Biserica Ortodoxă se pregătește, în aceste zile, să întâmpine cu rugăciune și bucurie duhovnicească Praznicul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele mai vechi și cinstite sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu. Tradiția sărbătorii Adormirii Maicii Domnului are rădăcini vechi în viața Bisericii. Mărturii despre acest praznic apar încă din secolul al II-lea, prin scrierile lui Meliton de Sardes, fiind întărite ulterior de Epifanie de Salamina, Iuvenalie al Ierusalimului și Dionisie Areopagitul. Începând cu anul 595, sărbătoarea a fost îmbogățită cu noi cântări și a devenit una dintre cele mai solemne sărbători din tradiția ortodoxă.

În ajunul sărbătorii, joi, 14 august, la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș, va fi oficiată slujba Vecerniei, unită cu Litia, urmată de Prohodul Maicii Domnului – un moment liturgic de profundă încărcătură spirituală, ce exprimă recunoștința și iubirea poporului dreptcredincios față de Maica Vieții.

Această slujbă, inspirată de Prohodul Mântuitorului din Vinerea Mare, a fost alcătuită în prima jumătate a secolului al XVI-lea de Manuel Corinteanul, mare imnograf bizantin, și cuprinde 188 de strofe, împărțite în trei stări. Textele sunt încărcate de sensuri teologice adânci, transmise printr-un limbaj poetic simplu, dar de mare profunzime.

În ciuda originii sale grecești, imnul a fost conservat în mod exemplar în tradiția slavă și românească, fiind tradus pentru prima dată în 1820 de Ion Pralea, sub titlul „Urmări pe mormânturi”, cunoscut astăzi ca „Prohodul Maicii Domnului”.

Conținutul celor trei stări dezvoltă tematici fundamentale ale credinței:

• Starea I evocă momentul Adormirii Maicii Domnului și prezența apostolilor adunați în chip minunat;
• Starea a II-a zugrăvește primirea ei în slava cerească, lăudată de îngeri și chemată la mijlocire;
• Starea a III-a surprinde cinstirea universală a Fecioarei Maria, nădejdea eshatologică și sfințirea lumii prin viața ei.

Prohodul Maicii Domnului nu este o simplă cântare funerară, ci o contemplare liturgică a trecerii întru veșnicie, o cântare de slavă adusă celei care, deși a gustat moartea, a fost mutată cu trupul la ceruri de Fiul său, Hristos – biruitorul morții. Este o simbolică rugăciune corală a Bisericii, prin care credincioșii cer ocrotirea Maicii Domnului și își afirmă credința în viața veșnică.

PROGRAMUL LITURGIC AL HRAMULUI BISERICII GRINȚIEȘ:

 Joi, 14 august
Ora 17:00 – Slujba Vecerniei unită cu Litia
Ora 18:00 – Prohodul Maicii Domnului, urmat de procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul bisericii, cu opriri și ectenii.

Vineri, 15 august – Ziua Hramului
Ora 7:30 – Utrenia
Ora 9:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului
Ora 9:30 – Sfânta Liturghie în sobor de preoți.

La finalul slujbei, toți cei prezenți sunt invitați cu drag să ia parte la agapa frățească, organizată în casa praznicală a parohiei – un prilej de comuniune și recunoștință întru Hristos.

Sâmbătă, 16 august
Ora 8:00 – Slujba Parastasului, urmată de rugăciuni de dezlegare și pomenire la mormintele celor adormiți, ca semn al iubirii și memoriei vii în sânul comunității.

În aceste zile sfinte, în care cerul și pământul se întâlnesc în taina rugăciunii, vă așteptăm cu inimă deschisă să ne închinăm împreună Maicii Domnului, izvor de mângâiere, nădejde și ocrotire!

Să avem cu toții parte de un praznic luminat de pace, binecuvântare și întărire sufletească, sub ocrotirea celei care „mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii” rămâne grabnic ajutătoare și caldă mijlocitoare pentru întreaga lume.

Preot Gheorghiţă Anisiea

Articolul PROHODUL MAICII DOMNULUI – MĂRTURIE A IUBIRII ȘI A EVLAVIEI CREȘTINE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Educația religioasă a copilului pornește de la glasul iubitor al mamei, de la îndemnul întăritor al tatălui și de la povața bunicilor. Cuvintele inspirate din familie vor răsuna pentru totdeauna, învățăturile înțelepte și iubitoare, primite cu toată încrederea în prima copilărie, vor fi acele pietre scumpe din cutia cu bijuterii a celor mai dragi amintiri, alături de chipurile familiare. Și aceia dintre copii care beneficiază de ele, într-un neam care a păstrat firul tradiției creștine, le rememorează nu doar ca simple învățături, ci ca izvoare permanente de har, venit din rădăcina strămoșilor.

În concepția Sfinților Părinți ai Bisericii, educația religioasă constituie temelia şi premisa oricărei alte educaţii. „Vrei copil ascultător?”, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur şi ne răspunde: „creşte copilul de la primii lui paşi în educaţia şi povaţa Domnului” .

Educaţia religioasă cuprinde deprinderea rugăciunii, cântări de psalmi, frecventarea sfintelor slujbe, studiul Sfintei Scripturi. Evlavia şi întoarcerea spre valorile spirituale superioare constituie scopul final şi cel mai înalt al idealului pedagogic. Acest ideal se va realiza, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, dacă educaţia copiilor începe cu purificarea morală a părinţilor şi mai ales a mamei. El scrie foarte sugestiv: „Ana, mama lui Samuel, l-a adus pe fiul ei în naos, aşa şi tu să te faci pe tine însuţi biserică”. Şi Sfântul Grigorie Teologul observă despre această temă următoarele: „Acesta (adică pedagogul, preotul, dascălul) trebuie să devină mai întâi curat, ca să-i facă curaţi pe alţii; trebuie să devină el mai întâi înţelept în Dumnezeu, ca să-i înveţe pe alţii, trebuie mai întâi el să devină lumină, ca să-i lumineze pe alţii; trebuie mai întâi el însuşi să atingă pe Dumnezeu, ca să-i aducă pe alţii la El; trebuie să fie el însuşi sfânt, ca să sfinţească şi pe alţii” .

Părinţii, după Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să-i obişnuiască pe copiii lor mici „să fie cumpătaţi, să fie întotdeauna atenţi, să privegheze în rugăciuni şi în orice spun sau fac să se însemneze cu semnul crucii”.

În legătură cu elementele pedagogiei religioase, Părinţii Bisericii propun următoarele: obişnuinţa la rugăciune, care trebuie să se facă în comun cu părinţii şi cu cei mari, pentru că: „copiii se deprind în cunoaşterea trăirii duhovniceşti din iubirea ce o arată cei mari pentru ea, de aceea trebuie ei să fie îndrumaţi la rugăciune de la vârsta preşcolară”, spune Sfântul Vasile cel Mare; participarea la slujbele Bisericii. Acolo, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, copilul va fi încântat şi va gusta bucuria duhovnicească auzind diferitele istorisiri care-i vor fi cunoscute, fiindcă le-a auzit şi acasă; diferite sfinte istorii pentru copiii mici şi studiul Sfintei Scripturi pentru copiii cei mai mari. „Să nu crezi că este de prisos să audă des Sfânta Scriptură… Să le fim exemplu şi să-i obişnuim să consacre timp citirii Sfintei Scripturi”, subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur; discuţii între părinţi şi copii despre temele religioase; învăţarea şi memorarea unor psalmi, rugăciuni, tropare şi cântări, colinde ale Bisericii.

Scopul educaţiei religioase crearea „bunului creştin” care va avea toate virtuţile, înţelepciune, cumpătare, dreptate, bărbăţie, cuminţenie, care va fi şi tipul bunului cetăţean, dar care „se va distinge prin liniştea şi blândeţea lui, iubire de oameni, sentimente umanitare în general”, sociabilitatea lui. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „nu acela este om care are numai pur şi simplu mâni şi picioare, şi nici nu este raţional pentru aceasta, ci acela care exersează evlavia cu curaj şi virtute”.

În privința pedagogului/profesorului ortodox, Părinţii Bisericii sunt de acord că pedagogul ideal trebuie să aibă anumite calităţi pentru a realiza corect şi cu bun rezultat lucrarea lui şi a reuşi în frumoasa sa misiune. În maximele Părinţilor găsim că „dascălul e dator să fie străin de setea de putere şi străin de slava deşartă, departe de mândrie, nu dedat spre linguşire, nu orbit de daruri, nebiruit de lăcomie, nestăpânit de mânie, ci răbdător, îngăduitor, smerit în toată puterea… părinteşte şi iubitor de suflet”. Sfântul Isidor Pelusiotul accentuează în special necesitatea coexistenţei în personalitatea dascălului a „vieţii curate” şi a „destoiniciei cuvântului”. Sfântul Isidor spune: „Cred cu convingere că pot coexista desăvârşit acestea două la dascăl: curăţenia vieţii şi capacitatea cuvântului, ca să-l ritmeze pe elev, să-l cuminţească într-un fel pe cel neascultător”. Învăţătorul ideal, după Ioan Sinaitul, este plin de luminarea dumnezeiască. După Eustatie al Tesalonicului, pedagogul trebuie să nu aibă invidie, ci să se bucure de progresul elevilor săi. Să fie credincios şi iubitor de Dumnezeu, să fie fără răutate şi netrufaş, să aibă harisma învăţării, să dispună de autoritate şi să fie deschis spre dialog, să fie experimentat şi multilateral educat, să ştie să ierte (Sfântul Grigorie Teologul), să se distingă prin statornicia caracterului moral, să evite jignirile şi linguşirile, „niciodată să nu se depărteze de la limitele bunei-cuviinţe şi ale măsurii”, să asigure liniştea, ordinea şi atenţia elevilor pentru că, aşa cum accentuează Sfântul Vasile cel Mare, „dacă cuvântul găseşte linişte adâncă şi liniştea se întipăreşte în urechile elevilor, întocmai cum corabia ancorează în porturile liniştite şi calme… Să faceţi, deci, linişte la predare prin tăcere”, să aibă „vârstă potrivită”, fără ca aceasta să fie o regulă fără de excepţie, după Sfântul Vasile Mare, care observă că „este posibil ca cineva care are părul alb şi riduri să se comporte ca un imatur şi de aceea trebuie să prefere un bătrân ca maturitate şi nu un bătrân ce se mişcă în uşurătate”, să asimileze şi să stăpânească multe şi diferite cunoştinţe. „Faptul de a se apuca cineva să instruiască pe alţii, înainte ca aceasta să fie instruit suficient e îndrăzneţ şi nătâng”, scrie Grigorie Teologul; să fie întâi de toate „dascălul lui însuşi”, după Ioan Hrisostom, „să nu aibă nimic nepotrivit şi defecte”. Sfântul Isidor Pelusiotul este de părere că „dascălul are datoria să fie format mai mult prin faptele sale, decât cu cuvintele, oferind viaţa sa ca exemplu; întrucât nu atât cuvântul, pe cât viaţa conduce la virtute”. Sfântul Vasile cel Mare accentuează că „dascălul trebuie să fie arhetipul vieţii, lege însufleţită şi canon al virtuţii”.

Pentru elevi, dascălul trebuie să arate iubire şi bunăvoinţă „şi la delicateţe să depăşească uneori pe părinţii trupeşti” , să facă totul pentru elevii săi, să arate iubire. Eustatie al Tesalonicului accentuează că prin iubire „dascălii devin acceptaţi de aceia ce vor să înveţe”, pe când fără iubire dascălul „este vrednic de dispreț”. Mitropolitul Tesalonicului scrie: „dacă omul nu are iubirea cea dulce el se manifestă ca o fiară; dacă dascălul nu oferă iubire, e vrednic de ură”. Sfântul Ioan Gură de Aur face următoarea observaţie referitoare la iubirea dascălului: „Nimic nu este folositor pentru învăţătură, decât faptul de a iubi şi de a fi iubit”. Şi Sfântul Ioan continuă: „nimic nu atrage mai mult pe elev decât faptul de a înţelege că dascălul său îl iubeşte şi se îngrijorează şi se preocupă de el”. Pentru el, cine iubeşte nu vrea să poruncească, nici să stăpânească 46. Şi-n alt loc el observă: „chiar dacă este cineva mai sălbatic decât fiara, prin iubire devine mai blând decât mielul”.

„Elevul se entuziasmează când vede că se apropie de el dascălul şi nu-l pierde din vedere”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Dascălul, după Sfântul Vasile, trebuie să urmărească creşterea şi promovarea elevilor săi. Elevii la rândul lor produc mulţumire, bucurie şi satisfacţie pentru dascăli prin creşterea performanţelor la învăţătură. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur completează: „care este răsplata dascălului dacă nu are de arătat elevii buni?”. De asemenea Grigorie Teologul remarcă: „de la dascălii buni ies elevii buni; însă este împotriva naturii ca de la dascălii răi să iasă elevii buni”. Dascălul nu este dator să fie numai indulgent, dar şi sever. „Faptul ca dascălul să vorbească întotdeauna cu indulgenţă elevilor săi chiar dacă şi ei au nevoie de severitate, nu este caracteristic dascălului, ci stricătorului şi duşmanului… Dascălul nu trebuie să instruiască şi să îmbunătăţească sufletele elevilor sfătuind şi învăţând, ci şi ameninţând”. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, elevul bun trebuie „să-l cinstească şi să-l iubească pe dascăl ca pe un tată şi să încerce să-l imite” pentru că „fericiţi sunt elevii ce au o amintire bună despre învăţător”, după Sfântul Ioan Hrisostom.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în legătură cu starea şi atitudinea elevilor, susţine că „lucrarea dascălului nu este totul; dacă nu chiar mai mult, cel puţin jumătate este lucrarea elevilor”. Elevul trebuie să fie atent la predare-învăţare, să fie cuminte şi să vorbească atunci când este întrebat, să asculte şi să fie disciplinat la câte spune dascălul, să nu judece viaţa personală a dascălului, chiar dacă este vicioasă, să aibă un caracter moral blând (Sfântul Vasile cel Mare), să fie atras de „lecţiile foarte bune şi nu de cele mulţumitoare”, după Sfântul Grigorie Teologul, să studieze continuu (Sfântul Vasile cel Mare), să iubească învăţătura, să se distingă prin bună-cuviinţă, să iubească şcoala, care trebuie să-i fie „o şedere  plăcută”, să vină la sala de curs „cu un oarecare interes pentru examinarea problemelor şi să participe la discuţii”, spune Sfântul Vasile cel Mare ascultătorilor săi, să fie cointeresat, pentru că „orice dobândeşte cineva cu efort acesta îl acceptă cu bucurie şi-l păzeşte cu sârguinţă; pe când pe cele câte poate cineva să le reuşească cu uşurinţă, pe acestea le consideră vrednice de dispreţ”.

Părinţii Bisericii au dat o mare atenţie şi comportamentului individual. Sunt aici foarte caracteristice cuvintele lui Grigorie Teologul, ce justifică tratamentul individual. El scrie: „Pe unii îi îndrumă cuvântul, alţii se corectează prin exemple. Alţii au nevoie de stimulare, alţii de frâu… altora le este de folos lauda, altora blamarea şi amândouă cu măsură şi cuvânt” . Şi Sfântul Ioan Gură de Aur observă: „Ascultătorul se întăreşte foarte mult la bine, când nu-i poruncim, când nu-i punem legi, ci discutăm cu el sfătuind ca şi cum ar fi vorba să fim judecaţi de el însuşi” . Şi în altă parte el remarcă: „cuvântul tău trebuie să fie cuvântul omului ce învaţă, nu unul ce controlează; ce instruieşte, nu unul ce pedepseşte; ce pune ordine, nu unul ce ponegreşte; ce corectează, nu unul ce intervine în viaţa altuia” .

În concluzie, prin educația religioasă, se urmărește cultivarea virtuților creștine-teologice și morale în caracterul elevilor: credința, cumpătarea, dreptatea, înțelepciunea. De aceea, educația religioasă trebuie împărtășită copiilor de la o vârstă fragedă, căci „dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învățăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întipăresc ca și sigiliul aplicat pe ceară”.

Pr. Gheorghiță Anisiea

Articolul EDUCAȚIA RELIGIOASĂ A COPIILOR DUPĂ ÎNVĂȚĂTURILE SFINȚILOR PĂRINȚI apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cu sprijinul părintelui paroh, Teodor Ghiba și cu ajutorul unor persoane implicate din parohie, tabăra păstrează tradiția anuală de a aduna în jurul bisericii tinerii comunei, cu scopul de a le oferi pentru câteva zile contextul în care să fie beneficiarii unor activități complexe precum: ateliere de jurnalism, educație financiară, bune maniere, brățări, chitară jocuri olimpice, dansuri, vânătoare de comori și foc de tabără.

Ediția din acest a taberei a numărat 102 participanți cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani.

Unul dintre cele mai așteptate și apreciate momente ale taberei este vânătoarea de comori, activitate la care participanții trebuie să treacă de mai multe probe pentru a găsi comoara lucrând în echipă și antrenând abilități precum: comunicarea, rezolvarea de ghicitori, grija față de colegi și parcurgerea eficientă a instrucțiunilor primite.

Tabăra a debutat cu îndemnul  părintelui paroh Teodor care i-a sfătuit pe participanți să fie activi și implicați, bucurându-se de prezența voluntarilor de la Iași care este una benefică pentru ei: „Voluntarii au venit în mijlocul nostru în aceste zile nu pentru a vă face vouă pe plac, ci pentru a-I face pe plac lui Dumnezeu, iar prin aceasta vă veți bucura și voi”.

La rândul lor, voluntarii s-au străduit să își îndeplinească cât mai bine rolul, acela de a fi un model pentru copiii și tinerii din sat, iar pe parcursul celor 3 zile au încercat să le insufle valori precum: credință, nădejde, bucurie, bunătate, responsabilitate și educație de calitate. Pe lângă aceștia, de mare ajutor au fost și tinerii din sat implicați în tot ceea ce a presupus organizarea activităților din aceste zile.

Raluca, aflată la prima experiență de voluntariat mărturisește că „Fiind o activitate la care am participat în premieră ca voluntar, aș putea să spun că am trăit emoții pe care le întâlnești doar în tabere. Mi-am spus că voi mai participa cu siguranță și că voi încerca să organziez o tabără chiar și în satul meu.”

Părinții s-au arătat încântați de astfel de experiențe pentru copiii lor, pe care i-au luat de la activități obosiți, dar foarte încântați de ceea ce au făcut și cu o mulțime de povești de spus celor apropiați.

Se cuvine să aducem alese mulțumiri pentru înfăptuirea taberei Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, tinerilor voluntari din Iași (membri ai echipei Tineri către tineri care realizeazză săptămânal emisiuni difuzate pe Radio Trinitas), voluntarilor din satul Galu, doamnelor bucătărese, celor care s-au îngrijit de copiii cu vârste mici, doamnei asistente care ne-a prezentat atelierul de prim-ajutor, tuturor celor care ne-au furnizat cele necesare pentru buna desfășurare a taberei și nu în ultimul rând, participanților și părinților acestora pentru deschiderea și bucuria de a fi părtași la ediția din acest an a Taberei din pridvorul satului Galu.

La bună revedere!

Pr. Teodor GHIBA

Articolul „Tabăra din Pridvorul Satului” … la Galu apare prima dată în Ecoul muntilor.