Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în a 26-a zi a lunii octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii, mărturisim că el este „mare apărător” al lumii aflate în primejdii şi cel care prin suferinţa sa martirică „i-a biruit pe păgâni”.
Sinaxarul din Mineiul pe luna octombrie ne spune că Sfântul Mucenic Dimitrie a trăit în timpul împăraților romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (293-311), fiind originar din oraşul Tesalonic. El era un creştin evlavios şi un trăitor al Evangheliei lui Hristos. A fost conducătorul oraşului Tesalonic, funcţie acordată chiar de împăratul Diocleţian. Deşi tânăr, şi-a împlinit cu cinste această vrednicie pe care i-a încredinţat-o împăratul, fiind astfel apreciat şi iubit de toţi locuitorii oraşului. El propovăduia credinţa în Hristos şi a convertit mulţi păgâni la creştinism. Despre activitatea sa misionară a fost informat şi Maximian, mare persecutor al creştinilor. Acesta a venit în Tesalonic după ce a ieșit victorios în războiul împotriva sciților și sarmaților, după cum aflăm din Vieţile Sfinţilor.
După obiceiul Romei păgâne, un comandant de legiuni victorios trebuia să mulţumească zeilor pentru biruinţa obţinută. Maximian a ordonat să se facă acest ritual în toate cetăţile din teritoriul administrat de el, inclusiv în Tesalonicul condus de Sfântul Dimitrie. Ajuns în Tesalonic, i-a cerut guvernatorului Dimitrie să părăsească credinţa creştină. În faţa refuzului sfântului mucenic, Maximian a ordonat arestarea lui şi îndepărtarea din funcţia politică pe care o deţinea.
În cinstea victoriilor sale, Maximian a organizat ample jocuri publice, între care erau şi luptele de gladiatori. Maximian avea un luptător vandal, Lie, care avea o forţă extraordinară şi-i învingea în luptă pe toţi oponenţii săi. Aceştia erau mai ales creştinii, care trecuseră prin suferinţa închisorii pentru credinţa lor şi erau slăbiţi de caznele la care fuseseră supuşi. Toate acestea se făceau din ordinul împăratului, care se distra văzând cum sunt omorâţi creştinii de Lie, luptătorul său.
Vieţile Sfinţilor ne relatează că un tânăr creştin, Nestor, indignat de ce se întâmpla în arenă, dorind să lupte cu Lie, a mers la Sfântul Dimitrie în temniță și i-a povestit despre modul cum sunt ucişi creştinii de luptătorul vandal. Nestor cerea binecuvântare sfântului și rugăciune pentru a câştiga lupta cu Lie. Sfântul Dimitrie, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, îl trimite la luptă, spunându-i: „Du-te și îl vei birui pe Lie mărturisindu-L pe Hristos”.
Cu binecuvântarea Sfântului Dimitrie, luptătorul creştin Nestor reuşeşte să-l învingă pe Lie, acesta pierzându-şi viaţa în urma acestei confruntări. Împăratul este informat că Nestor l-a biruit pe marele luptător vandal la îndemnul şi cu rugăciunea Sfântului Dimitrie şi a ordonat uciderea fostului guvernator al Tesalonicului. În ziua de 26 octombrie, Sfântul Dimitrie primeşte cununa muceniciei, fiind ucis de soldaţi cu mai multe suliţe pe când se ruga. A doua zi este martirizat la ordinul lui Maximian, prin decapitare, şi Nestor, biruitorul lui Lie.
Despre sfintele moaşte ale Mucenicului Dimitrie aflăm că au fost luate de creştini după moartea lui martirică şi îngropate cu cinste. Acestea au săvârşit nenumărate minuni, arătându-se a fi şi izvorâtoare de mir.
Dacă Sfântul Gheorghe este vestitorul primăverii, Sfântul Dumitru este ,,sfântul care înmiresmează toamna”. De altfel, Sfântul Dimitrie face pereche bună cu Sfântul Gheorghe. În rugăciunile de invocare ale Bisericii noastre ei sunt întotdeauna pomeniţi împreună, în capul cetei marilor mucenici. Amândoi au trăit în aceeaşi perioadă istorică (la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea), amândoi au fost de foarte tineri căpetenii militare apreciate, amândoi s-au afirmat prin curaj şi mărturisire fără preget a credinţei lor, suportând martiriul în timpul aceleiaşi perioade de mare prigoană anticreştină, datorată împăraţilor (auguştilor) Diocleţian şi Maximian.
Tot pereche apar adesea reprezentaţi cei doi sfinţi şi în icoane. Pe pereţii bisericilor ei stau în fruntea cetei de Sfinţi militari, în registrul care le este destinat în absida dreaptă. În icoanele cu mai multe scene şi cu mai mulţi sfinţi sunt reprezentaţi în partea de jos, călare, în luptă cu vrăjmaşi mai degrabă spirituali. În cazul acesta, ei par să vină unul în întâmpinarea celuilalt, fiecare aducându-şi propria biruinţă întru Hristos, transformându-le într-una singură. Calul Sfântului Gheorghe este alb, iar cel al Sfântului Dimitrie roib. Dacă Sfântul Gheorghe învingea pe balaur, salvând pe fata de împărat, suliţa Sfântului Dimitrie străpunge o fiinţă umană.
În popor, ceea ce se începe la Sfântul Gheorghe se sfârşeşte toamna la Sfântul Dumitru, întru aşteptarea hibernală a unui nou început. Marea de flori de la Sfântul Gheorghe îşi revarsă roadele la Sfântul Dumitru. Dacă Sfântul Gheorghe aduce cu el gherghinele, Sfântul Dumitru vine revărsând valuri aprig colorate de dumitriţe. Totul miroase a toamnă, a focuri de veghe şi a poame brumate.
Pr. Anisiea Gheorghiță
