Ce sau cine v-a inspirat să deveniți educatoare? V-au marcat anumite momente din cariera dvs.?

În clasele gimnaziale, doamna dirigintă Corduneanu Maria ne-a aplicat un test „Ce vrem să devenim în viață?” și, fiindcă mergeam des la bibliotecă, în prima fază am spus „bibliotecară”. Însă, într-o zi, am fost invitată la grădiniță și doamna educatoare Geta Mohorea m-a implicat în jocurile preșcolarilor. Am fost foarte impresionată și am renunțat la visul anterior. Am iubit copiii cu lumea lor tulburătoare și fiecare moment din activitate a fost important pentru mine, a avut o particularitate aparte. Am fost mulțumită sufletește că toate serbările, activitățile organizate au fost apreciate de către părinți/participanți.

Cum s-a schimbat educația preșcolară de-a lungul carierei dvs.? Ce modificări pozitive ați observat?

Mass-media a furnizat copiilor și părinților diferite aspecte pozitive sau negative, care trebuie luate ca atare. Dacă îți faci meseria și respecți programa școlară și pui suflet în tot ceea ce faci, totul este o performanță. Indiferent de reformele curriculare poți contribui la formarea unui copil, dacă ești pedagog bun. Am remarcat mai ales facilitatea pe care a adus-o modernismul. Este foarte ușor să-i înveți o melodie, un dans, să vizionezi o poveste, o lectură după imagini, datorită tablelor digitale, televizoarelor conectate la internet, videoproiectoarelor. La începutul carierei mele făceam planșe după fiecare poveste, material didactic pentru calcule. Îmi amintesc când s-a introdus noțiunea de „mulțimi”, decupam nopți întregi pentru fiecare copil. Imaginați-vă pentru 30 de copii, la cifra 5, de exemplu, 30 x 5 iepurași sau ursuleți sau broscuțe.

 Care considerați că au fost cele mai eficiente metode pedagogice? Cum ați abordat provocările legate de diferențele de învățare și dezvoltare dintre copii?

  Conversația permanentă și explicarea tuturor cuvintelor din poveste sau din textul pentru memorizare. În primul rând, copiii nu trebuie tratați cu aroganța funcției pe care o ai, trebuie să te cobori la nivelul fiecăruia, pentru că vin din medii diferite. De aici și gândirea unor sarcini diferențiate: fișe suplimentare pentru copiii avansați și atenție sporită pentru ceilalți, îi luam și în pauze lângă mine și le dădeam sarcini simple: să sorteze culorile, să-și disciplineze răbdarea, și, prin joc, îi învățam tot ce nu puteau face odată cu ceilalți. Foarte important era dialogul permanent cu familia acestora.

Cum ați reușit să stabiliți o relație de încredere și colaborare cu părinții?

Atât timp cât copilul merge acasă și spune ce a făcut astăzi la grădiniță și părintele trage concluzia că se fac activități interesante în folosul lui, singur vine părintele și întreabă ce-i mai trebuie, cum se comportă, care este capacitatea lui intelectuală, dacă ar trebui să intre în clasa I sau trebuie amânat. Eu i-am sfătuit permanent să fie cât mai aproape de școală, să țină legătura permanent cu profesorii, să supravegheze îndeaproape activitatea copilului, dacă e sănătos, dacă a învățat, și permanent să-l întrebe ce a învățat la școală. Cred că nu trebuie să meargă cu telefonul la școală, deoarece îi distrage atenția, legătura se poate ține prin intermediul dirigintelui, profesorului de la oră, secretariatului; nu trebuie lăsat ore în șir pe calculator, ci trebuie făcut un orar special, chiar și în vacanțe, și trebuie învățat să citească. Lectura îl dezvoltă din toate punctele de vedere.

A fost greu să vă familiarizați cu tendințele din educație? Ați avut mentori sau modele care v-au influențat?

Am cumpărat foarte multe cărți propuse de CCD, le-am studiat și am aplicat la clasă; apoi, comisiile metodice și cercurile pedagogice care se organizau de trei ori pe an constituiau o ocazie de a împărtăși din experiență. Învățam unele de la altele, deoarece era obligatoriu să organizezi o activitate cu copiii, aveam câte 30 de copii, necesita timp și pregătire riguroasă, deoarece voiai să impresionezi cu ceva nou. Am colaborat foarte frumos cu doamna educatoare Veronica Filip, de la grădinița care-i poartă acum numele, din Piatra- Neamț, și am apreciat modul său de a se comporta, de a relaționa cu părinții, apropierea față de școală, și cu dna inspector Costraș.

V-a surprins vreo provocare?

Din 1972, când am fost repartizată, până în 2000, am predat la grădinița din Bistricioara, de care am rămas foarte legată. Pot spune că a constituit o provocare să vin după 18 ani în Ceahlău, deși era mai aproape de casă. Tot în primii ani, aveam 21 de ani, m-a impresionat o fetiță cu multiple dizabilități: îi purtam mânuța, la serbări inventam poezii cu cuvinte pe care știam că le poate pronunța, o luam e mână și-i dădeam sarcini pe care le putea executa: să sorteze după culoare, să așeze gentuțele etc. Mi-amintesc că mă trăgea de buzunarul hainei când termina o sarcină și dorea alta; am fost mulțumită că am adus-o pe linia de plutire.

A influențat cariera dvs. viața personală și familială?

Dacă în familie am avut neajunsuri și soarta așa a fost să fie, mi-am găsit refugiul și liniștea sufletească în mijlocul copiilor. De la ei am învățat sinceritatea, indiferent de circumstanțe, respectul, dragostea necondiționată, afecțiunea, bunul-simț, atașamentul față de mediul înconjurător.

Cum vă simțiți acum, după pensionare, privind înapoi? Le puteți oferi câteva sfaturi tinerelor educatoare?

Trăiesc din amintiri, din când în când răsfoiesc albumul cu fotografii, vizualizând evoluția fiecărui copil. Merg la grădinița din Ceahlău, unde îmi reîncarc bateriile, și sunt fericită ori de câte ori sunt chemată să suplinesc vreun coleg mai tânăr. Chiar anul acesta am suplinit două luni și jumătate la grupa mijlocie, prilej cu care am trecut în revistă toată activitatea didactică pe care am desfășurat-o. Și, dacă am ajuns la anii aceștia să fac față cerințelor actuale, nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Tinerelor educatoare le sugerez să se pregătească foarte bine din punct de vedere profesional, să iubească copiii, profesia, să fie permanent la curent cu noutățile, să nu facă diferențe între copii ținând seama de poziția socială a părinților.

Ne oferiți, așadar, un set de valori și principii pe care le considerați esențiale în educația timpurie.

         Da. În primul rând, pregătirea permanentă prin studierea tuturor publicațiilor privind educația timpurie. Apoi consemnarea evoluției preșcolarului în fișe individuale, cooptarea lui în toate activitățile organizate ținând cont de particularitățile de vârstă, implicarea părinților prin excursii, vizite, discuții individuale.

 Veți continua să vă implicați în domeniul educației? Cum vedeți viitorul și ce schimbări ați considera necesare?

Deși sunt pensionară, studiez publicațiile privind evoluția învățământului și voi suplini cu mult drag când voi fi solicitată. Chiar dacă reprezintă un avantaj, tehnologia ar trebui folosită cu moderație. Imaginile sunt fugitive și copilul nu are timp să-și întipărească în minte o idee, cum era în cazul planșelor, când imaginea era expusă zile în șir pe perete. Preșcolarul trebuie să știe să citească o imagine, să recite, să înțeleagă sensul cuvintelor. Nu poate fi ignorată comunicarea față în față. Transmit tuturor cadrelor didactice multă sănătate, putere de muncă, răbdare și perseverență în actul educațional!

Îi mulțumim doamnei educatoare și o asigurăm că „lumea tulburătoare” a copiilor a influențat-o atât de frumos, încât cu greu ne despărțim de dumneaei, cu dorința și în speranța unei întâlniri viitoare, deoarece au rămas încă multe teme de explorat.

Cristina Chirilă

Articolul Interviurile revistei: doamna educatoare Elena Ghervasia apare prima dată în Ecoul muntilor.

În apropiere de Palatul Cnejilor locuia o fetiță zburdalnică care-și petrecea timpul cântând din toată inima ei de copil. „Azi am să crestez în grindă!” ar fi una dintre melodiile pe care, încă de la grădiniță, sub atenta îndrumare a doamnei educatoare, Coca Ghervasia, le interpreta pe scena improvizată din cerdacul de la Muzeul Sătesc. Nu este nimeni alta decât interpreta de muzică populară Ana Maria Luca.

A crescut, astfel, înconjurată de muzică. În clasele primare domnul învățător Ionescu Constantin i-a așezat degetele pe clapele pianului. Ulterior, i-a fost recunoscut talentul muzical în gimnaziu, cochetând cu mai multe genuri muzicale în cadrul serbărilor școlare și i s-a sugerat să urmeze o școală cu specific; astfel a absolvit Liceul „Victor Brauner”, din Piatra-Neamț – secția „Canto popular”, iar în prezent este studentă în primul an la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „A.I. Cuza Iași”. Nu a abandonat, însă, notele muzicale și  face parte din Corul Universității.

A participat la numeroase concursuri câștigând multe premii, dintre care amintim: Concursul „Emanuel Elenescu”, unde a obținut locul I și la Concursul Național de muzică populară „Dulce Glas Bucovinean”, locul I.  Câțiva ani a făcut parte din ansamblul „Florile Ceahlăului” ca solist vocal, având oportunitatea de a cutreiera țara în lung și-n lat, bucurând miile de spectatori,  remarcându-se prin dulcele grai moldovenesc și prin portul tradițional românesc autentic. Astfel a urcat pe scenele de la: Eforie Sud, Bistrița-Năsăud, Turda, Deva, Botoșani, Calafat și multe altele.

Dacă odinioară strămoșii noștri plângeau și se bucurau la diferite evenimente din viața lor marcându-le prin doine, a urmat o perioadă în care acestea au fost uitate, identitatea noastră națională trecând într-un plan secund în fața globalizării. Datorită acestor artiști, precum Ana Maria se aduce un omagiu trecutului prin interpretarea acestor doine bogate în emoții, care, cu simplitate, ilustrează valurile vieții poporului român.

A onorat toate invitațiile la festivalurile zonale: Festivalul Haiducilor de la Grințieș, fiind prezentă la toate edițiile, Festivalul Oierilor de la Grințieș și Tulgheș, Festivalul Sărbătorilor de Iarnă– Grințieș, Ziua Muntelui Ceahlău. Cu vocea ei minunată a interpretat doine, cântece de cătănie, cântece patriotice sau hore în cadrul numeroaselor evenimente culturale la care a reprezentat cu mândrie localitatea natală.

      Când familia își sprijină și își ajută copiii, succesul acestora este garantat. Tatăl artistei, Neculai (Nicu) Luca, membru activ al „Cetei lui Vasile cel Mare” din Grințieș, cunoscut pentru talentul său oratoric și de versificator, a compus un cântec pentru fiica lui, intitulat „Din Ceahlău în toată țara”. Când versurile au fost gata, a fost suficient talentul muzical, iar videoclipul, filmat într-un cadru de poveste într-o zi însorită de vară a anului 2021 pe Muntele Grințieșului, a întregit spectacolul desăvârșit. Suportul tehnic, regia și montajul au fost realizate cu sprijinul Asociației Pro Grințieș.

Ana Maria crede că-și moștenește tatăl, dar și bunicul, pentru talentul său muzical. Bunicul ei, Lungu Georghe, era cântăreț la cimpoi la nunțile de altădată și participa la festivitățile acelor timpuri, inclusiv la Ziua Muntelui Ceahlău.

Timpul liber și-l petrece citind sau se întoarce în sânul familiei de la poalele Pionului pentru a-și reîncărca bateriile și-apoi „Unde-i mai bine decât acasă?”. În viitor își dorește să devină un bun psihoterapeut, dar nu va abandona muzica, ba dimpotrivă, ne  va pregăti câteva surprize. Căutarea continuă, lumea muzicii mai are multe secrete de revelat,  dar folclorul rămâne ceva special, prima ei dragoste, lumea satului de munte, cu tradițiile și valorile ei, comunitatea din care a plecat căreia îi datorează formarea, respectul și binecuvântarea.

Roxana GABOR TĂNASE

Articolul „Din Ceahlău în toată țara”! Portret de artist tânăr: Ana Maria Luca apare prima dată în Ecoul muntilor.