Frumoasă, plăcută, dar mai ales harnică, Anastasia Stelea împărtășește o dragoste pură pentru cele mai blănde animale și iubite de însuși Dumnezeu din Cer, oițele. În turma ei sunt aproximativ 60-70 de animale, toate unice în ochii de copil ai fetei, pentru că la vârsta de 13 ani, când alții au pasiuni  telefoanele, tabletele, machiajele și shopping-ul, ea e pasionată de starea de bine a animalelor sale, pe care le cunoaște după nume și înfățișare.

Povestea ei a început când familia sa, cea care a sprijinit-o necondiționat și o va sprijini mereu, a cumpărat niște cai. Tot ce a însemnat îngrijirea lor a fost imediat adoptată de micuța fermier, bineînțeles alături de părinții săi. Când familia a vândut caii pentru a cumpăra diverse utilaje atât de necesare într-o gospodărie, se impunea obligatoriu o nouă direcție pentru hobby-ul său. După o vreme, când dorința ei de a fi ciobăniță, inspirată și încurajată de cei care aveau să îi devina mentori și călăuze în drumul ciobăniei, Costel Bondrea și soția Titiana, a devenit realitate, totul a prins contur. Primele oi , 5 la număr, și un berbec, au fost cumpărate de la același Costel Bondrea, care în vară avea să le adauge la turma lui, cu promisiunea că are grijă de ele toată vara, dar mai ales că o ajuta pe Anastasia să aibă mai multe. Promisiunea s-a îndeplinit în perioada 2020-2024 când efectivul a crescut an de an, în frunte cu oița ei preferată, Stela, și apărătorii credincioși ai familiei, câinii din rasa ciobănesc de Bucovina. Cățelușa Luna, prietena Anastasiei, e alinarea ei la bine și la rău. Să nu credeți că adolescenții nu sunt feriți de supărări…

Bunăoară, în urmă cu doi ani, la școală elevii au scris fiecare câte o scrisoare pentru nimeni altul decât Moș Crăciun. Scrisorile au fost citite rând pe rând și când fetița noastră a auzit că e singura din clasă care a cerut o pungă de bomboane pe care să o împartă cu frățiorul ei și o oiță, tare s-a mai necăjit că dorințele ei au fost cumva naive și luate în râs. Dar cum Moș Crăciun nu dezamăgește niciodată, i-a ascultat dorința și în seara de Ajun, când copiii s-au întors de la colindat, o mândrețe de mioară o aștepta cuminte, cu canac roșu la gât, în curtea casei, botezată Mădălina.

Același Costel Bondrea, doi ani mai târziu, avea să o înlocuiască pe Mădălina, când aceasta a murit cu alta și mai frumoasă, pe care însăși prințesa noastră și-a ales-o după bunul plac al inimii dintre oile ciobanului.

Toată vara, la toate muncile specifice, cu biciul în mână și chiuind de fericire, se află Anastasia: la făcut de balmoș, la mutatul coșerelor, la urcatul oilor în munte, la dat în strungă, la alesul mieilor și la toate evenimentele importante din stână, ea este acolo. Chiar și ziua ei de naștere a sărbătorit-o pe Asod, împreună cu cei dragi ei. Iar tortul a fost o minunăție dulce cu oițele decor.

În completare, ea mai are un hobby și anume fotografia. Elicris Creativ este concursul la care a primit premiul I, cu ocazia zilei de 15 ianuarie, când a omagiată nașterea poetului național al României. Ca urmare, pozele sale au fost cele mai inspirate, alese fruntașe de către specialiști.

Ce își dorește pentru frumoasa vârstă de 14 ani? Răspunsul e simplu, să ajungă la 100 de oi și o zi de naștere la stâna din Bâtcă. Luați aminte, fericirea sufletească este cheia marilor succese!

Asemeni sportivilor de renume, a elevilor străluciți din această țară frumoasă, cu rezultate excelente în toate domeniile, dar mai presus de toate cu multă pasiune și multă munca depusă pentru a ajunge la performanță, asemenea lor este și adolescenta noastră.

Ea este urmașul unui popor mioritic, exemplul viu pentru cei de vârsta ei care doresc să exceleze într-un anumit domeniu, chiar dacă nu împart aceleași pasiuni cu Anastasia, însă pun suflet în tot ce fac. Ea împarte o idee comună cu cei care o susțin, indiferent că sunt profesori, părinți, prieteni: „Să nu lăsăm munții să moară!”, afirmă convingătoare a noastră prințesă mioritică.

Corina Cruşitu

Articolul Anastasia… o prințesă mioritică din zilele noastre apare prima dată în Ecoul muntilor.

Costel Bondrea este parcă un nume predestinat muntelui, vieții pașnice și frumoase dar plină de zbucium a oieritului, o meserie pe care din ce în ce mai puțini tineri o practică. Cu mare bucurie încurajează pe oricare doritor să-i urmeze drumul și îl ghidează pas cu pas, explicând-i cu rabdare toate tainele acestei meserii, cândva o „brățară de aur”, ce făcea cinste țării noastre, azi o rușine privită cu dispreț de mai marii noștri conducători.

Un bărbat înalt, frumos, drept asemeni bradului falnic din pădure, cu chipul luminos ce împrăștie mereu o bună dispoziție celor din jur, cu ochii căprui și privirea pătrunzătoare, alături de un zâmbet senin ascuns pe sub mustața jucăușă, domnul Costel e un personaj cameleonic. Dacă îl întâlnești la mese importante alături de fruntașii din domeniul agricol, sau la expoziții de profil, nu ai spune că știe sa cârduiască turme de mioare și să dea oile în strungă ci mai degrabă că e vreun inspector sau altă personalitate, nicidecum un cioban înstărit, fruntaș de seamă cu rădăcini în Grințieș și activitate la Tulgheș. Palmele muncite însă și cojocul de lână pe care îl poartă cu mândrie la orice eveniment de seamă vorbesc singure despre cine este acest domn simpatic.

Felul de a vorbi cu interlocutorii, gesturile și limbajul non-verbal îl caracterizează ca un om calculat, convins de ceea ce are de făcut sau de spus. Fostul președinte al Asociației Crescătorilor de Animale de la Tulgheș începând cu anul 2009  s-a gândit ca ar fi bun un festival al oierilor în care să se prezinte animalele frumoase din zonă, produsele specifice locale tradiționale, promovând zona montană. Însă cum în viață urcușul mai are și coborâș, că…  așa e la munte, domnul Costel a trebuit să demonstreze că se poate reinventa rămânând același în esență, asemeni unui parfum din cetină de brad și aer curat de munte.

După dizolvarea asociației, „Festivalul Oierilor” a rămas intact, chiar și în perioada pandemiei, transformându-se în unica sărbătoare de suflet pe care nu a dorit sub nici o formă să o abandoneze.

Fiind născut în localitatea Grințieș, județul Neamț dar mutat de la vârsta de 23 de ani în localitatea învecinată Tulgheș, județul Harghita, a hotărât împreună cu câțiva crescători de animale și nu numai, printre care și sufletul acestui eveniment, profesorul Daniel Dieaconu, să strămute Festivalul Oierilor în sânul comunității nemțene, îmbogățindu-l an de an cu invitați de seamă și gastronomie delicioasă. Dar ce gastronomie!!!  Îți trebuie multă ambiție și tărie de caracter ca să nu guști din bunătățile pregătite de oierii noștri în timp ce te plimbi printre standurile cu produse. Dar să revenim…

Membrii al Cooperativei Agricole „Frații Muntelui”, Bradu, Neamț printre care și subiectul portretului nostru, au realizat o manifestare dedicată exclusiv acestei meserii atât de frumoase, vorbindu-se cu și despre ciobănie, despre datoria fermierilor de a se apăra și de a păstra intacte  drepturile și obiceiurile moștenite de la străbunii lor de-a lungul timpului, despre produsele pe care ciobanii le fac din laptele proaspăt de oaie , despre rețetele grozave de mici, pastramă, sloi (carne de oaie la borcan preparată cu atenție și migală în multe ore), friptură, borș , tocană și câte și mai câte bunătăți de -ți plouă în gură de poftă.

Toți acești membrii, împreună cu domnul Costel, privesc viitorul  cu optimism și multă încredere, susțin tinerii și își doresc ca ei să aibă inițiativă în domeniul agricol, cer ca autoritățile locale și toți factorii responsabili din plan local, județean și nu numai să aducă prin contribuția lor un real aport la creșterea efectivelor de oi din zonă și extinderea facilităților inclusiv a unor forme de sprijin care să stimuleze activitățile oierilor.

„Este binevenită orice tip de promovare a zonei noastre montane, suntem obligați să o promovăm, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a dăruit niște pajiști cu o deosebită valoare, pe care le putem valorifica și în care să putem să ducem un trai decent, noi locuitorii de aici și familiile noastre, pentru a recunoscuți că producem hrană naturală pentru toată lumea, vizitatori, prieteni și cunoscuți”.

Ca un ultim retuș al tabloului domnului Costel Bondrea, ar fi remarca acidă, dar plină de înțeles:

„În încheiere, le-aș sugera celor care mă cunosc și citesc acest articol, să luăm frâiele în mână, să dăm dovadă de munteni adevărați și SĂ NU LĂSĂM MUNȚII SĂ MOARĂ!”.

Corina CRUȘITU

Articolul Costel Bondrea – portret de oier adevărat apare prima dată în Ecoul muntilor.