Poemul Ceahlăului

Sub soarele-n amiază se-nalţă-n slăvi Ceahlăul

Un uriaş de piatră cu fruntea pân-la cer;

El pare o cetate zidită de când hăul,

Cu turle de aramă şi temelii de fier.

În faptul dimineţii, când aurora-nvie

Sau în amurguri calme cu rumene văpăi,

Ceahlăul îşi îmbracă hlamida purpurie,

Splendoarea-i oglindind-o în apele din văi.

Pe culmile-i de piatră stau vulturii de pază,

Căci numai ei se-ncumet atât de sus în zbor.

Ei doar şi câteodată şi nourii cutează

Să-şi mai opreasc-aicea hălăduirea lor.

Prin strâmtele văioage, ca fulgul de uşoare

Se caţără grăbite fugind de vânător

Turme de capre negre cu aripi la picioare

Prăpăstii şi coclauri sărindu-le în zbor.

Pe poliţe de stâncă în mândre bucheţele

Cresc florile de munte cu cupe de argint

În care roua nopţii ce picură din stele

Le umple pe-ndelete cu stropi de mărgărint.

Din steiurile sterpe, ce stau să se prăvale,

Izvoare reci şi limpezi ca sticla de cristal,

Se smulg înspumegate şi se aruncă-n vale,

Sărind peste cascade în huet pluvial.

De-aici pornesc în lume o sută de izvoare

Şi-aici îşi au izvorul legendele stăvechi…

Din fiecare stâncă, văioagă sau strâmtoare

Ecoul multor veacuri îţi stăruie-n urechi.

Sub zidurile sure se-nşiruie pe coaste

Cu vârfuri legănânde păduri de brad şi fag

Şi prin poieni, oierii, purtându-şi alba oaste

De oi, din bucium sună de dor un cântec drag.

Şi văile răsună de-o sfântă melodie

Ce stăruie-n ureche cu miticu-i ecou.

Mânat în jos pe vale de Bistriţa zglobie

Ecoul se repetă din depărtări din nou.

Aici răsună cornul şi ăuie talanga

Din vremile pierdute în negura de ani;

Ş-aici sub brazii falnici, ce-n vânt foşnescu-şi creanga

Trăiesc din veac muntenii: plutaşi, dulgheri, ciobani…

Aceste versuri au fost scrise de CONSTANTIN ANDRAŞ, născut în anul 1935 şi decedat în 1966. A copilărit la poale de Ceahlău, lângă Piatra Teiului, a făcut clasele primare în satul natal, a absolvit cursurile Şcolii Normale din Piatra Neamţ şi a fost repartizat ca învăţător la Şcoala Bistricioara, comuna Ceahlău. În scurta-i viaţă (31 de ani) a mai creat încă două superbe legende în versuri, „Panaghia” şi „Dochia”, mai multe fabule, poezii, traduceri din limba germană (din operele lui Schiller, von Platten, Gundhardt). Unele au fost publicate, altele încă nu au văzut lumina tiparului. Poate fiul dânsului, Constantin Andraş (Titeluş), care păzeşte de rele, ca un Cerber, Ceahlăul (a fost şi director al D.A.P.N.C) ne va sprijini să le facem pe toate cunoscute publicului larg.

Daniel DIEACONU

Articolul Ceahlăul într-un frumos poem necunoscut apare prima dată în Ecoul muntilor.