Expediția consta în parcurgerea unui traseu stabilit în diferite zone din țară, fie zonă de munte, pe firul unei ape sau Delta Dunării, pe durata a două săptămâni. Grupul de copii se deplasa în cea mai mare parte a drumului cu rucsacul în spate, dormea în corturi și se autogospodărea. Pe tot parcursul traseului, ei explorau și adunau informații despre zona respectivă, obiective turistice, floră și faună, realizau interviuri cu personalități, observau tradițiile și obiceiurile localnicilor, culegeau folclor, făceau fotografii, desene, schițe și consemnau amănunțit tot ceea ce se întâmpla în Jurnalul expediției.

În Oglinda expediției erau trecute semnături și ștampile ale instituțiilor sau primăriilor din localitățile pe unde treceau. Fiecare membru avea o responsabilitate, de multe ori fiind nevoiți să rezolve diferite probleme ce se iveau în cale: procurarea unor alimente (unele de la localnici), găsirea locului de campare sau de dormit, dacă vremea era nefavorabilă, mici devieri de la trasee (dacă timpul nu permitea continuarea drumului sau dacă nu existau legături între autobuze, autobuz-tren etc.), schimbarea programului orar ș.a.

De la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca (Școala Medie/ Generală de 10 ani) au pornit în explorarea țării expedițiile Indagatores (Cercetătorii) și Lostrița. Acestea aveau loc pe parcursul lunilor iulie sau august, în vacanța mare a elevilor.

Expedițiile Indagatores au avut echipajele formate din elevii claselor a VII-a și a VIII-ași au explorat zonele din Masivul Călimani (1974), Delta Dunării (1975), Țara Maramureșului (1976), Dobrogea (1977), Orăștie (1978), Gura Portiței (1979), Deva – Alba-Iulia (1980), Podișul Mehedinți (1982), Borca-Vf. Budacu (1986), Borca-Drumul Vitoriei Lipan-Stânișoara (1987).

Expedițiile Lostrița,  formate din elevi din clasele a V-a și a VI-a, au cercetat zona Lacului Roșu (1982), Rarău-Gura Humorului(1983), Bicaz-Slănic Moldova-Gh. Gheorghiu Dej-Tg. Ocna (1984).

Echipajul Indagatores a fost condus de dna prof. de geografie, Maria Lungu și însoțitor, dl. prof. de lb. franceză, Petru Lungu. În unele expediții au mai fost însoțitori: dna prof. Andrieș Georgeta, înv. Niță Vasilica sau înv. Mrejeru (Bondar) Gladiola.

Echipajul Lostrița a fost coordonat de dna prof. Andrieș Georgeta și însoțitori, profesorii Maria și Petru Lungu.

Expedițiile erau cu multă grijă pregătite, încă din timpul anului școlar: se stabileau scopul și obiectivele expediției, traseul, mijloacele de transport (orarul, prețul biletelor pentru autobuz, tren, vapor), locurile unde urmau să își stabilească tabăra de corturi, listele cu alimente, haine, trusă de prim ajutor, alte obiecte necesare (corturi, saci de dormit, ceaun, filme pentru aparatul foto etc.).

Copiii studiau hărțile din zonele respective, exersau întinderea și strângerea cortului, confecționau în atelierul școlii unele indicatoare, stabileau legături cu școli și profesori din acele zone pentru a le fi ghid, își împărțeau sarcinile în cadrul grupului (căpitan, secund, etnograf, folclorist, sanitar, biolog, geograf, meteorolog, cronicar, contabil, fotoreporter, desenator), participau la diferite alte activități pionierești pentru a aduna resurse financiare-colectarea și valorificarea deșeurilor refolosibile, a plantelor medicinale, curățarea islazurilor, susținerea de spectacole (cu vânzare de bilete) la Farcașa și Broșteni. Pe lângă autofinanțare, banii veneau și din partea organizației de pionieri și de la părinți.

Jurnalele expedițiilor conțin informații amănunțite despre fiecare loc prin care au trecut sau au poposit expediționarii, fiind descrise localități, cum ar fi Borsec, Galați, Tulcea, Sulina, satul Letea, Broșteni, Vatra Dornei, Moisei, Bogdan-Vodă, Ieud, Rozavlea, Sighetul Marmației, Săpânța, Mangalia, Constanța, stațiunile de la Marea Neagră; Varna, Albena și Balcic din Bulgaria; Orăștie, Costești, Jurilovca, Portița, Deva, Brad, Avram Iancu, Tg. Jiu, Cloșani, Herculane, Drobeta-Turnu Severin; Bicaz, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Bicaz, Piatra-Neamț, Buhuși, Bacău, Slănic-Moldova, orașul Onești redenumit Gheorghe Gheorghiu-Dej, comuna Borca ș.a.

O atenție deosebită era dată instituțiilor, școlilor, muzeelor, obiectivelor turistice, spre exemplu: „Institutul de cercetare, recoltare și studiere a stufului” de la Maliuc, „NAVROM” Galați-Navigația Română, muzeele din Sulina, Constanța, Orăștie, Suceava, Bicaz, Piatra-Neamț, Muzeul Artei Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, Muzeul de Etnografie din Gura Humorului, Muzeul Aurului din Brad; Cetățile Costești, Sarmisegetuza, Deva, Alba-Iulia, Suceava; Case Memoriale- „Gheorghe Crișan”, „Aurel Vlaicu”, „Ion Borcea” din Racova; Gorunul lui Horea și mormântul lui Avram Iancu; Fabrica de postav din Buhuși, Expoziția de lucrări grafice, tapiserii, navo- și aeromodele și ferma pionierilor din Bicaz etc.

Zonele geografice erau cu atenție studiate, expediționarii consemnând informațiile adunate de la ghizi, oamenii din zonă sau specialiști. Ei au realizat fotografii, descrieri ale acelor zone, au desenat numeroase schițe, hărți și și-au exprimat în scris propriile păreri, observații, gânduri.

Astfel, în Jurnale se regăsesc importante informații despre Munții Călimani, vf. Pietrosu, Peștera Luana și Lacul Iezer; Delta Dunării, Pădurea Letea și herghelia de cai din Mangalia; vf. Stânișoara, vf. Budacu, drumul Vitoriei Lipan, valea Sabasei și a Bistriței, izvorul Borcut; peșterile Ponorîci, Ponorîci-Șa, Meziad, Peștera Muierilor, Cioclovina cu Apă și Cioclovina Seacă, Plăișor, Șura Mare din Ohaba-Ponor; Lacul Razim și țărmul Mării Negre; Muntele Vulcan, Cheile Bulzeștilor, izvorul vocluzian numit „Fântâna lui Marian”; Peștera Ionilești și Muntele Găina; Valea Motrului; peșterile Ponoarele, Izverna, Peștera Mare din Balta; Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Muntele Rarău, Rezervația Piatra Pinului, Ilișești; Lacul Izvorul Muntelui ș.a.

Casele sătenilor, obiceiurile și tradițiile din diferite locuri, portul popular, meșteșugurile sau îndeletnicirile locuitorilor sunt cuprinse în paginile Jurnalelor sub formă de rapoarte ale membrilor expedițiilor, versuri culese de la localnici, desene cu motive populare ale unor construcții din lemn, desene pe hârtie milimetrică a modelelor de țesături, ștergare, cămeși, fotografii.

Câteva exemple: stânile din Șaru Dornei, exploatarea sulfului din Călimani, a lemnului – Gura Haitii, a stufului din Deltă, practicarea pescuitului; exploatările miniere din Baia Borșa, Burloaia; topitul cânepii în apa Izei; sculptura în lemn – garduri și porți, cruci, obiecte casnice; țesutul covoarelor persane la întreprinderea meșteșugărească „Mureșana” și împletirea coșurilor din nuiele la Ieud; nuntă tătărească la Capul Midia; modele de ștergare, și alte țesături din casele locuitorilor din Costești și Cloșani; descântec pentru deochi, strigătură de nuntă, cântec pentru Aurel Vlaicu-notate de la bătrânul Bogdan Pătru din Costești, 1978; poezie scrisă de Mihai Gavrilită în presa vremii despre Horea, Cloșca și Crișan; meșterii olari din Obîrșa; colecția de linguri de lemn a prof. Ioan Țugui și poezia „Cântecul Bucovinei” culeasă de la Elena Raia din Pojorâta; munca în hidrocentrale, în fabrica de ciment, de obținere a celulozei și hârtiei sau a postavului etc.

Întreaga aventură a micilor exploratori din perioada anilor 1974 – 1987 este însoțită de fotografii alb-negru, drept mărturii ale muncii de explorare depusă de către expediționari.

Au fost surprinse pe filmul fotografic și vapoarele Malnaș, Săgeata, Moldova; vapoarele oceanice pentru pescuit Polar I și Polar II; bărcile Dacia și Antares; navele de război – distrugătoarele Crimeea Roșie și Viteazul ale U.R.S.S., expuse cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la Revoluția socialistă din octombrie; bricul Mircea și corabia Speranța din serialul „Toate pânzele sus”; motonava Transilvania numită și Lebăda Mării Negre; vasul Libertatea; vapoarele Cluj și Banatul.

Expediționarii s-au întâlnit cu diferite persoane, profesori, ghizi, specialiști și personalități: ing. Oancă, topograf, le-a fost ghid la Peștera Luana și Lacul Iezer; prof. Stan Damian de la Șc. Bilbor; ing. Bondar Dumitru din Borca, ghid la minele Baia Borșa; artificierul Avășanei Ionde la mina Burloaia; fiica meșterului popular Ion Pătraș, Săpânța; poetul Aurel Dumitrașcu din Borca ce își făcea stagiul militar la Sulina; pilotul de nave maritime, Olărescu Sorin; cercetător dr. Carol Nagy de la Institutul de cercetare marină; comandantul de navă de pescuit oceanic, Ștefănescu Toader; sculptorul Adam Nicolae, autorul machetei Munților Orăștie și a grupului statuar „Palia de la Orăștie”; șeful brigăzii de pescuit, Nichei Ivan, de la Gura Portiței; preotul Liviu Oprișan-ghid la biserica-monument istoric din Crișcior; prof. Stan Marin și ing. Dan Sorin-ghizi la Uzina Gura Barza unde se prelucra minereul aurifer; moș Toader Dragoșa și soția sa, nana Carolina – povestitori la Țebea, cu casa transformată în muzeu; inginerii Răianu și Tîpîrnic-ghizi la Hidrocentrala Motru; înv. Codrescu Vasile și soția sa, Codrescu Paraschiva- fostă casieră a Ocolului Silvic Borca, secretară a liceului și veteranul de război Iftimuț Gavril din Borca ș.a.

Impresiile copiilor, jocurile din timpul liber, activitățile gospodărești și momentele hazlii se regăsesc în creații literare, cântece și Imnuri ale expediției, versuri dedicate fiecărui membru al expediției, desene și multe fotografii.

Cu mult haz sunt prezentate unele întâmplări și situații: 1974, Borsec – „Pe-o căldură tropicală/ La cofetărie,/ Ca să răcim înghețata/ Suflăm cu furie!”; 1975, Delta Dunării – „Zece elevi mititei/ Au plecat odată/ Într-o expediție/ Spre o mare „baltă”./ Au plecat cu toți, voinici,/ Fericiți, măi frate!/ S-au întors cu toții, să știți,/ Dar pișcați în coate.”; Bicaz, 1984: „Lostrița-i al nostru nume/ Veșnic cercetăm,/ Cutezanța, veselia/ În suflet purtăm./ Ducem casa în spinare/ Spre un loc vestit./ Cărăm tot și pe deasupra/ Sacul de dormit” etc.

Expedițiile „Indagatores” de la Școala Borca au obținut de-a lungul timpului următoarele trofee și premii: 1978-1979 – Marele trofeu „Busola de Aur” (trofeu transmisibil); 1981 – Trofeul „Pana de Argint” pentru cronicarul echipajului; 1983 – Trofeul „Termosul de Argint”; 1987 – Mențiune la trofeul „Chemarea munților”.

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la prima expediție Indagatores (1974) și se dorește o întâlnire cu foștii expediționari pentru a marca acest eveniment.

Bibliografie: Jurnalele expedițiilor Indagatores și Lostrița.

Revistele Biblioteca din Nord, ediția de primăvară, 2022 – vară, 2024.

Prof. înv. primar Gladiola Bondar

Articolul Expedițiile Școlii Generale de 10 ani Borca, judeţul Neamț apare prima dată în Ecoul muntilor.

Echipamentul primit ”de la pionieri” avea în dotare și corturi militare foarte grele. Făcând escalade, mergând uneori  prin apă, prin noroi, copiii s-au descurcat mai bine decât și-au imaginat ei înșiși că se poate întâmpla .Primul traseu a fost în apropiere, în Munții Călimani, prin Vatra Dornei-Gura Haitei-Bilbor- Borsec- Borca .Din munți, copiii s-au întors cu un sac de roci, pentru colecția mineralogică a liceului. Au participat 10 copii, ( 4 nu mai sunt printre noi ) având funcții de căpitan, secund, cronicar, geograf, sanitar. La celelalte expediții au apărut funcții noi de biolog, istoric, folclorist, etnograf, bucătar, contabil, fotograf, meteorolog .Expedițiile au început pe parcursul căpătării experienței să fie adevărate echipe sociologice ,care culegeau informații , le ” treceau pe curat ” în jurnalul de bord, ajungând astăzi să fie  comori identitare ,informații unice despre România anilor 1970-1990. În afara faptului că elevii erau într-o adevărată școală de vară, unde aveau mereu câte ceva de descoperit și de învățat, ei au socializat, au trăit în colectivitate, au încercat să fie mai buni, mai generoși, mai toleranți .Au râs, au cântat, au dansat. Uneori au ajutat la crăpatul lemnelor, la făcutul fânului, pentru a căpăta câte ceva de mâncare. Jurnalele au fost publicate în serial în revista liceului, grație efortului foarte mare de tehnoredactare a prof. Gladiola Bondar, însoțitoarea elevilor în expediții.

În 1975 a urmat a 2-a expediție, de data asta în Delta Dunării, cu traseul : Borca- Galați- Tulcea- Letea- Periprava- Galați -Borca. Bagajele erau multe și grele, iar de cele mai multe ori șoferii de autobuz refuzau să îi ia și pe copii, tocmai datorită încărcăturii foarte mari. Pe lângă lucrurile personale, copiii mai aveau de cărat un ceaun, tacâmuri, veselă, mâncare. Se circula pe jos, cu trenul, cu camionul, cu căruța. Nu cred că s-a plâns cineva că nu sunt condiții optime de transport. Mai târziu, soțul doamnei Lungu,  prof. Petru Lungu,  a venit în expediții cu mașina personală, ușurând căratul greutăților. Profesori însoțitori erau Maria Mucenicu, Georgeta Andrieș, Gladiola Bondar, Vasilica Niță. Din 1977 echipajul s-a numit ”Indagatores”.

Se dormea în corturi, în școli, în cabane. În 1980, expediția din Apuseni a primit  Premiul special al jurului. Începeau restricțiile alimentare. Lumea era mai îngrijorată de ce va aduce ziua de mâine, se cumpărau alimente pe cartelă. Expediționarii au rămas aceiași temerari romantici, cu spirit de aventură. La Alba Iulia , doamna Lungu a intrat în Catedrala catolică și a primit de mâncare pentru copii. În 1980 a fost înmânat premiul Busola de aur iar în 1981 echipajul a primit alt premiu al jurului și Pana de argint pentru cronică. În 1983 echipajul de la Borca a primit premiul Termosul de argint.

Mulți expediționari au devenit geografi, geologi, biologi. Profesorul univ. dr. Dan Dumitriu, cel care a prezentat succint istoricul expedițiilor spune că pasiunea pentru geografie de la expediții i se trage. Traseele  turistice au fost în așa fel alese, încât să cuprindă țara în lung și în lat. Marea, munții, peșterile, lacurile, formațiunile geologice unice, locuri încărcate de istorie, oameni și tradiții, toate au fost cunoscute în aceste peregrinări.

Nu au lipsit întâmplările hazlii . La mare copiii nu aveau voie pe plajă. Un băiat a vrut să spună numele județului de unde venea. Atât a apucat să spună, Neamț. Și cei cu ordinea pe plajă au zis ” Dă-le drumul că sunt nemți ”.Pe valea Nerei trebuia să fie liniște, să nu atace vipera cu corn. Atunci s-a apucat un expediționar să cânte ” Trandafir de la Moldova ” .Unui cunoscut geograf părinții nu aveau bani să-i dea pentru expediție. Atunci a intrat în grupul unor mineri care jucau ” 21 ” și așa a făcut rost de suma necesară.

Între 1986-1987 expedițiile s-au desfășurat sub numele de ”Polița cu crini”. Erau expediții de marcare a traseelor turistice de pe raza comunei, trasee omologate la acea vreme de Federația Română de Turism și Alpinism. Au fost marcate și remarcate mai multe trasee, s-au plantat indicatoare turistice. Din nefericire marcajele s-au șters, parțial, indicatoarele au dispărut. ” Polița cu crini ” a participat și la concursul ” Ștafeta munților ” , în care probele de orientare turistică, orientare cu busola, orientare după semnele naturii , confecționarea nodurilor erau cele mai apreciate de participanți. Trebuiau recunoscute plantele medicinale, iar concurenților li se cerea să știe să se comporte pe munte, să se îmbrace adecvat, să aibă o atitudine civilizată. Județul Neamț a obținut locul I pe țară la Padina în Bucegi în anul1984   și din nou locul I pe țară în1986 la Predeal. Prof. univ. Dan Dumitriu spunea că nu poți fi un bun patriot dacă nu ocrotești natura, dacă nu dai importanță ecologiei și protecției mediului. Fără nici un dubiu, toți participanții la expediții au fost și au rămas buni patrioți. Despina Lupu- Gheorghiu spunea: ” Venită într-o perioadă neagră a vieții mele, competiția ”Ștafeta munților” a  fost ca o gură de oxigen. Oxigenul de care aveam nevoie ca să simt că viața trebuie să meargă înainte, indiferent de obstacole. Prietenie, natură, ecologie, încurajare, turism, sport, energie pozitivă. Dar deasupra tuturor acestora, doamna Maria Lungu, profesor de excepție și îndrumător, care  mi-a fost model în activitatea mea profesională de mai târziu. Nu pot trece cu vederea munca doamnei profesor Gladiola Bondar, care a scos la lumină minunatele jurnale ale expedițiilor, adevărate comori, realizând articole foarte documentate care au apărut în revista liceului „Biblioteca din Nord” .  Vivat, Crescat, Floreat! ”

Demni urmași ai expediționarilor sunt tinerii din Clubul eco-turistic ”Crucea Talienilor”. Proiectul a plecat de la o idee a unui om al muntelui din zonă, Cristi  Cobuz-Izvor și a prins aripi sub îndrumarea soților Alina și Marius Budăi. Clubul are 30 de membri iar prin concursurile de orientare turistică pe care le organizează atrag mulți turiști impresionați de frumusețile comunei Borca. Un grup folk ne-a încântat cu cântece de munte. Le dorim succes în competițiile viitoare.  Cuvintele doamnei profesor Lungu  ”Mi-ați făcut viața frumoasă! Vă iubesc !” nu mai lasă loc de alte comentarii.

Iolanda Lupescu

Articolul JUBILEUL EXPEDIȚIILOR ȘCOLARE DE LA BORCA apare prima dată în Ecoul muntilor.

La Cabana Stegioara, într-un loc mirific, se vor întâlni „cutezătorii” de pe vremuri, dar nu numai. Revista noastră va fi alături de acest eveniment!

Articolul O întâlnire de suflet pentru… „Cutezători” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Încă din clasa a IV-a a dovedit aptitudini pentru geografie, iar în clasa a V-a a intrat în atenţia profesoarei de geografie Maria Lungu, care a fost şi diriginta sa. Preocupările geografice au însemnat şi participarea la expediţiile „Cutezătorii”, de mare notorietate şi prestigiu în acele vremuri.

A ales un liceu hidrotehnic din Iaşi, unde a devenit unul dintre discipolii profesoarei de geografie, Lavinia Şandru, o profesoară dedicată, şi a urmat participarea la concursuri şi olimpiade de geografie şi, bineînţeles, facultatea de geografie.

În anul al II-lea de facultate, profesorul Ioniță Ichim l-a îndemnat spre cercetare, în domeniul geomorfologie. Profesorul Ioniţă Ichim este omagiat de către geografii moldoveni printr-un concurs regional ce-i poartă numele şi care a avut faza pe Moldova pe 11 mai. Şi au fost rezultate excelente ale elevilor din Borca, Grinţieş, Hangu sau Bicaz.

După facultate a început activitatea la Stațiunea de Cercetări „Stejarul“ din Piatra Neamț alături de profesorii Maria și Nicolae Rădoane, Constantin Grasu, Crina Miclăuș sau Ion Pârvulescu. Ultimul numit, „dom’ profesor”, cum este numit, sau „Mao”, cum îl ştiau colegii de demult îşi aminteşte cu drag de mai tânărul său coleg de la geomorfologie (el activând în climatologie). Ne-a vorbit despre un muntean pe care te puteai baza (domnul Pârvulescu era de la Severin), care făcea lucrul aşa cum trebuie, bine pregătit şi cu migală. Era om de echipă, un bun coleg, cu care îţi plăcea să mergi pe teren şi cei doi geografi păstrează o strânsă legătură, căci astfel de legături nu se rup uşor. Cei cinci ani la o staţiune de cercetări cu mare prestigiu şi cu colegi de mare valoare au fost foarte importanţi pentru tânărul care se întorcea la facultate, de această dată în postura de cadru didactic, urmând scara unei cariere didactice academice, un „cursus honorum” încununat de titlul de profesor universitar în 2017.

Teza domniei sale de doctorat „Sistemul aluviunilor din bazinul râului Trotuş” a primit distincţia Magna Cum Laude şi Premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române.

CV-ul domniei sale este unul foarte bogat şi cei apropiaţi de mediul academic pot înţelege valoarea a 12 articole cotate ISI, unele realizate împreună cu foştii colegi de la Stațiunea de Cercetări „Stejarul“ din Piatra Neamț. Sau cele 18 articole publicate în reviste indexate BDI. Să menţionăm şi cărţile realizate în colaborare cu mai sus menţionaţii Ioniţă Ichim, Maria şi Nicolae Rădoane. În perioada 2002-2022 a fost coordonatorul a 250 de lucrări de licenţă, 55 de lucrări de disertaţie, 10 lucrări de gradul I şi avea în grija sa 5 doctoranzi.

Cunoaşteam parte din acest CV prin intermediul unui fost doctorand, cu care coordonatorul colabora la studii şi articole: Valeriu Linu-Stoilov, şi el din munţii Neamţului, nu departe de Borca, de la Grinţieş. Un doctorand care însă nu se va putea bucura de o înaltă distincţie pe care credem că ar fi meritat-o cu prisosinţă, căci aripile tânărului s-au frânt.

„Parcursul meu profesional, flancat de o perseverență constructivă (nu de una care generează încăpățânare!), se regăsește foarte bine în maxima lui Napoleon Bonaparte: Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească sau în cea a lui Balzac Numai perseverenţa duce la izbândă. Alături de perseverență, în alegerea profesiei mele a contribuit esențial și permanenta informare (trebuie să te călăuzești după dictonul: Informează-te înainte de toate!), precum și conștientizarea abilităților și a cunoștințelor reale, întocmai ca în citatul din Larry Bird: Un învingător este cineva care îşi recunoaşte talentele date de Dumnezeu, trudeşte pentru a le transforma în abilităţi şi foloseşte aceste abilităţi pentru a-şi îndeplini ţelurile”, mărturisea domnul profesor pentru cercetarea „Inspirație și pasiune. Proiect de orientare școlară și profesională”, realizată de Eliza Ventaniuc în 2021 în cadrul Centrului Județean de Asistență Pedagogică Neamţ.

Tot din acest material am ales aserţiunea domniei sale despre „satisfacțiile legate de realizarea pe plan uman și profesional a foștilor studenți. Nu vă închipuiți ce bucurie este în sufletul unui profesor când un fost elev (student) este remarcat (în sensul benefic!) în societate!? Atunci profesorul, plin de mândrie, spune: Acesta a fost elevul (studentul) meu!“. Adăugăm şi noi pe numeroşii studenţi pe care i-am cunoscut şi au spus cu mândrie şi recunoştinţă pentru Dan Dumitriu: „A fost profesorul meu!”.

Am ales din interviul acordat regretatului profesor Gheorghe Ţigău (care a activat şi la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca) un mic fragment pe care îl considerăm definitoriu pentru un om şi o carieră: „Pentru viaţă reperele morale sunt bine întipărite de mic copil: munca cinstită, respectul, seriozitatea. În profesiune reperele le-am dobândit la Staţiunea Stejarul, unde cuvântul de ordine era munca bine făcută (bine documentată şi argumentată)”. Cele prezentate le considerăm parte a unui model de urmat. Un copil din munţii Neamţului a plecat să descopere lumea, să o înţeleagă şi să o cucerească. Şi a dovedit că se poate…

Daniel Dieaconu

Articolul Un fiu de seamă al munților Neamțului: prof.univ.dr. Dan Dumitriu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ne-au demonstrat-o prin rezultate remarcabile Dan Dumitriu din Borca, profesor universitar doctor la Facultatea de Geografie a universităţii ieşene sau Iulian Săndulache, lector universitar doctor al Facultăţii de Geografie a universităţii bucureştene. Sau cu regret ne amintim de grinţieşeanul  doctorand în geografie Valeriu Linu Stoilov de la universitatea ieşeană. La Mica Olimpiadă de Geografie „Terra” în 2022, Matei Daniel Dieaconu obţinea Premiul al III-lea la faza naţională, iar anul acesta Casian Borşuc, clasa a VII-a, va participa pe 18 mai la faza naţională a aceleaşi competiţii.

La Borca, sub conducerea doamnei profesor Maria Lungu s-a creat o adevărată şcoală de mici geografi. Gabriela Buştihan, născută Andronic, a fost eleva doamnei profesoare şi visa la o carieră în … geografie. Cele orânduite de Providenţă nu au fost pentru o astfel de carieră, dar bucuria ei a fost mare când a aflat că fiul ei, Cătălin Buştihan. s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de geografie

Buștihan Cătălin- Gabriel este din satul Bradu, comuna Grinţieş, şi s-a născut la data de 29. 12. 2007. După  clase primare și gimnaziale cu rezultate foarte bune la învățătură la şcoala gimnazială tulgheşeană a reuşit să acceadă la  Colegiul NAȚIONAL MILITAR ȘTEFAN CEL MARE din Câmpulung Moldovenesc. Înzestrat cu o tenacitate deosebită,  puiul de muntean a dorit, după spusele mamei, să arate că şi un copil dintr-o familie mai modestă dintr-un sat din munţi poate reuşi.

Geograful Iulian Săndulache m-a sunat ieri să mă anunţe: „Avem un grinţieşean care a luat premiu. A urcat pe scena premianţilor de la Constanţa. Nu cumva să nu scrii despre el în Ecoul Munţilor”. Cu mândrie mi s-a transmis, cu mândrie ne facem şi noi datoria de a scrie.

Îi urăm tânărului elev-militar succes în viitoarele încercări şi să ducă mai departe succesele şcolii de geografie din munţii Neamţului!

Articolul Un nou elev performant la geografie din munții Neamțului – Cătălin Buştihan apare prima dată în Ecoul muntilor.