Anul 2025 a fost consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al Centenarului Patriarhiei Române și An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
În contextul aniversării centenarului Patriarhiei Române (1925-2025), Sfântul Sinod a hotărât, în cadrul ședinței de lucru din zilele de 11-12 iulie 2024, canonizarea a 16 sfinți români, duhovnici și mărturisitori, care au strălucit prin faptele lor vrednice de laudă în acest răstimp de 100 de ani, devenind pildă de viețuire pentru cler și credincioșii mireni.
În ziua de 4 februarie 2025, la împlinirea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat în mod solemn, în Catedrala Patriarhală din București, canonizarea acestor 16 sfinți români care au mărturisit credința în Hristos în perioada grea a regimului comunist din România, printre care și doi sfinți de lângă noi, din apropierea noastră, sub a căror epitrahile au poposit foarte mulți credincioși, din toate categoriile și ramurile sociale, de la cei mari până la cei obișnuiți, de la cunoscuți până la anonimi, dar nu rămași neștiuți înaintea lui Dumnezeu și anume pe Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie.
Acești vrednici slujitori au fost canonizați sau înscrişi în calendarul Bisericii întrucât au fost constatate în viața lor semnele sfințeniei: ortodoxia credinţei, viaţa sfântă plină de smerenie, pocăinţă şi rugăciune, iubire milostivă faţă de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinţei. Poporul dreptcredincios i-a cinstit cu mare evlavie pe Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria mai ales pentru că în vremurile vitrege ale perioadei comuniste, ei au propovăduit cu mult curaj credința în Dumnezeu.
Pe 28 aprilie 2025, la Mănăstirea Sihăstria unde ei își dorm somnul de veci, a fost împlinită rânduiala de deshumare a osemintelor Sfinților Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie, ca etapă importantă în procesul de proclamare a canonizării lor.
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de slujitori, au săvârșit rânduiala liturgică pentru acest moment deosebit, în cadrul căreia moaștele Cuvioșilor Paisie și Cleopa au fost scoase cu grijă din locul de odihnă, curățate de pământ și așezate cu evlavie în sicrie noi din lemn.
Totodată, obiectele care s-au păstrat în mormintele lor au fost așezate în cutii special pregătite. La final, cinstitele lor oseminte au fost purtate în biserica Mănăstirii Sihăstria, unde rânduiala a fost încheiată prin cântarea troparului alcătuit în cinstea fiecăruia dintre cei doi sfinți.
Deshumarea s-a realizat conform rânduielilor bisericești, pentru pregătirea corespunzătoare a cinstitelor moaște, care vor fi așezate în racle noi, aflate în curs de confecționare. Urmează ca proclamarea locală a canonizării celor doi cuvioși să fie săvârșită într-un cadru solemn în data de 7 august 2025.
Părintele Paisie a fost un monah cu o trăire exemplară. Smerit, ascuns de privirile adeseori nesincere ale oamenilor, rugător și bun ca un înger păzitor, a luminat prin viața lui o jumătate dintr-un veac zbuciumat. Părintele Cleopa l-a prețuit mult pe duhovnicul său Paisie. Au fost împreună la Slatina, înființând o obște model, cu osârduitori călugări, cu școală monahală, cântăreți de ținută și viață ca la Pateric. Ceilalți ani, mai bine de treizeci, i-au petrecut la Sihla și Sihăstria, în liniștea munților și sub aripile îngerilor.
Părintele Cleopa a fost misionar neobosit, având tăria cuvântului, aidoma profeților, și clarul scrisului. Sute de oameni urcau poteca până la chilia cuvioșiei sale. Cerdacul chiliei se transforma ad-hoc într-un amvon sau o catedră, iar spațiul dimprejur într-un amfiteatru natural, vegheat de pomii roditori și de brazii înalți sădiți cu grijă de mâinile sihaștrilor. Vocea lui, ca a tunetului, cu o naturalețe autentică, a întors către Dumnezeu inimile multora. În sufletele lor, după un timp, încolțea dorul revenirii în acel loc și după glasul „păstorului celui bun”. La chilia lui au poposit ierarhi și savanți, demnitari și intelectuali, monahi și preoți nenumărați, dar mai ales șiruri nesfârșite de credincioși. Trăirile legate de cei doi părinți sihăstreni sunt greu de tălmăcit în cuvinte.
După ce se vor împlini cele rânduite de tradiția Bisericii Ortodoxe, moaștele lor vor fi așezate în raclă, pentru a fi pe mai departe far celor care caută lumina. Aceste sfinte moaște sunt izvoare de tămăduire și mângâiere, punți între pământ și cer, între vremelnicie și veșnicie. La ele vor veni cei împovărați de suferințe și necazuri, cei flămânzi și însetați de dreptate, cei care caută un cuvânt de învățătură și un semn al prezenței lui Dumnezeu.
