În anul 2012 a apărut la Editura ”Constantin Matasă” din Piatra Neamț cartea ”Principesa Elena Cuza la Piatra-Neamț”, un studiu foarte interesant scris de Mihaela Verzea și Elena Cojocariu.
După moartea lui Alexandru Ioan Cuza, doamna sa a hotărât să se mute la Piatra Neamț, orașul de sub munte plăcându-i cel mai mult. În 1895 a început construcția unei case, pe strada Ștefan cel Mare, numărul 39. Casa era discretă, având deschiderea spre aleea de acces. Casa a fost finalizată în anul 1899, dar doamna Elena nu s-a bucurat prea mult de ea. În anul 1901, a fost nevoită să plece la Geneva la nepoata și fiica sa, Elena Lambrino. Atunci a donat casa fratelui său, Dimitrie-Gheorghe Rosetti. Peste câteva luni, acesta a vândut-o unui comerciant din Piatra Neamț, Vasile S. Caludi, casa fiind apoi lăsată moștenire de către acesta fiicei sale, Martha C. Vorel, soția farmacistului Constantin Vorel.
La Geneva, ”Doamna Unirii” stătea tot cu gândul la orașul Piatra Neamț, de care se legase definitiv. La insistența prietenei sale, Henrieta Bacalu, revine la Piatra Neamț și închiriază de la inginerul Bacalu o casă mică și modestă, tot pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 55. Acolo a locuit între anii 1904 și 1909 cu servitoarea sa. Nicolae Iorga a vizitat-o cu ocazia zilei de 24 ianuarie 1909, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Unirea Principatelor, împreună cu o delegație a Ligii Culturale din Iași. În fața casei a găsit o mulțime de simpatizanți ai Unirii, care veniseră să-i aducă un omagiu celei care a fost Doamna țării. Nicolae Iorga a rămas surprins de modestia, să nu spunem sărăcia în care a ales să trăiască Elena Cuza: ”…în acea odăiță neagră, în care se deslușea în fundul unui fotoliu, într-o săracă rochie de doliu veșnic, supt un cauc de călugăriță, acoperit cu un văl simplu de lână, o figură măruntă săpată fin în fildeș palid- în odaia aceea era o viață care știa, cetea, afla, care unea amintirea întreagă a trecutului cu conștiința desăvârșită a celor de astăzi, era o cugetare singură și cuminte, era o inimă care bătea pentru tot ce e nobil și ochii în care nu secase izvorul lacrimilor acelora care țin vii durerile cele mari, ascunse de lume, pe care ele n-o privesc.”
Nu o mai interesa cum arată, cum se îmbracă, toți banii fiind investiți în acte de caritate. A ajutat nevoiași din Piatra Neamț cu cele necesare traiului, a oferit bani și premii copiilor studioși sau celor suferinzi, a dotat spitalul de atunci cu instrumentar chirurgical. Ca să se descurce, și-a vândut chiar și cavoul de la Mănăstirea Bistrița. A fost înmormântată la Solești, Vaslui, locul copilăriei sale. Centrul Școlar de Plasament Piatra Neamț poartă numele ”Elena Doamna”, la fel și Școala gimnazială din Bd. Decebal, se numește ”Elena Cuza”, în semn de aducere aminte a trecerii ”Doamnei Unirii ” prin acest oraș.
Iolanda Lupescu
