Cunoscută sub apelativul de „Dana”, se numeşte în fapt Elena şi s-a născut la poale de munți, la Agapia, într-o zonă de înaltă spiritualitate, la 24 mai 1972, într-o perioadă numită de istoriografia românească „de relativă destindere internă”. Astăzi este locuitoare a comunei Piprig, deci a urcat mai în munte, fiindcă aşa a hotărât sistemul printr-o repartiţie de învăţătoare şi aici s-a căsătorit şi şi-a ridicat gospodărie vrednică.
A fost apropiată de regretatul Cristian Vatamanu, profesor la Liceul Pipirig şi director adjunct, de loc din satul Petru-Vodă, şi datorită acestui fapt ne-am dorit ca domnia sa să fie reprezentanta noastră la Pipirig şi cititorii noştri au constatat că au apărut în revistă articole scrise împreună cu Cristian Vatamanu. Au fost realizate înainte de decembrie 2021 şi le-am găsit un binemeritat loc în „Ecoul Munţilor”.
A urmat clasele primare şi gimnaziul în localitatea natală şi apoi a absolvit cursurile Liceului Pedagogic „Ştefan cel Mare” din Bacău în perioada 1986-1990. A devenit învăţătoare, cadru didactic bine pregătit pentru lucrul cu cei mici, aşa cum erau mai toţi cei care terminau un „pedagogic” în acele vremuri.
Datorită absolvirii Liceului Pedagogic ”Ștefan cel Mare” Bacău cântă la chitară și mandolină. La lansarea romanului „Ancora” la Pipirig, a interpretat în memoria lui Cristian Vatamanu melodia „Foaie verde spic de pâine”, cu vocea, cu chitara şi cu multă, multă emoţie…
În perioada 17.05.2021 – 21.05.2021 a participat la mobilitatea educativă ”Inclusive education: tackling with classroom diversity and early school leaving” (IDEC S.A Pireus Greece) alături de Cristian Vatamanu şi peripeţiile, ca să folosim un cuvânt la modă: au fost … epice.
A continuat studiile şi este licenţiată în „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, iar în 2016, a obţinut „Certificatul de acordare a gradului didactic I”. A obţinut şi titlul de Master în “Psihologia medierii conflictelor” la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași şi cele învăţate s-au adăugat firii împăciuitoare şi este o adevărată negociatoare între părţi aflate în dispută, considerând că a comunica este un lucru foarte important deoarece numai astfel poţi fi aproape de oameni, îi poţi înţelege, îndruma şi ajuta.
Are pronunţate abilităţi şi talente muzicale, literare, de pictură, dobândite de-a lungul anilor atât în activitatea didactică desfăşurată la catedră cât şi în cadrul activităţilor extracurriculare: şezători, concursuri literare, cercuri pe diverse teme. A fost cea care a intuit şi încurajat talentul lui Ştefan Ţârdea, fostul ei elev, pe care l-a prezenta în revista noastră.
A avut o idee extraordinară de strângere a legăturilor dintre Grinţieş şi Pipirig în memoria lui Cristian Vatamanu: „Punte peste munte”! Şi colaborarea noastră prin „Ecoul Munţilor” este o consecinţă a acestei iniţiative.
Dorim doamnei învăţătoare sănatate şi putere pentru a trece peste toate cele mai puţin frumoase ce ni le oferă viaţa, cât mai mare împlinire prin copilaşii pe care-i îndrumă, prin familie şi toţi ce-i sunt aproape şi o aşteptăm cu cât mai multe articole la revista noastră, căci scrie frumos şi cu adâncă simţire românească!
Daniel Dieaconu