La 25 iulie este prăznuită Adormirea Sfintei Ana, această sărbătoare fiind unul dintre cele patru hramuri ale bisericii „din coastă” din Poiana Largului. Cel principal este „Buna Vestire”, apoi acesta, „Adormirea Sfintei Ana”, iar la strămutări au fost preluate hramurile celor două sate vecine: Sfântul Nicolae de la fosta biserică din Poiana Teiului și Sfântul Vasile cel Mare, hramul oamenilor din fostul sat Poiana Zăvoiului.
Sfânta Ana a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, mama Sfintei Fecioare Maria. Ea era din seminția lui Levi și a fost fiica Mariei și a preotului Natan (Mathan) din neamul lui Aaron. Sora ei, Sovi, a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfânta Ana a fost soția Sfântului Ioachim, cu care s-a căsătorit la 15-16 ani, iar vreme de aproximativ 45 de ani nu au avut copii. Acest lucru îi întrista foarte mult și totodată le atrăgea oprobiul concetățenilor, pe atunci fiind considerat că cei care nu au copii nu au parte de binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Ioachim și Ana au continuat să se roage în continuare, făgăduind lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil Î-l vor închina Lui. Ei au adus daruri la Templul lui Dumnezeu din Ierusalim cu ocazia sărbătorii anuale a Dedicării (Hanuka) și celei a luminilor, dar preoții nu au acceptat darurile din cauză că veneau de la un bărbat fără copii. Trăind această umilință publică, Ioachim și-a adus aminte de Moise, căruia Dumnezeu îi dăruise un fiu atunci când era împovărat de ani, așa cum era atunci și situația lui Ioachim, astfel că s-a retras în pustie pentru a posti și a se ruga. În urma străduințelor sale, a fost vizitat de arhanghelul Gavriil, care i-a vestit că rugăciunile lui fuseseră auzite de Dumnezeu și că Ana va da naștere unei fete ce urma să fie numită Maria. Arhanghelul i-a reamintit lui Ioachim că, potrivit promisiunii lui, Maria trebuia să fie dedicată Domnului din fragedă pruncie, ea fiind străbătută de Sfântul Duh încă din pântecele mamei sale. În timpul cât Ioachim era în pustie, Ana s-a dus în grădina sa, unde s-a rugat cu lacrimi ca Dumnezeu să îi ofere binecuvântarea de a avea un copil, făgăduind și ea, la rândul ei că I-l va închina Lui. Arhanghelul Gavriil a vizitat-o și pe ea, anunțând-o că, în ciuda vârstei înaintate, va „da naștere unei fete, care se va numi Maria, și va fi cea mai binecuvântată dintre toate femeile”, reamintindu-i făgăduința ei și oferindu-i indicații despre cum fiica ei, Maria, va fi trimisă la Templu. A doua zi darurile lor au fost primite la Templu, iar când a venit vremea ca Ana să nască ea a adus mare bucurie. Ea a născut-o pe Prunca Maria la aproximativ 60 de ani.
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, Sfânta Ana, bunica Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit 69 de ani, iar Sfântul Ioachim, soțul ei, a trăit 80 de ani. Potrivit unei marturii, Sfântul Ioachim a murit cu doi ani mai înainte de trecerea la Domnul a Sfintei Ana. La vârsta de numai 11 ani, Fecioara Maria era deja orfană de ambii părinti, în vremea în care ea viețuia la Templu.
Cu ocazia acestui hram al bisericii din Poiana Largului, la Sfânta Liturghie au participat, pe lângă Preotul paroh Ciprian Mitocariu și preoții din parohiile vecine: Poiana Largului, Biserica Sfinții Trei Ierarhi – Preotul Mihai Ursache, Călugăreni, Biserica Sfântul Dimitrie – Preotul Marius Emanuel Sandu. Acestora li s-a alăturat, împreună cu un diacon, Preot Profesor Vasile Păvăleanu, un vechi slujitor al acestui lăcaș, foarte iubit de localnicii care l-au cunoscut și care astăzi, cei care au mai rămas, s-au putut bucura de o nouă Sfântă Liturghie alături de el. Actualmente el este Preot paroh al bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamț, astăzi fiind protos în cadrul soborului slujitor al Sfintei Liturghii.
În cuvântul de învățătură ținut, Părintele Vasile Păvăleanu a vorbit despre importanța recunoștinței manifestată de către cei care au ajuns la vârsta bătrâneții și, totodată, despre importanța folosirii timpului rămas în cel mai util mod pentru sine și pentru cei din jur. Mai departe punem un scurt fragment din cuvântul său de învățătură: „Bătrânețea are și niște aspecte pozitive, care trebuie să ne încurajeze pe toți. Bătrânețea este o binecuvântare: dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat să ajungem la vârsta asta, trebuie să-I mulțumim Lui și să simțim binecuvântarea Sa asupra noastră. Dacă ar fi să ne gândim iarăși, o bătrânețe fără credință este cumplită. Cunosc oameni bătrâni necredincioși. Într-adevăr, bătrânețea pentru ei este cumplită. Credința aduce o altă putere, o altă deschidere, o altă stare a sufletului și de aceea cultivați-vă credința și să aveți năzuințe. Dacă la tinerețe omul are vise multe, la bătrânețe omul nu trebuie să renunțe la vise. Care trebuie să fie visul principal? Visul mântuirii și nădejdea la Împărăția lui Dumnezeu. Și dacă ai visul acesta și nădejdea aceasta puternică în sufletul tău, atunci bătrânețea ta este luminată și întărită de ajutorul lui Dumnezeu. Viața omului este ca un pârâu. Un firicel de apă izvorăște din munte, coboară în vale, se mărește, crește și mai tare, dă deoparte tot ce găsește, rupe zăgazurile și curge vijelios în vale. Dar ajunge în loc de șes, unde se liniștește, curge molcom și udă toate ogoarele și toți se folosesc de apa acelui râu. Așa este viața noastră. Tinerețea tumultuoasă, dar bătrânețea să fie așezată și să fie de folos celor din jurul nostru, dar în primul rând de folos nouă. Fiindcă sărbătorim astăzi pe Sfinții Ioachim și Ana aș vrea să vă mai spun că Sfântul Ioachim trebuie să fie icoana bătrânului evlavios, iar Sfânta Ana să fie icoana bătrânei evlavioase. Vedeți, pentru ei Dumnezeu făcea parte din familia lor, ei vorbeau cu Dumnezeu, se rugau mereu lui Dumnezeu. Dumnezeu era o prezență foarte concretă în viața lor. Tot la fel, pentru dumneavoastră toți cei în vârstă, Dumnezeu să fie o prezență familiară. Cu Dumnezeu în gând, cu Dumnezeu în casă și așa să treacă și cealaltă vreme a vieții noastre. Vreau să termin cu acel citat al Părintelui Patriarh Daniel, care zice așa, des zice și îmi place mult cuvântul acesta: Noi nu suntem bătrâni, toți suntem tineri de vârste diferite. Așadar, pentru că sufletul nu îmbătrânește și nici nu moare, de aceea omul are un resort lăuntric care și la bătrânețe îl poate determina să trăiască într-o tinerețe spirituală, pe care v-o doresc și dumneavoastră și tuturor celor dragi, Amin!”.
Alexandru ANDRIEȘ
