Demult, în satele de pe valea Cracăului, dar încă şi astăzi, se respectă anumite zile ale anului, nu se face treabă şi se fac anumite ritualuri. De 1 martie se pune un ban la gât sau la mână, legat cu un fir de lână roşie împletită cu lână albă de către tinerele fete ca să nu-şi piardă rumeneala din obraji în tot timpul anului. Fără îndoială că este un ritual pe care noi îl numim astăzi „mărţişor”.
O credinţă veche spunea că în noaptea de Bobotează, fetele nemăritate se duc şi vorbesc cu porcul şi chiuie şi zic: „Iuiuiu… amu!” sau „Iuiuiu… la anu’!” sau „Iuiuiu… peste doi ani!” şi când o să grohăie porcul atunci se va mărita fata. La sărbătoarea Bobotezei, în iernile geroase se taie și se aduc cu carele cuburi de gheață, care apoi se ansamblează într-o masă, având la capăt o cruce tot din gheață. Aici va pune preotul, în ziua slujbei aghiazmatarul cu apă și busuioc, pentru sfințire. În timpul slujbei se obișnuia să se tragă trei focuri de armă, pentru alungarea duhurilor rele.
La Sânziene (24 iunie), se făceau coroniţe de sulfină şi se aşezau seara, în amurg, pe colţul de nord-vest al acoperişului casei. În zorii zilei, erau cercetate, iar dacă se găseau în coroniţă păr de vacă sau cal, ori un fir de lână, acest lucru însemna că proprietarul animalului era norocos. „Sânzienele” este şi o sărbătoare importantă pentru fete. Se spune că în acea zi se găuresc frunzele. La revărsatul zorilor, fetele strâng flori galbene numite sânziene, umblând prin rouă şi din ele îşi fac coroane şi le aruncă în apa iute a Cracăului şi cântă vechi doine ale locului.
La Ziua Crucii (14 septembrie), se făceau şiraguri de „perje” pe aţă şi se puneau într-un cui la stâlpul casei pentru a se usca lent. Erau utilizate ca leacuri în bolile copiilor.
În a doua jumătate a lunii noiembrie, erau câteva zile numite „Cârcogi”. În aceste zile, femeile nu trebuiau să toarcă sau să coase, pentru „a nu veni lupul la oi”.
În noaptea dinspre Sfântul Andrei (29 noiembrie) uşile şi ferestrele se ungeau cu usturoi, ca să nu intre „strigoii”. Tot ca o măsură de precauţie împotriva lor se scoteau limbile de la „meliţoi”, pentru ca „strigoii” să nu mai „trăncănească” şi să se poată „odihni lumea”. Pentru ca să aibă noroc şi spor la vite, la Sfântul Andrei se ung coarnele boilor cu usturoi şi-i poartă de trei ori în jurul casei. Tot în această zi, tradiţia este să nu se spele, să nu se pieptene, nu se mătură şi nu se dă gunoiul afară din casă. Se ung uşile cu usturoi, ferestrele, gura hornului, făcându-se semnul crucii cu usturoi, se întorc străchinile cu gura în jos, toate cu motiv: să alunge strigoii.
În ziua de Buna Vestire (25 martie), dimineaţa, se făceau focuri în grădini pentru a fi alungate „duhurile rele”.
Femeile însărcinate nu trebuiau să consume borş ,,umplut” în zi de sec sau aripi de pasăre, acestea dăunând fătului. O credinţă veche spunea că dacă unui cetăţean nu-i trăiesc copiii, la o nouă naştere face vânzător pe noul născut unei familii cu mulţi copii care trăiesc. Vânzarea se face pe fereastră, fără nimic deosebit şi câteodată schimbă şi numele copilului.
Se spunea că în ziua de Luni „trebuie început orice lucru de ispravă pentru ca Dumnezeu să ajute a se termina curând şi cu bine; în această zi mulţi postesc pentru diferite boli. Babele postesc Lunea ca să trăiască mult. De asemenea, Lunea nu e bine să dai bani din casă, mai ales dimineaţa, căci îţi dai munca şi norocul. Ciobanii de la stâne nu dădeau brânză Marţea şi Vinerea, căci se spunea că le va merge rău vitelor şi ar fi „stărcit”.
Se făceau clăci, toamna la „deşfăcatul păpuşoilor”, iar iarna se făceau clăci la tors, depănat, ţesut şi munca era de cele mai multe ori însoţită de muzică, o vioară sau o trişcă. Se făceau şi baluri şi hore la care cântau lăutari locali sau veniţi din alte părţi.
Șezătorile s-au menținut până nu demult, organizându-se mai ales în perioada Crăciunului până în postul Paștelui, spre deosebire de clăci, care se organizau atunci când era de lucru (deșfăcatul porumbului).
Amintim şi scoaterea icoanei pentru ploaie. Preotul, dascălul și obștea satului, cu căni de sticlă legate cu fundă roșie și busuioc, ies la marginea satului, lângă apă, și fac aghiazma, cu care sunt stropite casele, grădinile, câmpiile și animalele satului. Uneori, căruțe frumos împodobite, cu alai din sat, pleacă să aducă icoana sfântă, făcătoare de minuni de la Mănăstirea Horaița sau Neamț. Alaiul era însoțit și de fluierași. Bătrânii satului afirmă că nici nu apucau să ajungă acasă şi începea ploaia.
Dionisie SAVIN