Trecând ades prin Călimani și-ndeosebi pe Vârful Pietrosu, n-am putut trece cu vederea semeția unui vârf vestic, ce pare că este rupt de Călimani.
După studii “aprofundate” am înțeles că acest vârf finalizează vestul Călimanilor, mult mai aproape de Pasul Tihuța. Dar traseul cel mai scurt este cel care pornește din vestita stațiune Colibița. O stațiune nouă pe harta turistică a României, unde se găsește cel mai curat ozon din țară. Dar nu despre acest fapt am să vă relatez, ci despre traseul spre Bistricior.
Plecarea a fost dis de dimineață si după trei ore de mers cu mașina, am ajuns în Colibița. Am lăsat, nu cu regret, stațiunea pe dreapta și-am întors “cârma” spre stânga. De sus, muntele îmi făcea cât putea el de des, cu ochiul… Voi reveni în stațiune când… muntele se va îndepărta tot mai mult, de mine!!!
După o mică rătăcire a traseului prin jurul lacului, pierzând 35 minute, am ajuns în satul Mița, cu strămutații de sub lacul Colibița, continuând până la fostele mine de sub munte, paralel cu pârâul Colbu.
Mașina a rămas în poiana de la fostele clădiri miniere, urcatul începând pe piciorul Colbu, cu foarte mulți copaci seculari, căzuți, dezrădăcinați, rupți, chiar și cu 3-4 ani vechime. Am aflat de la un salvamontist, că terenul este în litigiu de patru ani, între biserica locală, cetățenii zonei și statul român. Păcat, se distruge-n continuare o veche pădure de conifere de la baza muntelui.
După o oră de mers (chinuit, printre copacii căzuți) am intrat în Parcul Național Călimani, unde totul este în regulă în privința traseului.
Ieșirea în golul alpin m-a întâmpinat cu refugiul și sediul salvamont, unde am fost informat de mai multe episoade plăcute și mai puțin plăcute din viața muntelui… Astfel, două cabane ale unor oameni influienți din zonă au fost făcute una cu pământul de o avalanșă puternică, care n-a iertat nimic. Doar temeliile au rămas ca martori în timp. Zăpada abundentă acoperă în fiecare an pinii alpini peste care împătimiții sporturilor de iarnă își încearcă puterile și măiestria pe schiuri sau pe plăci. Mi-au fost relatate multe alte aspecte din munte, salvamontistul își acoperea timpul liber, dar eu aveam alte țeluri. I-am promis că la următoarea întâlnire o să continuăm poveștile…
Am plecat spre vârf, traseul la urcare este de trei ore și-am intrat în zona rhodendromului. Spectacol unic în partea a doua a lunii iunie. Gingașele flori au năpădit stâncile de parcă sunt puse cu mâna. Merită din plin efortul făcut până la vârful muntelui.
Sus, pe vârf, imaginile sunt de-a dreptul uimitoare. Spre est se văd celelalte vârfuri ale Călimanilor, în toată splendoarea lor. Spre Pietrosu (2100 m) se poate ajunge pe culme, pe-un traseu de 6 ore. Sunt trase spre Pasul Tihuța (9 ore), spre 12 Apostoli, spre Colibița, în circuit etc.
În timpul revenirii organismului la normal,a urcat un ins în fugă, ce avea doar o perelină și-un telefon legate la brâu. Mi-a spus că, datorită timpului favorabil, vrea să facă traseul de două ori. M-am blocat, dar am mai întâlnit asemenea superstaruri în ascensiuni. Nu mi-am permis să-l deranjez să-mi facă măcar o poză. Bravo lui!!!
Lăsând Vârful Bistriciorul (1990 m) în urmă am urcat și pe Vârful Zurzugău, puţin mai scund, cu imagini cu imagini spectaculoase asupra lacului Colibița și nu numai. Fiind o zi splendidă pentru drumeții montane nu m-am grăbit, am stat , am admirat, am degustat celebra afinată, am vorbit cu toți admiratorii, care s-au trezit mai târziu. Din spusele salvamontistului, în ziua respectivă, am fost primul venit care a urcat muntele. Trebuie menţionat, neapărat, că pe lângă cei mulţi din Bistrița Năsăud, am întâlnit colegi de drumeție din Piatra Neamț și din Iași. Deci n-am fost singurul care a “bătut” atâta distanță până la Colibița.
Coborârea a fost mai ușoară pentru că am evitat traseul cu copacii dezrădăcinați și-am luat-o spre stânga, unde este un drum forestier care pornește de la baza muntelui, dar este inchis circulației publice. De pe acest drum, înspre dreapta, se ajunge la Tăul Zânelor, un mic lac de un pitoresc aparte și cu legende specifice zonei. N-am ajuns acolo pentru că mă presa timpul. Poate altădată.
Ieșirea din Colibița se face prin Mureșenii Bârgăului și apoi la dreapta, spre casă.
Zona m-a ademenit. Trebuie să mai ajung acolo pentru munte, dar și pentru stațiune. Dacă voi reuși, am să aleg traseul ce pornește de la Piatra Fântânele. Pe curând!
Mihai Panţiru
