G.T. Kirileanu a fost martor al unor evenimente, în perioada Primului Război Mondial, în care actele de distrugere s-au împletit cu lucrări ce au vizat dezvoltarea infrastructurii locale pe Valea Bistriței, multe mărturii ale acelor vremuri le putem regăsi în volumul „G.T. Kirileanu. Martor la istoria României 1872-1960. Jurnal și epistolar, Vol. II, 1915-1918”. După mai bine de doi ani de expectativă, în care s-a străduit să rămână neutră, spre sfârșitul lunii august 1916, România devine parte a primului conflict armat la scară mondială. Primele operațiuni au vizat trecerea Carpaților în Transilvania, unul din punctele de plecare a trupelor de acoperire fiind localitatea Broșteni, centrul administrativ al Domeniului Regal Broșteni. În perioada august 1916 – noiembrie 1918, zona Broșteni – Bucovina – Transilvania înregistrează din plin impactul operațiunilor militare, în care sunt implicate armatele româno – ruse pe de o parte, austro – ungare și germane pe de altă parte. Pentru zona la care ne referim a urmat o perioadă intensă, de aproximativ 24 de luni calendaristice, în care operele de distrugere s-au împletit cu lucrări ce au vizat dezvoltarea infrastructurii locale pe Valea Bistriței. În ceea ce privește elementele de patrimoniu construit care au jucat un rol important în evenimentele de la vremea respectivă și au rezistat până în prezent, există informația că hotelul din centrul Domeniului Regal Broșteni fusese transformat, în septembrie 1916, în spital militar, iar pentru tratarea răniților fusese amenajat un post de prim – ajutor la Cătrinari (Pasul Păltiniș). Această informație capătă greutate, dacă avem în vedere punctul 8 din Ordinul de operațiune secret emis de comandantul Armatei de Nord la Bacău, în data de 10 septembrie 1916: „Evacuările se vor face la Broșteni.” Este important să notăm că, aflate în retragere, trupele române au fost forțate, de logica războiului, să execute opere de distrugere a infrastructurii pe teritoriul național. Astfel, la 12 octombrie 1916, Statul Major al Diviziei a 14 – a emite, de la Tulgheș, un amplu ordin către regimentele de infanterie, artilerie și servicii, după cum urmează: „Grupul Bistrița, format de Regimentul 85 Infanterie, cu bateriile de obuziere de 120 mm, o baterie de 87 mm și Bateria a 6-a munte, cu serviciile ce-i sunt atașate în prezent, sub ordinele colonelului Colori, va avea de acoperit sectorul dintre Păltiniș și P. Stejarul inclusiv. Acoperirea va consta din lucrări de întărire și distrugere executate pe comunicația Păltiniș – Borca și din lucrări de distrugerea tuturor potecilor și drumurilor ce vin de la vrăjmaș spre noi, în sectorul de mai sus. Scopul acestor din urmă distrugeri este de a împiedica pe vrăjmaș să întoarcă apărările ce se vor organiza pe comunicația Păltiniș – Broșteni – Borca. Scopul întăririlor și distrugerilor ce se vor executa pe această din urmă comunicație, este de a împiedeca pe vrăjmaș să înainteze pe ea, ca să întoarcă rezistența ce divizia este însărcinată a face, în sectorul Bistricioara și Bicaz, unei eventuale invaziuni a vrăjmașului în țară.”
Conform cercetărilor lui Paul Braşcanu, încredinţate volumului „Drum de fier prin praf de puşcă şi ploaie de stele”, 2012, în luna mai 1917, pe Valea Bistriței, în zona Broșteni – Crucea, era prezent un număr mare de trupe ruse aflate în dezordine, iar efectul acestor importante mișcări de trupe s-a tradus pe de o parte, în câteva lucrări care au dezvoltat infrastructura locală – la Bâtca lui Târsină fusese amenajat un nou drum spre Clife și Bucovina – însă pe de altă parte mai importante erau distrugerile: drumul de la Broșteni la Crucea era foarte greu din cauza numărului mare de căruțe rusești; casa Domeniului Regal de la Barnar era ocupată de ofițeri; casa Domeniului Regal de la Crucea era ocupată de ofițeri superiori; pe Stânișoara toate cantoanele silvice erau devastate. Retragerea trupelor ruse, aliate lasă, însă în urmă, un tablou dezolant, așa cum aflăm tot din mărturiile consemnate de G.T. Kirileanu: „…crucea de piatră (cunoscută astăzi drept „Crucea Talienilor”) din vârful Stânișoarei era distrusă; șinele căii ferate înguste de pe Sabasa au dispărut; fabrica de la gura Borcii era arsă și școala devastată; în Mădei (sat în Borca, la limita cu Broșteni) primăria și școala erau distruse; în Cotârgași (sat în Broșteni) toate casele erau distruse; în Hărăoaia (Broșteni) toate casele erau distruse”. Pe de altă parte, în Broșteni erau două poduri peste Bistrița, iar pe munții Măzănoaia și Puciosul erau funiculare pentru extragerea lemnului, executate cel mai probabil de trupele austro-germane.
În anul 1916, unitățile specializate de Căi Ferate din Armata Română au trecut la demontarea liniei forestiere din Valea Tarcăului (35 de kilometri). A fost demontată și calea ferată din Valea Râşca (25 de kilometri), fiind folosite aceste materiale pentru construcţia căii ferate militare cu ecartament de 1.000 mm de la Piatra Neamţ, prin Bicaz, până la Hangu şi de aici la Grinţieş, cu o lungime totală de 65 de kilometri, care a fost dată în circulaţie la data de 17 octombrie 1916, o linie ferată strategică în contextul intrării României în război.
Tot în cursul anului 1916, armatele austro‐ungare şi cele germane au găsit soluţii şi resursele necesare pentru a începe şi ele construcţia unei căi ferate militare înguste, cu ecartament de 600 mm, de la Vatra Dornei până la Broşteni. Proiectul liniei a fost modificat în anul 1917, fiind prevăzută o joncţiune cu linia ferată construită de trupele române, dar cursul evenimentelor ce au urmat, nu au mai putut permite finalizarea acestui plan. Al doilea proiect ca importanță, cu o lungime totală de aproximativ 53 km, pleca tot din Vatra Dornei, însă se orienta spre Păltiniș, în apropierea frontierei cu Transilvania. Ultimul traseu viza conectarea Păltinișului cu Dârmoxa, în data de 15 octombrie 1918, apoi conectarea Văcăriei Regelui (la vărsarea Negrișoarei în Neagra – Broșteni) cu Broșteni. Primul proiect a fost început, în luna iulie 1916, din Vatra Dornei şi, ulterior, de la Sihăstria Negrişoara, având două ramificații, dar sfârşitul războiului găseşte lucrările neterminate, pe o mică distanţă aflată între localităţile Crucea şi Broşteni, întrucât s‐a lucrat în salturi, în funcţie de deplasarea liniei frontului. Prima variantă, de la Vatra Dornei trecea râul Dorna pe un pod din lemn, continuându‐şi calea pe fostul amplasament al fabricii Foresta, îndreptându‐se mai apoi spre Gheorghiţeni, Chiril, Cojoci şi Crucea pe un traseu aflat pe marginea şoselei şi firul râului Bistriţa. Pentru a se face, totuşi, legătura cu localităţile Neagra, Broșteni și Barnaru, la adăpost de tirul artileriei ruse, s‐a ales o cale ocolitoare, adică o a doua variantă feroviară prin Șaru Dornei, Panaci, Coverca, Păltiniș, Dârmoxa și Văcăria Regelui, iar mai apoi până la Broșteni. S-au folosit materiale de cale ferată, rezultate din demontarea unor linii forestiere aflate în zonă, precum și a celor de pe Valea Borcăi şi de pe Sabasa, pe o distanță de aproximativ 25‐27 de kilometri, precum și infrastructura de la cele două linii forestiere particulare cu ecartament de 600 mm, construite între Păltiniș și Broșteni (14km + 5km). Pentru a fi depășite Cheile Bistriței, acestea au fost străpunse printr-un tunel, pe locul unde acum se află barajul Zugreni, care s-a surpat la scurt timp după retragerea armatelor Puterilor Centrale. Pe pârâul Barnar s-ar fi construit o linie de cale ferată cu ecartament de 600 mm și o lungime de 15-16 km, care să se unească cu linia forestieră Bărnărel – Crucea. Potrivit unei fotografii, realizate de către serviciul fotografic al armatei austro – ungare, lucrările de cale ferată executate de către Puterile Centrale avansaseră în Valea Bistriței, pe teritoriul României, între punctul de trecere a frontierei Dorna – Gura Negrii (astăzi Dorna Arini) și Lunga (astăzi în apropiere de Cojoci), pe o distanță de aproximativ 16 km, o treime din distanța până la Broșteni. În cursul anului 1918, armatele austro – ungare și germane executau lucrări la linia de cale ferată planificată pe ruta Vatra Dornei – Broșteni, iar de aici până la Dârmoxa.
Pe parcusul anului 1919, în timp ce armata română era încă implicată în operațiuni militare în Transilvania și Ungaria, Regele Ferdinand a semnat două decrete care vizau exploatarea și extinderea liniilor ferate construite de inginerii austrieci și germani în timpul Primului Război Mondial pe teritoriul României. Primul decret, publicat în data de 16 iunie 1919, aproba un credit extraordinar de 300.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru acoperirea primelor cheltuieli, cu scopul luării în primire și exploatare a liniilor ferate secundare, construite de germani pentru exploatări forestiere. Următorul decret, publicat în data de 3 septembrie 1919, aproba un alt credit extraordinar, de 45.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru realizarea studiului complet al liniei ferate înguste Vatra-Dornei – Hangu, care în acel moment era parțial construită de către germani… (Va urma).
Virgil COJOCARU
