Ana Zaiţ s-a născut la 27 martie 1959 în satul Valea Frumoasă din comuna Tulgheş, judeţul Harghita. În comuna natală a urmat studiile primare şi gimnaziale, continuând cu Liceul Pedagogic din Odorheiu Secuiesc. Activitatea didactică şi-o începe ca

unde rămâne doi ani de zile, ca apoi să fie învăţătoare la şcoala din centrul comunei până la pensie în 2021. Şi-a completat studiile cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Babeş-Bolyai” – Cluj Napoca.

S-a căsătorit în anul 1988 cu un învăţător de la Grinţieş, Mihai Panţiru, şi s-au stabilit în satul Bradu, comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, în locul numit de săteni Moci, unde şi-au ridicat gospodărie vrednică, cu casă mare, livadă, bazin de păstravi etc. Un fiu, Ştefan, activează în domneiul IT la Cluj Napoca.

A fost una dintre învăţătoarele implicate profund în activitatea didactică, creatoare de multiple acţiuni şcolare şi extraşcolare, care reuşea să primească de la elevi şi părinţi deopotrivă respect şi dragoste.

La 27 martie 2023 a părăsit această lume şi o dovadă concludentă a iubirii cu care a fost înconjurată a fost adevăratul pelerinaj la sicriul domniei sale a sute şi sute de foşti elevi, colegi, prieteni şi săteni. Spunem alături de aceştia Dumnezeu să te ierte! şi mulţumim pentru toate cele făcute pe această lume…

Daniel DIEACONU

Articolul Comemorare: Învăţătoarea Ana Panțiru (1959-2023) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Blând îmi apari cu faţa ta blajină

Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi

Strălucitori de lacrimi şi lumină.”

(Dascălul – Octavian Goga)

  A văzut lumina zilei în comuna Tulgheş la data de 9 august 1947, când seceta, foametea şi pandemiile erau simţite din plin de români. Frecventează cursurile şcolii primare la Şcoala Putna (Tulgheş), unde a avut ca mentori pe învăţătorii Ştefan Selegeanu din Bradu, Neamţ, şi pe soţii Damian Constantin şi Cezarina. Urmează cursurile Şcolii Generale de 7 clase Tulgheş, iar în perioada 1961-1965 pe cele ale Şcolii Medii Mixte din Gheorgheni.

La absolvire, când avea doar 18 ani, a fost încadrat ca învăţător suplinitor la Şcoala Putna, unde a predat timp de 2 ani. Îşi continuă pregătirea profesională ca student la Facultatea de Biologie-Geologie-Geografie, secţia Geografie a Facultăţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cursuri pe care le finalizează în 1972.

După absolvire, predă geografia la Şcoala Dreptu, judeţul Neamţ, apoi la Şcoala Generală Grinţieş, până în anul 1981. Între anii 1975 şi 1977 a fost director al acestei instituţii. Din 1981 şi până în 2011, când s-a pensionat, a profesat la Şcoala Generală Tulgheş. O activitate de aproape patru decenii, de muncă asiduă încununată de succese.

Perfecţionarea a fost unul din dezideratele domnului profesor Ungureanu Dumitru: în 1975 obţine definitivarea în învăţământ, în 1980 gradul didactic II şi în 1986 – gradul didactic I, cu lucrarea „Comuna Tulgheş – studiu geografic complex”.

Mulţi dintre elevii domniei sale au participat la olimpiadele de geografie obţinând locurile  I, II, III sau menţiuni, atât la fazele judeţene, cât şi la cele naţionale. Între 1973 şi 1980 participă la toate taberele de geografie organizate de Societatea Română de Geografie.

Experienţa acumulată i-a dat posibilitatea să organizeze şi să-şi conducă elevii în Munţii Apuseni şi Făgăraş, pe Valea Oltului, în Oltenia şi Banat, la Drobeta Turnu-Severin, dar şi în Maramureş sau Suceava.

Pe lângă lucrarea de grad, s-a îngrijit să apară „Monografia comunei Tulgheş”, a colaborat la lucrarea „Turnul de strajă” a domnului profesor Nicu Vrabie, a scris articole despre Valea Bistricioarei. În „Tribuna Învăţământului”, nr. 645/3-5 iunie 2002, au fost publicate propuneri ale domnului profesor Ungureanu Dumitru referitoare la atragerea tinerilor cu studii medii pedagogice pentru a lucra în învăţământ, propuneri privind înlăturarea posibilităţilor de fraudare a examenelor de testare naţională şi bacalaureat.

Ca o recunoaştere a activităţii desfăşurate, i-au fost acordate gradaţii de merit, între anii 2002 şi 2011, diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa a II-a, în 2006 şi Diploma de Merit pentru întreaga activitate desfăşurată în şcoală, în 2011.

La Universitatea din Bucureşti au susţinut lucrarea „Plutăritul pe Bistriţa Moldovei”, unde au expus şi materiale, cum ar fi: ţuiacul, şpranga, topoare, ţapina, sflederul, metrul compas etc.

Mărturisea că nu i-au plăcut funcţiile de conducere, pentru că era un om de acţiune, iar prostia şi birocraţia îl dezgustau. Atunci când nu a avut ce face, a căutat să se achite de sarcini, să fie un bun organizator, dar şi coleg. Aşa a fost şi în perioada 1975 – 1977, când a fost directorul Şcolii Generale Grinţieş. A continuat munca şi a terminat multe din obiectivele ce rămăseseră de la predecesorul director, domnul Vadana Grigore, retrăgându-se din funcţie (pentru că îşi respecta principiile) în 1977, predând geografia la şcoala din Grințieș până în 1981, când s-a retras la „matcă”. Avea un cuvânt de spus şi acolo şi l-a spus.

Din păcate ne-a părăsit, când mai avea multe de spus, în 2021. „Drumeţul clipei care trece, vei gusta sau nu din rodul pomului pe care-l sădeşti, e un lucru de puţină însemnătate. Singurul fapt, în adevăr important e ca pomul să rodească” (Al. Vlahuţă), aşa îşi încheie evocarea doamna profesoară pentru învăţământul primar Topoliceanu Floarea publicată în „Ctitori de neam”, volumul II, Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, din care am cules unele date şi căreia îi mulţumim!

Paul SCRIPCARU, Ilie ALEXANDRU

Articolul Portret de dascăl – Dumitru Ungureanu apare prima dată în Ecoul muntilor.