Când laptele se închega era rupt şi apoi bătut cu mâna până ajungea iar ca laptele dulce. Apoi încet, cu multă grijă, cu ambele mâini se strângea pe fundul budăcii. Se tăia cu un cuţit de lemn pentru a fi scos cu uşurinţă şi pus într-o budăcuţă. Era din nou stors până când zerul ieşea aproape alb. Acesta era pus în budacă. Caşul se frământa mărunt cu ambele mâini, apoi budăcuţa era pusă câteva minute lângă foc. Iarăşi era presat cu amândouă mâinile pentru a scoate jintuitul ce se punea într-o bărbânţă.

Caşul era pus într-o strecurătoare ce se strângea cu un sucitor şi se atârna într-un cui. Sub el era pus un vas în care se scurgea zerul. Când caşul se scurgea bine era scos din strecurătoare şi dus în brânzărie, acoperit cu un tifon, pentru a fi ferit de muşte şi praf. Aici era lăsat câteva zile până prindea o culoare gălbuie. Erau anunţaţi proprietarii pentru a-şi ridica „dreptul”. Aceştia se prezentau în ziua stabilită, aduceau câteva produse şi mai ales verdeţuri, la care mai adăugau o cinste pentru ciobani.

După ce termina caşul, căldarea cu zer era pusă la foc pe o cujbă se mesteca cu un tăujer, să nu se prindă, până când urdea. Era luată la moment de pe foc, pentru a nu se hulburi (împrăştia), culeasă cu o lingură mare şi pusă în strecurătoarea aşezată pe hârzob. Strecurătoarea era pusă în cui şi lăsată să se scurgă zerul.

De regulă ciobanii opăreau ciuveele cu zerul fierbinte, apoi le clăteau cu apă rece şi le atârnau în ramurile unui trunchi uscat, aflat lângă stână, pentru a se usca şi aerisi. Zerul rămas era amestecat cu făină sau tărâţe şi constituia hrana câinilor sau a porcilor ce se creşteau pe lângă stână.

Fiecare deţinător de oi primea şi un kg de unt la 3-4 oi. Untul se obţinea din jintuit. La fiecare închegat jintuitul era pus în bărbânţă şi se ţinea acolo timp de 2-3 săptămâni până se acrea. Apoi era pus în budău şi se bătea cu bighidelul (o roată din lemn găurită, cu coadă) până se alegea. Era o muncă costisitoare, nu grea, pe care o făceau cam tot strungarii. Dar gustul lui compensa efortul.

Toate ciuveele erau din lemn făcute de dogarii din sat. Ele erau păstrate de stăpânii de stână sau de un cioban de bază şi erau înlocuite doar atunci când se deteriorau.

Ilie Alexandru

Articolul De la un fiu de cioban vrednic: Modul de preparare a produselor lactate şi uneltele folosite apare prima dată în Ecoul muntilor.