Totuși, primul mare eveniment al sezonului era Revelionul, când se organizau petreceri în mai multe locații din oraș, cele mai cunoscute fiind cele de la Continental, Regal sau Cercul Militar, unde petrecerea se termina a doua zi cu ciorba de potroace. De asemenea, lumea bună se aduna și în case particulare, precum cea a lui Mișu Bach, unde se mânca, se dansa și se desfășurau jocuri de societate. O astfel de petrecere organizată într-o casă particulară era o onoare deosebită pentru gazdă, însă și cheltuielile erau exorbitante, făcându-se din timp comandă de zeci de sticle de șampanie, icre negre și diverse alimente exclusiviste (Unde s-a petrecut de revelion, în „Reformatorul”, 1 ianuarie 1937, Anul XX, nr. 951).

Ulterior, în următoarele trei luni se organizau serate dansante, baluri mascate și diverse evenimente filantropice la Cercul Militar, Continental, Regal, Teatrul Roxy etc. Sosirea participanților se făcea începând cu ora 22, când își făceau apariția mașinile, trăsurile și cupeele cu „doamne în toalete de seară cu o eleganță desăvârșită, iar domnii în smokinguri impecabile, care rivalizau cu frumoasele uniforme ale ofițerilor, în timp ce unii făceau notă discordantă prin  costumele naționale” (Serată dansantă, în, „Reformatorul”, 17 februarie 1930, Anul X, nr. 596..

În cazul balurilor mascate, majoritatea cu scop filantropic, interioarele locațiilor erau decorate cu ghirlande, draperii tricolore, jocuri de lumini, lampioane chinezești, canapele etc. Odată intrați în această nouă dimensiune propusă de organizatori, participanții, cu diverse accesorii vestimentare menite să acopere identitatea, intrau în vorbă cu ceilalți invitați, dansau sau serveau o băutură la barul amenajat în interior. La unul dintre aceste baluri mascate, într-una din încăperile retrase ale Cercului Militar a fost amenajată o „tavernă”, unde se puteau retrage cei vlăguiți de dans și cei care doreau să bea un pahar de vin departe de privirile indiscrete (Sport, în „Avântul”, 5 martie 1939, Anul XI, nr. 160, p. 4.). Apoi, reveneau la petrecerea din sala cea mai mare, care continua până în zorii zilei.

Un caracter aparte îl aveau balurile tematice, cum a fost cel organizat  pe 24 februarie 1934 de către societatea de vânătoare „Căprioara”, la care au participat invitați din Neamț, Roman, Iași și Bacău. Cu prilejul acestui eveniment, sala Cercului Militar a căpătat un aspect rustic vânătoresc, cu unelte și panoplii vânătorești, fiind de nerecunoscut pentru cei care o mai frecventaseră. Invitații s-au servit cu bucate vânătorești și alte delicatese culinare din bufete bogate de mâncare, iar vinul și șampania au fost la discreție. După toasturile ținute de unii invitați, Ernest Kirculescu, gazda evenimentului, a dat startul sesiunii de cotillion (dans de societate pe perechi), sub acordurile celor două orchestre de jazz angajate pentru eveniment (Balul Căprioara, în „Avântul”, 10 martie 1934, Anul V, nr. 126.).

Aceste evenimente, dedicate în special elitei societății pietrene din perioada interbelică, constituiau o modalitate de petrecere a timpului liber în sezonul rece, când activitățile cotidiene erau limitate de vreme, iar interacțiunile sociale erau favorizate de astfel de petreceri.

Mihai-Andrei NICA

Articolul Baluri, serate și petreceri în Piatra-Neamț în perioada interbelică apare prima dată în Ecoul muntilor.

Administrativ, județul cuprindea 15 circumscripții medicale rurale și 3 orășenești (Piatra Neamț, Târgu Neamț și Buhuși n.n.), cu 5 spitale județene (âîrgu Neamț, Broșteni, Hangu, Războieni și Roznov n.n.) și unul comunal la Piatra Neamț. Mai exista un spital evreiesc la Piatra Neamț, un ospiciu de bătrâni la Piatra Neamț, 3 dispensare în Piatra Neamț și 12  în comunele rurale.

Bolile răspândite în județ, numite boli sociale, au fost: „Tuberculoza, cu 1770 bolnavi vechi, 393 bolnavi noui, din care 143 morţi,15 vindecaţi; Sifilisul, cu 11.967 cazuri vechi, 674 noui, din care 3184 vindecaţi şi 37 morţi; Pelagra, cu 1034 cazuri vechi, 275 cazuri noui, din care 43 vindecaţi şi 64 morţi; Paludismul, cu 501 cazuri, cu un mort şi 286 cazuri vindecate; Cancerul, cu 106 cazuri din care 17 morţi.ˮ

Cauzele răspândirii tuberculozei era în opinia medicului șef al județului, „în primul rând starea proastă materială și ignoranţa populaţiunii. De asemenea igiena şcolară lasă foarte mult de dorit.ˮ Pentru combaterea acesteia nu se puiteau face prea multe „suntem dezarmaţi, deoarece n’avem nici localuri, suficiente pentru tratament, nici ospiciu pentru izolare. Pentru stăvilirea bolii, trebue numaidecât tratament de cură în sanatorii a bolnavilor recuperabili, izolarea bolnavilor cu leziuni deschise, îmbunătăţirea locuinţei şi alimentaţiei în familiile tuberculoşilor, preventorii pentru copii, supravegherea elevilor prin medici şcolari, înfiinţare de cantine şcolare.ˮ În privința sifilisului medicul dădea asigurări că boala se tratează la dispensariile medicale, dar „se simte nevoie, mai ales în oraşe, de localuri anume destinate izolării şi tratamentului venericilor.ˮ

În privința pelagrăi, era de părere că aceasta „să ia anul acesta (1934, n.n.) o extensiune mare datorită calităţii proaste a porumbului şi a hranei exclusiv cu porumb şi insuficientă a sătenilor, din cauza marei sărăcii ce există la sate. Serviciul Sanitar exercită un control sever asupra porumbului pus în consumaţie, totuşi asupra sărăciei acest: control nu este eficace.ˮ

În privinţa paludismului„ar trebui ca autorităţile să se îngrijească pentru secarea bâitoagelor provenite din cauza revărsării apelor. Mai înainte în judeţul Neamţ du exista paludism. Numai din timpul marilor inundaţii şi prin formarea bâitoagelor paludismul a luat extindere, fiind adus de lucrătorii agricoli care se duc în alte judeţe contaminate.ˮ

1. Petrescu atrăgea atenția prefectului, să urmărească ca pe viitor în bugetele comunelor să fie trecute sume de bani și pentru dezvoltarea sanitară. Interesante sunt și datele despre epidemiile care au bântuit județul în cursul anului 1933: „scarlatina, 487 cazuri, cu 73 morţi, restul vindecaţi; febra tifoidă, cu 45 cazuri, din care 6 morţi, restul vindecaţi; tifosul exantematic, cu 14 cazuri, din care 2 morţi, restul vindecaţi; difteria, cu 43 cazări, din care 13 morţi, restul vindecaţi; dezinteria, cu 2 cazuri, vindecate; tuşea convulsivă, cu 294 cazuri, cu 11 morţi, restul vindecaţi; paralizia infantilă, cu 4 cazuri vindecate.ˮ

Combaterea acestora a întâmpinat numeroase dificulțăți, deoarece „pe de o parte prin faptul că personalului sanitar auxiliar nu i s-a plătit salariile la timp (abia acum a început a i se plăti mai regulat), pe de alta, pentru că spitalele nu puteau funcţiona din lipsa de hrană, combustibil, liugerie etc. Chiar dacă aceste dificultăţi au lost înlăturate, totuşi în prezent mai sunt altele, destul de însemnate. N’avem localuri de izolare în apropierea comunelor contaminate, încât am fost nevoiţi a transporta bolnavii la distanţe mari, pe drumuri rele, prin zăpadă şi ger. N’avem mijloace civilizate pentru transportul bolnavilor. Cu mijloacele de azi se poate întâmpla să se răspândească boala prin localităţile pe unde trec înspre spitale, bolnavii contagioşi. În privinţa tifosului exantematic, în prezent avem o singură comună infectată, Păstrăveni. S’au luat toate măsurile de combatere, încât putem privi cu linişte situaţiunea. Este mare nevoe însă de cuptoare de departizare sau etuve de departizare: de ceva lengerie pentru o bună parte din populaţiune care e săracă şi n’are cu ce se primeni, ca să-şi dea hainele şi lengeria la deparazitat. În această privinţă doamnele de prin oraşe ar avea un rol frumos, colectând ceva lengerie pentru acei ce trebuesc departizaţi. Profesorii şi învăţătorii trebue să aibă atenţia îndreptată asupra elevilor în timpul epidemiei de exantematic, controlând foarte de aproape curăţenia corporală şi alimentaţia.ˮ

Sursa: „Avântul”, nr. 128, 24 martie 1934, p. 3. 

Emanuel BĂLAN

Articolul Starea sanitară a județului Neamț la 1934 apare prima dată în Ecoul muntilor.