În neuitare rămâne și biografia părintelui: providențial s-a născut la începutul anului bisericesc, pe 1 septembrie 1956 în localitatea Poiana Teiului, judeţul Neamţ. A absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ între anii 1972-1977 şi cele ale Institutului Teologic din Bucureşti între anii 1978-1982. A fost un an pedagog la Seminarul Neamț, apoi un an ghid la Mănăstirea Bistrița. S-a căsătorit cu Dna Maria Petronela Pancu din localitatea Hangu și împreună au avut două fete: Teodora și Ecaterina. Dna Preoteasă a fost mereu trup și suflet alături de părintele, i-a  fost  reazem când se simțea singur, și înțelegere, când a fost mai greu acceptat de către unii, cu firea lui directă, dar nu mai puțin onestă, sinceră și de dragoste plină.  A fost hirotonit preot în anul 1983 pe seama parohiei Grinţieş, unde a activat până în 1992. În timpul păstoririi sale s-a adăugat vechiului locaș pridvorul, s-au deschis lucrările de pictură, au fost realizate lucrările de modificare  a structurii bisericii, precum și lucrările de pictură a altarului.  În 1992 a fost numit paroh la Biserica ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra-Neamţ. Aici a desfășurat o bogată activitate pastorală, liturgică, cultură, socială și didactică. A fost directorul Școlii Postliceale Teologico-Sanitare ,,Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” (1995-2002). A fost atent la suferința ,,fraților mai mici ai lui Hristos”, pentru care a înfiinţat Cantina socială ,,Sfânta Filofteia”, sfinţită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 15 martie 2009.

Sfârșitul vieții sale pământești a fost marcat de o scurtă, dar grea suferință creștinește îndurată, cu răbdare și cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. A trecut la cele veșnice la data de 22 februarie 2011 și este înmormântat lângă Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”  Grințieș.

Toți cei care l-au cunoscut își amintesc de părintele întotdeauna cu dragoste, cu deosebit respect şi cu multe reacții afective. Părintele Ioan Ilie a rămas în amintirea tuturor ca un slujitor de excepţie al sfintei noastre Biserici. A întrunit toate calităţile necesare unui slujitor al sfântului altar: slujitor veritabil, duhovnic abil, gospodar iscusit, orator înțelept și convingător, pentru că Pr. Ioan a fost un OM mare, un om care a dăruit, și darurile lui nu pot fi nicidecum oprite deodată cu cele petrecute în dureroasa zi de 22 februarie, pentru că toate calitățile și darurile primite de Sus de către Pr. Ioan, au fost cultivate de el cu multă osteneală și iubire nu le-a ținut doar pentru sine, ci le-a pus în slujba, în slujirea altora.

      Iată cât de încântător, cu o amintire vie l-au rememorat cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Pr. Ioan:

1. ,,Părintele Ioan părea a fi, pe din afară, la prima vedere, un om aspru, mai distant și rece, mai puțin abordabil, fără dulcegării și scurt la vorbă. Dar dacă reușeai să treci de coaja tare, găseai miezul, „pâinea lui Dumnezeu”, un om autentic, care știa să-și măsoare bine mesajul în funcție de ascultători…când pătrunzător, răsunător, cu accente, când calm, blând și încurajator. Părintele era un maestru și „mânuia” bine nu doar sunetele vocii, ci și gesturile, privirea, dar mai ales cuvântul; cuvântul care convinge, care trezește, care ceartă și curățește, care învață, încurajează, luminează și sfințește…Părintele era o „bibliotecă umblătoare” și mi se părea că le știe pe toate, de la științele teologice și profane, până la priceperea de a se purta cu oamenii simpli de la țară sau de la oraș pe care i-a iubit nespus. Povestea adesea despre: experiențe ale familiei și copilăriei sale de la munte și despre oamenii primei parohii de la Grinție, unde a rămas o parte din inima lui. Într-o zi, pe când slujea la acea parohie, a venit cineva și i-a adus cadou o vacă, știind că are nevoie. Peste puțin timp, părintele a aflat că o nenorocire a venit asupra unei familii și a oferit vaca primită în dar. A doua zi, altă persoană i-a adus părintelui altă vacă…despre mersul cu Ajunul la munte, pe zăpezi mari, despre felul în care pornea cu noaptea în cap, cum era însoțit de oameni cu multă dragoste și cu lumânări aprinse de la o casă la alta, despre cum era „obligat” să poposească la o anumită casă lângă sobă, să-și tragă sufletul…despre tatăl său care avea câte o vorbă din Scriptură care să caracterizeze pe fiecare (unde mai găsești azi oameni care să citească Biblia și care să se folosească de ea în exprimarea zilnică?!)…despre părintele Iustin Pârvu și despre mănăstirile Bistrița și Secu…despre participarea la Sf. Liturghie în biserică versus ascultarea ei la radio sau TV – desigur că nu le încuraja pe cele din urmă când cineva ar fi putut veni la biserică…despre oamenii săraci, flămânzi și necăjiți pentru care a înființat cantina socială din Piatra Neamț, unde zilnic, până astăzi, mulți primesc hrană, prin purtarea de grijă a părinților Viorel și Ciprian…despre oamenii de cultură și istoria orașului Piatra-Neamț, în orice discuție vorbea la subiect și fiecare cuvânt al lui era plin de conținut valoros…despre școala teologico-sanitară la care a fost o perioadă director…despre diferite lucruri din care reieșea că era un om incompatibil cu compromisul, care avea standarde înalte pe care le împlinea în viața lui…despre pregătirea unei predici. L-am rugat o dată să îmi recomande o carte bună de predici și mi-a răspuns direct și hotărât: Sfânta Scriptură! Și asta pentru că o citea, o cunoștea, o memora, a devenit modul său de gândire care i-a impregnat viața. Nu-i plăcea ca cineva la predică să vorbească despre „de toate”, să treacă de la una la alta, ci să păstreze firul roșu de la început până la sfârșit, chiar dacă sunt inserate mici paranteze. S-a arătat a fi un predicator desăvârșit, susținând și predici exegetice, dar mai ales tematice și apologetice. Când deschidea un subiect, chiar dacă era mai sensibil, îl ataca din toate părțile și parcă „îmi făcea curățenie în minte”. Veneam de multe ori la biserică în copilărie, acaparat de „gândirea MTV” din timpul săptămânii, de mesajul secularist al emisiunilor radio și TV. Dar după ascultarea unei slujbe și în special a predicii părintelui, parcă îmi resetam gândirea, se surpau toate fundamentele lumii fără Dumnezeu și se puneau bazele viețuirii în Hristos. În orice caz, era o plăcere să-l ascult, chiar dacă nu vorbea despre lucruri comode, ci despre lepădarea de sine, smerenie și pocăință, despre cum ne-a iubit Domnul răstignindu-Se și despre iubirea pe care ne-o propune, care nu semăna mai deloc cu ce vedeam în societate, în general. Țin să amintesc că, deși părea aspru la prima vedere, după ce te apropiai de el, în anumite contexte, puteai observa și un om plin de umor. Știa să spună o glumă bună, să râdă sănătos, să aprecieze un vin bun sau o mâncare gustoasă, să destindă atmosfera prin tot felul de istorisiri hazlii, fără ca vreodată să întreacă măsura sau să spună ceva ce nu se cuvine. Era un om destul de conservator în gândire, iubitor al călugărilor și al vieții de mănăstire, predicator al pocăinței, foarte bine pregătit teologic, cu profesori de talia Sfântului Dumitru Stăniloae și a Părintelui Constantin Galeriu. Totdeauna cita din Sfânta Scriptură și din Părinții Bisericii, înfiera păcatul și punea sub lupă frumusețile virtuților și ale sfințieniei realizabile în fiecare generație. Nu știu cum reușea, dar nu se repeta! Totdeauna spunea ceva nou. Să stai câțiva ani lângă un om și să-l tot auzi vorbind lucruri valoroase fără să se repete, e ceva…! Trăsăturile unei soții spun multe despre soțul care a ales-o și și-a dorit să trăiască lângă ea, să fie mama copiilor lui. Așa că cine ar dori să știe ce fel de om a fost părintele Ioan, va putea ușor să-și dea seama văzând ce fel de femeie este doamna preoteasă Petronela: delicată, dedicată slujirii preoțești, sprijinind misiunea soțului ei, îngrijind de copii și de casă, nedespărțită de soțul ei nici prin moarte, cu finețe sufletească, harnică, amabilă, cu eleganță în simplitate și sobră atunci când situația o cerea, ducând crucea văduviei cu durere, dor și demnitate, fiind model multor femei care trec prin situații cu atât de multă suferință”.

(din relatările Părintelui Mihai Doru Barna, slujitor la Paraclisul Mitropolitan Metocul Maicilor și șef al Departamentului Tabere din cadrul Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală, Arhiepiscopia Iașilor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei)

2. 2. ,,Părintele era un bun teolog. Teologia părintelui Ioan era bazată atât pe învățătura dogmatică, dar mai ales pe învățătură patristică. Era o bucurie să asculți predicele părintelui. Conexiunile pe care le realiza îmi dădeau de înțeles că numai un om care a citit mult la viața lui, le poate face. Structura să teologică reieșea și din modul de raportare la slujbele bisericii: un bun liturgist. Aș putea spune că de multe ori era chiar rigorist în slujbele pe care trebuia să le facem. Nu dorea să se sară peste vreo cântare de aceea începeam totdeauna foarte devreme slujba ca să avem timp să punem tot. Câteodată venea și cânta cu noi la strană  în special la slujba de seară la vecernie…Părintele Ioan era și un bun povestitor, încât un consilier din parohie la numit al doilea Ion Creangă. Totdeauna povestioarele pe care ni le relata cu diferite ocazii erau legate de viețile sfinților dar cu aplicatibilitate în viață de zi cu zi. Uneori era foarte subtil și ne relata câte o povestioară care la prima vedere nu avea nici o legătură cu subiectul pe care îl dezbăteam. Asta doar la prima vedere. Mintea părintelui era mintea unui șahist care totdeauna are pregătite minim 5 mutări pentru a da lovitură finală. Părintele nu gândea acestea ca un om care vrea să iasă în evidența ci doar că omul să înțeleagă că Dumnezeu câteodată ne răspunde într – un mod neînțeles la prima vedere dar care are se descoperă în timp…Părintele este primul preot din Piatra-Neamț care a înființat o cantină socială în care se dă mâncare zilnic la câteva zeci de persoane. Am participat încă de la început la înființarea cantinei și am văzut câtă implicare și dăruire avea părintele. De cele mai multe ori mergeam împreună să facem cumpărături pentru cantină și tot timpul petrecut în mășină până la un depozit sau la piață părintele nu stătea degeaba, avea grijă să mă pregătească pt diferitele materii pe care le aveam la Seminar. Implicare totală mai ceva că un părinte trupesc. Pot să ma consider un fiu dar doar duhovnicesc. Am asistat deseori la modul de acționare a părintelui pentru persoanele aflate în nevoință. Nu conta ce oră este sau ce zi este, el lucra cu timp și fără timp. Câteodată oboseam eu de câte treburi erau de făcut dar părintele avea o altă energie, cred că o energie din cer”

(din relatările Dnului Stelian Murariu, director de agenție și administrator Imperial SM Travel)

Părintele Ioan Ilie A FOST un slujitor devotat în misiunea pământească și acum ESTE fiu al împărăției cerurilor. La ceas de comemorare vrednică a Părintelui Ioan, ne rugăm ca Dumnezeu să așeze sufletul său în Lumina Preasfintei Treimi, unde 14 ani sunt doar o clipă, să-l așeze cu sfinții și să împlinească cuvintele pe care le-a spus Sfântul Apostol Pavel: Doamne, credința am păstrat, calea am săvârșit, de acum vin la Tine să-mi dai cununa cea neveștejită a slavei Tale, și nu numai mie, ci și celor care vor crede în Tine, ascultând cuvintele Evangheliei.

În loc de concluzie:

,,Hristos nu are morţi! Câţi poartă

în ei sămânţa lui Hristos

trăiesc măreţ şi ard şi luptă

cu suflet nalt şi curajos.

Cu viaţa lor, cu moartea lor

vestesc pe-un Viu Mântuitor

ce veşnic e Biruitor…

Şi la adevărul că:

Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii n-au murit,

ci dorm frumos ca după o muncă fericită;

pe chipul lor cel veşnic e-un zâmbet strălucit

lăsat de datoria cu dragoste-mplinită.

Priviţi, acum, când drumul la capăt le-a ajuns,

cât de măreţ e cerul în care ei intrară,

în sfintele lor umbre, ce soare-a fost ascuns

şi cât de sfinte umbre prin lume ei lăsară!

…Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos,

o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,

nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios

cât cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii.

Nu-ţi pară rău de moarte, viteaz al lui Iisus,

căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,

nu înaintea morţii, ci după ea, ţi-a spus

Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire

Cei care mor în Domnul – şi pentru El – sunt vii,

mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere,

ei strălucesc pe-ntinsul întregii veşnicii

cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere…”

Pr. Gheorghiță ANISIEA

Articolul PĂRINTELE IOAN ILIE – POMENIRE ÎN NEUITARE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Sărbătoarea Botezului Domnului ne amintește de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a venit la Iordan din Galileea, ca să fie botezat de către Ioan. A venit să Se boteze, deşi nu îi trebuia Botezul, ca Unul Care era curat şi neîntinat, născut din Preacurată şi Preasfântă Maică-Fecioară, fiind El Însuşi izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă, ca Cel ce a luat asupra Sa păcatele lumii întregi, ca „Miel al lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii” a venit la râu, ca să le spele pe ele cu botezul pocăinţei. A venit la ape, ca să sfinţească firea apelor; a venit să Se boteze, ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez; a venit la Ioan, ca acesta să fie pentru El martor nemincinos, ca unul care a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste El când Se boteza, şi a auzit glasul Tatălui din cer.

Şi L-a cunoscut Ioan cu duhul şi se smerea pe sine, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”, dar Domnul a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”. Şi s-a botezat Iisus fiind de 30 de ani și îndată S-a pogorât Duhul Sfânt, ca un porumbel, peste Iisus Hristos și s-a auzit un glas din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Acesta era glasul Tatălui din cer, care întregea descoperirea Preasfintei Treimi.

Sărbătoarea Botezului Domnului a fost celebrată cu multă solemnitate și la Grințieș. Astfel, în Ajunul Bobotezei câțiva credincioși evlavioși din parohie au pregătit tradiționala cruce de gheață. Aceștia au muncit din greu pentru a sculpta crucea în gheață, efortul acesta fizic simbolizează sacrificiul lor pentru credință și dragostea față de Dumnezeu. De aceea această tradiție veche, transmisă din generație în generație, este un act de jertfă, o dovadă de curaj și devotament.

Crucea din gheață semnifică puritate și curățenie sufletească, dar și tărie. Oricât de aspre ar fi vremurile și încercările vieții, credința trebuie să fie puternică așa cum frigul ține în picioare crucile din gheață pe timpul slujbei de Bobotează. Totodată crucea de gheață simbolizează și forma văzută a Duhului care lucrează și în natură. Crucea de gheață nu este doar un simbol vizibil, ci o manifestare a credinței neclintite și a legăturii dintre cer și pământ. Ea reprezintă jertfa adusă lui Hristos, care ne-a învățat ce înseamnă adevărata iubire și sacrificiu. La Grințieș lângă această cruce de gheață sunt așezați și trei brazi, simbolul Sfintei Treimi care S-a arătat la Botezul Domnului.

Astăzi, sărbătoarea a început cu cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” la care au participat numeroși credincioși. După rugăciunea amvonului, preotul însoțit de credincioși au ieșit în procesiune în curtea bisericii unde s-a săvârșit slujba sfințirii celei mari a apei. După ce au fost binecuvântați și stropiți cu agheasmă toți cei prezenți, în sunet de bucium (mulțumim Ioanei Secuiu și tatălui Florin!) conform tradiției, au fost binecuvântați și caii și vehiculele, apoi s-a înconjurat biserica, strigându-se „Chirailesa” (gr. „Doamne miluiește”).

La final credincioșii au gustat din agheasma mare. Din această agheasmă se gustă în fiecare dimineață, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, când are loc odovania praznicului.

Preot Gheorghiță Anisiea

Articolul BOBOTEAZA LA GRINȚIEȘ apare prima dată în Ecoul muntilor.

Biserica este așezată în vatra satului, în mijlocul comunității, precum un chivot pe Sfânta Masă,  ca o mărturie de trăire a credinței și evlaviei oamenilor de aici, cinstitori de Dumnezeu și iubitori ai Împărătesei Cerurilor, Patroana și Ocrotitoarea acestor locuri, rupte parcă din Grădina Edenului.

Cinstitul locaș de rugăciune este străjuit la intrare de clopotnița zveltă și de Monumentul Eroilor comunei Grințieș.

În curtea bisericii care este construită în stil ștefanian (asemănându-se puțin și cu Mănăstirea Putna), cu fața spre codri, stă de strajă statuia Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt (amplasată aici prin strădania Preacucernicului Părinte Protopop Ionel Cuțuhan, fost paroh). Menționăm că cea mai veche atestare documentară cu referire directă la o așezare din regiune, o găsim într-un hrisov a lui Ștefan cel Mare din 13 februarie 1458. Statuia ,,apărătorului credinței și patriei străbune” stă aici și  ca un semn al apărării credinței, o întărire a hotarelor Moldovei cu celelalte ținuturi, pe care voievodul le păzește de aici din marginea Moldovei, simbolizând prin șederea lui aici că și noi trebuie să ne luptăm pentru apărarea credinței strămoșești pe care Măria Sa a păzit-o cu sfințenie până la ultima suflare. În lateralul bisericii și în spatele ei, se află casa praznicală și casa mortuară (în curs de finalizare), totul unindu-se ca un ansamblu, aflate  sub acoperământul Preasfintei, devenind altar de rugăciune și izvor de binecuvântare gospodarilor noștri grințieșeni, cinstitori și iubitori ai casei lui Dumnezeu care își iau apa vieții din izvorul nesecat al acestei biserici.

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș își are începuturile în secolul al XV-lea, când câțiva călugări greci s-au refugiat pe aceste meleaguri, după ce teritoriul Greciei a fost cucerit de Imperiul Otoman în 1456. Au început să pună bazele unei biserici aici, însă au trecut la cele veșnice, în urma unei epidemii de tifos sau ciumă. Aceste informații s-au păstrat în tradiția orală a locuitorilor. Câteva informații mai precise le aflăm mai târziu din pomelnicul ctitorilor: ,,acest sfânt locaș, în care se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului a început a se clădi în anul 1846 și s-a terminat și sfințit în anul 1864, cu cheltuiala, truda locuitorilor și prin stăruința monahului Arsenie, dar și cu ajutorul arendașilor moșiei: Neculai Albu, Neculai Gridov și Panaite Brădescu, a căror vechil (administrator) Neculai Dărmănescu, a fost conducătorul lucrărilor și stăruitor până la terminare”.

Tot din pomelnicul ctitorilor aflăm și numele primilor preoți slujitori: Preotul Grigore (din Largu-1864), Preotul Neculai (din Onești-Bacău), Preotul Grigore Gheorghiu (1865-1873) -un preot modest, care se îmbrăca în opinci și costum popular, lucrând cu boii la exploatarea forestieră de pe Grințieșu Mare. Fiul său, Gheorghe Gheorghiu a fost primar al comunei Bistricioara la începutul secolului XX.

 A urmat Preotul Gheorghe Baltă, hirotonit la 22 mai 1874. Acesta a fost preotul parohiei până în anul 1904 și a avut 12 copii. I-a urmat părintele Alexandru Romanescu (1904-1944), originar din Buhuși, care a fost căsătorit cu Virginia Baltă (fiica părintelui Baltă) și împreună au avut șapte copii.

În timpul războaielor din 1916-1918 și 1944, biserica a fost jefuită. Se păstrează în patrimoniul bisericii o Sfântă Cruce pictată, care are pe spate următoarea inscripție, făcută de Părintele Alexandru Romanescu: ,,Această Sfântă Cruce a fost tăiată din lemn împreună cu chipul Domnului apoi pictată de cătră preotul Econom Stavrofor Alexandru Romanescu ca semn de mulțumire lui Dumnezeu că a rămas sărac dar sănătos împreună cu soția sa Virginia și copii lor în urma războiului din 1916-1918, în care timp satul nostru a fost evacuat, iar oamenii au stat ca refugiați [..] și în sfârșit cu voia și ajutorul lui Dumnezeu am veni înapoi în parohia Grințieș la 11 martie 1918, ca să nu rămână fără mângâiere scumpii noștri enoriași și sub stăpânire străină. Bunul și milostivul Dumnezeu să ne aibă în sfânta Sa pază. Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi (Astăzi 18 aprilie 1918, econom Alexandru Romanescu)”.

Părintele Alexandru Romanescu păstorit Grințieșul 39 de ani,fiind un îndrumător autoritar al vieții locuitorilor, implicat în viața politică a comunității cu orientarea sa liberală.

A fost succedat de părintele Vasile Maftei (1944), care a slujit ca preot paroh 41 de ani, până în 1983.  A rămas în amintirea locuitorilor din Grințieș ca fiind un păstor blând, migălos, ce se împărțea fiecăruia după necesitate, pentru fiecare avea înțelegere și gingăşie, cuvânt și faptă mângâietoare. Era unic, înțelept, calm și mereu neobosit în slujba oamenilor. Din timpul păstoririi sale, se păstrează un inventar (1967), unde este înregistrat la lista nr. III un clopot pe care se găsește următoarea inscripție: ,,acest clopot s-a turnat de Fridric Hinț, clopotar din Brașov, în aducerea aminte D. Comisului Nicolae Gridov, posesorul moșiei Vechilul Bistricioarei D. Piter Nicolae Dărmănescu, stăruitorul facerii bisericii, anul 1858 u”.

După Părintele Maftei, a urmat părintele Ioan Ilie (1983-1992), care și-a împlinit cu dăruire deplină slujirea preoțească, a fost foarte apreciat de toți enoriaşii și a rămas viu în amintirea tuturor, prin faptele sale mărețe de zidire spirituală și materială.

S-a născut pe 1 septembrie 1956 în localitatea Poiana Teiului, judeţul Neamţ. A absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ între anii 1972-1977 şi cele ale Institutului Teologic din Bucureşti între anii 1978-1982. A fost un an pedagog la Seminarul Neamț, apoi un an ghid la Mănăstirea Bistrița. S-a căsătorit cu Dna Maria Petronela Pancu din localitatea Hangu și împreună au avut doi copii. A fost hirotonit preot în anul 1983 pe seama parohiei Grinţieş, unde a activat până în 1992, când a fost numit paroh la Biserica ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ. Aici a desfășurat o bogată activitate pastorală, liturgică, culturală, socială și didactică. A fost directorul Școlii Postliceale Teologico-Sanitare ,,Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” (1995-2002). A fost atent la suferința ,,fraților mai mici ai lui Hristos”, pentru care a înfiinţat Cantina socială ,,Sfânta Filofteia”, sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe 15 martie 2009.

Sfârșitul vieții sale pământești a fost marcat de o scurtă, dar grea suferință creștinește îndurată, cu răbdare și cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. A trecut la cele veșnice la data de 22 februarie 2011 și este înmormântat lângă Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”  Grințieș.

În timpul păstoririi sale s-a mai adăugat vechiului locaș pridvorul, s-au deschis lucrările de pictură, au fost realizate lucrările de modificare  a structurii bisericii, precum și lucrările de pictură a altarului.

A urmat la păstorite Părintele Sebastian Bența. Între anii 1993-1995, în timpul păstoririi PC sale, s-au  continuat lucrările de pictură în toată biserica și s-a construit casa praznicală. La  data de 29 septembrie 1995, biserica a fost resfințită de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ample lucrări de restaurare a bisericii s-au făcut în timpul păstorii PC Pr. Protopop Ionel Cuțuhan. Astfel, între anii 2013-2017s-au executat la biserică lucrări de consolidare prin subzidire betonată a fundației bisericii și a temeliei. S-au făcut lucrări de supraînălțare și consolidare prin piloni din beton a pereților exteriori. De asemenea a fost construită șarpantă nouă și învelitoare din tablă de cupru și au fost confecționate crucile din inox care au fost așezate pe acoperișul bisericii. Între anii 2018-2019 au fost executate lucrări de placare cu piatră și finisaje la pereții exteriori. A fost realizată catapeteasma din lemn de stejar, precum și icoanele la noua catapeteasmă.

Biserica a fost resfințită la 28 iulie 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Din luna august 2022, parohia este păstorită de Pr. Anisiea Gheorghiță.

Ne străduim ca în continuare să păstrăm biserica în ,,haină aurită și preaînfrumusețată” și să o împodobim și mai mult prin noi veșminte, obiecte de cult etc. De asemenea, ne dorim ca în viitor să finalizăm proiectele de la casa parohială și capela mortuară.

Cu ocazia hramului bisericii noastre, vom săvârși în ajunul praznicului slujba vecerniei unită cu litia și Prohodul Maicii Domnului. Pe data de 15 august în ziua praznicului vom săvârși utrenia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului și Sfânta Liturghie în sobor, urmată de o agapă frățească, pregătită cu multă dragoste de bucătarul comunei noastre Alupului Nistor. A doua zi, pe 16 august, vom săvârși rânduiala parastasului pentru cei adormiți cu rugăciuni de dezlegare la mormintele lor.

Vă așteptăm cu drag la hramul bisericii, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, numit și „Paștile verii” și ori de câte ori sunteți în trecere și doriți să pășiți în Biserica Împărătesei Cerurilor. Maica Domnului vă așteaptă și vă primește cu dragoste, ascultă gândurile fiecăruia și împlinește năzuințele tuturor!

Pr. Gheorghiță Anisiea

Articolul BISERICA ,,ADORMIREA MAICII DOMNULUI” BISERICA ÎMPĂRĂTESEI ȘI MĂRGĂRITARUL CEL MAI DE PREȚ DIN POIANA GRINȚIEȘULUI apare prima dată în Ecoul muntilor.

La Târgu-Neamț a existat în anii 20-30 ai secolului trecut o societate cu numele marelui poet Mihai Eminescu. Înființată la inițiativa unui grup de studenți, a fost la început ignorată chiar de către cei „care formau aşa zisa pătură intelectuală şi de elită a târgului”. Însă, astăzi (1934, n.n.) scria ziarul Opinia, grupează și unii dintre intelectualii orașului. Una dintre direcțiile de acțiune ale societății era cea sportivă, membrii reușind să amenajeze un teren sportiv cu aportul garnizoanei locale. Astfel, notează același ziar, „se vedeau lucrând: soldat cu sapa, elev de școală cu hârlețul, student cu târnăcopul, avocat dând directive pledând şi bine şi rău, doctor care veghea, şi la urmă pe părintele Marcoci, binecuvântând”[1]. Deși nu exista o viață culturală ca în marile orașe, la Neamț era „un vin bun, un lăutar bătrân, moş Neculai, ce poartă pe arcușul lui gloria lăutarilor domneşti, un orator bărbos şi un demagog politic pe Chipăruş-Popescu, proverbial în discursul pentru calea ferată: „Oameni buni; şâna-i gata, dar nu-s bani să cumpărăm trinul. Şi oamenii din Blebea l’au crezut, votându-l”. Societatea avea și o bibliotecă cu numeroase cărți, urmând a deschide și o sală de lectură pentru cei interesați.

Balurile caritabile erau nelipsite, fiind organizate la inițiativa unor comitete de acțiune. Despre un astfel de bal, aflăm din același ziar Opinia. Pe 18 iulie 1899, a avut loc în sala din grădina publică un bal caritabil organizat de către un comitet format din doamnele Cracalescu, Rusu, Drăghici, Zamvel, Moţoc, Maxim şi Popovici. La acest bal au participat nu doar locuitori ai târgului, dar și din Agapia, Văratec, Bălțătești sau Băile Oglinzi. Garderoba domnișoarelor a atras toate privirile, corespondentul însemnând ținutele lui „Olga, Melania şi Constanţa Stratilescu, cel mai gentil buchet de rose, dansatoare neobosite, în toiletă albă cu lilas; Albertina Cracalescu o prea frumoasă şi elegantă dansatoare, în alb cu garnitură de flori naturale; Aneta Ionescu, figura cea mai simpatică, amabilitate şi gentileţă neîntrecută, în alb; Faur, figură nobilă şi cochetă în bleu; Didina, Eugenia şi Elisa Rusu nimfe antice, în rose… etc”[2]. Dintre membrii de vază ai târgului au participat general Pascu, institutorul Zamvell, inginerul Ghimicescu, magistratul Cracalescu, doctorul Petroniu și Penescu, farmacistul Calcăntraur, Stefan şi Mihai Teohari etc…[3].

Un alt bal caritabil organizat pentru strângerea de fonduri în folosul școlii profesionale, avut loc sâmbătă, 2 februarie 1934, după cum informa ziarul Dimineața[4].

De-a lungul timpului la Târgu-Neamț au fost comemorați toți eroii care s-au jertfit pentru pământul strămoșesc. Despre astfel de comemorări aflăm și din presa vremii. Ziarul Dimineața din 26 mai 1931 scrie despre Ziua Eroilor, când au fost cinstiți cei căzuți în Primul Război Mondial, atât creștini, cât și evreii. Comemorarea a debutat la ora opt și jumătate printr-un Te-Deum oficiat la Sinagoga Mare, iar autoritățile civile și militare, reprezentanții școlilor și populația s-au adunat la biserica „Sf. Nicolae” din Țuțuieni, situată peste drum de monumentul eroilor. Aici s-a oficiat un Te-Deum, iar muzica batalionului 9 jandarmi a intonat imnul regal. După slujbă, cortegiul a străbătut strada Ștefan cel Mare, în dangătele clopotelor de la toate bisericile, „creștinii s-au dus la cimitirul creștin, iar evreii la cimitirul israelit, unde s-au oficiat rugăciuni pentru pomenirea celor morţi în război. S-au ţinut cuvântări, arătându-se însemnătatea zilei”[5].

În 1940, Ziua Eroilor a fost pe 6 iunie, o zi ploioasă care a dat peste cap programul anunțat. Totuși, după sfânta liturghie a fost oficiat un Te-Deum pentru pomenirea morților din Războiul de Întregire, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la care au asistat oficialitățile, elevii de la școlile primare și secundare din oraș, militare de la Batalionul de Vânători de Munte cantonat în oraș, premilitarii, reprezentanții F. R. N., ai Gărzilor naționale şi ai societății „Invalizilor de război și veteranilor” şi parte din cetățenii târgului care au încăput în biserică. La sfârşit, primarul orașului, avocat Ioan Bălan, a vorbit celor prezenţi despre faptele celor căzuți pentru neam și țară.

După alocuțiune, „fiind aduse două coroane din brad şi flori, s-au format două echipe. O echipă cu delegaţii şcoalelor a mers cu o coroană pentru a o depune la mormântul eroilor din suburbia Ţuţuieni şi o altă echipă formată din militarii batalionului Vânători de munte au mers cu a doua coroană pe care a depus-o la mormântul primului batalion al Vânătorilor de munte — eroii de la Cireşoaia — ridicat pe vârful muntelui. La amândouă, un preot a oficiat un scurt serviciu religios”[6].

O manifestare patriotică a avut loc duminică, 16 iulie 1940, prin lansarea unei cărți de rugăciuni, realizată pe propria cheltuială de către maiorul Gheorghe Grama, „licenţiat în drept şi în teologie”, după cum relata ziarul România. Manifestarea a fost deschisă cu un serviciu divin oficiat de către protoiereul Gheorghe Maxim asistat de către parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, preotul Nicolae Gheorghiu. Culegerea de rugăciuni a fost alcătuită pe baza unei lucrări a Patriarhului Nicodim Munteanu și din Troparele Sfinţilor Părinţi și tipărită cu aprobarea P. S. Sale părintelui dr. Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Volumul distribuit gratuit celor prezenți cuprindea: „Rugăciunile de dimineață, către Maica Domnului, înainte de începerea lucrului, pentru călătorie, către Îngerul păzitor, pentru părinţi, pentru Rege şi popor, pentru fii, în timp de pace şi de războiu, pentru Drapel, pentru necazuri şi supărări, pentru boală, la sărbătorile mari şi de mulţumire pentru binefacerile primite delà Dumnezeu”. Ziarul nota și selecta prezență la această manifestare precum: avocat Ion Gheorghiţă, decanul baroului şi comandantul Gărzii Militare a oraşului; avocat Victor Motoc, primar; magistrat Dumitru Dumitriu; procuror Demostene I. Gheorghiţă; judecător Dan Ionescu; profesor I. V. Bârliba; inginer Gheorghe Baru; institutor pensionar Gheorghe Popescu; inginer Iancu Cristescu; institutor Nicolae Bancea; inginer Panaite Pohrib; Horia I. Gheorghiţă, ziarist și un numeros public local. După slujbă și lansarea lucrării, cei prezenți s-au deplasat în pelerinaj la „Monumentul Vânătorilor de Munte”. „S-a servit apoi o gustare în cursul căreia, s-a închinat pentru MS Regele”, iar maiorul Grama în discurs a insistat „asupra datoriei ce o avem — astăzi, mai mult ca oricând — de a-L sluji cu sfântă şi neclintită credinţă pe Acela care ni-i părinte, ocrotitor, îndrumător, stăpân şi Rege, şi de a jertfi totul, până la sacrificiul suprem, în slujba scumpei noastre patrii”.[7]

Emanuel BĂLAN

[1] „Opinia”, an XXX, nr. 8225,  19 septembrie 1934, p.3.

[2] Idem, an III, nr. 69, 27 iulie 1899, p.2.

[3] Ibidem.

[4] „Dimineața”, nr. 10443, 21 ianuarie 1936, p.10.

[5] „Dimineața”, nr. 8771, 26 mai 1931, p. 6.

[6] „Universul”, an 57, nr. 158, 11 iunie 1940, p. 11.

[7] „Români”, an 3, nr. 766, 18 iulie 1940, p. 9.

Articolul Societăți culturale, baluri, serbări și comemorări în Târgu Neamțul de odinioară apare prima dată în Ecoul muntilor.