Puţini din cei care mai trăiesc ne pot relata despre Primul Război Mondial şi îşi pot reaminti despre ororile pe care le-au trăit, mai ales că se aflau la o vârstă fragedă, evenimente ce le-au marcat multora întreaga viaţă. Vizionăm filme, mai citim câte ceva despre acele vremuri, vedem în fiecare localitate, de regulă în curtea bisericilor, monumente pe care sunt scrise numele eroilor, nume pe care puţini urmaşi le mai recunosc. La Ispas, când se comemorează şi eroii, se face o slujbă de pomenire, vin câţiva elevi şi cadre didactice cu ceva cântece şi versuri patriotice şi se depune o coroană.
E bine şi aşa. Tare mă tem că peste ceva timp se va renunţa şi la acest ritual. Pentru strămoşii noştri pământul era ceva sfânt. Ţara era mai presus decât viaţa. Deşi apărarea ţării însemna pământ; cei ce participau la lupte sau nu se mai întorceau erau recompensaţi cu ceva teren, ceea ce asigura un trai mai bun urmaşilor.
Şi acum Terra fierbe. Există tendinţa de a se implementa o nouă ordine mondială, noi zone de influenţă, şefi de state cu idei radicale, partide opoziţioniste. Un conflict în Orient, altul în Occident. Din câte am citit şi în preajma primului război mondial era cam aceeaşi tendinţă. Marile imperii se băteau pentru supremaţie, iar ţările ocupate tânjeau după libertate.
România, deşi a participat la război doi ani, şi-a dat obolul de sânge îndoit sau întreit faţă de marile puteri. Aveam un ţel şi nişte conducători ce–şi doreau libertatea şi suzeranitatea. Mai aveam şi nişte fraţi, peste Carpaţi, ce priveau cu speranţă spre Regat.
Judeţul Neamţ avea o suprafaţă de 3.977 km2. Din punct de vedere administrativ era împărţit în 5 subdiviziuni, numite plăşi: Piatra (350 km2), Bistriţa (600 km2), Cetatea Neamţ (560 km2), Războieni (356 km2) şi Muntele (1.052 km2) conduse de admistratori de plasă (pretori) subordonaţi prefectului.
În anul 1912 populaţia urbană a judeţului Neamţ era de 28.060 locuitori stabili, iar în 1915 aceasta ajunsese la 19.426 locuitori. Ţăranii se confruntau cu lipsa pământurilor, seminţelor şi a banilor, nevoi ce-i loveau şi pe orăşeni.
Mobilizarea pentru război a mărit riscul ca mari suprafeţe de teren să nu fie cultivate. Pentru facerea muncilor agricole regele Ferdinand a decretat la 20 septembrie 1916 Regulamentul pentru executarea muncilor agricole în timpul războiului.
S-au format comitete care au acţionat cu mai mult sau mai puţin interes. Exista riscul ca armata să rămână fără provizii. S-au format „consilieratele agricole” ce puteau lua terenul ţăranilor sau arendaşilor ce nu-l lucrau. Intenţiile au fost bune, dar multe din prevederile Regulamentului din 27 ianuarie 1917 n-au fost respectate. Ţăranii trebuiau să dea întreaga recoltă, primind în schimb sume derizorii. Armata română, dar mai ales cea rusă a luat ţăranilor şi bruma de agoniserală ce le mai rămăsese. Mai mult, le-au tăiat caii şi boii, fiind nevoiţi să folosească vacile la munci.
Populaţia, în general, a acceptat şi susţinut prin toate mijloscele participarea ţării noastre la războiul drept de reîntregire a neamului. Mai dureroase decât pierderile materiale au fost cele omeneşti. Numeroşi români (inclusiv din judeţul Neamţ) şi-au dat viaţa pentru idealul sfânt al unităţii statale.
În anii 1912-1913 în sud-estul Europei au avut loc războaiele balcanice. Acestea au făcut ca România să înceapă pregătirile de război înaintea declanşării PRM- ului. Ele s-au intensificat după 1914, dar cam la fel de insuficient ca şi înainte. Au fost recrutaţi tineri, dar au fost concentraţi şi intectuali printre care mulţi profesori, ceea ce a făcut ca procesul instructiv să fie dat peste cap.
În anii dinaintea PRM-ului au fost concentra şi şi apoi mobilizaţi foarte mulţi învăţători de la şcolile primare rurale. Deja în anul 1913 au fost mobilizaţi 63 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ.
În anul 1915 au fost concentraţi în Regimentul 55 Infanterie 19 învăţători din judeţ. Alţi 22 de învăţători au fost concentraţi la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Vaslui. În ziua de 29 octombrie 1915 erau concentraţi 30 de institutori şi învăţători din judeţ. Unii învăţători au făcut în toamna acestui an între 31 şi 91 de zile de concentrare.
Tabloul Revizoratului Şcolar înaintat Ministerului la 24 septembrie 1919, conţine numele a 69 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ mobilizaţi în Primul Război Mondial, dar aceştia nu sunt toţi mobilizaţii, ci numai cei ce au avut norocul să se întoarcă vii acasă.Din documentele existente rezultă faptul că au fost mobilizaţi 89 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ. Alţi 19 învăţători şi institutori au făcut campania din 1916-1918 în alte servicii ale Armatei din spatele frontului.
Unele primării au rămas prin mobilizare fără personal administrativ. Din listele aflate în dosare rezultă că au fost mobilizaţi primarii din comunele: Budeşti-Ghica, Bodeşti-Precista, Bârgăoani, Bozieni, Bălţăteşti, Călugăreni, Dobreni, Hangu, Mărgineni, Păstrăveni, Pipirig, Războieni, Siliştea, Şerbeşti, şi Zăneşti; secretarii din Buhuşi, Bistricioara, Borleşti, Budeşti-Ghica, Bodeşti-Precista, Bozieni, Bălţăteşti, Doamna, Dragomireşti, Gârcina, Galu, Mastacăn, Hangu, Păstrăveni, Petricani, Roznov, Şerbeşti, Timişeşti, Tazlău, Urecheni şi notarii din Buhalniţa, Călugăreni, Girov şi Siliştea.
După doi ani de neutralitate România s-a implicat în PRM, de partea Antantei, cu scopul de a realiza unitatea de stat. Intrarea ţării nostre în război a fost decisă în consiliul de coroană din ziua de duminică 14 august 1916.
În manifestul Regelui Ferdinand din 14/27, august 1917, dat în toiul bătăliei de la Mărăşeşti se spunea că războiul nostru este unul sfânt. „A nu-l fi declarat ar fi fost o îndoită trădare: faţă de înaintaşii noştri şi faţă de şirul generaţiilor cari vor să vie”.
În timpul Primului Război Mondial, teritoriul judeţului Neamţ n-a fost teatru de operaţiuni militare. Pe văile Bistricioarei şi Bistriţa au fost concentrate trupele Diviziei 14 Infanterie comandată de generalul Vasilescu Paraschiv.
Divizia 14 Infanterie avea 18 batalioane, 16 mitraliere şi 8 baterii uşoare (6 tunuri şi 2 obuziere). Armata română trebuia să pătrundă în Transilvania prin toate cele 18 puncte de trecere ale munţilor Carpaţi. Dintre acestea 6 erau în Carpaţii Moldovei, judeţul Neamţ având 2 dintre ele: valea Bistricioarei (pasul Prisăcani-Tulgheş) şi valea Bicazului. Grupul Bistricioara din Brigada 14 era format din 5 batalioane de infanterie şi 3 baterii de artilerie şi acţiona pe un front de 32 km pe valea râului Bistricioara (Gura Bradului, Grinţieş, Bistricioara, Răpciuni, Buhalniţa).
Trupele de acoperire, conduse direct de MSM, au primit ordin „Să treacă prin surprindere frontiera la ora 21, să sdrobească orice rezistenţă şi să ocupe succesiv o serie de porţiuni dominante şi eşalonate, care să asigure şi să înlesnească executarea operaţiunilor ulterioare în bune condiţiuni pe terenul vrăjmaş”.
În zona judeţului Neamţ înaintarea trupelor de acoperire n-a întâmpinat rezistenţă. Trupele austro-ungare, întâlnite la câţiva km dincolo de graniţă au fost obligate la o retragere generalizată. Prin acţiunile lor grupele de acoperire şi-au atins obiectivele.
După succesele iniţiale, din păcate, liderii militari români au făcut „eroarea strategică” de a opri ofensiva. Într-un fel această greşeală a fost necesară dată fiind situaţia de pe celelalte fronturi. Efectivele militare reduse, insuficienta pregătire a Armatei lipsa rezervelor şi armamentului, a muniţiei şi a echipamentului militar, unele deficienţe de conducere au dus la o retragere dureroasă. Înfrângerile de la Turtucaia, Sibiu etc. au forţat armata noastră se revină pe vechiul aliniament. La 30 septembrie grupul Bistricioara se mai afla lângă Tulgheş, dar şi pe valea Bistricioarei, pe Grinţieş şi pe valea Grinţieşului, iar grupul Bicaz ocupa poziţii pe valea Bicazului, valea Jidanului şi pârâul Aţa.
Trupele austro-ungare au forţat trecătorile din Neamţ pentru a junge în inima Moldovei. Lupte crunte s-au dat în zona culmii Tipcheş (sau Cipchieş) din apropierea Tarcăului, punct strategic vital pentru desfăşurarea ulterioară a luptelor. După mai multe atacuri şi respingeri, austro-ungarii au fost nevoiţi să se retragă la 9/22 octombrie, suferind pierderi grele. După această dată nu s-a mai dat nici un atac important în ţinutul Neamţului.
Un rol major în desfăşurarea ostilităţilor l-a avut Batalionul Vânătorilor de Munte sub comanda maiorului Virgil Rădulescu ce s-a antrenat la Tg. Neamţ. Aceştia au participat cu succes la luptele de pe Valea Oituzului.
La începutul anului 1918 România se afla într-o situaţie ameninţător de nefavorabilă. Dezagregarea Rusiei şi venirea bolşevicilor la conducere, încheierea păcii dintre Ucraina şi Puterile Centrale au pus pe români în situaţia de ca se afla singuri în faţa unui duşman mult mai numeros şi mai bine înarmat. Am fost nevoiţi să încheiem la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea prin C. Argetoianu şi apoi la Bucureşti în 24 aprilie/7 mai 1918 o „pace punică” prin care ni s-au impus condiţii înrobitoare.
Rămasă fără sprijinul Austro- Ungariei, care a capitulat, la 29 oct/11 nov. Germania semnează armistiţiul prin care capitula. Cu două zile înainte Guvernul României a trimis trupelor un ultimatum cerându-le să părăsească teritoriul Româniai în 24 de ore.
A doua mobilizare s-a făcut cu mare greutate din cauza lipsurilor, însă trupele române au trecut iarăşi Carpaţii ajungând până la Budapesta.
Pierderile materiale şi umane au fost mari. Rănile războiului au fost resimţite o lungă perioadă, dar bucuria reîntregirii a mai ameliorat suferinţele. Regimentul 15 Infanterie sau „Războieni” avea la momentul mobilizării, 12 iunie 1915 un număr de 5.587 oameni, majoritatea români -5.220- , fiind şi alte naţionalităţi, 412 evrei, 32 maghiari, 20 germani şi 2 ruşi. Şi-au slujit cu credinţă şi eroism patria şi idealul naţiunii, mulţi dintre ei plătind cu viaţa.
În aproape toate localităţile sunt cimitire sau/şi monumente ce ne amintesc de trecutul măreţ al poporului. Spun popor, pentru că într-un fel sau altul, toţi românii şi-au adus oboliul la victoria finală. Oameni de rând, institutori şi învăţători, preoţi şi călugări, bătrâni şi femei au contribuit cu ceea ce au putut: pe front, în spitale sau pe câmpuri. Numărul celor ce s-au jertfit e mare şi nici nu cred că se ştiu toţi cei ce au fost victime colaterale. Dumnezeu să-i odihnească, iar nouă să ne dea înţelepciunea să îi pomenim mai des.
Ilie ALEXANDRU
*fotografii de la detectoristul Liviu Ceapă
