În acest context, Asociația Potaissa Art a organizat prin proiectul „Generația Verde”, o tabără care a urmărit formarea a 40 de lideri de opinie prin fotografie. Aici, tinerii au învățat atât tehnici fotografice, ci și-au dezvoltat și competențe de persuasiune și gândire critică, devenind modele pentru restul colegilor lor. Acești tineri au dezvoltat de curând, alături de ceilalți elevi, peste 250 de exponate excepționale de la desene și picturi cu mesaje ecologice, până la obiecte de artizanat și meșteșuguri realizate din deșeuri reciclate. Prin arta vizuală, acești tineri transformă informația științifică în emoție și responsabilitate, demonstrând comunității că deșeul poate deveni resursă.

În ce a constat tabăra concret? Ei bine, programul a inclus aproximativ 30 de ore de formare în domeniul fotografiei, în care participanții au învățat elemente de bază ale compoziției fotografice, utilizarea luminii și a cadrului, dar și modul în care fotografia poate fi folosită ca instrument de transmitere a unor mesaje sociale și de mediu. Elevii au realizat exerciții practice și au lucrat la conceperea unor imagini tematice care abordează diferite probleme de mediu, folosind fotografia ca formă de exprimare și sensibilizare a publicului.

Prin această activitate, proiectul a urmărit dezvoltarea unei generații de tineri capabili să comunice creativ despre problemele mediului și să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în comunitățile din care provin, încurajându-și colegii să dezvolte la rândul lor materiale care inspiră la protejarea mediului.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul Tabăra de fotografie „Generația Verde” – Cum poate o tabără de fotografie să combată analfabetismul științific din mediul rural apare prima dată în Ecoul muntilor.

Acțiunea a vizat dotarea Liceului „Mihail Sadoveanu” și a Liceului Tehnologic „Nicolai Nanu” cu table albe, laptopuri și table interactive, echipamente utilizate atât în atelierele tematice ale proiectului, cât și în activitatea curentă a profesorilor.

Proiectul a fost implementat de Asociația Potaissa Art, în parteneriat cu cele două instituții de învățământ, în comunitățile Broșteni (județul Suceava) și Borca (județul Neamț), unde s-au desfășurat activitățile dedicate celor peste 600 de elevi implicați.

Dotările au venit ca răspuns la necesitatea de a integra mai eficient resurse digitale în predarea educației de mediu, facilitând utilizarea materialelor vizuale, a aplicațiilor interactive și a conținutului multimedia, în special în contextul în care, în multe comunități rurale din România, accesul la astfel de standarde educaționale moderne rămâne limitat.

În acest context, proiectul a încurajat predarea multidisciplinară – o abordare care leagă temele de mediu de domenii precum științele, tehnologia, educația civică sau arte, oferind elevilor o perspectivă mai coerentă și din mai multe unghiuri asupra subiectelor discutate.

Utilizarea echipamentelor în cadrul lecțiilor și atelierelor a avut ca scop creșterea implicării elevilor și la diversificarea metodelor de predare, sprijinind cadrele didactice în organizarea unor activități interactive și relevante pentru realitatea copiilor. Prin această intervenție, proiectul „Generația Verde” a consolidat capacitatea școlilor partenere de a susține o educație de mediu modernă și accesibilă, favorizând dezvoltarea unor competențe practice și a unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul „Generația Verde” – Dotări educaționale care susțin predarea multidisciplinară a educației de mediu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ce bucurie poate fi mai mare,

Decât a dărui și a iubi

Necondiționat, pe cel ce n-are

Și să-i redai puterea de-a zâmbi?

Ce poate fi mai demn, decât izvorul

Din care se revarsă lacrimi vii,

Ce curge pe obraz, stârnind fiorul

Iubirii fulgerată-n zori de zi?

Ce poate fi mai sfânt pe-această lume,

Decât să-mparți o pâine la sărmani,

Să le oferi iubire și un nume,

Să fii părinte pentru cei orfani?

Ce bucurie poate fi mai mare,

Decât să lași un semn pe-acest pământ,

Să faci mereu, ca visele să zboare

Să luminezi prin fapte și-n cuvânt?

Ideea centrală a acestei poezii evidențiază faptul că adevărata fericire o poți găsi în a oferi și a împărți, în a susține și a nu uita de valorile umanității. Finalul poeziei ne îndeamnă pe toți să acționăm cu sufletul deschis și să lăsăm o urmă pe pământ prin săvârșirea de fapte de iubire și solidaritate, aceasta fiind calea cea mai sigură și mai scurtă spre acel țel : mântuirea și viața veșnică.

În spiritul acestei reflecții, Asociația Culturală „Eu Cred” a răspuns imediat și necondiționat la apelul făcut de doamna Maria Cornea- o doamnă de o noblețe sufletească impecabilă, artistă de muzică populară, care căuta la rându-i, o oportunitate de a ajuta persoanele sinistrate în urma inundațiilor devastatoare de la sfârșitul lunii iulie 2025, din zona Farcașa-Borca-Broșteni. Din acel moment, ne-am strâns mâinile și am organizat împreună un „plan de bătaie”, punându-ne de acord asupra unui calendar al evenimentelor cultural-artistice, iar bunurile și  sumele de bani rezultate, să fie folosite pentru sprijinirea celor rămași fără case din zona susamintită. Primul spectacol caritabil a fost organizat la Căminul Cultural Bicazu-Ardelean, în curtea interioară, chiar în ziua de 15 August-  sărbătoarea de Sântămăria, spectacolul intitulându-se sugestiv „Maica Cerului- nădejdea poporului”. Următorul eveniment a avut loc în mun. Piatra-Neamț, în sala de festivități „Calistrat Hogaș” din cadrul Consiliului Județean Neamț ( inițial, spectacolul fusese programat să se desfășoare în Parcul „Nicu Albu”, însă a fost relocat din cauza timpului improbabil).

Cel de-al treilea eveniment a fost programat a se desfășura în parcul dendrologic din or. Roznov, duminică, 21 septembrie, unde, organizatorii mizează pe participarea unui număr considerabil de spectatori, având în vedere că acest eveniment va fi, probabil, unul dintre ultimele spectacole în aer liber, ținând cont de faptul că ne aflăm deja în plină toamnă, iar timpul este, încă, frumos.

Până în prezent, la aceste evenimente au luat parte zeci de artiști, mici și mari, din județul Neamț, care au răspuns imediat și necondiționat acestui demers de suflet, respectiv: Duetul Maria și Ingrid Cornea, Grupul Folk „Eu Cred”, Ansamblul artistic „Floricică de la munte” a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Laurențiu Marian, Maria Țifrea, Cristina-Iuliana Marin și Preoții Andrei Armanu și Dumitru Marin, Ionuț Coșerariu, Alice Prundu, Corul „Armonia sufletului” Piatra-Neamț ( dirijor Vasile Tărăboanță, coord. Iuliana Anoaneta Crușitu), Ștefania Bulache, Maia Topliceanu, Nicola Alexa, Jean-Constantin Motfolea, Delia Caia, Răzvan Tanislav, Simona Manolache Ciuntea, Ștefan Țîrdea, Grupul „Aripi de folk” Roznov, Ghiță Dandu, „Dance Art Academy”, Ansamblul „Brâul Roșu”, Matei Mihăilă, Geanina Ciucanu, David Ichim, Elena Ropotoaia, Cosmin Caia. Un buchet de artiști, unii deja consacrați, alții aflându-se în plină ascensiune, dar toți răspunzând cu bucurie unei chemări de suflet, aceea de a dărui și a ajuta. Sigur, de fiecare dată, artiștii au fost prezentați pe măsura talentului lor, de „amfitrionul de serviciu”- nimeni altcineva decât Simina Teodorescu, cea care, prin ținuta impecabilă și vocea caldă și suavă, a îndemnat cu emoție în glas… „să nu uităm de cei mai triști ca noi”. Nu trebuie omis faptul că evenimentele au fost sprijinite de Consiliul Județean Neamț, Primăria comunei Bicazu-Ardelean, Primăria municipiului Piatra-Neamț, dar și de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.Urmează ca în data de 21 septembrie să se încheie acest triptic de evenimente cultural-caritabile la care Primăria orașului Roznov (prin implicarea directă a Primarului – domnul Vasile Pavăl) care, va umple parcul dendrologic din Roznov și va aduce bucurie, atât în sufletele celor din public, dar și în sufletele celor care, la final, vor primi o o fărâmă de speranță din micile/marile donații. Pe scena din parc, vor urca mulți artiști, respectiv: Grupul Folk „Eu Cred”, Duetul Maria și Ingrid Cornea, Alexandra Cojocaru, Ionuț Coșerariu, Analisa Golianu Ștefania Stolnicu, Maia Anghel, David Ichim, Ghiță Dandu, Matei Mihăilă, Jean-Constantin Motfolea, Alisa Funingănă, Ansamblul „Brâul Roșu”, „Dance Art Academy”, Grupul „ Aripi de Folk”, Ansamblul artistic ,,Muguraşii roznoveni” (coordonator Lăcrămioara Bogus, instructor coordonator Marius Lupu, la care se la alătura și un tânăr artist din județul Bacău- Raul Grigoriu. Ca de fiecare dată, spectacolul va fi moderat de Simina Teodorescu și va fi un adevărat regal artistic, în care distracția voia bună se vor împleti armonios cu iubirea și bucuria de a dărui.  Această serie de spectacole destinate strângerii de fonduri pentru sprijinirea sinistraților din zona Farcașa- Borca- Broșteni, va aduce un dram de lumină și  speranță în sufletele celor afectați de dezastru

Fie ca aceste gesturi de bunătate să lumineze lumea noastră și să ne transforme într-o societate plină de iubire și compasiune!

Marius Coşerariu

Articolul BUCURIA DE A DĂRUI apare prima dată în Ecoul muntilor.

Să-mi văd căsuța singură și tristă,

Dar e pustiu, miroase a mâl uscat

Și oameni văd plângându-se-n batistă!

Din noapte-aceea neagră nemiloasă,

Când tot a fost distrus și înmâlit,

N-a mai rămas întreagă nici o casă

Iar oamenii au sufletu-nnegrit…

E neagră Neagra

Şi oameni-s la fel,

Iar locurile nu mai sunt ce-au fost,

Nu-i fir de iarbă

Şi oamenii se-ntreabă

Dacă viaţa lor mai are rost,

Căci fiecare om are o poveste

Despre coșmarul nopții prin care a trecut.

Să vezi că tot ce aveai azi nu mai este –

E dureros, de nerecunoscut!

În seara aceea neagră și pustie

Când apele au năvălit prin case

S-au pierdut vieți și este atât de trist,

Putea măcar în viaţă să ni-i lase

Să-și plâng-amarul după ce au pierdut.

Cine știa cum era Neagra noastră

Înainte, Doamne, de acea urgie

Se minunează cu inima arsă

Cât de frumoasă era și cât de vie.

Acum… parc-au murit cu toţii,

Nici câinii nu mai latră cum lătrau

Căci apa rece, parcă apa morții

A luat în calea ei tot ce aveau.

Mă doare sufletul și urlă neîncetat

Că unii au pierdut tot ce au avut

Aş vrea să cred că a fost coșmar și a plecat

Însă a luat tot în cale… e adevărat!

Sunt zile-n care cad, mă prăbuşesc

Și iarăși mă ridic, dar cad din nou,

Căci mare e durerea…

În unii oameni mai găsesc

O vorba bună ce-mi redă puterea.

Sunt sigură că Dumnezeu nu lasă

Pe nimeni să se piardă chiar de tot,

Or să-și refacă bieții oameni case

Cu ajutor, cu vise, aşa cum pot.

E uimitor cum chiar după urgie,

O ţară-ntreagă a sărit să ne  ajute

Cu ce au putut, din ce aveau,

Să fie pentru noi toți acei cu nevoi multe

Și zilnic vin și aduc cu ei de toate

C-așa i românul… La nevoie se cunoaște!

Le mulțumim din suflet tuturor

Că ne-au sărit în ajutor

Și mulțumim și pompierilor din ţară

Că au ajutat mereu de zor

Pe toată lumea care era pe afară…

E neagra Neagra și e supărată

Că-n seara aceea pe-nserat

Cumplita apa întunecată

A luat cu ea tot ce a apucat!

Acum rămâne sa ne mai rugăm

La Bunul Dumnezeu ca să ne dea putere

Să mai refacem ce putem din tot ce a fost…

Și să uitam dacă putem coșmarul vieții prin care am trecut

Nu vrem prea mult că-n suflet e durere

Căci am pierdut atunci… tot ce am avut!

Le mulțumesc din suflet

Celor care ne au oferit un adăpost

Și tot ce aveau mai bun în casă

Și sper sa mai avem un rost

Căci Dumnezeu,

El sigur nu ne lasă!

Mariana Antoche, Broşteni, 4 septembrie 2025

Articolul Mă doare sufletul apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cel ce a spus aceste cuvinte este tot numai freamăt, numai entuziasm, dar un freamăt ce permanent se luptă cu oboseala, căci vrea să facă multe, multe lucruri… Este Sebastian Vasile Luca, un tânăr artist fotograf născut la Turda în 1987 şi care a locuit între două ţări, Italia şi România şi între două oraşe, Turda și Piacenza, vreme de 15 ani. Acum locuieşte la Broşteni, judeţul Suceava. S-a mai liniştit… L-am cunoscut personal la prima întrunire a Cenaclului „Ecoul Munţilor” la 24 ianuarie 2025, unde a expus creaţiile sale unite sub numele – „Alinare”. O expoziţie de fotografii concentrate pe mâini. Mâini tinere, mâini zbârcite, mâini expresive… Surprinse de un ochi avid de cunoaştere. A oferit tablourile şi pentru o expoziţie la Şcoala Grinţieş, pentru elevi, profesori sau părinţi.

În perioada 2003-2007, în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii “Dr. Ioan Raţiu”, Turda, Sebastian Vasile Luca s-a specializat ca mecanic auto. Apoi a urmat cursurile Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Dej. Să menţionăm absolvirea cursurilor Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca (secţia pictură) şi a obţinut calificare „Tecnico della Logistica Industriale Irecoop Emilia-Romagna”.

După terminarea liceului a plecat să lucreze în Italia. În 2009-2010, a fost manipulant într-un depozit,, între 2010-2015 este şef de depozit, continuând în 2015-2018 la o altă firmă cu aceeaşi funcţie.

Pasionat de fotografie, s-a perfecţionat mereu, un autodidact de excepţie, şi rezultatele au început să apară: a devenit cunoscut şi apreciat în Italia şi a avut peste 30 de expoziţii şi a obținut mai multe premii la concursuri de fotografie.

A expus fotografiile sale în Italia, România, Bulgaria și Moldova, în expoziții de grup, apoi în expoziții personale.

Este președintele Asociaţiei Potaissa Art, iniţiind prin intermediul ei numeroase proiecte, concentrate în special pe cei mici. În septembrie 2023, Asociația Potaissa Art, în colaborare cu Asociația Fase Luce din Italia, a organizat un atelier fotografic în Transilvania și Bucovina, avându-i drept curatori pe Annamaria Belloni și Sebastian Vasile Luca. Asociația Potaissa Art, sub conducerea președintelui Luca Sebastian Vasile, implementează cu entuziasm două proiecte de suflet în localitățile Borca, Broșteni și Vatra Dornei: EcoEdu și Generația Verde.

Amintim dintre proiectele implementate: „EcoEdu”, un program de educație ecologică ce îmbină teoria cu experiența practică, având ca scop creșterea gradului de conștientizare privind protecția mediului în rândul tinerilor din Vatra Dornei. Activitățile includ sesiuni interactive, ateliere de reciclare creativă și excursii tematice, menite să dezvolte o atitudine responsabilă față de natură.

Un alt proiect este „Generația Verde”, ce se axează pe implicarea comunității în acțiuni concrete de protejare a mediului. Proiectul promovează voluntariatul ecologic, organizând campanii de plantare de arbori, ecologizări ale zonelor naturale și crearea de spații verzi în mediul urban. Scopul este de a transforma localitățile Borca și Broșteni în exemple de bune practici în ceea ce privește sustenabilitatea și grija pentru mediu.

Aceste inițiative reflectă angajamentul Asociației Potaissa Art de a contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților locale, prin educație și acțiuni concrete în domeniul protecției mediului.

Încheiem cu o mărturisire a artistului: „Fotografia este cea mai bună modalitate de a mă cunoaște pe mine și pe alții, lumea, această călătorie interesantă numită VIAȚĂ”. Fotografia pentru mine este pasiune pură. Nimeni din familie sau rude nu a avut de-a face cu fotografia pentru a mă influența. M-am lăsat purtat de val şi am încercat să învăţ cât mai multe, să fotografiez lucruri obişnuite, dar puse sub o altă formă, astfel încât să atrag atenţia celor din jur. Chiar și în liceu am văzut lucrurile puțin diferit și am încercat să surprind altceva într-o fotografie, chiar dacă singura „camera” era un telefon. Îmi place să am tot timpul din lume când fotografiez o persoană. Îmi place să imortalizez fiecare gest, la poziția umerilor, priviri departe de aparatul fotografic și multe alte detalii”.

Daniel Dieaconu

Articolul Tineri de succes – Sebastian Vasile Luca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Tânărul fotograf este un pătimaș activist implicat în numeroase proiecte concentrate în special asupra copiilor. Este originar din Turda şi este preşedintele unei foarte active asociaţii – „Potaissa Art”. A fost adoptat de Broşteni.

Fotografiile sunt dedicate mâinilor.

Pot fi admirate în holul școlii din Grințieș în perioada în care se țin cursuri în această unitate de învățământ.

Articolul Expoziție de artă fotografică la Școala Grințieș – Sebastian Vasile Luca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Constantin urmează liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț, absolvindu-l în 1925. Cursurile universitare la București, devenind licențiat în filozofie și litere în 1929. La gimnaziul Hangu, directorul Galinescu, văzându-l vioi și isteț l-a luat ajutor la lucrările de secretariat ale școlii, scutindu-l de cheltuielile necesare învățăturii și-i rămâneau și bani de buzunar. Și la liceul „Petru Rareș”, directorul V. A. Trifu aflând că se pricepe la lucrările de cancelarie l-a luat la ținerea contabilității comitetului școlar scutindu-l și aici de taxa școlară, în plus, oferindu-i o recompensă bănească. La cancelarie a lucrat cu Stăhiescu, cu care s-a împrietenit pentru că Turcu avea o mare căldură sufletească, era bun și sincer și te puteai înțelege ușor cu „el în orice împrejurări” – Stăhiescu. În liceu a arătat o deosebită atragere spre literatura română lucru dovedit cu prisosință cu prilejul participării la concursurile societății „Tinerimea Română” din București când patru (4) ani la rând a luat premiul I pe țară. În facultate a fost remarcat în mod deosebit de profesorul Rădulesu-Motru. După absolvirea facultății revine la Piatra Neamț la liceul „Petru Rareș”, lucrând la secretariat și ca profesor de limba română și filozofie. În mai multe rânduri cei doi entuziaști iau inițiativa editării unui ziar „Avântul” cu un conținut variat cuprinzând articole de educație cetățenească și informații de tot felul spre a fi de folos oricărui cetățean. Colaborările erau deschise oricărui cetățean și a fost primit foarte bine de cetățenii din Piatra Neamț. La liceu și-a reluat lucrările de contabilitate la Comitetul Școlar devenind și secretar al liceului și ca să-și întregească situația materială, mai ales că între timp căsătoria cu Aurica Gr. Capșa. După plecarea lui Stăhiescu, Turcu a continuat munca culturală în alt chip, funcționând un timp ca bibliotecar al liceului, unde a depus o muncă fără egal pentru prosperitatea bibliotecii începând cu reorganizarea ei sistematică după exemplu marilor bibliotecii din București, străduindu-se pentru îmbogățirea ei cu volume multe și interesante, biblioteca ajungând să aibă rolul unei biblioteci orășenești. După un interval de vreo doi ani, organizează o „Expoziție de cărți vechi românești”, cu exponate de valoare foarte prețioase pe care le posedă biblioteca. Constantin Turcu mai avea la activul său și o însemnată activitate publicistică de erudit cercetător istoric. În broșura „Preocupări de cultură generală”, a scos în evidență aspecte din activitatea unor personalități de seamă a orașului Piatra Neamț ca: profesor Ion Negre, Calistrat Hogaș și alții. A ajutat la redectarea și tipărirea operei „Nibelungii” tradusă din limba germană de profesorul V. A. Trifu. A ajutat la redactarea și tipărirea cărții „Tataia” a profesoarei Sidonia Hogaș. A tradus și publicat partea referitoare la ținutul Neamțului din studiul lui Vaillant asupra călătoriei lui în România în colecția „Biblioteca cunoștințelor folositoare”, Editura „Cartea Românească”.

Din perioada cât a fost secretar al liceului „Petru Rareș”, 16 iunie 1930 – 31 august 1942, se remarcă printr-o remarcabilă activitate cultural – științifică. Din 1930, din inițiativa și strădaniile lui Constantin Turcu, „Anuarul liceului Petru Rareș”, devine o lucrare științifică cu scopul de a deveni o monografie a regiunii. Una din cele mai originale precizări în numismatica românească autohtonă a făcut-o în legătură cu moneda emisă de Ion Vodă cel Cumplit sau cel Viteaz (1572 – 1574). Despre moneda de aramă (akce – acceua) bătută sau emisă de Ion Vodă 1573 (7081) s-a scris mult la noi, rămânând probleme nerezolvate, dar o lectură corectă, componentă, judicioasă a legendei de pe verso a făcut-o numai Constantin Turcu. Această piesă cu inscripție parțial în limba română cu efigiu, portretul discutabil al domnitorului reprezentând singurul caz cunoscut în numismatica Moldovei când se folosește datarea cu anul de la facerea lumii. Începe să nutrească preocupări pentru studiul istoriei naționale publicând numeroase documente istorice pe care le-a găsit în cercetările sale precum și articolele întocmite pe baza informațiilor din revistele din specialitate. Pasiunea pentru studiile istorice l-a determinat să se prezinte la un concurs de „arhivist” care s-a ținut pe țară reușind primul și ca urmare a fost numit subdirector la Arhivele Statului Iași. La Iași, în acest centru de mare cultură a găsit mediul prielnic pentru cercetările sale istorice. L-au cunoscut și prețuit: Gh. T. Kirileanu, C.C. Giurescu, preotul și publicistul C. Bobulescu, Dan Simionescu, Augustin Z. N. Pop, Ștefan Ștefănescu, Costică Botez și mulți alții din care i-au acordat prietenia lor. Foarte pe scurt, dar cuprinzător activitatea științifică ieșeană a lui Constantin Turcu este arătată de istoricul Ștefan Ștefănescu, în volumul „Enciclopedia istoriografiei românești”, Editura științifică și enciclopedică București, pagina 328 – 329. Bogata lui activitate ar fi satisfăcut titlul unui doctorat la care însă din modestia care l-a caracterizat nu a râvnit.

În 1980, prin Alexandru Obreja, la cel de-al doilea simpozion de toponimie ținut la București, Constantin Turcu prezintă comunicarea intitulată „Despre unele toponimice de origine latină din județul Neamț. Prezintă o comunicare despre „silişte””, arătând semnificații istorice, dar și alte aspecte complexe. Monografia istorică „Războienii” – Valea Albă pentru comemorarea a 4.00 de ani de la sângeroasa ciocnire a lui Ștefan cel Mare cu turcii năvălitori, luptă memorabilă”. A contribuit cu două articole „Autohtonia toponimiei locale” (pp. 47 – 53) și „Eroi de peste secole” (pp. 116 – 120).

Datorită lui Turcu știm astăzi că Daniil Sihastru, sfetnicul înțelept și omul de cumpănire a lui Ștefan cel Mare, n-a fost un personaj legendar, ci o făptură autentică, cum a stabilit în 1947, indicând și mormântul pustnicului la Voroneț. Însemnat este aportul lui Constantin Turcu la „Istoria Iașilor”, amintindu-se că pentru evenimentele de la 1600, când Mihai Viteazu, integratorul de neam, restauratorul Daciei, a trecut prin capitala Moldovei, el a rezolvat prețioase informații cu privire la acțiunea politică și militară a voievodului. Constantin Turcu răspundea unui prieten la întrebarea ce mai scrie?: „Un articol în Almanahul turistic” în 1971, altul în „Studia bibliografica”, și un număr de articole în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”. Gata de tipar am o istorie a școlilor sătești din Moldova (secolul IV 130)”.

Constantin Turcu a avut puternicul cult al trecutului nostru zbuciumat dar glorios, fapte de dârză împotrivire, avea cultul oamenilor de seamă, „aleși”. Însă nici valorile prezentului nu-i scăpau. A fost cercetător ștințific în cadrul Institutului „A. D. Xenopol”. În scrisoarea din 6 iulie 1980 scria: „Cu sănătatea stau destul de prost. Aparatul digestiv mă necăjește rău de câteva luni, am slăbit 8 kg. Deci am scăzut cam la 50 de kg. Nu știu ce va mai fi cu mine” (Dimitrie I. Stăhiescu). Ce e mai rău e că nu-mi pot vedea de activitatea mea. La 16 – 17 mai am fost la Piatra Neamț și am ținut o comunicare despre „Toponomia latină din județul Neamț”. Îți trimit o ilustrată de acolo”. Pe versul ilustratei scrie 16 – 17 mai simpozion „Petrodava 2000 de ani”, apoi alături: „din urbea tinereții noastre temerare”.

Ion Chelcea – „ceea ce m-a surprins la Constantin Turcu mai presus de toate a fost cultul trecutului nostru”: Dr. Ion Petrescu: „Constantin Turcu era un băiat bun, era înțelept și-și vedea de învățătură. Discret, tăcut, delicat, cuviincios, nu fuma, nu gândea la Ducesa de Genua, nici la principesele celor două „Sardini”. Știam să cinstim pe eroi, fie profesori și colegi, cinsteam amintirea unui Mihai Stamatin, fost director. Cinsteam prezența la catedră a unui matematician de elită ca Neagoe care de o mare delicateţe cu noi, cu toate că era surd, era respectat și audiat într-o liniște academică, pentru că se purta cu noi foarte politicos. Îl respectam pe Costică Turcu pentru că era printre colegii silitori și nu avea nici o ?. Au plecat mulți dintre colegi. Constantin Turcu a avut grijă ca ceva să mai rămână din noi. Cu câtă trudă a organizat el întâlnirea foștilor elevi cu ocazia jubileului primului bacalaureat și sărbătorirea centenarului liceului. El ne-a chemat și a făcut totul ca amintirea noastră să nu se piardă ca un fum. Îi spuneam eu odată, că suntem colegi de breaslă, adică așa cum medicii nu-i lasă pe oameni să moară atunci când trebuie, și-i obligă să moară când nu trebuie, tot așa istoricii “Doctori fără de arginți”, mergând din sat în sat, din loc în loc. Doctor bun ca-n poveste. Unde află ca este un sat, un loc din vechi, un om de omenie, el pripășea cu meșteșugul lui fermecat, învia sate, târguri, drumuri, oameni. Împreună cu toți aceștia va trăi și acel doctor bun care i-a înviat, acel doctor bun de pe Valea Bistriței, Constantin Turcu”.

„Anuarul liceului Petru Rareș” a fost evidențiat într-o ședință a Academiei Române de ministrul de atunci Spiru Haret, Turcu făcându-se cunoscut în toată țara.

Pentru ziarul „Avântul”, pentru care colaborarea era deschisă oricărui doritor, a colaborat cu Constantin Matasă întemeietorul Muzeului de arheologie Piatra Neamț, Popovici Panaite Crivăț, Gh. Mihăilescu, învățătorul Petre Gheorghiasa, Alex. Gheorghiu, Ioan Mrejeru și alții. Era omul care ajuta pe oricine îi solicita ajutorul, pe cei străini sau rude. Așa s-a întâmplat cu fratele lui Mihai, care-și pierduse soția și rămase cei trei copii mici, Constantin a luat în familia lui pe fata mai mărișoară Margareta M. Turcu, a crescut-o și a școlarizat-o la Institutul „Oltea Doamna”, alegându-și meseria de cadrul sanitar.

Întreaga viață n-a avut decât un singur ideal căruia i-a fost devotat fără margini, munca, munca conștiincioasă și rodnică. Seriozitatea, migala și competența cu care trata problemele l-au făcut să se bucure de bine meritată apreciere a arhiviștilor istoricilor, filologilor, și a literaților săi fiind în permanență admirat, căutat, consultat, solicitându-i opiniile și colaborarea în cele grele probleme. Stau mărturie în această direcție zecile de scrisori și sutele de epistole, primite de la diverși oameni din toată țara, și lucrările lui publicate sunt rămase în manuscris toate constituind astăzi unul din cele mai bogate fonduri documentare personale pe care le are filiala arhivelor statului din Iași. Cu siguranță se va găsi, în curând posibilitatea înmănuncherii într-un volum a ceea ce a creat și adunat timp de o viață.

  „În memoria noastră, a celor care l-am cunoscut pe omul care a știut ce să facă din viața lui, simplă și modestă, cel care a avut ceva de spus contemporanilor ca și urmașilor, Constantin Turcu, rămâne figura unui slujbaș cinstit și devotat a cărui contribuție de multe ori anonimă este așezată în edificiul arhivistic și istoric” – V. Arimia.

DOINA GHEORGHEASA

Articolul Constantin Turcu – unchiul meu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Micii chitarişti din Broşteni

Chitariştii din Farcaşa

Cântece, costume populare, entuziasm!

Articolul Folkul și-a dat întânire la Grințieș apare prima dată în Ecoul muntilor.

Viața m-a plimbat cu locuința în diverse locuri (cu serviciul soțului) și în final m-am stabilit în Broșteni (orășelul nostru), unde am reușit să ne facem un „rost”, cum se spune.

  La orice eveniment mergeam soțul meu îmi „aranja” măcar o cântare scurtă. Până într-o zi când el a reușit să mă înscrie la un concurs de muzică populară de mai mare anvergură, care se desfășura la Favorit TV „Rapsodia Românească”. De acolo a pornit și mai marea pasiune de a cânta, fiind apreciată de publicul larg. Ușor, ușor am reușit să găsesc colegi cu care să cânt la evenimente. Peste 10 ani am cântat în trupă după care, ca în orice formație, au intervenit „probleme” care ne-au despărțit. Actualmente cântăm doar eu și un coleg, desigur ajutați de alți instrumentiști pe care îi solicităm la eventuale evenimente mari.

Muzica e parte din mine și sigur că am transmis acest „virus” fiicei mele, Raluca, despre care deja știți. Sigur că la rândul meu, eu am moștenit glasul și darul de la mama mea. De-a lungul timpului, în paralel cu muzica, am găsit o altă pasiune care m-a „prins” foarte tare: trico-croșetatul și lucrurile hand-made. Am început ușor să fac lucruri care-mi dădeau o mare satisfacție. De asemenea, mergând cu domnișoara mea la înregistrări în studio, am început să-i scriu versuri la piesele proprii și așa, am devenit pentru un timp colaborator al unui domn profesor care scria linii melodice pentru artiști în devenire, iar eu le scriam versurile. Recunosc, mai scriu și acum la cerere. Doar să am linia melodică și găsesc tema potrivită vârstei, locului de proveniență al interpretului etc.

Pe lângă a fi soție, mamă, am reușit să fac și alte lucruri care să mă țină mereu „în priză”, să îmi aducă satisfacții, să mă facă cunoscută, să am prieteni etc.

Sunt recunoscătoare bunului Dumnezeu și familiei mele pentru toate. Dumnezeu m-a înzestrat, familia m-a susținut și prietenii m-au apreciat pentru ceea ce sunt și ce fac.

Un Mare Mulțumesc tuturor!

Articolul MARIANA ANTOCHE – AUTOBIOGRAFIE ROMANŢATĂ. DESPRE PASIUNI: MUZICĂ ŞI CROŞET apare prima dată în Ecoul muntilor.

Odată bunurile predate colectivei la înscriere, omul își vedea de treabă, într-un an își refăcea șeptelul personal, dar beneficia de toate drepturile acordate colectiviștilor și nu erau puține. Nu merita să te înscrii în colectivă?

Tinerii colectiviști din comuna Broșteni nu erau toți băștinași,  printre ei erau și unii aduși de soartă (căsătorie, serviciu etc.) din cele patru zări ale țării. Prima lor grijă când s-au înscris în colectivă, a fost să se descotorosească de pământul pe care-l moșteneau de la părinți. Astfel, din start, proaspăta gospodărie agricolă colectivă din Broșteni era proprietara unor mici loturi de teren agricol în Dorohoi, Flămânzi, Podul Iloaiei sau Maglavid.

În toamna lui 1949 s-a inaugurat, cu mult tam-tam, prima gospodărie agricolă colectivă din zona de munte a țării, cu profil zootehnic. S-a organizat o mare serbare populară în Broșteni, au fost invitați sătenii din comunele învecinate, în primul rând reporteri de la ziare centrale și locale, de la radio, operatori de la jurnalele de actualități, granguri de la partid. Reporterii improvizați îndemnau sătenii ca în momentul festiv când semnau simbolic cererea de înscriere în colectivă să râdă cu gura până la urechi, să vadă spectatorii din sala de cinema cât de fericiți sunt aceștia că au ajuns la momentul atât de mult visat, al înscrierii în colectivă. A fost un spectacol caraghios, demn de teatrul absurdului a lui Eugen Ionescu, dar ulterior vor urma altele și mai penibile. Cu acest prilej s-a făcut cunoscut și numele noii gospodarii agricole colective, un nume promițător: „Dezrobirea Carpaților’’.

După terminarea tămbălăului cu inaugurarea, primăria a rezervat un spațiu drept sediu al colectivei, s-a stabilit conducerea acesteia, respectiv, președinte, vicepreședinte, contabil șef și încă ceva ajutori de băgători de seamă, toți salariați, dar de unde bani? Partidul le-a venit în ajutor, îndemnându-i să ceară împrumut la bancă. Au luat bani cu împrumut și așa și-a început activitatea colectiva „Dezrobirea Carpaților” din Broșteni.

Neavând nutreț pentru animale, s-a hotărât ca acestea să fie predate gospodăriei colective în primăvara anului viitor. În acea perioadă în colectiva „Dezrobirea Carpaților a intervenit un fenomen interesant. Pe întregul parcurs al râului Neagra Broșteni, între pârâul Cristișorul și Broşteni (cca 20 de km) și Negrișoara, între Dârmoxa și Ortoița (cca 8 km) de o parte și alta a celor doua râuri, existau și există și în prezent luncile Negrei, un teren extrem de valoros, totalizând mult peste 100 de ha. Până la proclamarea republicii acestea aparținuseră Moșiei Regale Broșteni (malul stâng) și Domeniului Coroanei Borca (malul drept). După abolirea monarhiei aceste lunci au trecut în administrația statului.

Pentru a veni în ajutorul proaspetei colective din Broșteni partidul a hotărât ca toate aceste lunci să fie date gratuit în folosință acesteia. Pentru un țăran sănătos la minte, aceasta danie însemna o mană cerească, pentru colectiviștii din Broșteni o adevărată pacoste, deoarece ei trebuiau să facă fânul de pe aceste lunci și numai de asta nu aveau chef.

În primăvara lui 1950 cei înscrişi în colectivă au predat animalele cu care se înscriseră, s-au creat trei stâni, au fost tocmiți ciobanii care urmau să aibă grijă de animale în timpul verii. In realitate aceștia, foarte puțini la număr, erau adevarații colectiviști, care aveau asigurat un loc de munca permanent în colectivă. La ceilalți colectiviști se făcea apel doar vara la făcutul fânului.

S-au repartizat cei mai buni munți pentru stâne, inclusiv brânzăria de pe Neagra de la Ortoița, care aparținuse până în 1947 Moșiei Regale Broșteni și care asigura brânzeturi curții regale. Deci din momentul în care vitele au fost urcate la munte și stânele au început sa producă, se poate spune că s-a intrat în normal la gospodăria agricolă colectivă din Broșteni.

GAC Broșteni avea nevoie de bani lichizi. Conducerea a hotărât să amenajeze un magazin unde stânele să aducă programat produsele spre vânzare. Măsura s-a dovedit a fi cu totul insuficientă. Cererea era prea mare față de ofertă. S-a hotărât să se vândă în magazin numai colectiviștilor. Rezultatul același, colectiviștii cumpărau produse și pentru rudele de gradul șase din comunele vecine. In sfârșit problema s-a rezolvat: colectiviștii cumpărau produse de la magazinul lor pe bază de borderou, aprobat, cu numele și prenume, sorturi și cantităţi, data și semnătura primitorului. Așa a apărut, după părerea mea, primul magazin cu circuit închis, atât de  apreciat de către grangurii partidului în epoca de aurceausustă. Dar problemele grave pentru colectiva din Broșteni abia acum încep; este vorba de pregătirea nutrețului pentru alimentarea vitelor iarna. Sezonul făcutul fânului este relativ scurt, maximum o lună și jumătate și la aceasta operație ar fi trebuit să participe toată suflarea colectivei, de la copii la batrâni, fiecare cu cât poate. Realitatea era cu totul alta. Colectiviștii care aveau pământ în proprietate își făceau în primul rând fânul de pe terenurile proprii și doar dacă le mai rămânea timp se mai gândeau și la colectivă. S-a apelat la funcţionărime care a fost prima care s-a înscris în colectivă și am spus și motivul. După multe amânări și discuții interminabile, pe la jumătatea lui august 1950, s-a reușit să se adune un grup de vreo 30 de persoane, care urcate în două camioane, puse la dispoziție gratuit de către Sovromlemn, au fost transportate la locul de muncă, pe Neagra, la Pârâul Stânii.

Odată coborâți din camioane a început acel spectacol de teatru al absurdului, ce ar fi stârnit invidia lui Eugen Ionescu. Erau acolo cosași în sandale, care în viața lor nu au pus mâna pe o coasă, nu știau să o mânuiască, să o bată, femei cu pantofi cu toc înalt și mănuși groase de lâna în mâini ca să nu-și strice manichiura. La toate acestea se mai adăuga faptul că absolut toți participanții erau bolnavi, suferind de cele mai năstrușnice maladii, unele medievale de mult dispărute, altele tropicale, deși nimeni nu călătorise în asemenea țări, altele profesionale, ale minerilor sau cimentiștilor și multe gravide, în luna întâia sau viitoare gravide. Merită consemnat dialogul dintre secretarul organizației de tineret (UTM) din colectivă și o utemistă: „Tovarașă, văd că nu prea ai chef de muncă, stai mai mult la umbra acelui brad”. „Da, aveți dreptate tov. secretar, dar vreau să vă spun că eu azi sunt indispusă și…” și nu a mai avut timp să termine fraza, că secretarul UTM i-a răspuns prompt: „Dar ce, tovarașă, dumneata crezi ca eu sunt dispus și iată-mă că sunt la muncă’’. Da, era la muncă, dar nu cu coasa, ci cu gura.

Cu asemenea oameni și cu un asemenea elan este normal că ierburile au rămas pe câmp și colectiva a trebuit să facă noi împrumuturi la bancă pentru a cumpăra nutrețurile necesare.

Pentru rezolvarea acestor probleme, în 1951 conducerea GAC  a încercat altă metodă, anume să se dea terenul de fânețe la lucru în sistemul „în parte”. Cetățeanul cutare ia 2 ha, în parte, face fânul pe care-l clădește în două clăi, egale ca mărime, una o ia el, cealaltă rămâne colectivei. Simplu, nu? Dar și în acest sistem a apărut o hibă. Omul face fânul după toate regulile artei pentru claia sa, dar pentru cea care rămâne colectivei pune iarba din coasă direct în clăi, verde, iar dacă mai și plouă în timpul clăditului este perfect, până în iarnă iese un compost perfect, dar nu nutreț. Imediat ce a terminat de făcut fânul pe cele două ha, predă colectivei claia rezervată, iar pe a lui o duce imediat acasă.

Spre toamnă când reprezentanții colectivei se duceau cu căruța să aducă fânul din claie, se constata că acesta intrase în putrefacție și vitele nu-l consumau. Şi nu au fost puține asemenea cazuri. Deci alte împrumuturi la bancă pentru nutreţuri. În 1952 înțelepții din conducerea colectivei au încercat o ultimă variantă. Au angajat bărbați care să execute munca cea mai grea, cositul, iar de rest, împrăștiat, întors, adunat pologului și clăditul sa se facă cu forțe locale. Cum bărbați localnici care să cosească nu se  găseau,  s-a facut apel la echipe de la șes venite în acest scop la munte. O echipă de 10 brbaţi cosea într-o zi o foarte mare suprafață de teren. Pe ei nu-i interesa dacă este secetă sau plouă, ei aveau tot interesul să culce cât mai multă iarbă la pământ, să-și ia banii pentru munca prestată și să plece în căutarea altor locuri de muncă.

Problema strângerii pologului nu s-a rezolvat. Femeile care în 1950 promiteau că vor deveni gravide s-au ţinut de cuvânt, acum erau, deci pe drept nu puteau munci, dealuri întregi cosite au rămas cu pologul neadunat. Imi aduc bine aminte când veneam cu pluta pe Neagra, undeva în aval de Ortoaia, la Săhlița, era un deal întreg cosit, cu brazde de sute de metri lungime, brazde care au rămas așa până la venirea iernei, când au putrezit. Este lesne de înțeles ce a urmat: alte împrumuturi de la bancă pentru nutrețuri, în timp ce iarba cosită  putrezea pe câmp.

După atâtea „succesuri”, cum ar zice fosta europarlamentară EBA, viitorul GAC „Dezrobirea Carpaților” nu era decât unul singur: falimentul și acesta a venit în 1953. De data aceasta fără tam-tam, pe șestache, colectiviștii au fost invitați, pe rând, la sediul colectivei, au fost informați că li se vor restitui toate animalele cu care s-au înscris în colectivă, inclusiv pământul, să nu pună întrebări și să nu comenteze evenimentul că nu este bine. Oamenii au înțeles bine mesajul și în afară de colectiviști, nimeni nu a aflat când și de ce s-a desființat GAC „Dezrobirea Carpaţilor” din Broșteni.

Constantin COJOCARU

Articolul GOSPODĂRIA AGRICOLĂ COLECTIVĂ (GAC) „DEZROBIREA CARPAŢILOR” DIN BROȘTENI, NEAMȚ apare prima dată în Ecoul muntilor.