Valorile unei comunități sunt rezultatul experiențelor de mai multe decenii, reprezintă înțelepciunea dobândită prin practica individuală, se transmit – ca neprețuit tezaur de la o generație, la alta și au darul de a-l scuti pe cel care le primește de a o lua mereu și mereu de la capăt. Cultul muncii, prevederea, empatia, cumpătarea, solidaritatea sunt doar câteva dintre principiile transmise dinspre trecut, pe care paremiologia le consemnează și care pot constitui un răspuns la dilemele omului contemporan.

În prima joi după Pogorârea Sfântului Duh, în Parohia Frumosu (cu hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir), din comuna Farcașa, sătenii se adună pentru a cinsti cel de-al doilea hram al bisericii din sat, unul neoficial, cunoscut sub denumirea populară de Bulgi. Evenimentul este unul cu o vechime considerabilă (se presupune că dinainte de 1900) și este un produs/rezultat al tradiției locale, pe care preoții-parohi l-au oficiat la solicitarea sătenilor din comunitate. Aceștia păstrează amintirea unei secete cumplite care s-a abătut asupra Moldovei în urmă cu mai bine de 100 de ani, ceea ce i-ar fi lăsat deopotrivă pe locuitorii zonei fără hrană și în pericolul de a-și pierde viața, om sau altă suflare vie din gospodărie.

Aparent într-o situație fără ieșire, oamenii, prin intermediul preoților, cer ajutorul Mitropoliei. Drept urmare, se organizează o procesiune prin care moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava trec prin zonele afectate, carul poposește din loc în loc, pentru ca oamenii să se adune și să se închine, se fac rugăciuni pentru ploaie, iar evenimentul rămâne – cu importanța specifică, în memoria colectivă. Se presupune că în locurile de popas, călugării care însoțesc procesiunea lasă vorbă ca ziua sfântului să se serbeze, sub formă de hram, de către comunitățile respective, și în prima joi după Rusalii. Oamenii cinstesc aceste cuvinte, cu atât mai mult cu cât, în urma procesiunii, vin ploi mănoase și liniștite, care scot colectivitatea din necaz.

Astăzi, în zona noastră, două parohii prăznuiesc astfel, este vorba despre Frumosu și Buhalnița, ocazie cu care se citește, în cadrul Sfintei Liturghii, acatistul sfântului, rememorându-se minunile, dar și mucenicia acestuia, se face pomenirea celor adormiți și agheazmă. Oamenii se adună cu multă seriozitate în biserică (deși e zi de lucru), știind că prin participarea lor se continuă o tradiție consfințită din moși-strămoși, că satul se pune astfel și sub protecția Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Referitor la ziua prăznuirii sfântului (calendarul creștin-ortodox îl menționează pe 2 iunie, ziua trecerii la cele veșnice și 24 iunie, când au fost aduse definitiv moaștele sale în țară), iată ce informații găsim pe site-ul CrestinOrtodox.Ro: „În curgerea veacurilor, binecredincioșii români de pretutindeni – dar mai ales cei din nordul Moldovei, din părțile de răsărit ale Transilvaniei și din Maramureș – au cinstit după cuviință pe acest ales mucenic al lui Hristos. Mitropolitul Varlaam, în cunoscuta sa Cazanie, tipărită la Iași în 1643, scria că era prăznuit în fiecare an, joia după Rusalii. Axinte Uricariul, în întregirile sale la Letopisețul lui Grigore Ureche scria că i se face pomenirea «miercuri și joi în săptămâna Rusaliilor». Se pare că încă din secolul al XVI-lea era prăznuit la 24 iunie, ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele), așa cum se face până astăzi.ˮ

Adevăr, legendă, nimeni nu poate ști și probabil nici nu contează atât de mult, în condițiile în care lipsesc documentele scrise. Dincolo de timp, însă, oamenii locului păstrează, cu sufletul, credința în autenticitatea celor transmise, dau valoare cuvântului din trecut, cuvânt care – pentru ei, are puterea de a sfinți locul.

(Notă: au contribuit la realizarea acestui material, cu informații, preot-paroh Apopei Constantin și ing. Țifui Teofil).

Ecaterina CARAZĂ

Articolul Cuvântul care sfințește locul apare prima dată în Ecoul muntilor.