Străbunica mea a murit de curând, la sfârșitul anului 2022 și am considerat că cel mai nimerit omagiu pe care pot să i-l aduc este să prezint din cele ce mi le povestea. Am scris exact cele aflate de la ea când mă duceam să-i mai ţin de urât şi să o ajut prin casă sau gospodărie: „Cel de-Al Doilea Război Mondial a început pe când aveam 15 ani. Eram o copiliță de la țară, care avea același sentiment ca întreaga Românie: frica de ce avea să se întâmple. S-au întâmplat multe lucruri rele pe durata acelui război, dar au avut loc și evenimente frumoase, unice în viața mea, precum căsătoria mea cu Petrea, în 1945, pe când aveam 19 ani, numele meu devenind Amariei Floarea. Acest lucru a făcut ca anumite persoane să mă privească cu mai mult respect, deoarece soțul meu era unul foarte respectat pe Valea Muntelui.
Cam la o săptămână după retragerea armatei lui Hitler de pe teritoriul României, plecare ce a avut loc chiar prin Grințieș, am fost trimisă în sat, la casa mea, să aduc hrană pe Grințieșu Mare, unde eram refugiați.
Liniște. Nici urmă de vreo mișcare. Mi-am luat eu de-a mâncării, apoi am luat-o înapoi la locul unde eram refugiați. Nu era mult de mers, dar nu erau oameni în casele de-a lungul drumului. Mergând tot înainte, dau de doi soldați, unul ungur, celălalt neamț, care coborau din pădure să se spele în pârâul ce curgea pe marginea drumului. M-am speriat, dar mi-am continuat drumul, gândindu-mă că dacă nu mă uit la ei, nu vor avea treabă cu mine. În plus, nici nu aveam unde mă ascunde. Era prea târziu. După câțiva pași, mă pomenesc cu cei doi sărindu-mi în cale.
-Ia-o ! spune ungurul, întinzându-mi o grenadă. O să îți trebuiască.
– Nu iau așa ceva !
– Nu te speria! Nu îți facem rău! Spune același soldat, băgându-și grenada în buzunar. Vezi tu, eu am rude aici în Grințieș.
Soldatul ungur mi-a povestit mai multe despre rudele lui pe care le cunoșteam, dar și despre război, cum că românii s-au aliat cu sovieticii, cum nemții au fost alungați din România și cum războiul este pe sfârșite. Îmi spunea toate aceste lucruri în timp ce mergeau cu mine, unul în dreapta, celălalt în stânga mea. S-au comportat foarte frumos cu mine, într-adevăr. Ajungănd la un capăt de pod, le-am spus la revedere, grăbind pasul pe pod, încercând să scap cât mai repede de dânșii.
Când am ajuns acasă,le-am povestit celor prezenți întâmplările. Nu după mult timp, exact acei doi soldați au venit la un vecin de-al nostru de pe Grințieșu Mare, furându-i toate găinile. Când au ajuns la noi, am ieșit in pragul casei. Văzându-mă, aceștia mi-au zâmbit și mi-au făcut cu mâna, lăsându-mă cu toate găinile tefere”.
Fabiana AMARIEI
