Bună ziua, Lavinia! Poți să ne spui câte ceva despre tine?
Bună ziua! Vă răspund cu cel mai mare drag. Eu m-am născut și am crescut în satul Farcașa, din Județul Neamț, situat pe malurile Bistriței și am studiat clasele primare și gimnaziale tot la Farcașa, la Școala gimnazială „Ioan Luca”. După încheierea acestor opt clase, am decis să continui la Liceul „Mihail Sadoveanu” din localitatea Borca, deoarece mi-am dorit să fiu mai aproape de familie și de meleagurile de care m-am îndrăgostit. Nu cânt de foarte mult timp, acesta este al doilea an în care continui cariera muzicală și pot spune ca sunt autodidactă. Momentan, nu fac parte dintr-un ansamblu anume, dar la invitația coregrafilor, am participat cu drag la evenimente, festivaluri și concursuri (cum ar fi festivalul Zilele Simeriei de la Hunedoara, festivalul Datini și Obiceiuri de la Galați, Festivalul organizat de Ansamblul Constantin Arvinte la Iași, Balul Gospodarilor de la Farcaşa și multe altele).
Cum s-a născut pasiunea pentru muzică, cum te-ai apropriat de acest gen muzical?
De mic copil mi-a plăcut portul popular, tradiția și cântecul vechi, nu știu să vă spun de unde a venit asta.. probabil și datorită faptului că am crescut în mediul acesta de munte, ascultând povești de-ale bătrânilor, am fost fermecată de traiul lor, așa că am început să studiez și să ascult singură, cât în glumă, cât în serios, folclorul, până când am participat la diverse concursuri la care mi s-a evaluat vocea și am fost desemnată între primele locuri, fapt ce m-a motivat să ofer mai multă atenție la ceea ce consideram eu doar un hobby.
Cât timp dedici repetițiilor, cum integrezi această preocupare în viața ta de zi cu zi?
În weekend mai repet anumite piese care-mi atrag atenția, însă timpul este limitat, deoarece sunt preocupată cu pregătirile pentru bacalaureat, fiind în clasa a XII-a și e mai greu… dar de fiecare dată când am ocazia, reușesc să mă deconectez de “stres” prin muzică, astfel tot timpul fredonez câte ceva și, bineînțeles, fac vocalize și exerciții de dicție pentru a avea o voce puternică și mai sănătoasă.
Ce îți place cel mai mult să interpretezi? Cum crezi că muzica populară poate încă exprima atitudini ale omului de astăzi?
Cel mai mult îmi place să interpretez muzică populară, deoarece ea e cea mai apropiată sufletului meu, bineînțeles că mai ascult și încerc să interpretez și alte genuri muzicale care sunt în trend în zilele de astăzi și sunt cerute la evenimente, dar folclorul rămâne pe primul loc pentru mine. Muzica populară se pierde o dată cu înaintarea în generații, tineretul nu mai ascultă astfel de melodii și e păcat că nu știu să aprecieze cultura poporului ce ne reprezintă, ce e cu adevărat frumos… Cu toate acestea, ea mereu ne va atrage atenția, fiind căutată la diverse evenimente datorită percuției, ritmului și nu numai… predominând vioara, țambalul, saxofonul, trompeta, se merge la dans involuntar cu un asemenea acompaniament.
Care e melodia ta preferată? Poți dezvălui de ce?
Nu am o melodie preferată, dar sinceră să fiu, doinele au o sensibilitate aparte, în special cele din repertoriul doamnelor Mina Pâslaru și Sofia Vicoveanca, care transmit multă emoție și asta îmi place extrem de mult, este o provocare pentru mine să interpretez doine, pentru că există o tehnică anume și nu este întocmai ușor de realizat.
Referitor la muzică, ce proiecte ai în viitorul apropiat?
Pe viitor vreau să studiez mai intens muzica, să continui la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, ceea va necesita un studiu mai intens, având în vedere că nu am avut pregătire în domeniu, nu am făcut canto și nu am studiat la un liceu de arte…m-am pregătit singură cum am știut mai bine, dar dacă-ți dorești ceva cu adevărat, niciodată nu e prea târziu. De asemenea, urmează câteva colaborări cu Asociația Culturală Ansamblul Folcloric Florile Ceahlăului, condusă de domnul coregraf profesionist Boju Ciprian și, bineînțeles, cu doamnele realizator Antoaneta Mardar a emisiunii Favorit TV și Cristina Clara Condurachi a emisiunii Rapsodia TV, nu în ultimul rând vor urma multe alte evenimente și festivaluri atât în zonă, cât și în țară.
Ecaterina CARAZA