Primul care a luat cuvântul a fost pretorul plasei Cetatea Neamțului, Eugen Agăpescu, ce era și președintele local al Uniunii Patrioților*, care în cuvântarea sa a cerut cetățenilor să sprijine Armata Roșie ca armată aliată. A urmat alocuțiunea locotenentului Ivanov, apoi cea a lui Dumitru Cojocaru, ajutor de primar, urmat de Vasile Stoian. Ion Țucă, țăran fruntaș din Vânători, a spus că românii au fost împinși în război de către legionari și Antonescu, fiind nevoie de unirea forțelor „pentru curățarea aparatului de stat de elemente fasciste și legionareˮ. Emil Goian, din partea sindicatelor muncitorești, a arătat că, în trecut, muncitorii au fost asupriți, unii arestați și chiar omorâți, fiind nevoie de organizarea muncitorilor și de sprijinirea Uniunii Patrioților care dorește „crearea unei Românii noi care să fie a poporului muncitor de la sate și orașe.ˮ

Ultimul a luat cuvântul judecătorul delegat Felix Sechter, care a arătat că actul de la 23 August 1944 a fost opera P.C.R., unind forțele democratice pentru răsturnarea guvernului Antonescu. Acesta a citit în fața audienței o moțiune a Uniunii Patrioților din plasa Cetatea Neamțului în cinci puncte, prin care se cerea:

„1. Formarea guvernului de Front Național Democratic care să execute cinstit clauzele armistițiului de la 23 August 1944.

2. Continuarea luptei alături de Armata Roșie pentru eliberarea Ardealului.
3. Scoaterea din aparatul de Stat a legionarilor și fasciștilor trădători care au împins poporul român în răsboiul nedrept împotriva Marei Republici Sovietice, răsboiu în care a pierit tineretul român.
4. Acordarea imediată de ajutoare în bani, grâu, porumb, petrol și sare populației țărănești, muncitorești și orășenești din plasa Cetatea Neamțului sărăcită din cauza și în urma răsboiului.
5. Despăgubirea acestei populațiuni pentru pagubele ce a suferit din averea celor vinovați de dezastrul Țării, în războiul dus împotriva Rusiei Sovietice.
6. Acordarea imediată a unui credit pentru reconstrucția comunei Răucești, greu încercată din cauza operațiunilor de răsboiu și a cărei populație este lipsită de locuințe, hrană și semințe pentru arătura de toamnăˮ.

Uniunea Patriotică- La un an de la declanşarea războiului împotriva U. R. S. S., respectiv în vara anului 1942, P. C. d. R. a procedat la înfiinţarea unei organizaţii ilegale, Uniunea Patrioţilor, proiectată să acţioneze pentru realizarea obiectivelor proprii comuniştilor, dar deschisă înspre categorii care nutreau sentimente şi cultivau atitudini antiantonesciene şi antigermane. Pentru a asigura cât de cât (oricum într-o proporţie infimă) difuzarea ideilor Uniunii în public, a fost prevăzut un organ de presă, „România liberă”. Intenţia de a tipări gazeta în toamna anului 1942 a eşuat, întrucât organele Siguranţei au identificat tipografia şi pe cei care se ocupau de imprimarea ei, astfel că primul număr al ei a apărut la 28 ianuarie 1943. Organizarea Uniunii a fost încredinţată unor intelectuali care erau ei înşişi membri ai P. C. d. R. sau care dovedeau simpatii pronunţate de stânga: C. Agiu, P. Constantinescu-Iaşi, Mihai Levente, Mihai Magheru, dr. D. Bagdasar, Stanciu Stoian, Simion Stoilov, Gh. Vlădescu-Răcoasa.

Uniunea patrioţilor a acţionat prin subordonare la iniţiativele şi deciziile P. C. d. R.. Astfel, a participat la demersurile pentru crearea Frontului patriotic antihitlerist. Organele Siguranţei Statului au arestat, în decembrie 1943, cea mai mare parte a conducerii Uniunii; la începutul anului 1944 a fost declanşat procesul împotriva a 50 de persoane acuzate de apartenenţă la Uniune4; sentinţa a fost pronunţată în februarie 1944.5 După 23 august 1944, Uniunea patrioţilor a acţionat sub imperativele dictate de P. C. d. R. în noul context politic. La sfârşitul anului 1945, la cererea P. C. R., cu ocazia conferinţelor judeţene şi regionale, s-a cerut transformarea Uniunii în partid politic, cu scopul de a prinde în sfera de control a Partidului intelectuali, mici-burghezi, meseriaşi etc. La sfârşitul lunii decembrie 1945, a avut loc consfătuirea cu preşedinţii şi secretarii comitetelor regionale ale Uniunii patrioţilor, care a decis pregătirea congresului şi realizarea noului partid. În cadrul Congresului, desfăşurat la Bucureşti, în zilele de 10, 11 şi 12 ianuarie 1946, a fost constituit Partidul Naţional Popular; au fost adoptate programul şi statutul, au fost aleşi Comitetul central şi preşedintele Partidului. (Mitiţă Constantinescu, Organizaţii de masă legale şi ilegale create, conduse sau influenţate de P. C. R. 1921-1944, vol. II, Editura Politică, Bucureşti, 1981).

Sursa: „Flacăraˮ, an I, nr. 5, 30 octombrie 1944, p. 2.

prof.dr. Emanuel Bălan

Articolul Prima întâlnire „liberă” la Târgu-Neamț, după 4 ani de dictatură – 22 octombrie 1944 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ana Blandiana tânjea după solidaritate. Nu plecarea din țară era soluția, curajul de a rezista trebuia dus până la capăt. Ea ar fi vrut ca povestea ei să fie a noastră. Într-o realitate brutală, ea și soțul ei, scriitorul Romulus Rusan se ocupau de grădina de la Comana. Își făceau liste de mâncăruri din legumele pe care le cultivau. Mergeau în pădure după ciuperci. Stăteau la coadă la benzină, ca să fie mințiți că au depășit cota lunară. Dăruiau cadouri la aniversări câte un pachet de carne, devenit un lux, pe care și ei îl primeau din altă parte. O mașină a Securității îi supraveghea zi și noapte. O vecină din București i-a sunat să le spună să vină urgent acasă, pentru că de sub ușa apartamentului lor curge apă. A fost o minciună. La Comana, cineva venise în lipsa lor, spăgând gardul și furând din curte două ciuperci uriașe. Acele ciuperci au apărut pe pragul apartamentului din București. Revoltător cum puteau fi urmăriți  și șicanați.   Industrializarea forțată avea consecințe grave. Cei din Comana, care nu mai erau nici țărani, se pare că nici muncitori nu erau. Furau tot ce se putea fura și vindeau din Fabrica de Chibrituri unde lucrau. Soții Rusan au fost și ei înșelați, iar durerea pe care o resimțea mai ales Ana Blandiana se manifesta prin crize ulceroase și stări fizice de rău. Romulus Rusan era mai temător, mai protector, mereu îți tempera soția. Și peste toate aceste mizerii, izolare, frig, călcare în picioare a demnității, ei găseau puterea să râdă la inepțiile pe care le auzeau la telejurnalul de seară, ba chiar să danseze. Participau la concertele de la Filarmonică, mergeau la teatru, la film. Erau niște mici bucurii necesare. Și scriau. Ea avea în plan o carte pe care voia să o intituleze ”Arta fugii” și care a și apărut după 1990 cu titlul  ”Sertarul cu aplauze”. El avea voie să publice, dar scria foarte greu, acaparat de treburile gospodărești și de îngrijorare. La pagina 262 apar referiri la scriitorii Vasile Baghiu și Aurel Dumitrașcu, pe care Ana Blandiana i-a propus pentru bursa Herder. Despre Aurel Dumitrașcu spunea că ”într-o lume normală, el n-ar trebui să aibă nevoie de ajutorul nimănui pentru a fi învingător”.

Jurnalul a fost scris cu forță și disperare, cu o expresivitate proprie Anei Blandiana. Pe 12 decembrie, ea scria că mai mulți colegi au vizitat-o și i-au spus: ”Trebuie să facem ceva!”. ”…singura soluție este un cuvânt care în limba română se folosește rar: solidaritate, solidarite, solidarnost….” Așa se încheie jurnalul cu relatările amănunțite despre viața plină de suferință dintr-o perioadă scurtă de timp a Anei Blandiana. Noi, care am trăit ce a trăit ea și am tăcut, ar trebui să avem remușcări. Cu adevărat, ”am fost un popor vegetal”.

Iolanda LUPESCU

Articolul PREZENTARE DE CARTE: „MAI – MULT – CA – PERFECTUL” de Ana Blandiana apare prima dată în Ecoul muntilor.