Cartea, cauza principală a manifestării, este o culegere de folclor, una dintre cele mai valoroase care s-au scos în această parte a Moldovei, ce a beneficiat de aportul ştiinţific al doamnei conf.univ.dr. Delia Stoian-Irimie. Sunt strânse laolaltă cântece culese de către Ghiţă Dandu, Titi Cozma sau Neculai Gavriliu, dar şi creaţii proprii, care ilustrează momente importante din viaţa omului de pe valea Bistriţei, de la şeş şi de la munte, într-o manieră hâtră, mucalită, cu măsură şi bun gust aşa cum stă bine nemţeanului de pe cursul mijlociu al Bistriţei. Melodiile create sau culese de Ghiţă Dandu şi apropiaţii săi sunt cântate  de „Ceata lui Vasile cel Mare”, dar şi de tinerele fete şi băiatul care vor urca pe scena de la Căminul Cultural Pângăraţi-Castel. Se va auzi, cu siguranţă, cântecul „Sună bucium pe Ceahlău” şi, de asemenea, şi buciumele cetaşilor de la Grinţieş, sau „Mă vorbesc babele-n sat” şi „De la Piatra-Neamţ la vale”. Artiştii manifestării de la Pângăraţi nu sunt mari vedete (în sensul comercial al show-biz – ului actual), dar, cu siguranţă, compensează prin valoare. Partenerii media ai spectacolului sun revistele „Ecoul Munţilor” (unde Ghiţă Dandu este redactor) şi „Mesagerul de Neamţ”.

Să dea Dumnezeu o manifestare pe măsura sufletului larg al contributorilor şi să ne bucurăm de o a treia zi de Paşte cu lumină şi cântec!

Daniel Dieaconu

Articolul DE LA PIATRA-NEAMȚ LA VALE… DAR ŞI LA DEAL! apare prima dată în Ecoul muntilor.

A contribuit la ridicarea muzeului grinţieşean, ocupându-se în special de industria casnică, iar acum la ieşirea la pensie dorim să-l numim custode.

Un interviu larg a oferit revistei „Apostolul”, domnului Mircea Zaharia, din care cităm: „M-am născut pe 22 octombrie 1960, dar în acte sunt trecut pe 28. Pe acele vremuri te lăsa câte o săptămână şi apoi scriau. Cred că era criză de hârtie. Am mai spus că tata s-a îmbolnăvit şi i-a fost extirpat un plămân, dar nu a ştiut să-şi scoată pensie. Şi-a cumpărat un cal, cu care făcea treburile gospodăriei şi, mai lucra şi în sat. Greul gospodării îl ducea mama. Torcea, cosea, împletea… mergea la prăşit, la polog, făcea de toate”. Mama a fost, de altfel, cea care și-a dorit să facă şcoală şi cea care l-a ţinut în şcoală.

Adăugăm cuvintele pe care le-am folosit pentru prezentarea sa de anul trecut, atunci când ne anunţase că iese la pensie, dar nu a fost să fie atunci: „După liceul pedagogic ne apare ca un fel de globe-trotter: 1979-1984 – învățător titular – Școala Pădureni-Cândești, 1984-1987 – învățător detașat – Școala Grințieș Nr. 2, 1987-1989 – lucrător comercial – CPADM Grințieș, 1989-2006 – învățător titular – SAM Grințieș, 2006-2009 – învățător titular – SAM Rediu, 2009-2010 – învățător detașat – Școala Poiana Teiului, 2010-2013 – învățător titular – Școala Girov, 2013-2014 – învățător detașat  – Școala Ceahlău, 2014-2015 – învățător detașat – Școala Dreptu, 2015- prezent – învățător titular – Școala Gimnazială Grințieș. A absolvit Școala Populară de Artă, secțiunile teatru și folclor, şi ceea ce a învăţat a transmis elevilor săi. În brigăzile artistice din perioada comunistă cu mare succes era piesa „Cuiul lui Pepelea”, unde evolua alături de învăţătorii Mihai Panţiru şi Carmen Popa”.

Din 2017 s-a alăturat grupului folcloric „Ceata lui Vasile cel Mare” din Grinţieş, participând la primul „Festival al Haiducilor” organizat de Asociaţia Pro Grinţieş, al cărei membru în Consiliul Director este. Cu patos recita doine haiduceşti, dar nu numai. „Moartea căprioarei” recitată de domnia sa transmitea o vie emoţie spectatorilor. Amintim, de asemenea, şi „Balada codrului fără haiduc”, cu versuri potrivite pentru rostirea domnului învăţător. În „Banda lui Bujor” a fost „Căpitan”, dar, în 2016, când această piesă a fost prezentată pentru TVR 1, emisiunea „Exclusiv în România”, a împrumutat ţinuta lui Colea Răutu şi a devenit…. „Grec”: „periculoasă fiară rea şi lipicioasă!”

A coordonat de-a lungul timpului generaţii de dansatori, elevi ai şcolii sau tineri gospodari, participând la concursuri şi festivaluri şi premiile nu au lipsit.

A promis că la pensie se apucă de scris… cărţi! Căci deja condeiul s-a format bine la „Ecoul Munţilor” (cu articole cu mii de aprecieri!). O lucrare de etnografie, pentru care a strâns multe materiale şi îşi va întocmi… memoriile. Căci se îndreaptă spre vârsta când se pot scrie memoriile şi domnia sa va avea mult de scris…

Ne alăturăm sutelor de elevi care au învăţat „buchiile” sau aritmetica de la domnia sa, sau „Coroghiasca” şi „Sârba lui Zdrele”, şi să-i urăm sănătate şi putere de muncă, căci ne este încă de mare trebuinţă!

Daniel DIEACONU

Articolul PERSONALITATEA LUNII: Învăţătorul Alexandru Ilie apare prima dată în Ecoul muntilor.

Muzeul are şi trei ateliere vivante. În cel de industrie casnică sunt două perechi de stative (războaie tradiţionale de ţesut) din anii ’50 primite de la o ţesătoare “profesionistă”, Margareta Borşa. Fiul ei, învăţătorul Ilie Alexandru, le-a montat, a urzit, a nividit şi a pregătit ţevile şi păpuşile. A început ţesutul la un ţol şi la un preş. A făcut demonstraţie de măiestrie şi pentru Cristian Tabără şi Vasile Arhire.

Atelierul de fierărie are două perechi de foale din perioada interbelică, un rând funcţional primit de la urmaşii fierarului Arghir Sfarghi, iar celălalt a fost al unui fierar rom („ţigan”) Şerban, vestit prin obiectele făcute de el, „urâte”, dar trainice.

Atelierul de tâmplărie are un banc de lucru făcut în anii ’40 de un tâmplar, Vasile Rusu, folosit şi în atelierul şcolii timp de cinci decenii. De asemenea, deţine un strung de lemn făcut după primul război mondial, care are drept curea de transmisie a roţii o bandă de mitralieră. A fost primit de la Vasile Chelaru, care a fost ucenic tâmplar la sfârşitul perioadei interbelice. Atelierul are coarbe şi sfledere folosite de meşterii tâmplari, dar şi de plutaşi atunci când îşi tocmeau plutele, gealăie (rindele).

Luţu Gabor a învăţat tâmplărie de la unchiul său Vasile Chelaru şi a fost principalul meşter la construirea muzeului (a casei şi atelierelor). Este şi fierar, specializat în special pe potcovit cai. Este muncitor de întreţinere şi fochist la şcoală şi rapsod popular (şi cântăreţ bisericesc)şi constructor de case din lemn.

Pentru “înflorirea” draniţei – un dispozitiv cu pedală pentru strângerea (fixarea) draniţei numit “cal bălan”. Draniţa se obţine prin despicarea lemnului (şpanul) cu cârneciul şi se înfloreşte cu cuţitoaie. Daniel Dieaconu a învăţat de la bunicul său, tâmplar şi dulgher, care a lucrat şi la facerea de “haituri”, baraje de lemn pentru strângerea apei pentru suplimentarea debitului Bistricioarei când se dădea drumul la plute. Crescut pe lângă meşter dulgher şi tâmplar, şi-a dorit să rămână pentru posteritate mărturii ale unor meşteşuguri ce tindeau spre artă. Sicriul donat atelierului l-a făcut cu bunicul său când era în clasa a VIII-a. A fost pus în podul casei pentru când va fi nevoie. Au aflat oamenii despre realizarea sa şi tot i-au cerut să mai facă. Până a murit a mai făcut vreo 50. Dar primul a rămas, cu cruce şi cu geluiturile necesare unei bune şederi, la muzeu.

Valentin (Viorel) Ghiorghiu se trage din neam de plutaşi, este tâmplar, el a făcut traforurile şi celelalte înflorituri pentru prispă, sufit, stâlpi etc. Lucrează la strung, unde face fuse, culişere, picioare de scaune strunjite. Face scrânciobe artizanale, bănci, mese, uşi, ferestre etc. Este şef serviciu local ISU. Ştie să facă balmuş, topcit, miel în jântuit… Dobaş în ansamblul “Ceata lui Vasile cel Mare”. Cei trei meşteri numiţi pot oferi dovezi de iscusinţă. Muzeul se află pe Ruta: Lada de zestre a judeţului Neamţ. Arta lemnului, şi în cadrul Asociaţiei Pro Grinţieş în a cărei custodie se află muzeul, activează şi alţi meşteri populari, în limita timpului disponibil: Marius Cătălin Popovici, Bogdan Tănasă, Cristian Herlea, Lucian Pascu sau Ilie Ichim.

Un stambol este datat 1835, un vas din lemn folosit ca unitate de măsură pentru cereale de 25 de kg, a fost găsit în anii ’80 de profesorul Constantin Panţiru. Sunt mai multe butoaie cu cercuri de lemn din perioada interbelică, budăie şi bărbânţe.

Oloiniţa, o presă primitivă pentru ulei, e de la 1900, la fel şi meliţa şi meliţoiul folosite la pregătirea „buşilor” de cânepă. O scărmănătoare manuală de lână este din 1935. A oferit-o un cioban venit în sat de la Pipirig, care a găsit-o în casa veche pe care a cumpărat-o aici. Nu ştia ce se face cu ea.

Plosca de aluminiu a lui Anton Pleoacă, vestit tâlhar din munţii Bistriţei, urmărit de mai multe potere de jandarmi este prins de un pădurar din Grinţieş în 1948. Are înscrisă pe ea numele şi anul. A fost o namilă de om, dar care jefuia şi sătenii de rând, era „viţelar”, fura şi animale de pe islaz.

Muzeul a început a se construi cu sprijinul gospodarilor din „Banda lui Bujor”, apoi şi cu o finanţare de la prinţul Gheorghe Sturdza. Casa e „de pajişte”, construită după canoanele tradiţionale, o casă de om înstărit de la începutul veacului al XX-lea, de preot sau învăţător. Bârnele sunt de la case vechi sau stâni dezafectate.

Monica DIEACONU

Articolul Ateliere vivante la Muzeul de Istorie și Etnografie din Grințieș apare prima dată în Ecoul muntilor.