Prognoza meteo favorabilă m-a făcut să nu stau mult pe gânduri și să trec la o nouă ascensiune pe Masivul Ceahlău. Mai ales că urmau sărbătorile… fără sfârșit ale Nașterii Domnului.
După o pregătire sumară pentru o zi de drumeție, la abdicarea nopții am fost pe axial, deasupra Durăului. Nu mică mi-a fost surpriza că patru grupuri de turiști mi-au luat-o înainte. De fapt i-am ajuns pe drum.
Am plecat spre Fântânele, deoarece, singur fiind nu m-am încumetat să urc pe la Duruitoare, așa cum o făceam de obicei (iarna traseul fiind închis).
Vântul tăios mi-a pus mari probleme la început, dar de la Fântânele s-a domolit. Tot de aici a început poteca prin zăpada bătătorită de o singură persoană. Pentru eventualele depășiri trebuia să sari în zăpada de 30-40 cm. A fost foarte bine de urcat și coborât, spre deosebire de alte ierni când poteca era un amplu derdeluș înghețat. Am câștigat foarte mult în economia timpului la urcare cât și la coborâre.
Peste tot grupuri vesele, în ambele sensuri, fiind duminică și-un timp numai bun pentru iubitorii de munte. Dar, adevărata mea dorință era să-l întâlnesc pe Moș Crăciun.
În copilărie, eram obligat să mă culc devreme în speranța că acesta mă vă vizita, iar acum am alte oportunități de a da de… Dumnealui.
Scările înghețate în mare parte, nu mi-au pus probleme, urcându-le ușor, cu un mare popas pe la jumătate, când pe jgheabul alăturat a apărut un minunat exemplar de capră neagră, fiind chiar în fieful acesteia. Am atenționat pe toți colegii să urce și să coboare în liniște spre a putea fi admirat.
Sus, timp de plajă. Lume multă, obosită, dar foarte mulțumită că a ajuns până aici.
La un moment dat ne-a atras atenția un zgomot ușor, venind dinspre nord, într-un vifor de nea care se apropia de noi. Într-adevăr era sania lui Moș Crăciun cu renumiții săi reni zburători.
I-am făcut cu mâna, spunându-i că și noi avem doleanțe, a încetinit, dar n-a oprit. A strigat la noi că se grăbește spre zona interzisă (Ocolașul Mare), unde are o întrevedere de afaceri cu Baba Dochia.
Viforul respectiv s-a pierdut în zare, spre ocolaș, cu făgăduința că va reveni, acum fiind așteptat de prichindeii din apropierea muntelui.
Aviz amatorilor pentru la anul, tot înainte de Crăciun.
Mulțumit de această întâlnire am coborât spre a merge spre cabană, apropiindu-se ora prânzului.
De sus am putut admira Călimanii, care au apărut ca o cetate luminată de soare, Rarăul, Giumalăul și mult mai în spate coamele Munților Rodnei. Vizibilitatea în sezonul hibernal nu se dezminte… este mult mai deschisă decât în celelalte sezoane.
Nu trebuie omis nici faptul că tot platoul era alb, jnepenii fiind culcați și acoperiți cu un strat gros de zăpadă. Puteai să numeri turiștii de la baza Toacăi până la Cabana Dochia. Imagini splendide pentru orice turist.
La cabană am constatat că mai sunt și alți turiști care se aventurează singuri pe cărări de munte. Un cetățean din Piatra Neamț urcă aproape în fiecare săptămână pentru a surprinde tot felul de imagini în toate anotimpurile. Bravo lui!
După un dejun frugal, de post, am făcut “întoarsă a mea cale” bucurându-mă, în continuare, de imaginile minunate pe care ni le oferă… Olimpul românilor.
Încercați, nu veți regreta nimic!!!
Mihai Panţiru
