Unul dintre avantajele carierei didactice este oportunitatea de urmări evoluția elevilor tăi, mai ales a unor copii talentați. Talentul, modelat de Dumnezeu, revărsat asupra oamenilor din dragoste pentru diversitate, presupune determinare constantă și autoimpusă, capacitate de a-ți organiza viața în jurul unor valori dominante, cum ar fi cunoaștere profesională la un înalt nivel, nevoia de a-ți revendica succesul prin independență, excelență, risc și responsabilitate.
Sunt atributele unei adolescente rafinate, care ne-a încântat din perioada educației timpurii cu timbrul deosebit și forța interpretării. „Ȋncă din copilărie, muzica a avut un loc important ȋn sufletul meu. Fie cu familia sau cu prietenii, ȋntotdeauna petreceam timp cântând şi descoperind melodii ale vremii. Susțin și mă reprezintă afirmația: „Muzica dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației şi viață tuturor” (Platon)”.
Sprijinită de părinți şi de mătuşa ei, doamna prof. pentru învățământ primar Iuliana Azoiței, a participat la primele concursuri şi festivaluri, obținând premii deosebite: Trofeul categoriei la Festivalul Național de Muzică pentru Copii şi Tineri „Viva Allegria”, premiul I la Festivalul „Cântec de Stea”, trofeul categoriei şi trofeul pop-internațional la Festivalul „Best Pop-Rock”, trofeul categoriei la Festivalul Internațional „Capitala Muzicală”, premiul al II-lea la Festivalul „Lumini Sonore” by Ozana Barabanacea, precum şi multe altele. Din 2017, studiază canto alături de doamna profesoară Alina Apetrii la Clubul „Viva Allegria”.
Perseverentă, perfecționistă și curioasă explorează și o altă latură a muzicii, muzica instrumentală. „Tot mai mică fiind, am descoperit şi sunetul chitarei, ȋnvățând acorduri minunate care au dat glas şi care m-au ajutat ȋn anumite competiții muzicale. Mi-amintesc că primul festival la care am participat cu chitara a fost chiar la „Festivalul Haiducilor”, unde am obținut premiul I. Am crescut odată cu acest festival din Grințieş. Ȋnființat ȋn anul 2017, acest eveniment ȋmbină ȋn fiecare an muzica, tradițiile, istoria şi voia bună ȋntr-un cadru de poveste la poalele Muntelui Grințieşu Mare, ȋn Poiana lui Vasile cel Mare”. Cu modestia caracteristică tinerilor educați în spiritul păstrării valorilor autentice și tradițiilor, Anastasia atribuie un rol formator activităților, competițiilor, evenimentelor organizate în comunitate, relevând importanța perepetuării acestora. „Totodată, ȋn Grințieş, s-au organizat pe timpul verilor şi tabere de pictură de la care nu am lipsit şi mi-au ȋmbogățit cunoştințele, reuşind să pictez patru icoane, sub ȋndrumarea domnului Marius Cătălin Popovici.”
Un domeniu pe care l-a descoperit recent este fotografia, imaginile postate pe diverse rețele de socializare surprinzând într-o viziune inedită, marcată de sensibilitate, finețea naturii și peisajele care ȋți taie respirația din localitatea natală, din călătoriile în țară sau cele periodice spre Piatra-Neamț, unde urmează studiile liceale.
Încrezători în talentul, seriozitatea și perseverența cu care își urmărește aspirațiile, considerăm că Anastasia este „o voce” care mai are încă multe de revelat. Este unul dintre tinerii care își depășesc constant profesorii și certifică, de fapt, menirea acestora, aceea de a-i învăța pe elevi să nu mai aibă nevoie de ei.
Cristina CHIRILĂ