Iustina Rugină, în prezent Iustina Lăbonțiu, a venit pe lume la 26 martie 2005, într-o frumoasă comună de munte, Tulgheș, judeţul Harghita, lângă vechea şi nedreapta graniţă dintre Regat şi Imperiu de odinioară. A crescut într-o familie de oieri din tată în fiu, fiind mereu influențată de tradiție și autentic.
Muzica a făcut mereu parte din viața ei, astfel ca la 10 ani a debutat în cadrul „Festivalului Oierilor” de la Tulgheş. Mai apoi pașii au făcut-o să urmeze calea artei și a fost eleva Colegiului Național de Artă Târgu Mureș, la clasa de artă a actoriei, iar în același timp, elevă a Școlii Populare de Artă Târgu Mureș, la clasa de canto popular a Maestrului Ioan Dordoi.
A participat la emisiuni Tv în cadrul „Favorit”, „Etno”, „Tv As” și „Hora Tv”, unde a legat prietenii deosebite cu oameni de valoare.
În prezent este studentă la Facultatea de Drept din cadrul UMFST Târgu Mureș, însă calea artei pentru ea nu s-a oprit aici. Continuă cariera muzicală și nu renunță la orele de canto și specializare în arta muzicală.
Are proiecte noi în desfășurare, dar primele ei proiecte au fost cele mai de suflet, două pricesne mereu actuale: „A bătut la ușa ta cineva” și „Toată inima creștină”.
Este o iubitoare a portului popular și se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase costume lăsate tocmai de străbunica ei, Ioana. Se consideră o persoană care dă culoare și preferă să fie mereu autentică și „din popor”. Am putut constata aceste lucruri la „Festivalul Oierilor” de la Grinţieş, când, duminică, 29 septembrie 2024, a urcat pe scenă în sunetele de bucium ridicate printre stropi de ploaie de către un consătean de al ei. A urmat un recital frumos, cu aplomb şi totodată sensibilitate, cântecele ei dezmorţind pe zgribuliţii, dar loaialii spectatori.
Mulţumim, Iustina, şi mult succes şi vei fi, cu siguranţă, invitata noastră specială la următoarele festivaluri păstoreşti!
Daniel Dieaconu