Dumnezeu m-a ajutat să-l cunosc și să îmi fie sfătuitor continuu pe unul din fiii distinși ai comunei Poiana Teiului: Vasilică Gh. Achiriloaiei. S-a născut nu departe de Piatra Teiului, într-o casă cu nouă copii: trei băieți și șase fete, cel care va deveni în timp un mare dascăl al acestei zone spirituale.
Ecaterina, mama iubitoare, îi crește cu suficiente greutăți, iar Gheorghe, tata muncește cu greu ca să-i poată ajuta. Bunicul său, Gavril Achiriloaiei, a fost vornic al comunei Călugăreni, deși nu știa carte. Ținea evidența încasărilor făcute pe un răboj ca și ciobanii de la stână.
În noiembrie1973, când școala primară din Topoliceni, comuna Poiana Teiului, serba 50 de ani de existență, domnul își aducea cu respect aminte de tatăl și de mama sa.
„Îmi amintesc cu drag și multă recunoștință de părinții mei și în special de tata care, deși era fără știință de carte, m-a învățat mai mult decât am fost în stare să învăț mai pe urmă de la viață. Pe lângă că mi-a dat viață, hrană, îmbrăcăminte și locuință, de mic m-a luat cu el și m-a învățat să iubesc și să îngrijesc animalele de lângă casă, m-a învățat să lucrez cu dragoste pământul care e darnic cu cel harnic. M-a învățat să altoiesc și să îngrijesc pomii, să cosesc, să lucrez în pădure, să fiu plutaș, să câștig cu greu banii dar prin muncă cinstită și mai mare grijă a avut să mă deprindă să-i cheltuiesc cu mare chibzuială. M-a învățat să cunosc schimbarea vremii după anumite semne de pe cer, după ciripitul păsărilor, mersul furnicilor, după cum se ridică fumul de pe coș, după direcția de unde bate vântul și după unele semne date de animale. M-a învățat să muncesc din plăcere, să nu pierd timpul în zadar, să fiu harnic și cinstit, să nu fur, să nu fumez, să nu beau băuturi alcoolice, obiceiuri ce le-am respectat toată viața. Tata mă sfătuia să fiu bun cu cei mici, respectuos față de bătrâni și de legile țării, să fiu blând și să am răbdare în viață. Să caut să dau mult în viață și să mă mulțumesc cu puțin. Acestea sunt doar câteva din învățăturile și deprinderile căpătate în casa părintească, care au stat la baza întregii mele vieți și pe acestea am clădit mai apoi învățătura profesorilor și a cărților pe care le-am citit precum și a lumii prin care am umblat și am trăit”.
La școala din Călugăreni de lângă Piatra Teiului, copilul Vasile Achiriloaiei are norocul să aibă ca învățători pe distinșii dascăli Leon Mrejeriu și Gheorghe Andronic.
Acest om a copilărit, și-a trăit adolescența, a lucrat mai apoi ca învățător în apropiere de Piatra Teiului în vremurile în care localnicii trebuiau să-și realizeze întreaga îmbrăcăminte în casă, ea fiind călduroasă și trainică, în vremea când tinerii respectau pe bătrâni și le sărutau mâna și când cuvântul dat se respecta cu sfințenie și când învățătorul din sat era respectat de toată suflarea satului.
Gimnaziul îl face la Hangu și are șansa să-l aibă ca director pe compozitorul Gavril Galinescu. Fiind un elev sârguincios și inteligent termină și cursurile Școlii Normale „Ștefan cel Mare” din Fălticeni în anul 1924.
Își începe munca de învățător în comuna Marianca, satul Grigoreni, iar mai apoi în localitatea Gura-Galbenă, lângă Căușani, ambele din județul Tighina din Basarabia. La aceste școli a fost și conducător al Centrului de propagandă culturală și națională românească. Aici, în Buceag, la găgăuzi, în sudul Basarabiei, tânărul învățător se luptă pentru însușirea de către aceștia a limbii române, să-și iubească patria română. A realizat cu elevii săi coruri, lecturi din marii clasici români. Acolo era singurul intelectual în acel colț de țară, în acel sat. Adolescent fiind, în satul său natal Călugăreni, învață tainele tâmplăriei de la vestitul tâmplar Haralambie Iosifescu, iar mai apoi se va perfecționa în asemenea taine,(când era învățător) deoarece a urmat cursuri speciale de tâmplărie și sculptură la Deva, și pe care le absolvă cu calificativul „excelent”. Elevii săi de mai târziu, poate din respect pentru că știa secrete ale lemnului și pentru iscusința sa, la-o poreclit „Gealău”.
Ca elev la școala primară a purtat costumul național de care nu se va despărți zeci de ani. De fapt, un exemplu în acest sens, l-a avut chiar pe vestitul său învățător Leon Mrejeriu (acesta a umblat în costum național toată viața: ca învățător, ca revizor școlar al județului Neamț, ca prefect de Neamț și ca deputat și vicepreședinte al Camerei Deputaților din România, dinaintea celui de-al doilea război mondial).
Vasile Achiriloaiei este încorporat la Regimentul 15 Războieni din Piatra Neamț, iar școala de ofițeri o termină în orașul Bacău, iar apoi ca proaspăt ofițer ia parte la manevrele militare regale organizate în vestul țării în 1930.
Este ofițer combatant, operativ, în cel de-al doilea război mondial. În ziua de 24 iunie 1944, în confruntarea dintre tabere este rănit în localitatea Găinești în județul Suceava. Dacă ne referim tot la militarul Vasile Achiriloaiei, nu putem trece cu vederea perioada cât a fost prizonier la nemți. Între 30 august 1944 și 01 august 1945 mănâncă pâinea amară în lagărul de prizonieri de război WUSTRAV din HELSINFORS. Într-un caiet de însemnări găsim două liste valoroase cu camarazi ai săi de pe front din care una cuprinde numele și adresa ofițerilor români căzuți prizonieri în lagărul WUSTRAV. Lagărul se afla la granița cu Danemarca.
La Topoliceni, sat din fosta comună Galu, vecină cu comuna Călugăreni sosește în toamna lui 1928. Aici, la Topoliceni, la dorința sătenilor, în toamna lui 1923, revizorul școlar D. Gheorghiță, de loc din Pipirig, propune înființarea școlii primare din sat. Până se construiește un local propriu de școală activitatea didactică se desfășoară între anii 1923-1933 în şase case particulare și într-o anexă a bisericii din satul Poiana Teiului.
Proaspăt venit în Topoliceni, cumpără pământ, după ce se căsătorește și apoi își clădește o casă. Devine, în scurt timp, model de gospodar. În sat era nevoie să se facă școală. Acesta avea cumpărat o bucată de pământ în centrul satului, de fapt era pământ cumpărat pe numele soției sale care nu era învățătoare. Astfel, soții Zamfira și Vasile Achiriloaiei dăruiesc școlii acest pământ – 420 m² în luna mai 1933.
Oamenii din sat îl ajută, mai puțin primăria Galu, prefectura, Ministerul Instrucțiunii Publice, Regele Carol al II lea al României sau moșierul M.D. Sturza și după o muncă plină de dăruire în ziua de 18 iunie 1935 este inaugurată Școala Primară din Topoliceni, chiar de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, liberalul doctor C. Anghelescu. În aceeași zi ministrul doctor C. Angelescu a mai inaugurat și școlile din Mădei și Dreptu, din Grințieșul Mare, Schit ș.a.
La această școală Vasile Achiriloaiei a lucrat 37 de ani, timp în care a fost și director al școlii (1.10.1928 -1.10.1964). Aici și-a dat toate gradele didactice, a alcătuit un cor bisericesc, a realizat o stupină model, o pepinieră cu pomi fructiferi; a fost în relații amiabile cu colegii mai valoroși învățător Leon Mrejeriu (fostul său învățător) cu Dumitru Alexandrescu, învățător la Galu, cu Teodor Danielescu, învățător la Farcașa, cu învățătorul C. Popovici de la Bâra, cu învățătorul Neculai Trofin de la Grințieș și alții.
În noiembrie 1973, când participa la semicentenarul școlii pe care a ridicat-o, le spune cu ochii umeziți de lacrimi printre altele: „Vreau să adaug că mi-am iubit mult elevii, pe copiii satului. În mijlocul lor, cu râsul și cu jocurile lor nevinovate, uitam de grijile și supărările cu care veneam încărcat din afară. Fără să bag de seamă mă simțeam și eu voios, înseninat și cu dor de viață. M-am simțit bine în sat, am iubit mult școala și i-am dus dorul când am fost mai departe de ea. Sunt legat de această școliță din care nu cred că este vreo bucățică de material din ea care să nu fi trecut și prin mâinile mele înainte de a fi clădit sau prelucrat. Am muncit cu drag și plăcere fiindcă așa am socotit că e bine. Am colindat singur sau cu elevii mei, pădurile și munții noștri, văile, pentru ca ei să cunoască bogățiile și frumusețile locului natal și să-l iubească. Când a fost nevoie am ajutat pe oameni la cosit, am fost în pădure și-am adus lemne pentru școală, ca deputat al satului am măsurat terenuri, am fost participant la bucuriile și necazurile sătenilor, m-am simțit ca o părticică din trupul satului.”
Și astăzi, după atâția ani de la trecerea sa la Domnul, studiindu-i cu atenție și respect paginile de însemnări ne uimește diversitatea și complexitatea preocupărilor sale. Însemnări despre foști colegi, despre săteni, sfaturi practice minuțioase despre creșterea eficientă a animalelor, stupărit, electricitate, pomicultură, legumicultură, tâmplărie, chiar rețete pentru prăjituri. Într-un registru mai voluminos avea notată populația statelor lumii în cifre oficiale începând cu 1950 și mai înainte ș.a
A fost și un talentat dirijor de coruri școlare. După pensionarea sa a dăruit Școlii primare Topoliceni, un caiet cu alese coruri, pe care l-a început în școala normală și l-a completat cu anii de apostolat. Acest album cu cântece vechi l-a folosit și în activitatea sa didactică din Basarabia. În acest caiet-tezaur la loc de cinste, scrise cu migală stau cântece ca: Tricolorul, C. Porumbescu, Trecerea Dunării, Cântecul lui Ștefan cel Mare, Cântecul locului natal, La arme, Doina lui Rațiu, Pui de lei pe muzica lui I. Brăteanu, Pe-al nostru steag, Voința Neamului de I.C Danielescu, Imn studențesc creștin, Ciobănașul de Gh. N. Dumitrescu ș.a.
Cât a lucrat ca învățător la școala din Topoliceni a fost și deputat sătesc în primărie. A ajutat și a impulsionat construcția noii școli din satul Galu, a cărei temelie a început să fie săpată în ziua de 9 mai 1961. Odată cu pensionarea a hotărât să fie mai aproape de copiii care se stabiliseră în Piatra Neamț. Își cumpără pământ și o casă cu anexele necesare în satul Bistrița, comuna Viișoara lângă Piatra Neamț. Aici face din nou legumicultură, crește animale, are stupină, cu alte cuvinte și la Viișoara (Bistrița) devine un gospodar model.
Directoarea Ana Rusu de la Școala Primară Topoliceni trimite Inspectoratului Școlar Neamț un referat prin care propune ca această școală primară să poarte numele lui Vasile Achiriloaiei. Pentru tot ce făcuse el pentru sat, școală, școala merita să-i poarte numele. „Domnul” trecuse la cele veșnice în ziua de 10 februarie 1994.
Prin decizia Inspectoratului Școlar Neamț începând de la 15 septembrie 1994 pe ștampila școlii din Topoliceni scrie astfel: „Școala Primară Vasile Achiriloaiei Topoliceni, comuna Poiana Teiului, județul Neamț. Cu ocazia deschiderii noului an școlar 1994-1995 pe 15 septembrie 1994, ultima sa soție, Elisabeta Grădinescu, împreună cu copiii Coca și Vasilică, vin, alături cu alte rude apropiate și realizează un parastas în amintirea celui care a fost. În fiecare sală de clasă este așezat portretul acestuia, iar în cancelaria școlii în plus este montată o candelă electrică care în timpul cât este supravegheată, funcționează pentru păstrarea memoriei marelui dispărut.
„Domnul” învăța pe elevii săi și următoarele versuri:
„Doamne sfânt din cer albastru
Ai în paza Ta cerească,
Școala și cu satul nostru
Și cu Țara Românească.”
Când „domnul” pleacă și de la Bistrița la un apartament în Piatra Neamț, nu-și uită locurile natale. Deși în vârstă, venea la Topoliceni măcar de două ori pe an: la 21 mai (de Ziua eroilor – sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) și la 8 noiembrie (hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril). Ajuns aici, mergea la mormintele soției, a părinților, a rudelor apropiate, își vizita prietenii.
Își doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, la umbra unui tei bătrân. S-a adeverit ceea ce îmi spunea odată: „Toți suntem trecători numai faptele noastre rămân.”
Prof. Dorel I. Rusu
A transcris Iustina Vatamanu
