În urmă cu 39 de ani a găsit pe drum un snop de nuiele căzut dintr-o mașină care le transporta de la Rădăuți la Harghita. Cu ceva timp în urmă văzuse la Mănăstirea Văratec pe o terasă un superb set de masă și fotolii, de aceea găsind acest snop, s-a hotărât să facă și el o masă și fotolii fără să știe nimic despre acest meșteșug. Astfel, a luat legătura cu un muncitor mai priceput de la depozitul de fructe din Târgu-Neamț, unde era un atelier de împletituri de coșuri agricole. Acesta i-a explicat teoretic într-o scurtă discuție amicală meșteșugul împletiturilor de răchită. Cu un metru de lemn (de tâmplărie), caiet, pix și tot felul de schițe, a muncit două  săptămâni la un fotoliu  fără a avea un atelier specializat, într-un cerdac și fără să știe atunci că nuiaua nu se lucrează afară deoarece se usucă. Apoi, o mătușă l-a rugat să-i facă și ei un fotoliu asemănător și o masă ,,că le cumpără ea indiferent de preț”. Aceasta a fost prima tangență cu răchita, după care a fost angajat la centrul de fructe Putna (atelier Marginea), unul dintre cele mai mari ateliere din țară unde s-a perfecționat. Nu a spus niciodată ,,nu știu”. Apoi a fost șef de atelier la centrul de fructe din Piatra-Neamț.

Îi plac provocările și modelele noi și cu chipul luminos mărturisește că „iubește această meserie”: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mâinile pe care le am și pentru darul pe care l-am primit”.

O altă pasiune de-a sa este dansul popular. A îndrăgit dansul popular în timpul  Liceului de Chimie (1978) din Piatra-Neamț și înainte de armată a absolvit Școala populară de instructori de dansuri (1981). A activat la Casa de Cultură din Piatra- Neamț și a avut câteva turnee în străinătate pe timpul lui Ceaușescu. A făcut baie în Atlantic, în Franța, iar Marea Neagră a văzut-o după un an. Dunărea a văzut-o pentru prima dată în Belgrad. La 26 de ani a decis că viața de familie nu este compatibilă cu viața de artist și a renunțat la dansurile de performanță, întemeindu-și o familie. Părinții săi au înființat o trupă de dansuri bătrânesti la Căminul Cultural  din Văratec, director fiind atunci domnul Gârbuleț Adrian. A preluat el trupa de bătrâni și a completat-o cu una de tineri, la acea vreme. Mai târziu a fost solicitat să activeze ca îndrumător coregrafic în școlile din comună și nu numai.

La finalul discuției noastre, ne relatează vizibil emoționat că familia sa e mai presus de toate: ,,Mi-am dorit mai mult o familie în tinerețe  decât viața de artist. Viața de artist nu e compatibilă cu viața de familie. Am avut parte de o soție plină de înțelegere, care m-a susținut permanent, chiar și în momente de criză. Soția mea Elena a știut să aprecieze și să distingă binele de rău și frumosul de urât. A înțeles că nu banul este pe primul loc. Nu sunt vrednic să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am realizat în viața, o familie cu 5 copii. O viață bazată pe respect înțelegere și iubire cât cuprinde”.

Gheorghiță ANISIEA

Articolul Meșterul Lică Pâslariu de la Văratec – împletitorul de nuiele apare prima dată în Ecoul muntilor.