Interlocutorul nostru este un tânăr din Grinţieş, crescut într-o familie de gospodari, cu animale, cu ogor şi fâneaţă. Care ştie şi cu coasa, cu grebla, cu securea şi ţapina. Ovidiu Andrieş a încercat, la un moment dat, împreună cu familia sa, să cultive zmeur, o întreprindere destul de riscantă pentru vremea capricioasă de la munte. Este un iubitor de drumeţii, de fotografie, de zbor, de multe altele. M-a însoţit în multe drumeţii şi tabere, mai ales „ranger junior”, şi era de obicei fotograful de serviciu. Îmi aduc aminte bucuria lui când a reuşit primul să urce pe coarda de alpinist pusă de Marinică Amarinei în Cheile Şugăului de-a lungul unui horn. Îşi dorea mereu să-şi depăşească limitele…
De mic şi-a dorit să facă bani, să aibă banii lui proprii şi la fel face şi acum ca student. Dacă în vara de acum doi ani a lucrat în Durău în domeniul băuturilor răcoritoare şi a îngheţatei, vara trecută a ales să meargă în SUA, în cadrul programului Work and Travel pentru studenţi pentru perioada iunie-ocrombrie 2024. A ales oraşul Portland, un oraş mic din est, de la Atlantic, cu o istorie veche (atât cât se poate la americani), la 100 de km de Boston. Job-ul principal era la un hotel – house keeping – şi pentru a suplimenta financiar prezenţa sa în State, activa ca ajutor de bucătar la un restaurant şi făcea chiar şi pază, la acelaşi restaurant. Programul, foarte alambicat, nu insistăm asupra lui, dar, din cele ce le-am aflat, obositor. Hotelul era cu 11 etaje şi trebuiau îngrijite 8-15 camere. Hotelul era unul important al oraşului, cu mulţi turişti, cu grupuri şi conferinţe stufoase. Restaurantul era specializat pe fructe de mare şi homari şi clienţii erau în mare parte turişti europeni, oameni ce poposeau în croazierele lor în Portland. Şi câştigurile erau substanţiale. Pentru proprietari.
Managerul american al restaurantului era prietenos, la fel şi ceilalţi lucrători americani, nu aroganţi, dar superficiali. Puneau mâna la lucru, ajutau, încurajau. Nu te refuzau dacă cereai: „Vii puţin? Poţi să mă ajuţi? Am nevoie de o mică pauză…” Parcă erau cu toţii de temperament sangvin, ne-a spus Ovidiu. Pentru el a fost o mică perioadă de „armată”, cu, evident, necesarul ciclu de „biban”… A rămas să păstreze corespondenţă cu colegii săi americani.
Alţi străini? Desigur. Spre exemplu, şoferii de Uber erau cei mai mulţi din Somalia, nu ştiau limba, unii nu ştiau nici să conducă. Cine-i angaja? „Eu cu siguranţa n-aş face-o!”.
Statele Unite ale Americii – „Ţara Făgăduinţei” – „Visul American”? Sunt mulţi imigranţi în continuare, la munca de jos. Creşte numărul hispanicilor. Studenţi străini sunt mulţi, auzi, mai ales în New York, toate limbile pământului. Stilul american este al lucrurilor mari, maşini mari, pe benzină etc. Poluare? Cu siguranţă şi mult mai puţină grijă pentru natură, pentru sănătate, multe prăjeli, fast-food-uri, mai puţină grijă pentru clienţi. Americanii? Sociabili, dar superficiali.
A strâns bani? Da, a strâns, dar cu eforturi susţinute, cu mai multe slujbe şi nu cu zaiafeturi. Nici chiar voiaje deosebite. Ar mai repeta experienţa? „În principiu nu, mai ales ştiind că pot face atâtea lucruri eu în România!”
Daniel Dieaconu
