Al Doilea Război Mondial, ce a îndoliat şi îndurerat sute de mii de familii a luat sfârşit. Germania a capitulat, iar Japonia a plătit un greu şi lung tribut.
Popoarele ovaţionau pe învingători, chiar dacă aceştia le luau, de multe ori, mâncarea de la gură, siluiau femeile sau împuşcau pe cei ce le stăteau în cale. Ăsta-i războiul. Cei ce sunt „pe val fac legea”.
Sovieticii, cu care am fost aliaţi, au luat o „mică” parte din Europa, începând de la Zidul Berlinului şi până prin Caucaz. A scăpat nordul şi sudul continentului.
Mare parte din trupe a rămas „pentru ca nu cumva să se trezească nemţii”. În realitate nu aveau cu ce-i hrăni în ţară şi voiau să impună, cu orice preţ, în ţările ocupate, doctrina marxist- leninistă, care promitea egalitate pentru toată lumea şi mai ales dispariţia „exploatării omului de către om”. Au implementat-o cu puştile, pistoalele, cătuşele şi bâtele în mâini, dar şi cu ajutorul unor localnici ce şi-au vândut cinstea şi sufletul precum Iuda.
În unele localităţi s-au format grupuri de rezistenţă împotriva acestei politici. Au fost lichidate, mai devreme sau mai târziu. „Capii” au fost anihilaţi sau condamnaţi la ani grei de temniţă.
Prin sate mai erau foşti adepţi ai ţărăniştilor sau liberalilor, cele două partide ce se succedau la putere de mulţi ani. Îi „elogia” Caragiale în scrierile Domniei Sale, dar acum unii nu mai sunt, iar ceilalţi, ce au rămas, ne fac să plângem. Nu ştiu dacă era o legătură strânsă între centru şi alegători, dar cert e că majoritaea avea o opţiune politică în funcţie de poziţia socială.
Numai că erau puţini „chiaburi” şi mulţi muncitori. Egalitate! Aceşti „chiaburi” moşteneau terenuri, precum nobilii de prin alte ţări, de la înaintaşi. Nu era vina lor. Cei ce au ştiut să le înmulţească, au făcut-o, alţii au dat faliment. Dar doctrina marxist-leninistă dădea dreptul oricărui „coate-goale” ce-şi termina ultimii bani la cărciumă să acuze un semen, pentru un şpriţ. Unii au obţinut mai mult. Dar tot … au mâncat! Să le stea în gât!
În Grinţieş am aflat despre Ifrim Toader (Toderică Ifrim) ce a avut un dosar pe care scrie ARHIVA OPERAŢIONALĂ înregistrat cu numărul 1652, vol. I, având o dată din 17.08.1959 şi un număr 382/16.03.1968. Urmează o altă filă cu antetul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE – D.R.I.P. Iaşi pe care scrie Dosar individual şi zice că e eliberat la 23.11.51.
Ifrim I. Toader s-a născut pe 3 decembrie 1897 în comuna Bistricioara (azi Grinţieş). În fişa personală emisă de Serviciul Judeţean de Securitate Neamţ, Biroul de Securitate Borca scrie că „ştie 5 clase primare, de profesie fost comerciant (chiabur), serviciul militar satisfăcut Ctg. 1918, la Regimentul 15 Infanterie cu gradul Sergent, căsătorit, cu un copil, avere: 2 case, 10 hectare teren, 2 boi, 2 vaci, oi etc. …”
În caracterizarea ce urmează se arată că Toader Ifrim a fost membru P.N.Ţ., chiar şi şeful organizaţiei locale. Această activitate „duşmănoasă” a fost continuată şi după 23 August 1944, „în special în campania alegerilor din 1946, insultând activiştii P.P.D”. Nea Toderică avea darul de a flecări, mai zicând ceva despre regim, ba mai comenta şi ştirile pe care le auzea la Radio Londra sau Vocea Americii, făcându-l astfel „un element duşmănos şi periculos”.
Era nevoie de martori care să-si exprime indignarea şi dezacordul faţă de ideile reacţionare ale celui ce-şi spunea părerea şi spera, ca marea majoritate a românilor, că într-o bună zi vor veni americanii şi vor restabili ordinea. Erau mulţi în acele vremuri, după câte am auzit. Şi nu cred că greşesc, pentru că la dosar se află 5 declaraţii ale unor turnători.
O să spicuiesc câte ceva din acuzaţiile aduse de aceştia, care azi par de domeniul Radioşanţului.
Tovarăşul P.C. declară că este profund indignat, deoarece „chiaburul Toader Ifrim a exprimat” mai multor locuitori ideea că Petru Groza a scăpat de nemţi, va scăpa şi de ruşi şi vor veni americanii.
Mai indignat s-a arătat tovarăşul M.V., deoarece pârâtul a afirmat pe 14 aprilie 1950 că vacile sunt mai deştepte şi nu vor colectiv. În opinia aceluiaşi tovarăş, nea Todirică este „ un reacţionar notoriu” care a afirmat că acea casă ce i-a fost luată de comunişti îi va fi redată de americanii ce nu vor întârzia să vină.
Şi al treilea martor D.S.S. are aceleaşi sentimente, deoarece „chiaburul Toader Ifrim” a afirmat că aceşti comunişti ne iau vacile, oile, brânza, şi lâna, dar vor veni americanii şi vor restabili normalitatea.
Şi tovarăşul B.I. a auzit aceleaşi lucruri pe 10 şi 14 aprilie 1950. Ba mai mult, pe 7 mai Todirică îndemna „sătenii să nu dea cota de lână, carne, lapte etc. la cooperativă”.
În toată această perioadă, între Biroul de Securitate Neamţ şi cel din Borca se transmit o serie întreagă de adrese prin care primii cereau să fie identificate şi urmărite „elementele ostile regimului democratic”, iar ceilalţi luau declaraţii şi întocmeau cu migală dosare.
În rechizitoriul întocmit de Serviciul de Securitate Judeţean Neamţ numitul Ifrim I. Toader este caracterizat ca „un element viclean şi rafinat, fiind capabil de a duce orice acţiune duşmănoasă contra Securităţii Poporului”. Sunt aduse ca probe mărturiile celor „ce iubesc democraţia”, toţi membri P.M.R. Se propune „încadrarea în U.M. pe timp de doi ani”. Sentinţa a fost de 12 luni conform Decretului 57/16.VI.1950 a MAI pentru că „a dus instigaţii în rândul ţăranilor săraci răspândind informaţii false şi tendenţioase în scopul de a discredita regimul nostru”.
Printre cei „suspecţi” şi condamnaţi se aflau: Ifrim Toader din Bistricioara, Dorneanu Haralambie din Broşteni, Olaru Gheorghe din Borca şi Mujdei Dumitru din Mădei, potrivit notei de informare nr. 117/14123 din 17 noiembrie 1950, în care se cerea: „luaţi de urgenţă măsuri ca imediat să întocmiţi o evidenţă a familiilor şi rudelor celor care au fost ridicaţi şi trimişi cu domiciliul forţat în alte regiuni (Constanţa) să fie supraveghete, pentru a nu coresponda cu cei în cauză şi să se distrugă orice corespondenţă”.
O mică parte a condamnării a ispăşit-o la construcţia Barajului de la Bicaz, restul la Poarta Albă (Constanţa). Pe documentul de eliberare se menţionează că în perioada detenţiei a fost un „lucrător bun, purtare corectă, promite în viitor de a merge pe drumul adevărului. A recunoscut că a greşit în trecut. Nu s-a manifestat ostil regimului nostru democratic”.
Despre această perioadă nu prea vorbea. De fapt, după ce s-a întors la gospodărie evita orice discuţie despre regim sau americani. S-a apucat de muncă alături de soţia Ioana. I-au mai rămas „2 case, 4½ ha teren, 2 boi, 3 oi şi una vacă din 7½ ha teren şi aceeaşi avere menţionată mai sus, plus cârciuma”.
A fost filat în continuare, aşa cum rezultă din corespondenţa purtată între Direcţia Generală a Securităţii Statului-Regiunea Bacău şi Biroul Raional de Securitate-Ceahlău, dar nu a mai repetat greşeala din trecut.
Astfel a mai fost închisă o gură, a mai fost înfrântă o voinţă. Unii au pierdut ani buni din viaţă, s-au îmbolnăvit sau chiar au murit în aceste „lagăre ale muncii”, iar alţii au turnat pentru câteva facilităţi oferite de regimul de tristă amintire.
Ilie Alexandru
