N-ai teamă
„N-ai teamă, mi-a spus,
Sunt ca un munte
Muntele cel de sus.
Am văi adânci, piscuri în cer,
Flori şi păşuni,
Peşteri negre cu văgăuni.
Prăpăstii cu moarte,
Izvoare cu viaţă,
Noapte la poale, pe creştet răsărit,
Trăsnet şi azur nesfârşit.
Dincolo de gheţuri şi zăpezi
Unde vrei să te aşezi?
Urci până-n vârf, rămâi pe o brână?
Potecile-s taine de schit şi de stână.”
Vasile Voiculescu, Poezii, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, vol. II, p. 246.
Foto: Ovidiu Andrieş