Profesorul Gheorghe Bondar este un apropiat ale revistei noastre, a realizat mai multe articole dedicate în special zonei natale: Borca-Mădei. Scrise bine şi cu profunzimea unui om care a văzut şi auzit multe. Şi a înţeles multe. Înregistrăm o premieră: avem o a doua personalitate a lunii din familia Bondar, după doamna Paula Bondar de la Broşteni, profesoară de limba şi literatura română ca şi tatăl ei. Gheorghe Bondar este unul dintre profesorii din şcoala veche, bine pregătiţi, strâns legaţi de locurile în care trăiesc şi care îşi pun puternic amprenta asupra comunităţii.
S-a născut la 10 februarie 1945 în Mădei, Borca, judeţul Neamț. A urmat cursurile şcolilor din Mădei şi Borca şi apoi a devenit absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității Bacău.
În perioada 1968-2008 (40 de ani) este profesor de limba și literatura română la Școala cu clasele I-VIII Mădei, școală ce poartă astăzi numele unui emerit învățător: Școala Gimnazială „Mihai Petrescu”.
Pentru activitatea sa deosebită, în anul 1985 primește titlul de „Profesor Evidențiat”, ca o recunoaștere binemeritată a profesorului și directorului Școlii Mădei. Profesorii de limba română gestionau și Jurnalul de carte al școlii şi profesorul Bondar se preocupă permanent de îmbogățirea bibliotecii școlare, mult mai importantă decât în aceste vremuri.
Este atras de publicistică şi coordonează revista „Aripi către soare”, premiată la concursuri județene și naționale şi se concentrează pe culegerea de folclor, fiind şi coordonatorul cercului de folclor și al cercului de lingvistică.
A predat limba latină la Mădei și la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca şi a fost fascinat de literatura antică a poporului român, de piciorul metric al poeziei latine.
A fondat și gestionează Muzeul Etnografic „Strămoșii”, alături de soția sa, profesoara Ana Bondar, un reper al muzeisticii săteşti nemţene.
A debutat publicistic în presa judeţeană în „Monitorul de Neamț”, fiind, de altfel, corespondent local al acestui ziar, cu tiraje impresionante în perioada de după 1990.
Dragostea pentru satul natal, pentru lumea în care trăiește, se reflectă cel mai plenar în volumul „Pe plaiul lui Matei”, ce a apărut la Editura Crigarux în 2020 şi a fost reeditat în 2022. Volumul a primit o excelentă prefață de la preotul Nicolae Cojocaru, asemănătoare parcă cu scrierea lui Nicolae Iorga despre cartea lui G.T. Kirileanu dedicată Broştenilor, din care cităm: „Cartea, scormonind în pietrele, tainele și măruntaiele Cetății Mădeiului, este un răspuns la nevoia de neuitare a trecutului datorat prezentului”.
Urăm multă sănătate profesorului Gheorghe Bondar şi promitem să-l sărbătorim la 80 de ani aşa cum am făcut-o şi anul acesta (e drept, mai discret) la manifestarea numită „Părinte drag Justin” – 10 februarie, Farcaşa. Şi aşteptăm de la domnia sa, senior-redactor (la fel ca Dragomir Romanescu, Constantin Cojocaru sau Elena Aflorei) al revistei „Ecoul Munţilor”, încă multe articole, cu măsura şi bunul gust specific bătrânilor noştri intelectuali din munţii Neamţului.
Daniel Dieaconu