Creştinii ortodocşi îi cinstesc pe sfinţi pentru că ei sunt ,,prieteni și casnici ai lui Dumnezeu”. Sfinţii aud rugăciunile noastre şi le poartă către Dumnezeu, fiind mijlocitori pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în chip deosebit, rânduind pentru fiecare o zi specială de prăznuire, slujbe speciale, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor.
În calendarul ortodox, luna noiembrie este marcată de cinstirea unora dintre cei mai importanți sfinți din istoria creștinismului:
8 noiembrie – Soborul Sfinților Mihail și Gavriil. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Biserica ne învaţă că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără de trupuri, care Îi slujesc lui Dumnezeu. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, înzestraţi fiind de Creator cu nenumărate daruri şi cu înţelepciune. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi ameţit de mândrie n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer. Cel care a condus lupta a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Arhanghelul Gavriil a fost cel care a făcut multe binefaceri neamului omenesc, descrise nouă atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel prorocul înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el le-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.
9 noiembrie – Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer, s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească. În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.
Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo. Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic. În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.
11 noiembrie – Sfântul Mare Mucenic Mina, protectorul celor păgubiți. Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia. În întreg Imperiul Roman creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci fericitul Mina a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-L recunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni, iar Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut şi chinuit. Pentru că nu s-a lepădat de credinţa creştină, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina
13 noiembrie – Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa se numea Antuza. Din fragedă vârstă şi-a pierdut tatăl, iar mama sa nu s-a mai recăsătorit, deşi era foarte tânără. Sfânta Antuza şi-a dedicat viaţa creşterii copilului ei. Sfântul Ioan a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai renumiţi dascăli din Antiohia: Libaniu şi Andragatie. Încă de la început, sfântul arată o mare dragoste faţă de ştiinţa vorbirii şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, şi pe Diodor din Tars, căpetenia Şcolii din Antiohia. Pe lângă studiul ştiinţei elineşti şi al teologiei, s-a nevoit şi într-o casă creştină de asceţi din Antiohia. Apoi, s-a retras doi ani în pustie, într-o peşteră. De aici a fost chemat, împotriva voinţei lui, la diaconie (381) şi apoi la preoţie (386). Atunci a scris cartea sa, „Despre preoţie”. Ca preot, timp de 12 ani a fost slujitorul şi predicatorul Patriarhiei din Antiohia, alcătuind renumitele sale cuvântări. Din acest timp de la el ne-au rămas Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântări la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Părăsind această viaţă Arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului, Sfântul Ioan a fost chemat din porunca împăratului Arcadie ca să fie sfinţit el arhiepiscop al cetăţii de pe malul Bosforului. Ca Patriarh al Constantinopolului (398), s-a ostenit cu răspândirea credinţei şi convertirea goţilor arieni şi a întemeiat aşezăminte pentru săraci, fecioare şi văduve. Sfântul Ioan Gură de Aur predica permanent şi pentru că a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia pentru nelegiuirile ei şi-a atras ura aceleia. A fost îndepărtat de două ori din scaun, murind în exil la Comane, în Armenia, la 14 septembrie 407. Cel mai mare predicator al Ortodoxiei mai este pomenit la 27 şi 30 ianuarie, dar şi în fiecare zi în care se săvârşeşte Liturghia alcătuită de el.
15 noiembrie – Începutul Postului Nașterii Domnului, Sfântul Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina, în anul 1722, într-o familie preoțească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să învețe la Academia teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, pe când avea 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele Platon. După o scurtă şedere la Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova în 1745 şi se stabileşte la mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, sub povaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se necesită ca să-și facă patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde este nevoie până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși. În 1775 sa stabilit la Mănăstirea Secu, apoi la Neamţ. Timp de 15 ani cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Secu și Neamț, Sfântul Paisie a îndrumat duhovnicește pe cei peste 1.000 de călugări. O atenție deosebită a acordată traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând astfel șirul traducerii de la Dragomirna și Secu. Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndrumă duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul. În 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, la vârsta de 72 de ani. Mormântul lui se află la Mănăstirea Neamţ.
16 noiembrie – Sfântul Apostol și Evanghelist Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă lacul Galileei şi se numea Levi.. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi, prin anii 62-63, întâi în evreieşte, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o şi Iisus, şi în greceşte, limba vorbită atunci în întreg Imperiul Roman. Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că, după Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos şi după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Sfântului Duh, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) ne amintește de faptul aducerii cu evlavie, în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian.
26 noiembrie – Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.
30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andrei era din Betsaida, orăşel ce se afla pe malul lacului Ghenizaret, şi era fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru predicarea cuvântului Evangheliei. Atunci, Sfântului Andrei i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, la Bizanţ, în Tracia şi Macedonia, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea de astăzi) şi până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, lângă Corint, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în forma literei X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. El este socotit Ocrotitorul României, întrucât a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe teritoriul ţării noastre. În România, cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus pentru prima dată în anul 1996, la Iaşi, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pentru a doua oară, capul Ocrotitorului României a fost adus la Bucureşti în anul 2011, iar cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale, în data de 25 noiembrie 2018, Mitropolitul Hrisostom de Patra a adus la Bucureşti mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei.
Pr. Anisiea Gheorghiță
