Părintele Stăniloae spunea fără să se laude, că în teologia lui este destulă noutate și o oarecare prospețime. A accentuat  ideea de persoană care a fost pusă ca premisă la Calcedon, împotriva nestorianismului și a monofizitismului. A făcut deosebirea între persoană și fire. Spunea despre creștinism că nu se învechește niciodată, că totdeauna va găsi în necesitățile timpului și în criticile care i se aduc prilejul și posibilitatea să se dezvolte. Pe 5 septembrie 1958 a fost reținut de securitate alături de membrii mișcării Rugului Aprins și a fost încarcerat  la penitenciarul Aiud. Despre regimul de izolare de la Aiud nu a povestit niciodată. Dar au depus mărturie colegii lui de celulă, care spuneau că părintele a transformat pușcăria în universitate. Ținea conferințe, altfel nu ar fi rezistat calvarului la care a fost supus. I-a obligat pe tovarășii săi de suferință să-și țină trează mintea și inima, așa cum o făcea el. A practicat o adevărată teologie a iubirii și a desăvârșirii. Spunea că fără iubire  lumea nu este decât ”tristețe, rușine, dezolare, masacre”. A trăit modest, împreună cu familia sa, standardele de eleganță și modernitate fiindu-i complet necunoscute. În bătaie de joc era numit ”buricarul”, pentru că practica rugăciunea inimii în cercul de la Antim.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea: Nu e timpul să luptăm cu armele, așa cum au luptat grecii atunci; acum se impune să luptăm spiritual, cu armele teologiei, să aducem lumea la credință. Numai credința în Hristos ne poate reunifica și ne-ar putea reda puterea pe care am avut-o. Altfel, să știți, ne prăpădim ca neam. Panta asta a necredinței pe care mergem duce la prăpastia desființării… Mă tem că nu exagerez ”!  Distincții, onoruri, recunoașteri ale meritelor sale intelectuale de către marile universități ale Europei a tot primit, dar părintele, din modestie, nu le considera importante.

Bibliografie: ”7 dimineți cu părintele Săniloae”, convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu, București, 1999;

Stăniloae, D. ”Din istoria isihasmului în ortodoxia română”, București, 1992;

Ionescu-Stăniloae, L., ”Lumina faptei din lumina cuvântului”, Humanitas, 2001.

Iolanda Lupescu

Articolul DUMITRU STĂNILOAE apare prima dată în Ecoul muntilor.