O lectură plăcută şi sărbători cu linişte!

Articolul Ecoul Munţilor nr. 41 – o lectură de Paşte! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Montana, cu Nicu Aflorei, Vasile Bobu, Mihai Ciucanu, Nelu Secuiu

Acelaşi entuziasm în oferirea darului său de muzică l-am surprins la domnia sa şi la sfârşit de an 2025, când a fost organizatorul nunţii unui tânăr din trupa sa actuală – „Est Music”. Un autodidact de excepţie, într-o continuă perfecţionare (în ciuda vârstei). L-am vizitat acasă şi l-am aflat înconjurat de tobe, chitare şi pe dată mi-a făcut o demonstraţie, cu scule noi sau cu cele vechi, depânând amintiri. Recunoştea, cu modestie, că nu a fost vreun Pavarotti, avea o voce plăcută, talent, ştia să împartă bucurie şi a fost înzestrat cu multă tenacitate. Bucuria sa mare a fost că Andrei, fiul său, a devenit un muzician excelent, care a avut parte de studiile necesare (absolvent de liceu de muzică şi Conservator) şi care şi-a făcut propria şcoală de muzică dedicată copiilor: Pro Music School. Şi speră ca şi nepoatele să ducă mai departe tradiţia muzicală a familiei.

Montana, cu Nici Aflorei, Mihai Ciucanu şi Ionica Harapu

Cum aţi început muzica, domnule Aflorei?

De mic mi-a plăcut să cânt, am cântat vocal la şcoală din clasa I la toate serbarile, eram o mică vedetă, dar nu aveam pe vremea aceea profesori pentru chitară aşa cum sunt acum. La liceu mi-am cumpărat o chitară pentru ca vroiam să le cânt la fete în internat şi de aici am început să mă îndrăgostesc de muzică. La liceu am avut şansa să învăţ de la un muzicant care era şi paznic la noi la internat. După ce am făcut formaţia la liceu am început să studiez cu Bobiţă, cum îi spuneam noi, pentru că el făcuse muzică la casa de copii şi era foarte talentat.

O formaţie de muzică la liceu?

Montana, cu Nici Aflorei, Mihai Ciucanu şi Victor Kravieţ

În 1984 am înființat formația numită „Trident”, în cadrul Liceului Energetic din Piatra Neamț, actualmente Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ. Membri au fost:

-Nicu Aflorei – chitară, voce;

-Radu Biza – baterie;

-Bobu Vasile – chitară solo, mandolină;

-Adrian – chitară bas.

A fost prima formație a Liceului Energetic și, din câte știm, după plecarea noastră nu a mai fost înființată alta în următorii ani. Timp de doi ani am participat la concursurile dintre licee, iar în cadrul liceului cântam la balurile organizate în cantina internatului.

După liceu aţi continuat cu muzica?

După terminarea liceului, în 1986, am continuat cu această formulă, mai puțin basistul Adrian, care a fost înlocuit cu Gicuță Diaconița, la orgă electronică. În această perioadă am început să cântăm la balurile din comunele Ceahlău, Grințieș, Poiana Largului, Borca etc.

Îmi aduc aminte că evoluaţi la Durău, în staţiune.

Cea mai importantă perioadă a fost aceea în care am cântat la Restaurantul Durău, locul în care m-am format profesional şi unde ne-am bucurat de un mare succes la vremea respectivă. Am fost angajat ca muzician la Durău, şase zile fiind pe scenă pe săptămână. Veneau grupuri mari de prin Iaşi, Constanţa, Bucureşti, veneau grupurile de ruşi, care ştiau să bea şi să se distreze. Mai ales rusoaicele…

Vă numeaţi deja „Montana”?

O demonstraţie la tobe de săptămâna trecută

După  plecarea unor membri, am înființat formația „Montana”, cu:

-Nicu Aflorei – chitară, voce;

-Bobu Vasile – chitară bas;

-Nelu Secuiu – baterie;

-Mihai Ciucanu – orgă electronică.

Cât timp a rezistat „Montana”?      

Timp de peste 20 de ani formația „Montana” a activat și s-a bucurat de succes în toată zona Moldovei, la orice tip de evenimente: nunți, baluri, spectacole. În această perioadă s-au mai alăturat ca membrii următorii:

-Ionica Harapu, solist;

-Victor Cravieţ, solist, bass;

-Valera Stoilov, saxofon.

Pe tot acest parcursul acestor ani am avut parte de momente frumoase, haioase, dar și momente mai puțin plăcute. Pentru un muzicant cel mai frumos și plăcut moment nu poate fi decât decât atunci când primeşti aplauze de la cei pe care îi ai în fața ta.

Unde cântaţi de obicei? Care erau condiţiile de spectacol?

Cu chitara de pe vremuri…

Erau acei ani în care nunțile se organizau la Căminele Culturale sau, mai rău, acasă la mire, într-un cort improvizat, iar formația cânta pe prispa casei sau în remorca unui tractor. Vă imaginați cum cântam toamna târziu, când noaptea ștergeam bruma de pe instrumente, iar degetele se lipeau pe corzile de la chitară. Vă spun sincer că erau momente în care îți venea să îți iei instrumentul și să fugi cât vezi cu ochii. O nuntă la munte începea sâmbătă dimineața cu îmbrăcatul miresei, plimbatul pe la nași, la primărie, biserică, toate conduse de vornicul satului. Când ajungeam la Căminul Cultural, noi, muzicanții, eram deja obosiți, însă nunta abia începea. Urma o noapte de hore și sârbe, cu borș și sarmale servite pe mesele aranjate cu hârtie de ziar (în special „Scânteia”). Întotdeauna se găsea cineva să facă scandal, ori nu-i plăcea muzica, ori nu-i plăcea mâncarea, ori făcea vreo criză de gelozie.

Pentru noi, cel mai plictisitor moment era închinatul (darul) care era făcut de o întreagă echipă formată din miri, nași, socri, muzicanți conduși de vornic. Muzicantul trebuia să cânte fiercărui invitat o melodie la cerere, astfel că momentul devenea plictisitor şi pentru mulţi dintre nuntași și de aici din nou reproșuri. Ce era haios că în acea perioadă microfoanele erau cu fir așa că pentru a ajunge la fiecare nuntaș aveam un cablu de 40 m pe care îl țineau oamenii pe mâini deasupra capului. După acest ritual lumea se distra la joc până a doua zi la amiază, timp în care personalul pregătea mesele pentru cei care veneau de la slujba de duminică, deci nunta o lua de la capăt.

Pentru noi, muzicanții, oboseala era la cote maxime, dar partea frumoasă era că oamenii erau mult mai uniți, mai apropiați, simpli și distractivi.

Ce a fost după „Montana”?

În anul 2011, a venit în formație Andrei, băiatul meu, și împreună am fondat formația” Allegria”, care a avut un parcurs foarte bun până în anul 2022, când o parte din membri s-au retras, moment în care am realizat că sunt singurul rămas din generația mea. Atunci, împreună cu Andrei și câțiva colegi, absolvenți ai Academiei de Muzică, am construit trupa „EST MUSIC”, care astăzi este foarte apreciată, atât în Moldova, cât și în celelalte zone ale țării.

Trupa „EST MUSIC”

Membrii „EST MUSIC” sunt:

-Nicu Aflorei-solist vocal și tobe;

-Andrei Aflorei – orgă, acordeon, voce;

-Florin Bizam – saxofon;

-Cătălin Caliuciuc – vioară;

-Ștefan Stanciu – trompetă;

-Nicoleta Mlynarzek – solist vocal;

-Raluca Antoche – solist vocal.

Ce au însemnat pentru dumneavoastră cei peste 40 de ani de muzică, de spectacol?

Alături de fecior, muzicanul Andrei Aflorei

După 40 de ani de activitate muzicală, mă uit în urmă și îmi amintesc cu drag momentele frumoase petrecute alături de toți colegii pe care i-am avut, dar ce mă întristează mai mult este faptul că unii dintre ei au plecat dintre noi prea devreme. Dumnezeu să îi aibă în pază pe dragii mei colegi Radu Biza, Bobu Vasile şi Nelu Secuiu.

  Ar mai fi foarte multe de povestit, dar mă opresc aici și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea și talentul pe care l-am putut transmite publicului meu, pentru că fără public nu exiști.

Daniel Dieaconu

Articolul O viaţă dedicată muzicii: Nicu Aflorei apare prima dată în Ecoul muntilor.

*

Adăugăm o mică autoprezentare făcută pentru cartea liceului de la Borca: „M-am născut la 6 octombrie 1947 în satul Reţeş, comuna Ceahlău, din părinţii Mihai şi Maria Ţăruş. Satul Reteş acum este sub apele lacului de acumulare Izvorul Muntelui, astfel am fost nevoiţi să ne strămutăm, cu casă cu tot, la Bofu. Copilăra petrecută în Reţeş a fost frumoasă, cu jocuri la Curtea prinţului Dimitrie Sturdza, scăldat şi pescuit în râul Bistriţa. Pe lângă joacă, am participat şi la treburi gospodăreşti: păzit oi, făcut fânul etc.

Clasele primare le-am urmat la Şcoala Ceahlău, apoi clasele V-VIII, la noua şcoală construită pe Schit. O parte din colegi am urmat liceul de la Borca: Tatiana Vasilică, Costică Almăşanu, Ion Buftea, Ioana Mucenicu, Ana Loghin.

La liceu mi-a plăcut matematica, dar şi fotbalul şi handbalul. În clasa a X-a am participat la campionatul regional de handbal, desfăşurat la Adjud. Examenul de absolvire a cursurilor liceale, examenul de maturitate, l-am dat la Liceul „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamţ. Apoi am dat admitere la Facultatea de Matematică, la IP3 Bacău, unde am intrat primul pe listă. În 1968, după terminarea studiilor universitare, am luat repartiţie la Şcoala Nr. 3 Moineşti, judeţul Bacău, unde am predat matematică până în 1974, când, prin examen, m-am titularizat la Şcoala nr. 25 din Piatra Neamţ (Şcoală a Casei de Copii – băieţi).

În 1985, m-am transferat la Şcola nr. 27 piatra Neamţ (Şc. 8), unde am activat până la pensionare. Întrega mea activitate s-a desfăşurat în învăţământ, pe o perioadă de 46 de ani, timp în care am atins gradul de profesor I, am avut trei gradaţii de merit şi, nu în ultimul rând, o serie de succese cu elevi la olimpiade.

M-am căsătorit în 1974, cu Tatiana Jigău, cercetător chimist la Staţiunea Stejaru – Pângăraţi – Univ. Al.I. Cuza Iaşi. Am doi copii:

-Liliana născută în 1975, căsătorită cu Sebastian Florescu.  A terminat Facultatea de Ştiinţe Economoce, Secţia Finanţe Bănci, Iaţi. În prezent lucreză la AJFP Piatra Neamţ. Are un copil, Teodora, născută în 2010,

-Irina, născută în 1978, căsătorită cu Marian Chiucuş – a terminat facultatea de Ştiinţe economice, Secţia Contabilitate, are o societate de contabilitate. Are trei copii, Alexandra-Maria, născută în 2006 şi Matei, născut în 2008 şi Iusti, născut în 2015.

Am efectuat excursii în ţară cu elevii, am participat în diverse tabere, dar am fost şi la muntele Athos, Ierusalim şi mai am şi alte planuri. E bine să ne revedem periodic, la terminarea liceului, cu familiile şi profesorii noştri”.

*

„Domnul profesor Vasile Ţăruş şi-a început  frumoasa carieră la Şcoala din Moineşti, unde a cunoscut-o pe domnişoara Tatitana. În urma căsătoriei s-au mutat la Piatra Neamţ, unde a câştigat postul de profesor de matematică la şcoala de băieţi din Piatra Neamţ. După 10 ani în care a îndrumat sute de elevi, s-a transferat la Şcoala nr. 8, unde avea să rămână până la finalul carierei. Pe parcursul celor aproximativ 30 de ani în care a predat matematică într-un  mod care i-a făcut pe copii să-l îndrăgească, a fost director şi la această şcoală. Toată lumea la îndrăgit.

Vasile era un om care a privit numai partea bună a celor din jur. Mereu ajuta oamenii oricum putea el, fiind crescut la munte, îi făcea plăcere să urce pe Ceahlău. Este un om care mereu îl poartă pe Dumnezeu în suflet, întotdeauna a fost un exemplu pentru nepoţii săi, care îl iubesc foarte mult. Tataie mereu ne-a susţinut în orice ne-am dorit din dragoste, mereu s-a rugat pentru noi şi-a crescut fetele cu foarte multă blândeţe şi a fost alături de ele, cu gândul bun şi rugăciunea”.

Au scris Mara, Matei, Teodora, Iusti, Lidia.

*

„La începutul anilor 1980 – 1981, l-am cunoscut pe profesorul Vasile Ţăruş cu ocazia olimpiadei de matematică, etapa pe localitate. Apoi m-am întâlnit cu el deseori pe la cercuri pedagogice, consfătuiri de toamnă şi concursuri şcolare.

După anul 1989, matematica ne-a înlesnit o legătură mai strânsă, ducând la o prietenie de lungă durată. Aşa am făcut drumeţii şi excursii cu elevii, deşi profesam la şcoli diferite, eu la Şcoala „Elena Cuza” şi el la Şcoala Nr. 8 Piatra Neamţ. Aşa am participat la toate ediţiile taberei de matematică (ultima săptămână din luna august), care s-a desfăşurat două ediţii la Târgu Neamţ, iar celelate şase ediţii la Bicaz, organizate de Inspectoratul Şcolar Neamţ şi revista D.M.N.

Am discutat deseori despre temele de matematici propuse în programul de desfăşurare al taberei, am propus probleme pentru concurs etc.

Împreună cu Gheorghe Timişescu şi Vasile Ţăruş am avut grijă de elevii din tabără pe tot parcursul perioadei.

În tabără am prezentat teme de matematică, am avut în după amiaza  zilelor activităţi cu elevii: activităţi sportive, activităţi distractive, excursii şi drumeţii.

Tabăra se încheia cu un concurs de matematică pentru fiecare nivel de clasă – concurs individual, cât şi pe echipe. Elevii cu punctaj maxim erau premiaţi cu diplome şi obiecte.

Profesor Vasile Ţăruş aducea o contribuţie în propunerea de probleme atât la teberele de matematică, cât şi la concursuri de matematică (olimpiade locale sau judeţene).

Ne pare rău că ne-a părăsit prea devreme. Dumnezeu să-l ierte”.

Prof. Ion Diaconu

A consemnat Daniel Dieaconu

Articolul S-a mai dus un profesor… Vasile Ţăruş apare prima dată în Ecoul muntilor.

Numărul acesta a primit articole de la  mai mulţi profesori de istorie, erudiţi şi pasionaţi: Elena Preda, Emanuel Bălan, Ana şi Andrei Nica, Daniela şi Vasile Ciubotaru şi contribuţiile lor ne sunt de mare folos.

Remarcăm un studiu despre oierit realizat de mica noastră jurnalistă Maya Bicăjanu, care a folosit surse narative şi bibliografie edită şi o frumoasă iconografie. Au scris pentru noi, ca de obicei, Iolanda Lupescu, preotul Gheorghiţă Anisiea, Valentin Andrei, Ilie Alexandru (ca mai mereu – nostalgic), Lăcrămioara Pop, Mariana Deleanu, Oana Ciucanu, Mihai Panţiru şi alţii. Un interviu interesant ne-a propus eleva Casandra Asavei.

Istorie, etnografie, poezie, invitaţie la călătorii, biologie, realizări didactice, comemorări, sport, recenziii de carte, biografii romanţate. Cu adevărat un caleidoscop.

O bună şi folositoare lectură vă urăm!

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 36! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un număr în care ne-a bucurat (ca întotdeauna de altfel!) doamna Iolanda Lupescu. Articole plăcute, erudite şi educative. La fel şi părintele Anisiea, redactor în toată puterea cuvântului pentru „Ecoul” nostru. Şi nota bene, tânăra noastră publicistă, Maya Bicăjanu, ne-a oferit în acest număr benzi desenate, o poveste şi un interviu excelent. Dar şi Teodora Topoliceanu, tot elevă, ne oferă un eseu dedicat lui Tonitza, care atrage atenţia. Nu lipsesc învăţătorii pensionari Ilie Alexandru şi Mihai Panţiru, profesorul Savin din Crăcăoani, bibliotecara Mariana Călinescu de la Bicaz, Despina Gheorghiu de la Borca. Desigur şi istoricul Emanuel Bălan de la Târgu Neamţ, cu un studiu despre spitalele nemţene din Marele Război. Profesoara Cristina Chirilă are două studii de specialist şi debutează la noi Ioana Chirilă, proaspătă absolventă de liceu. Şi să nu uităm pe doamna Lăcrămioara Pop de la Tulgheş, rapsodul nostru şi „tezaur uman viu”!

Nu lipsesc articolele de sport, invitaţiile la drumeţie, studiile şi articole de istorie, poezia, opinia, eseul, atitudinea.

O lectură plăcută vă dorim.

*pentru cei amintiţi am creat câte o trimitere la un link ce-i prezintă pe fiecare în parte în revista noastră şi e necesar doar un simplu click

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 32! apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut pe 13 septembrie 1957 în „districtul Peste Vale, o zonă plină de liniște și de păsări abil cântătoare, a comunei Grințieș. Este ținutul bogzănilor, oameni cu multă dragoste față de carte și față de meseria pe care și-au ales-o”, spunea domnia sa.

La fel ca mai toate familiile din zona de munte, de  după război, și nu numai, a fost o familie numeroasă, obișnuită la acea dată, compusă din opt odrasle ale lui Gheorghe și ale Eugeniei Panțiru: „Multe suflete, dar și cu multe probleme pe care, cu multă trudă și cu credință-n Dumnezeu, părinții au reușit să le ducă la un bun sfârșit, atât cât s-a putut”. Șapte din cei opt copii au ieșit din zona studiilor gimnaziale, alegând și practicând diverse meserii, de la cea de strungar în fabrică, electrician, maistru până la cea de profesor.

Continuăm cu câteva fragmente dintr-o discuţie cu domnul învăţător: „Am încercat să fur câteceva de la frații mai mari (eu fiind mezinul), alegând cariera de cadru didactic, mai les la insistența mamei. Copilăria mi-a fost grav afectată de dispariția tatălui, când nu împlinisem 12 ani. A trebuit să muncesc din greu în gospodăria familiei, învățând din toate muncile zonei (prășit, cosit, întreținut de garduri, mic ciobănaș în vacanțe etc). Toate acestea mi-au prins bine, ulterior, când multe munci le-am făcut de unul singur”.

În 1972 a plecat la „școlile cele mari”, la Liceul Pedagogic, ”Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț. Un început timid de activitate, terminat în forță în 1977, fiind declarat învățător, cu repartiție la Școala Bradu nr. 2 (Moci). După 11 ani de activitate, printre care și efectuarea stagiului militar, a revenit la școala din centru, unde cred că-mi închei întreaga activitate didactică.

A fost necesar să parcurgă toate etapele unei cariere didactice (definitivat, gradele I și II, perfecționări) încununate cu absolvirea facultății de geografie și-un master, tot în geografie, la București, desfăşurat la zi, cu eforturi deosebite.

„Am devenit soț, tată, acestea m-au obligat să realizez o casă, la Gura Pintecului. Din păcate, acum doi ani, soția s-a prăpădit, Dumnezeu s-o odihnească în liniște și pace. O pierdere foarte mare și greu de suportat”, mai zicea dânsul. Activitatea de la catedră a fost încununată și prin rezultate deosebite cu copiii, fiind promotorul educației rutiere din școala din Grinţieş (trei participări la faze naționale, cu-n loc șase pe țară). A fost implicat în numeroase activităţi culturale, de la ansamblurile şi brigăzile perioadei comuniste până la grupul cu iz haiducesc – „Ceata lui Vasile cel Mare”. Antologic pentru grinţieşeni a fost rolul lui Arvinte din celebra piesă „Cuiul lui Pepelea”, jucată în trecute vremuri alături de învăţătorii Carmen Popa şi Ilie Alexandru.

Fratele mai mare, Costică, l-a luat de mic în multe excursii, drumeții, tabere, insuflându-i dragostea față de mediul înconjurător, faţă de natură, cu toate minunile ce ne-nconjoară. A continuat această activitate, dezvoltând-o la parametrii pe care şi i-a permis: „Prietenul cel mai drag, cortul, m-a dus prin Făgăraș, Bucegi, Iezer, Păpușa, Piatra Craiului, Retezat, Parâng, Hășmaș, Nemira, Apuseni, Călimani, Rodnei, Giumalău, Rarău, Bistriței etc. Să ştiți că avem o țară tare frumoasă, nu din povești, ci admirând-o pas cu pas”.

Vara, în grupuri organizate, a străbătut Anglia, Franța, Spania, Italia, Slovenia, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și nu în ultimul rând Moldova și Transnistria. Se gândeşte la o pensie activă: „După pensionare, dacă voi fi în putere, am să diversific aceste excursii pe care sper să vi le destăinui. Mi-ar fi drag să am câți mai mulți colegi de drumeție cu care să împărtășesc minunile ce ne-nconjoară”.

Pensie lungă, domnule învăţător, şi cât mai activă, cu cât mai mulţi munţi şi vârfuri călcate!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – Mihai Panţîru – un învăţător devotat de la munte apare prima dată în Ecoul muntilor.

De mic şi-a dorit să facă bani, să aibă banii lui proprii şi la fel face şi acum ca student. Dacă în vara de acum doi ani a lucrat în Durău în domeniul băuturilor răcoritoare şi a îngheţatei, vara trecută a ales să meargă în SUA, în cadrul programului Work and Travel pentru studenţi pentru perioada iunie-ocrombrie 2024. A ales oraşul Portland, un oraş mic din est, de la Atlantic, cu o istorie veche (atât cât se poate la americani), la 100 de km de Boston. Job-ul principal era la un hotel – house keeping – şi pentru a suplimenta financiar prezenţa sa în State, activa ca ajutor de bucătar la un restaurant şi făcea chiar şi pază, la acelaşi restaurant. Programul, foarte alambicat, nu insistăm asupra lui, dar, din cele ce le-am aflat, obositor. Hotelul era cu 11 etaje şi trebuiau îngrijite 8-15 camere. Hotelul era unul important al oraşului, cu mulţi turişti, cu grupuri şi conferinţe stufoase. Restaurantul era specializat pe fructe de mare şi homari şi clienţii erau în mare parte turişti europeni, oameni ce poposeau în croazierele lor în Portland. Şi câştigurile erau substanţiale. Pentru proprietari.

Managerul american al restaurantului era prietenos, la fel şi ceilalţi lucrători americani, nu aroganţi, dar superficiali. Puneau mâna la lucru, ajutau, încurajau. Nu te refuzau dacă cereai: „Vii puţin? Poţi să mă ajuţi? Am nevoie de o mică pauză…” Parcă erau cu toţii de temperament sangvin, ne-a spus Ovidiu. Pentru el a fost o mică perioadă de „armată”, cu, evident, necesarul ciclu de „biban”… A rămas să păstreze corespondenţă cu colegii săi americani.

Alţi străini? Desigur. Spre exemplu, şoferii de Uber erau cei mai mulţi din Somalia, nu ştiau limba, unii nu ştiau nici să conducă. Cine-i angaja? „Eu cu siguranţa n-aş face-o!”.

Statele Unite ale Americii – „Ţara Făgăduinţei” – „Visul American”? Sunt mulţi imigranţi în continuare, la munca de jos. Creşte numărul hispanicilor. Studenţi străini sunt mulţi, auzi, mai ales în New York, toate limbile pământului. Stilul american este al lucrurilor mari, maşini mari, pe benzină etc. Poluare? Cu siguranţă şi mult mai puţină grijă pentru natură, pentru sănătate, multe prăjeli, fast-food-uri, mai puţină grijă pentru clienţi. Americanii? Sociabili, dar superficiali.

A strâns bani? Da, a strâns, dar cu eforturi susţinute, cu mai multe slujbe şi nu cu zaiafeturi. Nici chiar voiaje deosebite. Ar mai repeta experienţa? „În principiu nu, mai ales ştiind că pot face atâtea lucruri eu în România!”

Daniel Dieaconu

Articolul Mai e America „Ţara Făgăduinţei”?! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cel ce a spus aceste cuvinte este tot numai freamăt, numai entuziasm, dar un freamăt ce permanent se luptă cu oboseala, căci vrea să facă multe, multe lucruri… Este Sebastian Vasile Luca, un tânăr artist fotograf născut la Turda în 1987 şi care a locuit între două ţări, Italia şi România şi între două oraşe, Turda și Piacenza, vreme de 15 ani. Acum locuieşte la Broşteni, judeţul Suceava. S-a mai liniştit… L-am cunoscut personal la prima întrunire a Cenaclului „Ecoul Munţilor” la 24 ianuarie 2025, unde a expus creaţiile sale unite sub numele – „Alinare”. O expoziţie de fotografii concentrate pe mâini. Mâini tinere, mâini zbârcite, mâini expresive… Surprinse de un ochi avid de cunoaştere. A oferit tablourile şi pentru o expoziţie la Şcoala Grinţieş, pentru elevi, profesori sau părinţi.

În perioada 2003-2007, în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii “Dr. Ioan Raţiu”, Turda, Sebastian Vasile Luca s-a specializat ca mecanic auto. Apoi a urmat cursurile Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Dej. Să menţionăm absolvirea cursurilor Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca (secţia pictură) şi a obţinut calificare „Tecnico della Logistica Industriale Irecoop Emilia-Romagna”.

După terminarea liceului a plecat să lucreze în Italia. În 2009-2010, a fost manipulant într-un depozit,, între 2010-2015 este şef de depozit, continuând în 2015-2018 la o altă firmă cu aceeaşi funcţie.

Pasionat de fotografie, s-a perfecţionat mereu, un autodidact de excepţie, şi rezultatele au început să apară: a devenit cunoscut şi apreciat în Italia şi a avut peste 30 de expoziţii şi a obținut mai multe premii la concursuri de fotografie.

A expus fotografiile sale în Italia, România, Bulgaria și Moldova, în expoziții de grup, apoi în expoziții personale.

Este președintele Asociaţiei Potaissa Art, iniţiind prin intermediul ei numeroase proiecte, concentrate în special pe cei mici. În septembrie 2023, Asociația Potaissa Art, în colaborare cu Asociația Fase Luce din Italia, a organizat un atelier fotografic în Transilvania și Bucovina, avându-i drept curatori pe Annamaria Belloni și Sebastian Vasile Luca. Asociația Potaissa Art, sub conducerea președintelui Luca Sebastian Vasile, implementează cu entuziasm două proiecte de suflet în localitățile Borca, Broșteni și Vatra Dornei: EcoEdu și Generația Verde.

Amintim dintre proiectele implementate: „EcoEdu”, un program de educație ecologică ce îmbină teoria cu experiența practică, având ca scop creșterea gradului de conștientizare privind protecția mediului în rândul tinerilor din Vatra Dornei. Activitățile includ sesiuni interactive, ateliere de reciclare creativă și excursii tematice, menite să dezvolte o atitudine responsabilă față de natură.

Un alt proiect este „Generația Verde”, ce se axează pe implicarea comunității în acțiuni concrete de protejare a mediului. Proiectul promovează voluntariatul ecologic, organizând campanii de plantare de arbori, ecologizări ale zonelor naturale și crearea de spații verzi în mediul urban. Scopul este de a transforma localitățile Borca și Broșteni în exemple de bune practici în ceea ce privește sustenabilitatea și grija pentru mediu.

Aceste inițiative reflectă angajamentul Asociației Potaissa Art de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților locale, prin educație și acțiuni concrete în domeniul protecției mediului.

Încheiem cu o mărturisire a artistului: „Fotografia este cea mai bună modalitate de a mă cunoaște pe mine și pe alții, lumea, această călătorie interesantă numită VIAȚĂ”. Fotografia pentru mine este pasiune pură. Nimeni din familie sau rude nu a avut de-a face cu fotografia pentru a mă influența. M-am lăsat purtat de val şi am încercat să învăţ cât mai multe, să fotografiez lucruri obişnuite, dar puse sub o altă formă, astfel încât să atrag atenţia celor din jur. Chiar și în liceu am văzut lucrurile puțin diferit și am încercat să surprind altceva într-o fotografie, chiar dacă singura „camera” era un telefon. Îmi place să am tot timpul din lume când fotografiez o persoană. Îmi place să imortalizez fiecare gest, la poziția umerilor, priviri departe de aparatul fotografic și multe alte detalii”.

Daniel Dieaconu

Articolul Tineri de succes – Sebastian Vasile Luca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Chevalier, Tăslăuanu, Iorga, Cocuţa Vogoride, Elena Cuza, Ion Drăgan, dar şi Baratky sau Lucescu. Preotul Marin Dumitru de la Bicaz Chei debutează în forţă în revista noastră. Continuăm studiul geografilor Bogdan Tofan şi Adrian Niţă şi al istoricului Corneliu Ciucanu şi prezentăm un articol dens al profesorului Mihai Apopei despre barajul de la Bicaz.

Istorie, etnografie, literatură, geografie, sport, turism, poveşti, amintiri. O bună şi de folos lectură vă dorim!

Articolul Ecoul Munților – nr. 27! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Decebal Sandu s-a îndreptat spre o profesie grea, controversată, mai puţin ştiută şi stăpânită chiar şi în zilele noastre şi astfel incitantă spre descoperire: este psiholog. Şi cu o activitate complexă: lucrează la „Alchimeia-Clinică de Recuperare Medicală”, Iași, efectuând „Evaluare inițială și periodică a beneficiarilor”, „Terapia Aba ‑ Analiza Aplicată a Comportamentului”. Este psiholog al „Asociația îți arăt că pot”, Iași, realizând „Evaluarea inițială și periodică a beneficiarilor”, „Terapia Aba ‑ Analiza Aplicată a Comportamentului”, „Terapie pentru Corectarea și dezvoltarea limbajului la copii”, „Terapie Ocupațională”. Şi, de asemenea, este psiholog Clinician și Psihoterapeut la „Sandu G. Decebal – Cabinet Individual de Psihologie”, făcând „Evaluări clinice”, „Psihoterapie, copii și adulți (anxietate, depresie, doliu, furie, traumă, insomnie și adicții) etc.

A făcut clasele primare şi gimnaziale la Grinţieş, cu aplecare fiind spre socio-umane şi cu înţelegere pentru cele ce-l înconjurau. A urmat apoi liceul la Corbu, judeţul Harghita, unde, s-a petrecut, firesc, „declicul”. Dar să-l lăsăm pe el să povestească: „În ceea ce privește interesul meu pentru psihologie, pot spune că acesta a apărut din curiozitatea de a înțelege comportamentul uman și dinamica relațiilor interpersonale. Încă din liceu, eram fascinat de felul în care gândurile și emoțiile influențează acțiunile noastre, doamna profesor Ciucanu Onorica fiind pe atunci persoana care îmi răspundea la toate aceste curiozități. O carieră în psihologie mi s-a părut cea mai potrivită cale pentru a explora aceste întrebări. Un moment decisiv în acest parcurs a fost citirea cărții Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl. Această lucrare m-a captivat profund, oferindu-mi o nouă perspectivă asupra modului în care suferința și experiențele de viață pot fi surse de învățătură și dezvoltare personală. Acest lucru m-a inspirat să mă specializez în psihoterapie, unde am găsit adevărata mea vocație”.

Este licențiat în Psihologie al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”,  din Iași (octombrie 2015 – iunie 2018) şi este Master în Psihologie Clinică și Psihoterapie al aceleaşi universităţi.

La Liceul Tehnologic Corbu, Corbu, Județul Harghita (liceul unde de altfel a absolvit) a fost Coordonator Erasmus+ Learning Programme for Activities in Group Mobility of School Pupils,în Malaga, Spania (februarie 2023 – septembrie 2023).

A funcţionat o perioadă ca profesor itinerant și de sprijin în cadrul ”Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă Bilbor & Liceul Tehnologic Corbu”, județul Harghita (octombrie 2021 – august 2023). A desfăşurat programe de voluntariat, a urmat mai multe stagii de pregătire, cursuri, a primit atestate şi recunoaşteri pentru mai multe specializări în domeniu. Şi activează într-un centru unde consideră că se poate dezvolta profesional în permanenţă: „În momentul de față, la Clinica de recuperare medicală Alchimeia, pe lângă partea de evaluare clinică, desfășor și ședințe de terapie pentru persoanele diagnosticate cu autism/adhd, precum și ședințe dedicate corectării tulburărilor de limbaj. De asemenea, în clinică am și rolul de psihoterapeut, desfășurând atât ședințe individuale, cât și de grup. Tot în cadrul Alchimeia, am ocazia de a lucra cu tehnologie de ultima generație, clinica fiind dotată cu două căști de Brainmapping, având ocazia de normaliza undele cerebrale acolo unde apar disfuncționalități”.

Succes, Decebal, psihologia este o ştiinţă în care cercetătorii au încă multe de descoperit şi de oferit unei societăţi tot mai zbuciumate şi munca cu acribie şi pasiune oferă rezultate şi împlinire!

Daniel Dieaconu

Articolul Tineri de succes din munţii Neamţului: Decebal Sandu apare prima dată în Ecoul muntilor.