„Durerile ulceroase (sau ce-or mai fi) sunt de-a dreptul cumplite azi. Ai clipe în care ai prefera să fii împușcat decât să mai fii atât de chinuit. Sărăcia cumplită din aceste vremuri face aproape imposibilă ținerea unui regim alimentar în favoarea vindecării. La școală faci crize de nervi aproape din cauza imbecilității și a bătăii de joc ale elevilor. Ai senzația că totul putrezește, inclusiv tu. Azi n-ai reușit să citești decât câteva eseuri din Jose Ortega Y Gasset. Ești nefericit. Stai ca o cârpă, întins sau ghemuit și nici o poziție nu schimbă situația. O scrisoare de la Liviu Ioan Stoiciu (te-ai gândit la el în ultima vreme) te incită. Îi scrii cu dragoste și amărăciune acestui om de caracter. La umbra lămpii, singur și bolnav, ai început parcă să urăști.  Mama, bolnavă și necăjită, nu mai are nici lumânări. Stă pe întuneric. Îi spui: „Vezi, pentru asta a luptat tata pe front!”.

„Aseară ai fost la poștă și l-ai sunat pe Florin Mugur. Zicea că, acum, cartea („Biblioteca din Nord”, n.m.) ar fi în tipografie deja. La capătul unui fir era un om tânăr, bolnav și amărât. La celălalt capăt de fir era un om de cincizeci de ani, bolnav și amărât ”

„Sunt zile  când nici nu aveți ce mânca. Dar cei care au câte cinci, șase copii, ce fac? Pătrat negru pe fond negru”. Miercuri, 25 noiembrie, 1986

„Tăiatul purcelei, ieri, aduce, ca de obicei, probleme. Tu, de-a dreptul imbecil în nepriceperi de acest gen, n-o poți ajuta aproape cu nimic pe mama. Ea, singură, toată ziua, tăind carnea, preparând-o, stând deci în picioare. Și seara aceasta cu ea aproape amețind, evident la pământ de oboseală, reflex al lipsei ei de măsură atunci când muncește. Epuizată, vomând ce a mâncat (dar ce a mâncat, că aproape nimic nu mai suportă stomacul ei neapărat), chipul ei exprimă renunțare și sfârșit. Te amesteci în treburile sorții și refuzi orice sfârșit în ceea ce o privește. Neputința în care dragostea ta pentru ea trebuie să recunoască datele care sunt, ei bine, te scandalizează. Este extrem de dureros să nu prețuiești pe nimeni pe lume mai mult decât pe mama ta și să asiști neputincios la sfârșiturile ei, la chinurile ei. O încăpățânare țărănească, întotdeauna auto-distructivă, vizează tot neamul ei.  Poate că numai dintr-o astfel de încăpățânare, plus indiferența seniorială și livrescă a tatălui te puteai naște tu, vai, poet!” 9 decembrie, 1986.

Din volumul „Carnete maro”, Jurnal 1982-1990, îngrijire ediție, prefață și note Adrian Alui Gheorghe, Editura Conta, Piatra Neamț, 2011.

Iolanda lupescu

Articolul Comemorare: Scriitorul Aurel Dumitrașcu la ceas aniversar apare prima dată în Ecoul muntilor.

Despre copilărie spune că nu a avut copilărie. Copiilor nu li se dădea voie să fie copii, pentru că se nășteau vinovați și triști. Vinovăția se transmitea genealogic. Comunismul a fost o revanșă a mediocrității și a prostiei împotriva lumii normale aflate în plin proces de evoluție. Este oripilat de modul cum s-au purtat congenerii români cu Eminescu, Noica, Țuțea și constată că pentru nația noastră geniul este mai mult o pedeapsă decât un dar.

Despre mamă vorbește cu pietate, ei îi datorează aspirația spre transcendent. La izbânzile sau eșecurile fiului său a văzut un răspuns hristic la existența lui pe pământ. Un răspuns amuzant la întrebarea despre importanța armatei în comunism este că propaganda comunistă vorbea despre un dușman permanent care era „blocul NATO”. Toți soldații voiau un război cu NATO, ca să ne scape de comunism. Dar NATO nu își bătea capul cu noi. Ceaușescu este amintit ca fiind o  ființă sinistră a istoriei, sumă a trăsăturilor epocii lui, un exemplu de cum evoluează o lume în care sunt abolite criteriile de valorizare. Clasa muncitoare era clasa conducătoare, iar „intelighenția” era o pătură socială tolerată, urmărită, marginalizată. În vremea lui Ceaușescu am  trăit așa cum am fost tratați, ca vitele în țarc.

 Adrian Alui Gheorghe nu a dorit niciodată să plece din țară, pentru că limba română îl ține prizonier și este singura care îi oferă posibilitatea de a se simți liber. Este patriot, în măsura în care patriotismul nu înseamnă să se bată monedă pe valorile trecutului, ci să se facă un prezent care să conteze în lume. I se pare toxică promovarea nulităților literare în mediul educațional, în școli, ca autori adevărați, ca modele, iar mințile neformate ale copiilor primesc prostia ca etichetă de valoare. Titlul cărții, „Mușcătura de măr” mă duce cu gândul la începuturile lumii, la păcatul originar. Adrian Alui Gheorghe spune că nu este un păcat de nevindecat, de neiertat ademenirea Evei cu un măr, „ci este pofta de a trăi”. La final, o întrebare și un răspuns care mi-au plăcut: Vlad Alui  Gheorghe: „Ce ai pierdut decisiv în viața asta?”. Adrian Alui Gheorghe: „Singurul lucru pe care îl pierzi definitiv și decisiv, cum spui, este timpul”. 418 pagini de memorie afectivă, de tandrețe și de iubire, în care tatăl și fiul au redescoperit calea spre ei înșiși, am redescoperit calea spre mine însămi. Recunosc, a fost o lectură plină de emoție, pentru că prin întâmplările din prima jumătate a cărții, atunci poznașe, acum, după  aproape 50 de ani, de o mare gravitate, am trecut împreună cu Aurel Dumitrașcu. La bună lectură !

Iolanda Lupescu

Articolul RECENZIE DE CARTE: MUȘCĂTURA DE MĂR – Adrian Alui Gheorghe şi Vlad Alui Gheorghe apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Durerile ulceroase (sau ce-or mai fi) sunt de-a dreptul cumplite azi. Ai clipe în care ai prefera să fii împușcat decât să mai fii atât de chinuit. Sărăcia cumplită din aceste vremuri face aproape imposibilă ținerea unui regim alimentar în favoarea vindecării. La școală faci crize de nervi aproape din cauza imbecilității și a bătăii de joc ale elevilor. Ai senzația că totul putrezește, inclusiv tu. Azi n-ai reuşit să citești decât câteva eseuri din Jose Ortega Y Gasset. Ești nefericit. Stai ca o cârpă, întins sau ghemuit și nici o poziție nu schimbă situația. O scrisoare de la Liviu Ioan Stoiciu (te-ai gândit la el în ultima vreme) te incită. Îi scrii cu dragoste și amărăciune acestui om de caracter. La umbra lămpii, singur și bolnav, ai început parcă să urăști.  Mama, bolnavă și necăjită, nu mai are nici lumânări. Stă pe întuneric. Îi spui: „Vezi, pentru asta a luptat tata pe front!”.

„Aseară ai fost la poștă și l-ai sunat pe Florin Mugur. Zicea că, acum, cartea („Biblioteca din Nord”, n.m.) ar fi în tipografie deja. La capătul unui fir era un om tânăr, bolnav și amărât. La celălalt capăt de fir era un om de cincizeci de ani, bolnav și amărât ”

„Sunt zile  când nici nu aveți ce mânca. Dar cei care au câte cinci, șase copii, ce fac? Pătrat negru pe fond negru”. Miercuri, 25 noiembrie, 1986

„Tăiatul purcelei, ieri, aduce, ca de obicei, probleme. Tu, de-a dreptul imbecil în nepriceperi de acest gen, n-o poți ajuta aproape cu nimic pe mama. Ea, singură, toată ziua, tăind carnea, preparând-o, stând deci în picioare. Și seara aceasta cu ea aproape amețind, evident la pământ de oboseală, reflex al lipsei ei de măsură atunci când muncește. Epuizată, vomând ce a mâncat (dar ce a mâncat, că aproape nimic nu mai suportă stomacul ei neapărat), chipul ei exprimă renunțare și sfârșit. Te amesteci în treburile sorții și refuzi orice sfârșit în ceea ce o privește. Neputința în care dragostea ta pentru ea trebuie să recunoască datele care sunt, ei bine, te scandalizează. Este extrem de dureros să nu prețuiești pe nimeni pe lume mai mult decât pe mama ta și să asiști neputincios la sfârșiturile ei, la chinurile ei. O încăpățânare țărănească, întotdeauna auto-distructivă, vizează tot neamul ei.  Poate că numai dintr-o astfel de încăpățânare, plus indiferența seniorială și livrescă a tatălui te puteai naște tu, vai, poet!” 9 decembrie, 1986.

Din volumul „Carnete maro”, Jurnal 1982-1990, îngrijire ediție, prefață și note Adrian Alui Gheorghe, Editura Conta, Piatra Neamț, 2011.

                                                                              Iolanda Lupescu

Articolul Comemorare: Scriitorul Aurel Dumitraşcu la ceas aniversar apare prima dată în Ecoul muntilor.

Dar să revenim la prima ediție, cea din 1984, așa cum era prezentată în paginile ziarului „Ceahlăul”. Ea a debutat pe 20 octombrie 1984 (sâmbătă), sub organizarea Comitetului județean pentru cultură și educație socialistă, C.J.I.C.P.M.A.M. și Casei de Cultură din Târgu-Neamț, inițiatoarea manifestării. Timp de două zile, scria „Ceahlăul”, manifestarea reunea „reprezentați ai tinerei generaţii: critici literari, redactori de edituri și reviste de cultură, sub forma unor interesante dezbateri și mese rotunde, șezători, spectacole de muzică și poezie etc.ˮ Acțiunile au avut loc „atît la Casa de Cultură din localitate, cît şi la Întreprinderea de volvatir, Şcoala generală „Ion Creangă“ din Humuleşti, Liceul Industrial „Ştefan cel Mare”.

Organizarea la Târgu-Neamț a „Colocviilor de poezie” consacrate tinerei generaţii, fiind prima de acest gen din România, era justificată de „existenţa în oraşul de la apa Ozanei, ca de altfel în întregul nostru judeţ, a unei mişcări literare interesante şi fertile, a unui nucleu de talentaţi creatori care s-au afirmat cu deosebire în ultimii ani: Adrian Alui Gheorghe, Daniel Corbu, Aurel Dumitraşcu, Nicolae Sava, Gheorghe Simon, Radu Florescu, Mina Piăieşu, George Calcan şi alţii, trei dintre ei (Daniel Corbu, Aurel Dumitraşcu şi Nicolae Sava) debutând deja editorial în cursul acestui anˮ.

Programul primei ediții era următorul:

Sîmbătă, 20 octombrie,

ora 10, Casa de Cultură – deschiderea manifestării; ora 11, Casa de Cultură-manifestarea – „Poezia patriotică şi formarea conştiinţei revoluţionare a tinerei generaţii“; ora 14, Întreprinderea de volvatir: șezătoare; ora 17, întîlnire cu elevii de la Şcoala generală „Ion Creangă” Humuleşti şi Liceul Industrial „Ștefan cel Mare” din Tîrgu Neamţ; ora 20, Casa de Cultură: „Daţi-mi un trup, voi munţilor! – recital din lirica lui Lucian Blaga susţinut de actorul Constantin Ghenescu de la Teatrul Tineretului.

Duminică, 21 octombrie,

ora 9, Casa de Cultură: recital de poezie patriotică. Creaţii originale în lectura poeţilor invitaţi;

ora 11, Casa de Cultură: masă rotundă: „Noi dimensiuni ale poeziei patriotice românești actuale”; ora 13: pelerinaj la Pădurea de argint, Casa memorială „Ion Creangă”, Casa memorială „Veronica Micle” şi Muzeul „Mihail Sadoveanu”; ora 16, Casa de Cultură: închiderea manifestărilor (Ceahlăul„, 2469, 20 octombrie 1984, p. 7.).

„Ceahlăul” din 27 octombrie 1984 concluziona aceste manifestări: „cele două zile de adevărată sărbătoare a poeziei tinere s-au încheiat cu dorinţa tuturor participanţilor ca, la Tîrgu Neamţ, Colocviile de poezie să capete o viguroasă tradiţie, prin mai larga lor deschidere tematică şi organizatorică (antrenînd, evident, şi Uniunea Scriitorilor), prin dezvoltarea modalităţilor de contact cu marele publicˮ. Ceahlăul”, 2470, 27 ocotmbrie 1984, p. 7.

Între 23—25 octombrie 1987 avea loc cea de a IV-a ediție a Colocviilor de poezie, „manifestare care s-a impus ca un reper în viaţa noastră literară, reunind poeţi şi critici literari din întreaga ţară. Ca şi la ediţiile precedente, organizarea Colocviilor beneficiază de contribuţia şi colaborarea C.J.C.E.S. Neamţ, C.J.I.C.P.M.A.M., Comitetul Judeţean al U.T.C., Uniunea Scriitorilor din R.S.R. şi, bineînţeles, ale Casei de Cultură din Târgu Neamţ, iniţiatoarea acestor reuniuni”.

Un argument al existenței acestei manifestări, scriau cei de la „Ceahlăul”, îl reprezintă prezența „unui nucleu de tineri poeţi, alcătuind ceea ce tot mai mulţi comentatori ai fenomenului literar au numit „şcoala de poezie de la Tîrgu Neamţ”, şase dintre ei debutând în volum în ultimii trei ani.” Ceahlăul”, an XX, nr. 2625, 17 octombrie 1987, p. 4. În orașul de pe Ozana, „lunar, se organizează Salonul de poezie, activitate intrată deja în conştiinţa iubitorilor de frumos, care facilitează cunoaşterea «pe viu» a literaturii române actuale… Un critic literar spunea că Tîrgu Neamţ este în prezent oraşul cu cei mai mulţi scriitori la mia de locuitori (numai în ultimii 3 ani s-au înregistrat 8 apariţii editoriale). Astfel, a fost posibilă iniţierea şi organizarea la Târgu Neamţ a Colocviilor de poezie, manifestare unică în ţară, adevărată sărbătoare a poeziei româneşti”. (Idem, nr. 2626, 24 octombrie 1987, p. 4.)

Ediția din 1987 a cuprins în programul ei dezbateri, şezători literare, întâlniri cu publicul cititor din întreprinderile oraşului şi din şcoli, sub genericul „Actualitatea poeziei, poezia actualităţii“, cu participarea criticilor literari, Marin Mincu, Laurenţiu Ulici, Gheorge Grigurcu, Al. Călinescu, Mihai Dinu Gheorghiu, Al. Cistelecan și a tinerilor poeţi Ion Mircea, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Costinescu, Ion Mureşan, Dan David, Nicolae Băciuţ, Lucian Vasiliu ş.a. Ultima zi a manifestării a prilejuit acordarea premiului Colocviilor de poezie pentru cea mai bună apariţie în volum, poetului Adrian Alui Gheorghe, pentru debut în volumul „Poeme în alb-negru”. (Idem, nr. 2667, 31 octombrie 1987, p. 4).

În 27 octombrie 1989, debuta cea de a VI-a ediție, cu participarea a numeroşi poeţi şi critici literari din judeţul Neamț şi din ţară. „Temele actualei reuniuni sînt: «Tînărul scriitor şi realitatea socialistă a patriei» şi «Existenţă şi scriitură», dezbaterile fiind găzduite la sediul Centrului de creaţie şi cultură socialistă «Cîntarea Romîniei» din Tîrgu Neamţ. Programul manifestării este completat de şezători literare şi întîlniri cu oameni ai muncii  din unităţile economice ale oraşului, cu elevi, pelerinaje la muzeele şi casele memoriale din zonă. Publicul prezent a asistat la un recital de versuri în lectura participanților, între care Dumitru Chioaru, Aurel Dumitrașcu, Emil Nicolae, George Vulturescu, Adrian Alui Gheorghe, Constantin Hrehor, Dumitru Păcuraru, Bianca Marcovici, Ion Pintea, George Calcan, Nicolae Sava, Daniel Corbu ș.a.  Recitalul de poezie „De dragoste de cuvinte”, din creația lui Nichita Stănescu, prezentat de un grup de actori de la Teatrul din Satu Mare, pelerinajele la casele memoriale din zonă și decernarea premiilor  acordate volumelor de debut „Frontiera dintre cuvinte” de George Vultur și „Cuvânt înainte” de Cristian Popescu au completat ediția, relansându-i ambițiile și sugerându-i totodată noi teme de abordat. (Idem, nr. 2731, 28 octombrie 1989, p. 8; nr. 2732, 4 noiembrie 1989, p.3.)

Într-un interviu, inițiatorul acestor colocvii, poetul Daniel Corbu, își amintea că „s-au citit aici cele mai dure, subversive poeme, refuzate oricând de cenzură, au fost rostite discursuri libere despre condiția scriitorului și despre o altfel de angajare decât cea impusă de ideologia comunistă. Din această cauză, ediția din 1988 a fost interzisă înainte cu câteva ore de a începe. Dar nimic nu se compară cu entuziasmul tinereții! Am continuat colocviile până la ediția a X-a, în 1993, când am considerat că ele și-au făcut datoria ca mod de rezistență intelectuală față de imbecilitățile sistemului politic, dar și ca identificare a generației la nivel teoretic, prin conferințele sau discuțiile de vădită seriozitate și responsabilitate intelectuală. Îmi place să cred că întrunirile de care vorbim au marcat orice participant, care le-a asimilat unui romantism tineresc de bună calitate. (https://zch.ro/la-vanatori-neamt-cu-poetul-daniel-corbu/( accesat la 25 martie 2019).

Emanuel BĂLAN

Articolul Cândva, târgul era capitala poeziei românești. Despre colocviile de poezie de la Târgu-Neamț apare prima dată în Ecoul muntilor.