,  unele de la 1600, o adevărată comoară (biblioteca de care s-a ocupat Nicolae Steinhardt în schimbul călugăriei sale) și nu în ultimul rând, așezată discret, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, singura icoana în care Maica Domnului plânge și nu îl are pe Pruncul Iisus în brațe. O ocazie unică, poate, pentru membrii ansamblului de a vedea și a se închina la această icoană.  În biserică mirosea a anafură și a mir, a dulcea Taină din Sfântul Potir. O liniște deplină învăluia acest complex, ascuns parcă în pădurile de pe dealul Rohia. Am plecat de la mănăstire mulțumiți și binecuvântați, încrezători că vom ajunge cu bine acasă.

Am mai făcut mici popasuri (Castelul Dracula), dar nimic nu a fost mai frumos decât răgazul de la Mănăstirea Rohia.

Deplasarea „mlădițelor” nu ar fi fost posibilă fără contribuția a doi cetățeni din  comunele Borca și Farcașa, mari iubitori de cultură și folclor.

Primele pagini din jurnalul de vacanță s-au scris frumos! Sper că vor urma și alte experiențe plăcute care vor face vacanța de vară să fie de neuitat!

Povestea continuă!

Despina GHEORGHIU

Articolul JURNAL DE VACANȚĂ ALĂTURI DE MEMBRII ANSAMBLULUI „MLĂDIȚELE FARCAȘEI” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Bine ai venit, iarnă, anotimp nu numai al zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului. Fiecare popor are propria mitologie, alcătuită din legende şi povestiri. Sărbătorile de iarnă cuprind o serie de manifestări religioase, iubite şi aşteptate de toată lumea, în special de copii. Ele încununează finalul unui an calendaristic plin de evenimente importante în viaţa omului. Este momentul în care se culeg roadele muncii, fie că sunt copii sau adulţi.

La invitația doamnei director al Casei de Cultură „Ion Creangă” Târgu Neamț, Ioana Brădișteanu-Rusu, membrii Ansamblului „Mlădițele Farcașei” au răspuns prezent și anul acesta la Festivalul de obiceiuri și datini de Anul Nou, 2025. Costumele populare, sumanele,  poalele, catrinţele şi bundițele, nojițele şi opincile, iile şi ițarii au fost primenite şi pregătite pentru spectacolul mult aşteptat.

Douăzeci și trei de ansambluri din diferite zone ale județului și nu numai au reprezentat cu mândrie regiunea de unde provin. Nu pot să nu-i  enumăr:

Capra de la Petricaniˮ (Neamț), „Încheierea păciiˮ Agapia (Neamț), „Plugul cu boiˮ Humulești (Neamț), „Urșii giroveniˮ (Girov, Neamț), „Năvala urșilorˮ (Boțești, Neamț), Alaiul de urători Boiștea (Neamț), „Codrii Stânișoareiˮ (Borca, Neamț), Alaiul de la Răucești (Neamț), „Jocul ursuluiˮ (Fălticeni, Suceava), Ansamblul „Comorile Neamțuluiˮ Piatra-Neamț, „Cununița Moldoveiˮ Costuleni, Ansamblul „Ținutul zimbruluiˮ Târgu Neamț, „Capra mutăˮ (Preoțești, Neamț), „Sumănariiˮ de la Trifești (Neamț), „Cerbulˮ de la Zbereni (Iași), „Mlădițele Farcașeiˮ (Farcașa, Neamț), „Codrulețulˮ (Vorona, Botoșani), „Arnăuțiiˮ (Humulești), „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescuˮ (Botoșani), „Ceata de la Boroaiaˮ, „Ceata capreiˮ din Cornu Luncii (Suceava). Un potop de costume și măști populare, instrumente muzicale, urători cu bice și clopote de difetite mărimi, care cu boi, toate acestea transmiţând veselie, spontaneitate, ingeniozitate, forţă, graţie, altruism. Piața din centrul orașului Târgu-Neamț era arhiplină, exact așa cum era de așteptat când este organizat un festival de acest gen, parada spectaculoasă impresionând publicul. O adevărată sărbătoare! Pe chipurile tuturor se citea fericirea!

Negreșit, mlădițele participând la astfel de întâlniri extraordinare nu pot decât să-și dezvolte gusturile autentice, imaginile, valorile morale, spirituale, artistice, specifice zonei din care provin şi să le deschidă dorinţa spre conservarea şi promovarea acestora, transmiţând mesajul purităţii şi al unităţii, al frumuseţii folclorului românesc, acela al reunirii sufletelor prin artă.

Nu pot să nu amintesc și de premierea la secțiunea Originalitatea repertoriului a Ansamblului „Codrii Stânișoarei”, din Borca,  acesta obținând premiul al III-lea.

Succesul acestui spectacol, pentru că a fost un spectacol în aer liber, energizant și spectaculos, se vede cu ușurință în instantaneele surprinse de fotografii profesioniști.

Felicitări organizatorilor, a fost o ediție foarte reușită!

Despina GHEORGHIU

Articolul Festivalul obiceiurilor și tradițiilor de Anul Nou, Târgu-Neamț, ediția a XII-a apare prima dată în Ecoul muntilor.

Dansul popular este o moștenire extrem de importantă a culturii noastre în care s-a reflectat talentul strălucitor, caracterul original și unic al poporului nostru. Într-o criză actuală de valori bucuria de a munci și prețuirea muncii lor, înțelepciunea, istețimea, cinstea simțul etic, patriotismul, simțul umorului, modestia, sobrietatea, spiritul întrajutorării, al solidarității, prețuirea învățării și gestionarea timpului sunt caracteristici pentru un grup unit, în speță Ansamblul „Mlădițele Farcașei”.

Datorită ambiției viceprimarului comunei Farcașa, Cristian Zof Gheorghiu de a avea un ansamblu de dansatori amatori în comună, s-au pus bazele formării grupului de dansatori- copii, la sfârșitul anului 2023,  cu intenția de a valorifica și duce mai departe obiceiurile și tradițiile folclorice specifice zonei care au fost păstrate de bunici, dar neștiute de tineri. Antrenați de inimoasa Geta Afloreii, formația prinde viață. Ansamblul este format din copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. O notă aparte o reprezintă costumele populare autentice, moștenite de la bunici.  De două ori pe săptămână copiii se întâlnesc la repetiții, fiind găzduiți în sala de sport a comunei Farcașa. Cu siguranță dragul de portul și dansul popular i-a făcut să vină benevol la repetiții.

Geta Aflorii este absolventă a Școlii Populare de artă, secțiunea dansatori. A activat 4 ani ca dansator profesionist în ansamblul „Floricică de la Munte”, participând la numeroase spectacole susținute atât în țară, cât și în străinătate. În comuna Ceahlău a înființat un ansamblu, dar din lipsă de fonduri a abandonat proiectul, fiind preluat de altcineva. Nu în ultimul rând doamna Afloreii iubește Farcașa și este trup și suflet pentru localitatea ei natală. Copiii au învățat 4 dansuri, pe categorii de vârsta, respectiv 6-8 ani și 9-14 ani. Alături de formație activează și 3 soliști vocali, foarte talentați, respectiv Karina Mareș, Sofia Afloreii și Gabriel Lupuleasa.  Cei trei se bucură de numeroase premii și apariții Tv. Visul doamnei instructor este de a -i duce cât mai departe, învățând și alte dansuri, bucurându-se de apariții la evenimente.

Încrezători în viitor, sperăm că acești copii talentați ne vor bucura cât mai mult cu aparițiile lor și vor evolua frumos, fiind o pepinieră pentru ansamblurile de dansatori juniori și, de ce nu, seniori.

P.S. Mulțumiri părinților pentru suportul moral și financiar, însoțind „mlădițele” în orice localitate unde au avut reprezentație.

Despina GHEORGHIU

Articolul Ansamblul „Mlădițele Farcașei” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Încep aceste rânduri cu o mare bucurie. Bucuria de a-mi îndeplini un vis când aș putea spune că nu mai era posibil… Ce contează ce vârstă am! Dacă pandemia a adus pentru unii boală, frică, restricții, pentru mine a fost nișa pentru a ajunge unde îmi doream de mult-Universitatea din București. Sunt bibliotecar de mai mulți ani, cu studii medii, iar studiile superioare nu le puteam absolvi decât la o facultate la zi, cu specializarea Studii ale Informării și Documentării din cadrul universității. Dumnezeu m-a inspirat la momentul potrivit să mă înscriu la facultate și iată-mă după trei ani licențiată și fericită. Și ce călătorie interesantă am avut! O călătorie în care am avut parte de oameni minunați, colegi cu care am rămas prieteni, profesori care m-au ghidat în această aventură a studierii biblioteconomiei. Un semestru am avut onoarea de a-l avea profesor pe Mircea Regneală, o somitate în acest domeniu. Mi-au plăcut foarte mult cursurile dumnealui, de fiecare dată începând cu un celebru citat latin, instigându-ne să discutăm pe marginea lui.

Am fost un student serios, mi-a plăcut să iau notițe, am caiete întregi cu însemnări. Am notat, căutat, cercetat și mi-a plăcut foarte mult această muncă. Cred că vezi cu alți ochi studiul acesta la 50+… Primele mele zile de studenție au debutat cu un obositor efort de a-mi lua noțițe. Parcă nici nu știam să mai scriu.

– „Ce credeai că e să fii student!”, mi-a replicat cineva din familie. „Tu cu mânuțele tale te-ai înscris”… M-a amuzat acest adevăr, dar efortul a meritat! Și credeam că nu o să pot, nu o să știu să mai învăț. Câtă naivitate! Important e să-ți dorești cu adevărat, să mergi până la capăt! După stufoase cursuri pe care a trebuit să le parcurg și să învăț, nici naveta București-Borca și retur nu a fost ușoară. Ore lungi petrecute în tren, la început cu frică, pentru că am călătorit noaptea pentru a fi ziua la examen și apoi să mă întorc la Borca. Un coleg m-a comparat cu cei de la SMURD. Dar nu mă plâng, trebuia să merg înainte…

Bucureștiul, dacă la început m-a făcut să-l detest fiind prea aglomerat pentru mine, cu timpul am început să-l îndrăgesc. Am întâlnit oameni amabili, care m-au ghidat prin Bucureștiul cu prea multe mijloace de transport în comun, ambulanțe zgomotoase, străzi întortocheate și forfotă cum numai la târgul de duminică din Borca mai întâlnești. Mergeam pe străzi și priveam uimită la celebrele clădiri care îmi ieșeau în cale, Cercul Militar Național, universitatea însăși cu celebrele ei statui, Teatrul Național, Odeon, Teatrul „Constantin Tănase”, hotel Intercontinental, fântâni arteziene, Palatul telefoanelor unde au murit tineri la Revoluția de la 1989, Ateneul Român, celebra florărie Iris, minunata Bibliotecă Centrală Universitară „Carol I”, Cișmigiul.  De departe locul meu minunat l-am găsit la Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi”, unde preot paroh este părintele Vasile Ioana. Și ce bucurie a fost să particip de mai multe ori la sfânta liturghie. După ce m-a binecuvântat părintele pur și simplu am simțit că plutesc, pur și simplu picioarele nu atingeau asfaltul. Mi-a plăcut foarte mult că bisericile sunt descuiate și oricînd te poți duce să te închini și să te rogi. Dar nici biblioteca universitară nu e de ici, de colo, invidiind-o pe doamna bibliotecară că lucrează acolo, o persoană deosebit de amabilă. Deseori la cursuri am dialogat cu profesorii și colegii mei, povestindu-le despre Borca, despre liceu și biblioteca școlară, despre Domeniul Coroanei, dar și despre activități, colegi și domnul director. Am avut zile și cursuri în care am aflat atât de multe despre personalități, evenimente, iar apoi discuții lungi pe marginea lor cu sora mea și câțiva colegi dragi mie, de la liceu. Extraordinară experiență! Dar în toată această a mea aventură am avut alături necontenit familia. Ea mi-a dat puterea să merg mai departe, să depășesc bariere și să termin cu brio. Per aspera ad astra, cum spunea domnul profesor. Nimic nu se compară cu îmbrățișarea alor mei!

Setea aceasta a mea de cunoaștere cu siguranță nu se va încheia aici. Sper să am timp să pun în practică tot ce am învățat! Mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat să-mi îndeplinesc un vis!

Despina GHEORGHIU

Articolul Studenţia o provocare şi o împlinire la orice vârstă! apare prima dată în Ecoul muntilor.