Proiectul Rangerii Juniori este un program de educație nonformală  care își propune să formeze generații de copii implicate în protecția naturii și care să înteleagă nevoia crescândă de protejare a mediului înconjurător. Proiectul se desfășoară în două sesiuni, mai și septembrie 2025, pe parcursul unui weekend prelungit, finanțarea fiind asigurată prin Fondul pentru Mediu și cuprinde cazarea şi masa elevilor cu vârsta între 8 și 18 ani, instructorilor, cadrelor didactice, pe perioada de derulare a excursiilor, drumeţiilor, taberelor, atelierelor sau a altor tipuri de activităţi vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, inclusiv taxe de campare sau alte taxe percepute pentru accesul la locul de derulare a activităţilor proiectului/bilete de acces pentru vizite în parcuri, muzee, parcuri naturale etc., cu încadrare în limita a maximum 400 lei/zi/participant.

Transformările pe termen lung se fac prin implicare și cu multă consecvență, motiv pentru care dacă ne dorim o schimbare pentru natură, avem nevoie să creștem o generație de lideri care să fie preocupați de aceasta, care să-i înțeleagă rolul, care să se implice în a o proteja și a-i promova valorile. Nevoia de conservare a naturii a creat meseria de ranger, ca angajat în parcurile naționale și în ariile protejate. Credem că prin programul „Junior Ranger” oferim o modalitate de a se apropia de natură și de a îi cunoaște valorile.

Profesia de ranger a fost introdusă în ultimul deceniu în Clasificatorul Ocupațiilor din România, aceasta având deja tradiție în parcurile naționale din străinătate. Rangerul are activități de monitorizare și de protejare a biodiversității și a valorilor naturale din aria în care-și desfășoară activitatea. În competența acestuia intră verificarea respectării legislației și a regulamentului ariei naturale, activități de ghidaj și de informare a turiștilor, activități de educație, monitorizare a faunei și inventariere a florei, fiind un suport pentru echipele de cercetare. Rangerul colaborează cu localnicii, dar și cu autoritățile competente care pot interveni în caz de urgențe.

Adrian Catrinoiu

Articolul Rangeri juniori în Parcul Naţional Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în folosirea resurselor din acea zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de tipul de arie protejată și de zonarea internă a acesteia. Restricțiile sunt menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane cu impact negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice, minerit etc.

Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod haotic, se încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a impactului negativ. La momentul de față sunt documentate destule situații în care turismul haotic a făcut mult rău, cum ar fi cazul plajelor din Thailanda aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai din acest motiv pot exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice.  În acest context ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până la dispariție resursa care stau la baza acelor beneficii.

În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național, altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes internațional. De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor de faună, floră sau a habitatelor acestora.

Tipuri de arii naturale protejate de interes național:

-Rezervații științifice – acele zone cu regim strict de protecție, în care activitățile umane sunt interzise cu excepția celor în scop științific;

-Parcuri naționale – zone naturale în care se protejează speciile reprezentative pentru natura României și mediul lor de viață, cu o intervenție minimă a oamenilor. Sunt permise activități recreative, educative și de cercetare științifică, activități tradiționale și de construire a unui minim de infrastructură turistică (marcaje, refugii);

-Monumente al naturii – zone desemnate pentru importanța deosebită cu privire la raritatea și unicitatea unor elemente de floră, faună (specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau amenințate cu dispariția, arbori seculari, asociații floristice și faunistice), fenomene geologice (peșteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade) sau a altor elemente naturale;

-Rezervații naturale – zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu de viață important. Aici sunt permise acțiuni recreative, educative și de cercetare;

-Parcuri naturale – zone naturale în care se protejează peisajul, important și datorită activităților umane tradiționale desfășurate în zonă, a căror păstrare reprezintă unul din obiective. Sunt permise activități recreative și educative, construcția de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activități umane de dezvoltare durabilă.

Adrian Catrinoiu

Articolul Tipuri de arii naturale protejate și diferențele dintre ele apare prima dată în Ecoul muntilor.

Și are o aură deosebită în spiritualitatea românească. Este un munte al legendelor. Și al unui mit fundamental al românilor, cel al etnogenezei: Dochia și Traian.

De câțiva ani a devenit o adevărată tradiție urcarea ritualică a muntelui de către mulți credincioși, având în frunte pe preoții din sate. Și alături de ei urcă Mitropolitul Teofan, care nu a lipsit nici în această zi cu ploaie și cu neguri.

Piramida cea mult așteptată nu a devenit vizibilă azi de „Probajine”, dar mai sunt câteva zile în care sperăm că Soarele se va iţi printre ceţuri şi Toaca îşi va întinde umbra către răsărit.

Am folosit câteva fotografii de la Adrian Catrinoiu, de la DAPN Ceahlău, pentru a ilustra procesiunea. Mănăstirea din vârf de munte a primit credincioşi şi Sfânta Liturghie s-a ţinut după tradiţie, în ciuda ploii dese.

Articolul Bătrân duhovnic, Ceahlăul a ieșit din ceață… E ziua lui! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pădurile sunt conectate prin aceste rețele simbiotice, iar comunicarea e cu dublă destinație. Ciupercile care trăiesc de-a lungul rădăcinilor copacului fac parte și ele din schema. Sarcina filamentului fungic este de a menţine copacii vii, bine conectați. Ce scot ciupercile în schimbul conexiunilor? Ei bine, arborele le oferă micilor prieteni fungici aproximativ 30 la suta din zaharurile fotosintetizate pe care le obține din lumina soarelui. Acest zahar ajută apoi ciupercile sa aibă suficientă energie pentru a sonda adâncimile solului  în căutare de  nutrienți și minerale de care au nevoie atât ea cât și pădurea(azotul, fosforul, etc.)

În cadrul unui experiment publicat în anul 1997 în revista „Nature”, Simard a folosit radioizotopi pentru a urmări felul în care carbonul, azotul și apa se deplasau între un brad Douglas și o specie de mesteacăn (Betula papyrifera), ambele specii fiind native în pădurile din Colombia Britanică.Când cercetătoarea a umbrit unul dintre copaci, zaharurile pe bază de carbon s-au „scurs” în el de la celălalt copac. Așadar, mai degrabă decât să concureze pentru resurse, cei doi copaci au folosit rețelele fungice pentru a împărți resursele, a explicat Simard. Într-un alt studiu, Simard a arătat că fiecare copac dintr-o pădure cu suprafața de 900 de metri pătrați era conectat la alt copac; în total, aproximativ 250 – 300 de copaci erau conectați doar în acea porțiune de pădure.Oamenii de știință au obținut și indicii care arată că arborii folosesc rețele fungice pentru a-și avertiza vecinii în legătură cu atacurile iminente ale dăunătorilor.

„Când copacii sunt atacați, ei își întăresc sistemul de apărare, reglându-l pentru a produce enzime de apărare. De asemenea, cercetarea sugerează că arborii trimit semnale chimice către vecinii lor prin rețelele lor micorizale, iar aceștia din urmă detectează apoi aceste semnale și își reglează propriile gene de apărare”, a spus Simard. Într-un alt experiment Suzanne Simard a plantat într-o pădure canadiană 240 de cireși, brazi și tuia și a injectat un gaz radioactiv în cireș și dioxid de carbon stabil în brad. Ulterior, cu ajutorul unui aparat Geiger, a înregistrat sunetele emise și a constatat că bradul și cireșul comunicau între ei și că, mai mult, împărtășeau carbon între ei.

Un pădurar german pe nume Peter Wohlleben spune că copacii sunt mult mai inteligenți decât ar putea să se gândească silvicultorii. Într-un interviu pe care l-a dat despre cartea sa ,,Viața secretă a copacilor”, el sugerează faptul că arborii sunt ființe sociale. El a menționat, de asemenea, ca arborii nu sunt exact ca oamenii sau alte animale atunci cand vine vorba de supraviețuire. Copacii lucrează împreună ca și comunitate și chiar depind unul de celălalt când vine vorba de obținerea de hrană și lumină solara suficientă pentru a continua să crească. Întrucât întreaga pădure este o rețea uriașă de conectivitate, comunicarea intre arbori este modul lor de a-și asigura supraviețuirea întregii rețele, nu doar a lor înșiși.

Tabloul rezultat în urma unor astfel de cercetări e uimitor. Pădurea apare așadar ca un întreg unitar și nu ca o scenă de război în care arborii luptă pentru supraviețuirea proprie și pentru obținerea resurselor de apă, nutrienți și carbon, ci ca un întreg unitar simbiotic, coordonat prin comunicare.

(Suzanne Simard “Finding the Mother Tree”; Peter Wohlleben “Viața secretă a copacilor. Cum comunică, ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse”).

Adrian CATRINOIU

Articolul Arborii pot comunica între ei? LIMBAJUL SECRET AL PĂDURII apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Săptămâna verde” este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Programul „Săptămâna verde” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar și se desfășoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv.

Programul „Săptămâna verde” nu se derulează simultan cu Programul național „Școala altfel”.

Unitățile și instituțiile de învățământ implicate în organizarea și implementarea Programului „Săptămâna verde” beneficiază și de sprijinul Ministerului Educației și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

La Administrația Parcului Național Ceahlău cea mai aglomerată perioadă  “Săptămânii Verzi“ a fost săptămâna 22.04 – 26.04, timp in care Centrul de Vizitare al PNC a primit vizita a peste 650 de elevi de gimnaziu si liceu provenind din mai multe județe, copii care au putut să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe privind natura, ariile protejate și ecologia, și s-au putut instrui prin jocuri interactive si filme despre flora si fauna din Parcul Național Ceahlău. Voioșia și încântarea celor mici a fost la cote maxime, sperăm că și cunoștințele dobândite au avut același prag maximal. Așteptăm cu interes colaborări viitoare cu unități școlare din toate regiunile țării.

„Am credința ca v-am priceput: n-am judecat, am iubit…”

Adrian CATRINOIU

Articolul SĂPTĂMÂNA VERDE ÎN PARCUL NAŢIONAL CEAHLĂU apare prima dată în Ecoul muntilor.

Faci câțiva pași după care, vrând-nevrând, începi să numeri – un pet la stânga, două pe dreapta. Îți spui în sinea ta: „E ceva accidental, n-are cum sa fie tot muntele așa” și îți continui drumeția… atât doar că pare că cineva, din dorința de a nu se rătăci a presărat întreaga potecă până la cabana cu o întreagă dâră de plasticate „firimituri”, reeditând Hansel şi Gretel într-o jalnică variantă modernă. Urci din ce în ce mai agasat de spectacolul poluării intr-o experiență depărtată constant de ceea ce se numește relaxare.

   Evident este vorba despre o situație ipotetică însă în mod clar muntele Ceahlău exercită o atracție mare asupra turiștilor din întreaga țară și nu numai, iar în contextul creșterii numărului de vizitatori, traseele montane ajung constant sub presiunea poluării, ceea ce aduce în atenția Administrației Parcului Național Ceahlău impactul turiștilor asupra mediului înconjurător și a gradului lor de conștientizare a efectelor negative aduse de poluare.

      Ceea ce ne dorim ca Administrație este ca turistul să capete o conduită responsabilă, dată de auto-educație (vremea rangerului ascuns în tufiș care va sancționa gunoaiele abandonate sperăm că a trecut). Practic, covorul de flori plasticate – infamele peturi – este nemuritor, impactul lui asupra florei și faunei este unul negativ, fără a socoti și disconfortul estetic. Așa că putem veni cu câteva sugestii de sezon privind comportamentul responsabil față de mediul înconjurător:

– înainte de a pleca în călătorie pregătiți-vă corespunzător pentru eventualitatea gunoiului produs;

– luați cu voi un sac de plastic în care veți depozita resturile;

– rugămintea noastră e să nu-l abandonați după primul cot de cărare;

– dacă ați cărat un pet plin până în vârful muntelui, cu siguranță nu va fi o problemă majoră să-l aduceți gol la baza muntelui;

– evitați să faceți focul pe traseu;

– curățenia mediului e o responsabilitate colectivă… păstrați- vă privilegiul de a vă bucura de o natură curată.

Adrian CATRINOIU

Articolul Parcul Naţional Ceahlău: pentru o natură curată apare prima dată în Ecoul muntilor.

Conservarea biodiversității devine esențială nu numai prin valoarea intrinsecă, dar și deoarece ne certifică existența aerului curat, a apei proaspete, a solurilor de calitate, in genere a  unui mediu curat propice pentru activitățile umane. Ne ajută să luptăm împotriva schimbărilor climatice și să ne adaptăm la ele, contribuind, de asemenea, la reducerea impactului catastrofelor naturale. Prin urmare, declinul biodiversității are consecințe majore asupra societății umane.

In cadrul Parcului Național Ceahlău, activitățile de monitorizare și conservare a biodiversității îmbracă un cadrul legal sub forma Planului de Management care, conform O.U.G. 57 reprezintă „documentul care descrie și evaluează situația prezentă a ariei naturale protejate, definește obiectivele, precizează acțiunile de conservare necesare și reglementează activitățile care se pot desfășura pe teritoriul ariilor, în conformitate cu obiectivele de management“.

Flora vasculară spontană a Masivului Ceahlău cuprinde un număr de 1.144 specii, 62 subspecii și 18 hibrizi, în total 1.224 taxoni. Aceasta reprezintă 68,3% din flora spontană a județului Neamț și 34,70% din flora vasculară a României. Sunt prezenți 23 de taxoni endemici (endemite carpatice românești), specii care se regăsesc doar in arealul Carpaților, cum ar fi: omagul, cimbrișorul, garoafa de munte si ochiul șarpelui. De asemenea, în Masiv se regăsesc 6 specii declarate monumente ale naturii din care enumeram: floarea de colț, ghințura și laricea.

Fauna cuprinde 1286 de specii din care 1100 specii de nevertebrate și un număr de 320 specii de vertebrate, cu 30 de specii de mamifere (lup, urs, jder, cerb).

Vastitatea și reprezentativitatea biodiversității în zona Masivului Ceahlău a impus ca obiectiv declarat conservarea unui eșantion reprezentativ bio-geografic pentru munții României, concretizat prin instituirea Parcului Național Ceahlău, arie protejată de interes național. Alături de biodiversitate, regăsim şi valoarea spirituală a Ceahlăului, muntele sacru al românilor, valoare de patrimoniu care face, de asemenea, obiectul conservării și protejării de către Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău.

Adrian CATRINOIU

Articolul Biodiversitatea Parcului Național Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.