Altița este elementul cel mai complex și mai  grăitor al cămășii, care în cazul de față a  dat numele cămășii sunt cusute  pajuri stilizate. Reprezentate în 3 registre orizontale, corespunzând „lumilor” sunt  2 dintre lumi – cea de jos și lumea noastră – mărginite de 2 dungi duble, realizate din lanț cu fir aurit și argintat și chenar negru. Argintul invocă protecția, aurul – bogăția și  ambele eleganța. Al treilea registru, este deschis în partea superioară, special pentru a facilita comunicarea dintre lumea noastră și lumea celestă  a cărui oglindire este.

Pajurile reprezentate au conturate foarte bine coroana de pe cap, ce are 3 cruci în partea superioară (ce sugerează poziţia privilegiată a acestei păsări, precum și apartenența sa la Bine), aripile și ghearele. Pasăre foarte agilă, mai puternică decât vulturul, deși este mai mică, pajura poate fi asimilată păsării Phoenix, sau Păsarii Maiestre, cu rolul său de mediator între lumi, de călăuză a sufletelor și de gardian al Pomului Vieții. Cele 3 gheare, 3 cruci, 3 părți ale aripilor ne sugerează Trinitatea, trimițându-ne cu gândul la rolul acestei păsări de mesager al Divinității. Culorile în care este realizată sunt auriu, albastru,  verde,  roșu. Fiecare pasăre duce cu sine 2 flori care asigură apartenența păsării la  lumea frumoasă, vie, precum și benevolența aratată celor aflați sub protecția sa.

Încrețul lucrat în punct specific, cu mătase albă, albastră și galbenă, cu mărgele și fluturi, are ca principale forme geometrice rombul și octogonul- steaua cu opt colțuri.

Rombul indică în același timp direcțiile vertical și orizontal, fiind o figură geometrică cu multiple semnificații. Este, în principal o altă reprezentare a Cosmosului- verticalul indicând aspirația către divin, orizontalul, cea către materie; creează echilibru, unind și armonizând, fiind considerată uneori figura geometrică a vindecării, a reechilibrării și a fertilității – rombul cu romburi în interior, cum este cazul acestei altițe.

Octogonul este mereu în legătură cu Osia Lumii – Axis Mundi- și energia cosmică-regeneratoare. Coloana simbolizează trecerea de la Pământ la Cer; octogonul este simbolul geometric al Centrului, semn al protecției divine și al puterii fixat pe cer, steaua este mod de comunicare și de orientare, atât fizică cât și spirituală, steaua fiind înfrățită cu omul, fiecare dintre oameni având o stea, mai mult sau mai puțin norocoasă.

Râurii – sunt costișați, „scot ochii” (indică o autoare mândră și iscusită), lucrați „în oglindă”, foarte bogați, alternând râuri cu flori- busuioc și dumitrițe, cu râuri cu trandafiri și simboluri ale Crucii.

Busuiocul,  planta sacră, are  multiple valențe apotropaice, curative, erotice.

Dumitrițele, flori de toamnă, ne trimit cu gândul la ultima strălucire a naturii înainte de somnul gri al iernii; florile Sf Dimitrie, cu valențe terapeutice și apotropaice, purtate la brâu de fetele ce voiau să își găsească alesul , puse la grindă de doftoroaie sau de desântătoare, duse ca jertfă Sfântului, patron și al celor ce călătoresc, și al negustorilor, sunt prinse în cămașă, alături de cruce, cu vădită valoare de apărare împotriva greutăților vieții.

Crucea, făcută din lemnul cunoașterii Binelui și al Răului, unește cu bratele sale întreg Cosmosul, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Este uneori identificată arborelui cosmic, Pomului Vieții, unind cele trei planuri ale existenței, trimițânt către conceptul de dragoste absolută și jertfă.

Trandafirii sunt simbol al iubirii, al celui mai puternic și sacru sentiment,al fidelității și tandreții, fiind întâlniți pe straie de sărbătoare, inclusiv pe straiele preoților. Florile sunt prinse pereche, semn că femeia e căsătorită și dorește ca legătura sa să fie trainică și rodnică. Râurii de pe piept sunt formați din „bisericuțe”, invocând protecția divină, fiind și o mărturisire de credință creștin-ortodoxă.

Armonia culorilor, echilibrul acestora, alternață spațiilor albe cu cele colorate indică o  drept autoare o persoană cu un simț artistic foarte pregnant, iar tehnica punctelor  (cruciuliță, la fir, rumânescuri, lanțișoare, tehnica de prindere a mărgelelor și paietelor) demonstrează o pricepere ieșită din comun.

Consider cămașa aceasta o camașă de călătorie, lucrată  cu simbolurile a ceea ce era mai important pentru femeia ce a purtat-o ca pe o armură pentru a o însoți și proteja în călătoria sa peste Ocean, într-un tărâm necunoscut, urmând a renunța pentru totdeauna la tot ce era familiar  și drag. Este o Imago Mundi investită cu părți de suflet ale unei femei curajoase și talentate ce a avut de înfruntat necunoscutul.

Costumul popular românesc este o opera de artă ce  se caracterizează printr-o puternică personalitate, fiind generator de modele vestimentare care au influențat și  ariile învecinate.

Aşa cum remarca Lucian Blaga în „Trilogia culturii”, „În asemănare cu ornamentica altor popoare înconjurătoare, cea românească reprezintă cazul rar al unei arte populare de natură clasică, în sensul că e măsurată, discretă”. „Golul nu e simţit din partea românului ca un neajuns, care trebuie neapărat desfiinţat, [ … ] umplut cu ceva, ci ca element constitutiv şi integrant al viziunii artistice. Prin funcţia pozitivă a golului, a vidului, a câmpului, ca factor ritmic, plin acest mod degajat, arta populară românească reprezintă în răsărit o insulă de duh european … duh al măsurii…”

Gabriela Vanda CORTEZ

Articolul Cămașa  femeiască din Bucovina, opera de artă: cămașa cu pajuri (II) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Costumul popular însoțea omul în toate etapele vieții, și în  toate momentele acesteia: fie în cotidian, fie în momentele de sărbătoare sau ceremoniale, din copilărie până la vârsta senectuții, acesta este un ansamblu cu funcție utilitară,  culturală, precum și un mijloc eficient de comunicare datorită semnelor și simbolurilor reprezentate. Acesta exprima credințe, structuri sociale, mentalități, credințe și datini,  chiar apartenența la o arie geografică sau de climă.

Arta țăranului român este pătrunsă de măsura și noblețea  discreției; nu o tulbură ostentația sau stridențele; motivele ei radiază finețe și adâncime, fiind expresia unei spiritualități foarte vechi și a unei estetici deosebite. Estetica portului românesc nu este o expresie directă a frumuseții naturii: întâietatea nu o are motivul natural (imagini antropomorfe, păsări, animale, plante) ele fiind distilate și transfigurate. Atunci când întâlnim totuși o pasăre sau un pom, ele nu sunt oglindiri ale elementelor naturii ci au valoare de simbol.

Cămașa a păstrat până în zilele noastre atât croiul arhaic, motive ornamentale străvechi, cât și cromatică. Prin detalii de croi , decor și culoare ea ne vorbește despre statutul social, material, vârsta, ocazia și apartenența la o zona etnografică a purtătoarei.

Cămășile din nordul Moldovei pot fi cămăși drepte sau cămăși încrețite.  Cămașa dreaptă se numește și bătrânească, sau cămeșoi – o foaie de pânză tăiată pentru a croi gura cămășii, de care se prind mânecile- în dreptul umerilor; pe lateral se pot prinde clini pentrut a da lărgime și subsuoară se prind pave, din același motiv. Ornamentațiile sunt făcute și din țesătura pânzei-dungi mai late ori mai înguste, sau ornamentații la gura cămășii, pe umeri, la mânecă- ce poate fi largă, încrețită cu ața, prinsă cu bentiță sau cu volan.

Cămașa încrețită se croiește din 4 sau 5 stani, atât fața, spatele cât și mânecile prinzându-se în partea superioară a cămășii, alcătuind „gura cămăsii” și prinzându-se cu brezărău, bentiță, sau ciupag.  Ornamentațiile de pe mânecă sunt prinse în cele 3 registre tradiționale: altiță, încreț și râuri,  cei oblici, fiind numiți costișati; ormanentații întâlnindu-se   pe piept și pe spate și pe poalele cămășii. Fiind o zonă cu clima mai rece, ornamentații se întâlnesc preponderent pe mânecă, mai puțin pe piept și spate, acestea fiind în general acoperite de bundiță.

La decorarea tradițională a pieselor de îmbrăcăminte culorile de bază au fost negru și  roșu,  la care s-au adăugat fire de aur și argint, fluturi și mărgele; mai târziu  lărgindu-se gama cromatică, menținându-se totuși un extraordinar echilibru compozițional, atât prin alternanța spațiilor albe cu cele decorate, cât și prin contrastele și cadența petelor de culoare.

Altița se cosea separat, uneori  era țesută; se compune din rânduri paralele de motive zoomorfe, geometrice, avimorfe, cusute cu arnici policrom sau lânița, și îngrădite de chenar cu arnici, lânița și fir metalic.  Creatoarele populare recurgeau și la paiete, mărgele de sticlă pentru a obtine maximum de efect estetic.Mai jos de altiță se coase, cu o tehnică specifică,  încrețul cu mătase albă, galbenă,sau galben portocalie, cu motive bazate pe romb. Fiind monocrom, încrețul menține echilibrul între policromia altiței și a râurilor. După încreț, se cos râurii, cu elemente înrudite cromatic și geometric cu cele ale altiței.

De asemeni, pe pieptul cămășii, de o parte și de alta a gurii cămășii se cos 2 râuri, de sus de la tivul superior până la brâu; ca și râurii, motivele cusute se înrudesc cu cele de pe altiță. Uneori se coase și pe spate un râu, în dreptul coloanei vertebrale, doi râuri  sau mai multe elemente, dispuse simetric.

Una din cele mai reprezentative cămăși de Bucovina  este „cămșa cu pajuri”, aceasta fiind reconstituirea unei cămași aflate la Muzeul Metropolitan- New York, SUA, cămașa unei emigrante românce din sec.XIX. Aceasta a fost reconstituită  în cadrul unei frumoase inițiative a Ioanei Corduneanu, arhitect, pasionată de cămașa romanească; sub titlul „Ia aidoma”, un cerc de pasionate de cultură și fapt folcloric au cusut, respectând modelele inițiale, cămăși românești aflate în mari muzee ale lumii (Smitsonian, Metropolitan, SUA, Lyon Franța, s.a.), readucându-le la viață și în spațiul geografic de unde au plecat. („Semne cusute” se numește pagina de Facebook unde se găsesc  foarte multe informații pentru iubitorii de broderie autentic-românească și locul de unde am preluat imaginea.) Este croită din 5 stani, 2 în față, 1 în spate, 2 la mânecă; cămașa e „creață”, cu manșetă și bentiță la gât. Are altiță, încreț, râuri pe manecă și piept. (Va urma).

Gabriela Vanda CORTEZ

Articolul Cămașa  femeiască din Bucovina, opera de artă: cămașa cu pajuri (I) apare prima dată în Ecoul muntilor.