„Drapelul a fost amplasat anterior de altcineva al cărui nume nu- l cunosc. Cred, însă, că merită mulțumirile și felicitările noastre”, a mai spus Dan Ioan Husari.

Am alăturat şi un filmuleţ realizat de domnia sa şi poemul lui Goga in extenso.

Ceahlăul

Va fi-ntr-o zi de primăvară
Cu molcom zvon în zări albastre,
Când poate nimeni n-a mai plânge
Fărâmiţarea ţării noastre.

În negură de ani de zile
Se va fi scufundat Calvarul
Şi doar bătrânii de-or mai spune
Pe unde-a fost de mult hotarul..

Atunci se va urni deodată
Într-un cutremur toată firea
Şi-un chiot surd din depărtare
Va despica nemărginirea..

De peste graniţa cea nouă,
Ca o sălbatică urgie,
Strigând spre ţarina Moldovei,
Un munte s-a pornit să vie..

Şi va să-nsemne cronicarul
Atunci o zi vijelioasă,
Ceahlăul n-a rămas la duşmani,

Ceahlăul s-a întors acasă.

Octavian Goga, Chişinău, 1918

Articolul Ceahlăul de acasă… apare prima dată în Ecoul muntilor.

Directorul apare jovial ca întotdeauna, se postează în mijlocul elevilor și începe să le vorbească:

“Astăzi ne adunăm aici pentru a marca încheierea unei etape minunate în viața școlară și deschiderea unei noi etape plina de promisiuni. Suntem martorii unui moment deosebit în istoria școlii noastre, când ne pregătim să părăsim această clădire încărcată de amintiri, pentru a ne muta într-o școală care reflectă evoluția și progresul educației.

Această școală a fost locul unde s-au conturat prietenii durabile, unde am învățat nu doar materii școlare, ci și lecții de viață. Astăzi privind în urmă, putem să ne simțim mândri de fiecare realizare, de fiecare pas înainte, de fiecare progres învățat în aceste săli de clasă și în această curte a școlii……..

În acest moment, vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în reușitele noastre: de la părinți la elevi, la cadre didactice și personalul școlii. Fiecare contribuție a contat și a fost parte din această reușită colectivă…”

A fost emoție pură, copii au aplaudat minute în șir din toată inima lor, fiind și ei conectați la importanța evenimentului, nu a fost nimic artificial deoarece emoția nu se descrie în cuvinte, ea se trăiește pur și simplu. Pe de o parte bucuroși că aparținem unei asemenea familii numită școală, pe de altă parte triști pentru o despărțire nu poate fi veselă. A fost ultimul careu de la Școala Telec.

Aplauzele au fost pentru cuvintele spuse din suflet, dar cred eu și pentru școala care i-a găzduit cu căldură și care de astăzi v-a rămâne goală.

Da aceasta este anunțul așteptat de toată lumea, ne mutăm în școala cea nouă, o epocă se termină pentru a face loc alteia.

A fost o școală cu de toate, cu teren de sport și spațiu verde, cu săli de clase spațioase, cu laborator de fizică și chimie, cu sală de calculatoare, cu bibliotecă și sală de sport, cu elevi inimoși și profesori dedicați.  Aflată într-un cadru natural excepțional fiind înconjurată de munți, cu vedere la Ceahlău și luminată de razele soarelui.

În România încă o școală rămâne pustie, victimă a depopulării localităților din mediul rural. O școală cu o istorie tumultoasă, în care numeroase generații au însuflețit locul respectiv. Un lăcaș din care au plecat în lumea mare copii ce mai târziu au devenit oameni de bază ai societății.

Rămân în urmă amintirile frumoase care au luat naștere pe holurile acestei instituții și speranța că va veni o zi când glasurile de copii vor reînsufleți acest lăcaș.

Sorin Ciucan

Articolul ULTIMA TOAMNĂ… apare prima dată în Ecoul muntilor.