Constantin Tanasă a fost fiul lui Pantelimon Tanasă, din satul Coroiu (Petru Vodă), unde avea casă de locuință. Această casă nu mai este azi, iar nepotul lui, Pantilică Tanasă, nu mai cunoaște datele despre ruda sa Constantin Tanasă.

Se pare că a fost plutaș pe Bistrița, ducând plute de la Vatra Dornei până la Piatra Neamț. A locuit în Hangu și Buhalnița, unde i-au mai rămas unele scrieri. Profesorul Teoctist Galinescu a făcut numeroase cercetări, însă nu a găsit prea multe informații. Constantin Tanasă a urmat școala primară, cele cinci clase, în timpul primului război mondial, apoi se crede c-ar fi urmat Școala Normală ca mai apoi să fie învățător claselor I-IV.

Cea mai valoroasă este balada „Plutașii pe Bistrița” care nu a fost culeasă, ci creată de le ca un adevărat poet popular. La apariția ei, în îndepărtatul an 1938, a făcut vâlvă şi la fel și-n anii ce-au urmat. A creat, ca unul din cei mai destoinici plutași de pe Bistrița, ager cunoscător al tainelor plutelor de pe apele nărăvași ale Bistriței, dar și a locurilor, a peisajelor, a reliefului pe unde acestea treceau, obiceiuri, snoave, întâmplări hazlii toate cuprinse în versurile sale.

„Foaie verde păltinaș,

M-o făcut mama plutaș:

Iar tătucu meu săracu

Mi-o dat șpranga și țuiacu

Și îmi zice: Măi, băiete!

Mergi la plute nu la fete”

Eu ,tată, te-oi asculta

Și la plute oi pleca;

Dar să-mi dai ca dălcăuș

Pe Ileana lui Țăruș.

Că-i frumoasă și voinică

Cu ea pluta nu se strică.

Umblă cu tulpanul verde,

Doamne , bine i se șede!

Iar catrința-i cu peteală,

Nu te lasă de sminteală.

Și cămeșa toată pui,

Alta-n sat ca dânsa nu-i.

Când o vezi rămâi în loc,

Ah! Doamne ce mai boboc!

Bine, bine măi băiete,

Ț-ai ales fata-ntre fete

Și de vrei un dălcăuș

Ia-ți pe fata lui Țăruș,

Ia-ți ce vrei mai drăgălaș

Numai să te văd plutaș!

-Bine, să trăiești tătucă,

Te sărut, dragă mămucă.

Plec la Dorna după plute

Dumnezeu sfântu mi-ajute!

-Mergi cu Dumnezeu, voios,

S-aduci plute sănătos!

Din publicația apărută în 1938, lipsește relatarea despre Hangu, deoarece este vorba despre întâmplarea, oarecum jignitoare pentru hangani, în care sunt luați în derâdere că s-au dus cu „Capra” la biserică.

Pe ultima copertă a publicației Ecouri din Paradis sunt consemnate câteva din scrierile sale:

1. Cuvinte de mângâiere pentru viață; tratat de cugetări;
2. „Imnul naturii” o interesantă colecție de aprecieri asupra fenomenelor din natură, scrisă de Constantin Tanasă în „Reformatorul” din 5 octombrie 1931;
3. „Ecouri din Paradis”, nuvele și versuri;
4. În manuscris: „Imagini de pe Golgota”.

Este posibil ca acesta să fi avut mai multe lucrări care s-ar putea găsi prin bibliotecile personale ale unor oameni iubitori de comori literare.

Înzestrat cu o imaginație bogată, legată de o gândire filosofică, cu evocări sugestive, în cele câteva nuvele din „Ecouri din Paradis”, ne lasă impresia unui scriitor consacrat și poet, nu a unui autodidact, absolvent numai de școală primară, cum ar reieși din cercetările făcute. A fost o personalitate a „Țării Hangului”, care și-a încheiat viața luptând și căzând ca un erou în lupta pentru recucerirea Basarabiei.

Roxana GABOR TĂNASE

Articolul Constantin Tanasă-Teiu apare prima dată în Ecoul muntilor.