În 1646, Marco Bandini, omul de încredere a lui Baksic, uns în 1643 vicar apostolic peste catolicii din Moldova, sosește în târgul aflat „lângă un torent care curge dinspre miază-zi și de la care își ia și numele. Spre miază-noapte un deal (mons) înalt lipit de orășel îl domină, în spre cea de răsărit este loc șes, spre apus, cale de o milă ungurească vezi ba loc șes, ba dealuri mănoase, după care încep munții (alpes) care țin până în Transilvania, și care pot fi trecuți în trei zile, nu pe un drum de care, ci pe o potecă de urmat cu piciorul sau călare”. Sașii au aici doar o biserică din „lemn pe o temelie de piatră în locul în care fusese mai înainte o capelă cu hramul Înălțării Sfintei Cruci, aceasta năruindu-se. O matroană săsoaică, Sofia, a construit în același cimitir o biserică nouă și mai mare, cu hramul sfântului Nicolae, care a fost terminată de tot în anul 1629”. Ortodocșii au trei biserici de lemn și sunt peste 400 de suflete. Aici se ia și vamă pentru negustorii care trec în Transilvania.

În 1654, misionarul iezuit găsește o „bisericuță din lemn cu câteva case de catolici, fără preot”. La 1650, minoritul conventual Bonaventura din Campofranco spune că biserica din oraș este fără preot. Noul vicar apostolic, Vlas Koicevic, poposește în 1661 în târgul care era „lângul râul cu același nume, avea multe biserici și mănăstiri schismatice în apropiere, iar Biserica catolică e de lemn. 109 suflete rămase după ciumă. Preot nu este. A slujit preotul Elias din ordinul minorițior observanți din Bosnia. (…) Din 1647 n-au văzut episcop și nu au fost confirmați”. La 1670, misionarul Francesco Maria Spera poposea la Neamț (Nempsi Villa), unde se afla un diacon si 35 de suflete. Vito Piluzzi din Vignanello, la 1688, găsea „treizeci și cinci de suflete, biserica are o vie, anul acesta a avut de la vie optzeci de ciubere”. Existau și două biserici ortodoxe, iar la „două leghe de Neamț este o mănăstire care se numește Agapia. Secul este la trei leghe. Starea bisericii catolice nu era una bună, fiind din „lemn cu două clopote și două clopoțele mai mici de altar, o biblie și multe alte cărți în limba germanăˮ. Tot pe la 1670, misionarul Giovanni Battista del Monte Santa Maria găsește o biserica catolică „din lemn, cu un altar; are potir și o cruce de argint, odăjdii de altar vechi și rupte”. Are și o vie la Cotnari, care era ținută de sătenii de acolo. Erau doar 10 case de catolici, care nu aveau preot.

În 1682, minoritul Antonio Angelini din Campi spunea că „biserica e din lemn cu două clopote; sunt trei case de catolici, slujește părintele misionar din Baia odată pe lună, și atunci când este chemat. Via este acum distrusă”. În 1688, Francesco Renzi, trimis al Congregației de Propaganda Fide în Moldova, întocmește o informare în care precizează că la Neamț este o biserică catolică „de lemn, cu clopotele sale și cu odăjdii. Catolicii din acesta sunt în munțiˮ. La 1689, misionarul Antonio Giorgini spunea că domnitorul Moldovei avea în Roman 200 de leferi, adică soldați, toți călare, care sunt cu leafă. În Piatra, 40 de soldați călare, iar la Neamț, 60. În raportul din 1691, către propagandă, despre situația din Moldova, misionarul minorit Francesco Antonio Renzi informa că la Neamț este o „biserică de lemn, fără clopot și obiecte de cult; sunt cam cinci familii de catoliciˮ. Janos Papi se afla la 9 octombrie 1708 la Târgu Neamț (Namici), unde trebuia pus în aplicare salvconductul domnitorului, dar, spunea el, localnicii nu au ținut seama de salvconductul domnului și „punându-și nădejde în cetatea de piatră, s-au retras acolo, și a trebuit singur să am grijă de aprovizionarea mea”. În 1737, un negustor rus, trecând prin oraș, îl găsea devastat de turci.

Într-o descriere a Modovei de la 1740, un dregător turc spune că Neamțul este la vreo zece mile de Suceava. Într-o schiță geografică a Moldovei din 1769, redactată de către un evreu galițian, apare și Neamțul printre orașele importante ale Modovei. În 1815, ofiţerul austriac Feodor Karacsay, aflat într-o vizită cu caracter militar în Moldova, trece şi prin Neamţ, „o localitate mică, dar vestită pentru mănăstirea sa cu 500 de călugări, în care se găseşte o icoană în argint a Sfintei Marii şi unde moldovenii fac pelerinaje în fiecare an, în ziua Înălţării la cerˮ. Peste douăzeci de ani, în 1835, naturalistul austriac Julius Edel, aflat într-o expediție de cercetare prin Moldova, sosește la 13 iunie în oraș, care „are un aspect sărăcăcios, cu puține case frumoase, dar are o foarte bună apă de băutˮ. La 1842, germanul Paul Körnbach, în lucrarea sa dedicată Moldovei, scrie că târgul se află „la granița cu Transilvania şi nu departe de râul Moldova, este un oraş reşedinţă de ținut, şi înconjurat de cele mai frumoase locuri romantice. Are un comerţ însemnat cu lemn pentru construcţiiˮ. În 1846, doamna A. de Carlowitz vizitează orașul, fiind primită și ospătată la un fost ispravnic, care știe nemțește. „Casa are divanuri, perne și dulapuri în zid. La masă se aduce tabac și odogaciu de India, care e foarte scump. Imediat după revoluția pașoptistă, la 1851, Benjamin Marie Appert, cercetând starea sanitară şi educaţională a Moldovei, scrie că la Neamţ exista un spital întreţinut de mănăstirea Neamţ.

În toamna anului 1863, englezul Laurence Oliphant vizitează orașul, fiind întâmpinat de subprefect „cu cea mai servilă atitudineˮ. Îl nemulțumește lingușeala funcționarilor locali, care, în opinia sa, sperau să obțină oarecare avantaje de pe urma influenței sale pe lângă autoritățile de la București: „nimic nu-i determină să ne lase în pace. Nu numai că au stat peste noi la micul dejun, ci au insistat să ne însoțească la mănăstiri, asistați de o escortă călare.ˮ Este dezamăgit și de inteligența funcționarilor, care nu erau în stare să spună nici măcar cât este ora, „cu cea mai mare naivitate ne-a spus că singurii care știau ceasul erau evreiiˮ. Totuși, află că în oraș funcționau două școli, „una cu o sută de băieți, cealaltă cu șaizeci de feteˮ. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în iunie 1884, poposea sub cetate Mary Walker, o englezoaică căreia micul târg i se părea un loc murdar, situat de-a lungul unei străzi, pe malul unui râuleț secat, care avea însă și câteva case frumoase la periferie. La începutul secolului al XX-lea, preotul Raymund Netzhammer poposește la Neamț, venind cu trăsura de la Pașcani, după o călătorie de 3 ore. Târgul se „întindea lin pe partea de nord până la poalele unui lanț muntos (Culmea Pleșului n.n.), fiind delimitat la sud de albia largă, secată, nisipoasă a unui râu (Ozana n.n.)ˮ. A poposit în curtea unui han, apoi a vizitat orașul, remarcând „grădina publică cu un pavilion pentru muzicăˮ, plimbarea aducându-i în cale o mai veche cunoștință, domnul Fackler, care era proaspătul inginer al orașului, prilej de depănat amintiri la locuința acestuia. În 1912, francezul Paul Labbe vizitează orașul chiar într-o zi de târg, când „străzile sunt pline de lume, de soare şi de veşminte cu paiete de aur şi argint. Nişte soldaţi se plimbă prin piaţă şi schimbă râzând câteva cuvinte cu ţărăncileˮ.

Călători străini care au trecut și poposit în târgul de la poalele cetății în secolele XV-XX au surprins transformările economice, sociale și culturale ale urbei. Aceste mărturii reușesc să creioneze istoria seculară a acestui târg.

Prof. dr. Emanuel BĂLAN

Articolul CLIO: Târgu-Neamț în viziunea călătorilor străini apare prima dată în Ecoul muntilor.

Prima statistică a saşilor la Neamţ o avem de la abatele Quirini, din anul 1599, care ne spune, în notiţele sale de călătorie, că erau 74 de familii de catolici cu 383 de suflete, aceştia având şi două biserici deservite de un preot sas. Prima mențiune a unei biserici catolice la Neamț datează din 1595-1596, în însemnarea călugărului franciscan Francesco Pastis din Candia. La 1599, Bernardino Quirini, care era în trecere prin Neamț, găsește cele două biserici catolice din lemn, deservite de un preot sas de 70 de ani.

La începutul secolului al XVII-lea, viața religioasă de rit catolic era în impas, așa cum este de părere și Ioan Argento, la 1603, fiind „cu putință a se sluji biserica, preotul bătrân avînd grijă de două biserici de lemn, iar catolicii erau puținiˮ. Situația se înrăutățește, așă cum observă și misionarul Paolo Bonicio din Malta, care, vizitând Neamţul pe la anul 1633, nota despre comunitatea catolică de aici: „că are vreo 20 de case, cu o biserică fără preot, pentru că nu au nici o posibilitate de a-l întreţine”.

În timpul domnitorului Vasile Lupu, catolicii mai aveau o singură biserică, așa cum este descrisă de Petre Bogdan Baksici, la 1643: „o biserică lungă de lemn, de 18 pași și largă de 8 pași, fără preot (…). În fața bisericii se află o clopotniță cu două clopote, iar împrejurul bisericii se află un cimitir (…). Sunt 63 de catolici pentru împărtășanie și 29 de copii, toți sașiˮ.

În 1646, Marco Bandini vorbește și el despre aceeași biserică din „lemn pe o temelie de piatră în locul în care fusese mai înainte o capelă cu hramul Înălțării Sfintei Cruci, aceasta năruindu-se, o matroană săsoaică, Sofia, a construit în același cimitir o biserică nouă și mai mare, cu hramul Șfântului Nicolae, care a fost terminată de tot în anul 1629”. Bandini spunea că mai erau 48 de catolici. Un raport al nunţiului din Polonia, din anul 1676, spune că „toţi catolicii din Tîrgul Neamţ au fugit”. În 1654, un misionar iezuit găsește o „bisericuță din lemn cu câteva case de catolici, fără preot”.

În 1661, imediat după epidemia de ciumă din 1660 care a secerat numeroase vieți în Moldova, Vlas Koicevic găsea încă biserica din lemn, dar și 109 suflete rămase după ciumă. Biserica era în continuare fără preot, dar în trecut a „slujit preotul Elias din ordinul minoriților observanți din Bosnia (…)ˮ.

Totuși, la 1670, când Francesco Maria Spera poposea la Neamț (Nempsi Villa), biserica era deservită de un diacon ce slujea celor 35 de catolici. Informația este oarecum contradictorie, dacă o coroborăm cu cea prezentată de misionarul Giovanni Battista del Monte Santa Maria, care, tot în 1670, spune că cele 10 case de catolici nu au preot, iar biserica „este din lemn, cu un altar; are potir și o cruce de argint, odăjdii de altar vechi și rupte, dar are și o vie la Cotnari care era ținută de sătenii de acolo”.

În 1682, Antonio Angelini din Campi spunea că „biserica e din lemn cu două clopote; sunt trei case de catolici (…) slujește părintele misionar din Baia odată pe lună, și atunci când este chemat. Via este acum distrusă”.

În 1688, Francesco Renzi, trimis al Congregației de Propagandă Fide în Moldova, întocmește o informare în care precizează că la Neamț este o biserică catolică „de lemn, cu clopotele sale și cu odăjdii. Catolicii din aceasta sunt în munțiˮ. În raportul din 1691 către propagandă despre situația din Moldova, misionarul minorit Francesco Antonio Renzi informa că la Neamț este o „biserică de lemn, fără clopot și obiecte de cult; sunt cam cinci familii de catoliciˮ.

La 1695, apare o ultimă relatare despre această biserică, făcută de către preotul Ioan Bercus, care consemnează că la Neamţ „există o biserică catolică din lemn care e pustie […]. Nu sunt mai mult de  3 sau 4 case de catolici, care înainte erau foarte mulţi şi cu vază”. La începutul secolului al XVIII-lea, în zona Neamţului, s-au stabilit foarte mulţi negustori de origine armeană şi, în dorinţa lor de a avea un locaș de cult propriu de rit ortodox armeano-gregorian, au cumpărat, de la puţinii catolici rămaşi, biserica rămasă în paragină.

În perioada interbelică, este amintită o biserică catolică. Astfel, în 1922, 51 de locuitori erau catolici, pentru ca, la recensământul din 1930, 57 de locuitori să se declare catolici după religie. După căderea regimului comunist, recensământul din 1992 înregistrează 82 de locuitori de religie catolică. Numărul acestora a scăzut, astfel că recensămintele din 2002 și 2012 înregistrează doar 15, respectiv 14 locuitori de religie catolică. În 2011, a fost resfințită biserica parohială „Sfinții Petru și Pavel”.

Lucrările de restaurare, consolidare şi extindere au transformat edificiul, donat Bisericii Catolice de familia Kertz (ambii soţi au decedat) în anul 1983, într-o biserică demnă şi primitoare, care se adaptează foarte bine exigenţelor vieţii creştine a micii comunităţi catolice din Târgu-Neamţ şi de prin satele adiacente. Preot paroh după construcția acesteia a fost Iulian Butnaru. În prezent preot paroh este Ghența Iosif ajutat de preot Manni Fernando.

Prof. dr. Emanuel Bălan

Articolul Istoria românilor prin călători: Viața religioasă a populației catolice din Târgu-Neamț apare prima dată în Ecoul muntilor.