Sfântul Ierarh Dosoftei Barila – 400 de ani de la naștere

2024 este Anul Omagial Dosoftei, mitropolitul cărturar împlinind 400 de ani de la naștere (n. 26 octombrie 1624, Suceava). Dosoftei a fost teolog, poet, traducător, mitropolit al Moldovei, mărturisitor  al credinței ortodoxe, un nume de referință în domeniul științei, culturii și artei. La data de 6 iulie 2005 a fost canonizat. Dosoftei „era neam de mazîli, prea învățat, multe limbi știa :elinește, lătinește, slovenește și altă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic și blând ca un miel.” (Ion Neculce – Letopisețul Țării Moldovei). Câteva însemnări făcute pe un manuscris grecesc de psaltichie veche, lasă să se înțeleagă că Dosoftei, în vremea când era ierodiacon, a studiat la Iași, probabil la școala domnească de la Sfinții Trei Ierarhi. Apoi, după moda vremii, Dosoftei, împreună cu alți tineri dornici de învățătură, a studiat la Lwow în Polonia, la școala Frăției ”Adormirea Maicii Domnului”, școală ce se bucura de finanțarea  domnitorilor români. Întors în țară în 1649, îl găsim  ieromonah la Mănăstirea Probota, unde se străduia să-și desăvârșească  formația cărturărească. El se ocupa atunci nu numai  cu aprofundarea cunoștințelor teologice, ci și cu cercetarea vechilor hrisoave privitoare la istoria țării și îndeosebi  cu învățarea limbilor străine

În 1671 este uns mitropolit al Moldovei. Pe bună dreptate, Ion Neculce spunea despre Dosoftei că ”în țara noastră pe această vreme nu este om ca acela”. Smeritul Dosoftei moldoveanul, cum el  însuși semnează pe unele din manuscrisele sale slavo-ruse din vremea pribegiei, exilul său datorându-se războiului turco-polon, în care el sprijinea politica antiotomană, n-a șovăit să se întoarcă acasă  după întâia sa peregrinare în Polonia (1673-1675) , alături de Ștefan Petriceicu Vodă, cu toate că simțise că va trebui să înfrunte mânia noului domnitor. Din a  doua pribegie nu a putut să se mai întoarcă în  Moldova sa iubită niciodată. Luat de Ioan Sobieski, la retragerea sa din Moldova, în anul 1686, Dosoftei a trăit amărăciunea pribegiei printre străini până la sfârșitul vieții. Într-o scrisoare trimisă de la Stryj, unde fusese așezat de Ioan Sobieski, către țarii Ioan și Petru Alexievici, Dosoftei scria: ”Rog stăpânirea voastră mare împărătească să faceți milă și bogată milostenie, potoliți furtuna mizeriei noastre, astâmpărați sufletul ce se muncește și adăpați sufletul însetat care pribegește.” Și în altă scrisoare: ”așteptăm până se liniștește țara și atunci, primind voie, ne întoarcem cu tot ce este la noi, cu marele mucenic Ioan, în patria noastră, în cetatea Sucevei, pustiită și devastată de desele încălcări și siluiri și cumplite necazuri” .

Introducerea limbii române în biserică a fost una din preocupările permanente ale mitropolitului Dosoftei. În acest scop el a tradus din limbile greacă și slavonă și a tipărit în limba română cărțile de slujbă religioasă. În anii pribegiei sale, trăind la Stryj, unde a și  murit la 13 decembrie 1693, Dosoftei a continuat să traducă și să scrie. Tot ce a scris în acea perioadă are caracter apologetic. El voia să-i pregătească pe creștinii ortodocși pentru a se putea apăra de orice abatere de la dreapta credință,  fiind conștient de încercările ce se făceau pentru a trece ortodocșii la unirea cu Roma. Necesitatea de a pune la îndemâna poporului cartea pe care să o înțeleagă toți, l-a determinat pe Dosoftei să scrie stihuri la stema țării. un poem cronologic al domnilor Moldovei, traducerea și tipărirea ”Psaltirii în versuri, pentru folosul credincioșilor”. Dosoftei spune că a urmărit „ca să poată hi mai mai mare-îndemână către rugă”. El a scris-o în versuri ”ca să poată trage hirea omului cătră cetitul ei”. Iar străduindu-se să o întocmească, „Cum am putut mai frumos”, el a făcut operă literară. Talentat poet și bun cunoscător al poeziei populare, Dosoftei a ”tocmit” Psaltirea adaptând uneori conținutul la situații reale din viața românilor. Nicolae Iorga spunea că „în cele o sută cincizece de mărturisiri, de rugăciuni, de imnuri, de tânguiri se află tot sufletul omenesc în întoarcerea sa asupra lui însuși și în avântul plin de sfială și de temere către puteri mai mari decât dânsul”. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din  Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. Sfântul Ierarh Dosoftei, acum patru secole, a făcut primul pas spre  cultura românească, prin preocupările sale teologice literare și de traducător.

Bibliografie: Theodorescu, S. – Sfântul Ierarh Dosoftei, 2018, București,

Dosoftei, Psaltirea în versuri, Iași,1974,

Neculce, I. – Letopisețul Țării Moldovei, O samă de cuvinte, București, 1984.

                                          Iolanda Lupescu